logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

IPJ Ilfov: Razie de amploare în Sintești pentru combaterea faptelor cu violență de pe străzi

Imagine din galeria Agerpres

Polițiștii au legitimat, miercuri, 156 de persoane, au verificat 126 de autoturisme și au efectuat testări cu aparatele etilotest și pentru depistarea substanțelor psihoactive din organism, în cadrul unei razii de amploare în comuna Vidra, sat Sintești, pentru combaterea faptelor cu violență din mediul stradal.

'Polițiștii au efectuat filtre rutiere, sprijiniți de efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov pentru combaterea faptelor cu violență din mediul stradal și pentru creșterea siguranței rutiere', informează un comunicat al IPJ Ilfov transmis, miercuri, AGERPRES.

În urma activităților au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 29.845 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În timpul acțiunii, ca măsură complementară a sancțiunilor constatate, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare.

O altă sancțiune a fost aplicată de către reprezentanții Gărzii de Mediu Ilfov, conform Legii 212/2015, în valoare de 5.000 de lei.

'De asemenea, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară în comuna Vidra, sat Sintești și în comuna 1 Decembrie, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală', arată sursa citată.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada noiembrie 2017 - martie 2018, o persoană de 56 de ani, bănuită de comiterea faptei, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, ar fi înregistrat în contabilitate documente de achiziție fictive în scopul diminuării taxelor datorate bugetului de stat, prejudiciul urmând a fi stabilit pe parcursul anchetei.

Polițiștii ilfoveni au pus în aplicare un mandat de aducere pe numele persoanei în cauză.

La acțiunile de miercuri au participat polițiști de ordine publică, rutieră, criminalistică, polițiști din cadrul birourilor de investigare a criminalității economice, pentru protecția animalelor, arme, explozivi și substanțe periculoase și luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ilfov, context în care au fost puse în executare și mandate de percheziție domiciliară. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 635

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 15-11-2026 13:02

Vrancea: Bărbat reținut după o tentativă de tâlhărie la o societate de jocuri de noroc

Un bărbat din municipiul Focșani va fi prezentat duminică instanței de judecată cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, după ce a intrat mascat și cu o armă în mână într-un spațiu în care se desfășurau jocuri de noroc din Focșani. Potrivit Inspector

Justitie si interne 15-11-2026 11:31

Polițiștii au pus în executare 41 de mandate de percheziție domiciliară în București și alte cinci județe

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale - Secția Regională de Poliție Transporturi București au pus în executare, vineri, 41 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova și Teleorman, inclusiv într-o unitate de revizie a vagoanelor din capitală, într-un do

Justitie si interne 14-11-2026 22:11

Ministrul de Interne după protestul din Capitală: Azi, românii au dat o lecție de civilizație și de respect pentru democrație

Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, le-a mulțumit sâmbătă seara atât cetățenilor 'pentru atitudinea civilizată' avută la protestul din Capitală, cât și angajaților MAI 'pentru felul în care și-au făcut datoria' în contextul manifestației din Parcul Izvor. 'Astăzi, românii au dat

Justitie si interne 14-11-2026 19:02

Argeș: Un bărbat din Ștefănești - reținut după ce și-a agresat fiul în vârstă de șase ani

Un bărbat din orașul Ștefănești a fost reținut de polițiști după ce și-a agresat fiul în vârstă de șase ani, a anunțat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Polițiștii din Ștefănești au intervenit după ce au fost sesizați, prin 112, cu privire la un posibil caz de violență în familie. 'Ac

Justitie si interne 14-11-2026 18:55

Argeș: Un tânăr de 26 de ani și concubina lui - reținuți pentru furt, nerespectarea regimului armelor și contrabandă calificată

Un tânăr de 26 de ani și concubina lui, în vârstă de 20 de ani, au fost reținuți pentru furt, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, a anunțat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Cei doi au fost depistați în urma cercetărilor privind un furt dintr-o locuință din com

Justitie si interne 13-11-2026 18:54

MApN a lansat în transparență decizională proiectul privind programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari

Ministerul Apărării Naționale a lansat vineri, în transparență decizională, proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare. 'Demersul se înscrie în procesul de implementare a obiectivelor de dezvoltare și consoli

