Liderul clubului de motociclişti Hells Angels Bucureşti şi doi neozeelandezi, arestaţi preventiv în dosarul de trafic cu cocaină

Marius Lazăr, liderul clubului de motociclişti Hells Angels Bucureşti, şi neozeelandezii Michael Matthews Murray şi Patrick Johnson Marc au fost arestaţi preventiv în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul de trafic de cocaină instrumentat de DIICOT în colaborare cu DEA.
Potrivit deciziei instanţei, cei trei au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în vederea predării lor către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, pentru executarea mandatului de arestare emis la data de 4 noiembrie de un magistrat al Tribunalului Districtual al Statelor Unite ale Americii pentru Districtul de Est al Statului Texas.
Cererea de extrădare formulată de autorităţile din SUA va fi discutată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 16 decembrie.
Cei doi neozeelandezi şi şeful clubului de motociclişti Hells Angels Bucureşti au fost prinşi joi de procurorii DIICOT, în urma unei ample operaţiuni de destructurare a unei grupări internaţionale de traficanţi de cocaină.
La percheziţii au fost folosite drone de supraveghere, fiind găsite într-un depozit 12 motociclete şi două autoturisme de lux, mari sume de bani, o armă letală şi cantitatea de 100 de grame de cocaină.
Potrivit DIICOT, autorităţile din Statele Unite ale Americii au transmis o cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, formulată de Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii, prin care se solicită sprijinul procurorilor DIICOT în desfăşurarea unei investigaţii cu privire la un grup infracţional organizat, responsabil de obţinerea unor cantităţi însemnate de cocaină şi metamfetamină în SUA şi în alte state şi distribuirea acestor droguri în UE şi în Noua Zeelandă.
De asemenea, gruparea a desfăşurat activităţi de spălare a banilor obţinuţi din traficul de droguri.
Membrii organizaţiei au obţinut şi au distribuit drogurile în beneficiul mai multor grupuri cunoscute de crimă organizată, care operează în Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi Nouă Zeelandă.
Liderii grupării, aflaţi în detenţie pe teritoriul Noii Zeelande, au negociat, prin intermediari, cumpărarea unor cantităţi de cocaină şi metamfetamină în beneficiul uneia dintre grupări, negocierile şi tranzacţiile având loc pe teritoriul României.
În cadrul negocierilor desfăşurate, reprezentanţii români ai grupării le-au solicitat şi ei o cantitate de droguri furnizorilor şi au discutat despre posibilitatea asasinării unui membru al unei grupări rivale.
Pe 18 noiembrie, procurorii DIICOT - Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO au efectuat trei acţiuni de prindere în flagrant după cum urmează:
* surprinderea a doi cetăţeni neozeelandezi, imediat după ce negociaseră plata unei cantităţi de cocaină, ce urma să fie transmisă în Noua Zeelandă;
* surprinderea, într-un depozit, a unui membru al grupării, după ce acesta negociase preluarea unei cantităţi de cocaină, având ca destinaţie România;
* surprinderea, într-o locaţie utilizată ca loc de întâlnire a membrilor grupării, a liderului acesteia din România, având asupra sa suma 50.000 de euro, în numerar, şi actele de proprietate a două imobile, reprezentând o parte din plata cantităţii de cocaină care ar fi trebuit să ajungă în România. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Botoșani: 30 de ani de închisoare pentru un bărbat care și-a violat nepoata de opt ani și apoi a ucis-o
Un bărbat din județul Botoșani care, pe 24 mai 2024, a ucis o fetiță de opt ani, după ce a violat-o, a fost condamnat, joi, la 30 de ani de închisoare, potrivit unei sentințe dictate de magistrații Tribunalului Botoșani. Bărbatul, acum în vârstă de 33 de ani, a fost găsit vinovat în dosarul în care a fost acuzat de omor calificat,
Avocat - susținător al lui Călin Georgescu, acuzat de incitare la violență: Să punem mâna pe ciomege! Vă călcăm pe cap!