Justitie si interne 13-11-2026 17:44

Instanța dă câștig de cauză Primăriei Capitalei în legătură cu protestul de sâmbătă

Instanța a respins vineri o cerere prin care trei persoane solicitau anularea avizului negativ dat de o comisie din Primăria Capitalei în legătură cu organizarea protestului de sâmbătă din Parcul Izvor pentru susținerea lui Călin Georgescu. Cătălin Marius Seimeanu, Laurențiu Claudiu Constantin și Florin Mihai Jereb au contestat &ic

Justitie si interne 13-11-2026 16:50

Alba: Cota de inundație depășită pe Arieș, la Scărișoara

Cota de inundație pe râul Arieș a fost depășită vineri, cu 20 de centimetri, în zona localității Scărișoara, din Apuseni, după ce zona s-a aflat sub incidența avertizării meteorologice Cod Portocaliu. 'Pe fondul precipitațiilor însemnate cantitativ care continuă să cadă în județ, după ce zona s-a aflat sub incidența

Justitie si interne 13-11-2026 16:01

Botoșani: Bărbat reținut pentru contrabandă cu țigări; polițiștii de frontieră au făcut uz de armă

Polițiștii de frontieră din Botoșani au făcut uz de armă pentru prinderea unui bărbat suspectat că făcea contrabandă cu țigări, a anunțat, vineri, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF). Potrivit sursei citate, polițiștii de frontieră au identificat pe raza localității Trușești un autoturism suspectat că transportă țigarete de co

Justitie si interne 13-11-2026 15:53

Ministrul Neacșu cere structurilor MAI să intensifice măsurile de ordine și siguranță publică în această perioadă

Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a solicitat structurilor MAI intensificarea măsurilor de ordine și siguranță publică la nivel național, în contextul manifestărilor publice, al competițiilor sportive și al deschiderii târgurilor de Crăciun, evenimente care presupun participarea unui număr mare de persoane. În preg

Justitie si interne 13-11-2026 14:08

Patru persoane au fost reținute în dosarul fraudării autorității fiscale britanice cu 1,7 milioane de lire sterline

Patru persoane au fost reținute de Parchetul General în dosarul fraudării autorității fiscale britanice (HMRC) cu suma de peste 1,7 milioane de lire sterline. Inculpații reținuți urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă. Investigația are ca obiect activități infracționale const&a

Justitie si interne 13-11-2026 13:28

DIICOT pune sechestru pe 111 imobile în dosarul evaziunii cu motorină

DIICOT a anunțat vineri că a pus sechestru pe 111 imobile (construcții și terenuri) și pe conturile inculpaților implicați în dosarul evaziunii cu motorină, până la concurența sumei de 114,9 milioane de lei. Joi seara,

Justitie si interne 13-11-2026 12:35

Fostul director de la Oil Terminal, Gabriel Daraban, plasat de DIICOT sub control judiciar (surse)

Gabriel Daraban, fost director comercial al companiei Oil Terminal, a fost plasat de DIICOT sub control judiciar în dosarul de evaziune cu motorină, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Fostul director de la Oil Terminal și omul de afaceri Gheorghe Chealfă au fost reținuți joi seara de procurorii DIICOT, însă anchetatorii a

Justitie si interne 13-11-2026 09:56

Marian Neacșu, întâlniri cu reprezentanții structurilor MAI: Vrem să creștem respectul și încrederea cetățenilor în instituțiile noastre

Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a declarat în cadrul întâlnirilor cu reprezentanți ai structurilor MAI că unul dintre obiectivele mandatului său este creșterea respectului și încrederii cetățenilor în instituțiile MAI, precum și a gradului de mulțumire față de serviciile oferite. 'Nu muncim de dragul de a munci. A

Justitie si interne 13-11-2026 08:49

Fostul director de la Oil Terminal, Gabriel Daraban, reținut în dosarul evaziunii cu motorină (surse)

Gabriel Daraban, care și-a dat demisia cu o zi în urmă din funcția de director comercial al Oil Terminal, a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că face parte dintr-o grupare suspectată de evaziune fiscală în circuitul de comercializare a motorinei, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Gabriel Daraban este fratele șefului C