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București l-a pus sub acuzare, sub control judiciar, pe avocatul Cătălin Dinulescu din Baroul București, pentru săvârșirea infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare, după ce a rostit un discurs la protestul organizat în Piața Victoriei de susținătorii lui Călin Georgescu în luna ianuarie, în
Dolj: IPJ a inaugurat poligonul de tragere acoperit, reabilitat și omologat
Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a inaugurat, joi, poligonul de tragere permanent acoperit, reabilitat și omologat, situat în municipiul Craiova, unde, începând din acest an, polițiștii doljeni vor beneficia de un spațiu modern de pregătire profesională pe linia manipulării și executării tragerii cu armamentul. Poligonul, alcătuit din h
Prezidențiale2025/ CCR respinge o nouă contestație privind candidatura lui Crin Antonescu
Curtea Constituțională a României a respins, joi, cu unanimitate de voturi, o nouă contestație formulată împotriva înregistrării candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai. Miercuri, CCR a respins, tot cu unanimitate de voturi, alte două contestații formulate împotriva înregistrării candidaturii lui Cr
Instanța supremă menține mandatele de arestare în lipsă pentru Potra și fiul lui
Instanța supremă a respins joi contestațiile depuse de mercenarul Horațiu Potra, fiul său - Dorian Potra și un alt membru al familiei - Alexandru Potra, fiind menținute mandatele de arestare în lipsă emise în urmă cu două săptămâni pe numele lor. Aceștia sunt dați în urmărire generală, după ce au părăsit teritoriul Rom&
Prezidențiale2025/ CCR analizează, joi, o nouă contestație privind candidatura lui Crin Antonescu
Curtea Constituțională a României analizează, joi, încă o contestație depusă împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Potrivit surselor citate, judecătorii constituționali urmează să analizeze contestația începând cu ora 14:00
Anchetă a Parchetului Militar după ce un subofițer de la Brigada de Intervenții a Jandarmeriei a murit împușcat accidental
Un procuror militar desfășoară o anchetă după ce un subofițer de la Brigada de Intervenții a Jandarmeriei a fost împușcat accidental, miercuri seară, de un coleg, iar ulterior a decedat. 'Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei confirmă că, miercuri, în jurul orei 20,45, în timpul unui stagiu de pregătire, a avut l
Prahova: Percheziții într-un dosar de furt de componente auto; prejudiciul - aproximativ 8.000 de lei
Polițiștii din cadrul Secției 2 de Poliție Ploiești efectuează, joi, patru percheziții domiciliare în municipiul Ploiești și în orașul Căzănești, județul Ialomița, într-un dosar care vizează furtul unor componente de la mai multe autoturisme. 'Din cercetări s-a stabilit faptul că bănuitul, un bărbat de 47 de ani, ar fi su
Halchin: Sistemul penitenciar înregistează cel mai mic deficit de locuri de cazare din ultimii 10 ani
Sistemul penitenciar românesc înregistrează cel mai mic deficit de locuri de cazare, circa 2.300, față de 14.000 în 2014, a declarat, miercuri, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin. 'Astăzi, suntem în prezența celui mai mic deficit de locuri de cazare, respectiv 2.311, față de 14.000 de
Radu Marinescu: Autoritățile fac demersuri în dosarul lui Potra ca mandatele de arestare să fie puse în executare
Autoritățile fac demersuri ca mandatele de arestare în dosarul în care este inculpat mercenarul Horațiu Potra să fie puse în executare, a declarat, miercuri, ministrul Justiției, Radu Marinescu. 'În acest moment, nu pot oferi niciun fel de date cu privire la localizarea lui Horațiu Potra sau a altor persoane urmărite, însă pot
IPJ Ilfov: Razie de amploare în Sintești pentru combaterea faptelor cu violență de pe străzi
Polițiștii au legitimat, miercuri, 156 de persoane, au verificat 126 de autoturisme și au efectuat testări cu aparatele etilotest și pentru depistarea substanțelor psihoactive din organism, în cadrul unei razii de amploare în comuna Vidra, sat Sintești, pentru combaterea faptelor cu violență din mediul stradal. 'Polițiștii au efectuat filtre ru
Prezidențiale2025/ CCR respinge contestațiile privind candidatura lui Crin Antonescu
Curtea Constituțională a României a respins, miercuri, cu unanimitate de voturi, contestațiile formulate împotriva înregistrării candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai. Biroul Electoral Central a decis, marți, înregistrarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. Crin A
Ministrul Justiției: Scăderea ratei recidivei - printre progresele sistemului penitenciar românesc în ultimii trei ani
Sistemul penitenciar românesc a înregistrat o serie de progrese în ultimii trei ani, printre care se numără scăderea ratei recidivei și creșterea capacității de cazare, a declarat ministrul Justiției, Radu Marinescu. 'Analiza rezultatelor obținute în ultimii trei ani indică un progres în dezvoltarea sistemului penitenciar rom&
Încă un deputat AUR audiat la Parchetul General în legătură cu violențele de la BEC
Deputatul AUR Tiberiu Boșutar a fost audiat miercuri la Parchetul General, într-un dosar deschis după violențele împotriva jandarmilor în timpul protestului desfășurat duminică în Centrul Vechi al Capitalei. Potrivit unor oficiali din Parchet, Tiberiu Boșutar a fost chemat să dea explicații în legătură cu prezența lui la mitingul
Prahova: Femeie ucisă pe fondul geloziei; soțul ei a fost arestat preventiv
O prahoveancă în vârstă de 46 de ani a fost ucisă de soțul său cu care era în proces de divorț, agresorul fiind arestat preventiv pentru 30 de zile. 'Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Călugărească au fost sesizați, la data de 9 martie, în jurul orei 14:45, cu privire la o agresiune. Polițiștii s-