GCS: 379 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/13629175.jpg)
Un număr de 379 de dosare penale au fost întocmite, până în prezent, prin structurile abilitate ale Ministerului Afacerilor Interne sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod penal, a anunţat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit sursei citate, poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 9.791 de persoane care nu au respectat măsurile privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 21.822.256 de lei.
GCS reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Până la data de 12 aprilie, au fost raportate 758.770 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* GCS: 333 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus; în total - 6.633
* GCS: Încă trei români cu COVID-19 au murit în străinătate; în total, 47 de decese
* GCS: Cele mai multe cazuri de persoane infectate cu coronavirus - în judeţul Suceava şi Bucureşti
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Protest în Piața Victoriei: Patru persoane s-au ales cu dosare penale pentru violențe la protestul neautorizat
Patru persoane s-au ales cu dosare penale pentru opt infracțiuni la protestul neautorizat din Piața Victoriei, la care au participat, luni, câteva sute de persoane. Potrivit Jand
Cazul Urziceni/Predoiu: Vor fi anunțate progresele Poliției; evaluările - după încheierea întregii acțiuni
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat că progresele 'semnificative în cadrul anchetei' pe care le-a făcut Poliția în cazul Urziceni, unde două persoane au decedat, s&ac
Protest în Piața Victoriei: Patru persoane, amendate cu 5.500 de lei pentru instigare la manifestări violente
Jandarmii au identificat și sancționat contravențional patru persoane, cu amenzi în valoare totală de 5.500 de lei, pentru instigarea, inițierea sau recurgerea la acțiuni violente sau alte manifestări, cu intenția de tulburare, în orice mod, a adunărilor publice. De asemenea, jandarmii au identificat - în mulțimea care protestează luni
Parchet: Adolescentul de la Centrul Buburuza nu a murit strangulat
Moartea adolescentului de 17 ani de la Centrul Buburuza a fost neviolentă, cauzată de insuficiența cardio-respiratorie acută, consecința unei bronhopneumonii, consecutive unui stop cardio-respirator resuscitat, iar medicii legiști infirmă ipoteza că el ar fi fost strangulat, a anunțat luni Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Procurorii susțin că,
Protest în Piața Victoriei: Jandarmii au identificat un bărbat care a tăiat cu un cuțit legăturile dintre gardurile Jandarmeriei
Jandarmii au identificat - în mulțimea care protestează luni în Piața Victoriei - un bărbat care avea asupra sa un cuțit pe care l-a folosit pentru a tăia legăturile dintre panourile metalice montate de jandarmi și a încurajat astfel forțarea dispozitivului de ordine publică și blocarea carosabilului. 'În cauză, vor fi dispuse măsur
Contestația în cazul arestării cuplului Laura Vicol - Vladimir Ciorbă se judecă miercuri la Instanța supremă
Contestația depusă de fosta deputată PSD Laura Vicol și soțul acesteia, Vladimir Ciorbă, împotriva deciziei instanței prin care au fost arestați preventiv se judecă miercuri la Înalta Curte de Casaț
IGPR: Cinci persoane - duse la audieri în cazul scandalului de la Urziceni
Cinci persoane au fost duse, luni, la audieri în urma celor 15 percheziții care au fost efectuate de anchetatori în dosarul deschis în urma
Protest Piața Victoriei: Jandarmii au extras șase persoane care ar fi comis fapte penale
Jandarmii au identificat și extras din mulțimea care protestează luni în Piața Victoriei șase persoane, deoarece ar fi încălcat prevederile cadrului legal în vigoare prin comiterea de fapte penale și contravenționale, anunță Jandarmeria Capitalei. 'În acest context, vor fi dispuse măsurile impuse de prevederile cadrului normativ act
MAI: Aproape 10 milioane de verificări prin aplicația e-DAC de la intrarea României în Schengen
Aplicația e-DAC, utilizată de către structurile Ministerului de Interne de la intrarea în spațiul Schengen pentru identificarea rapidă a persoanelor căutate sau a bunurilor furate, a fost utilizată pentru efectuarea a aproximativ 9,8 milioane de verificări de la lansarea sa, pe 31 martie 2024. 'Datorită acestui sistem modern de verificare a documente
Avocată trimisă în judecată sub acuzația că a comandat asasinarea a trei persoane
Marta Dalida Achim, avocată acuzată că a angajat un asasin să ucidă trei persoane, despre care femeia crede că sunt implicate în decesul fiului ei, a fost trimisă în judecată pentru încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni și amenințare. 'În perioada 1 - 30 octombrie 2024, în contextul &icir
Vaslui: Buzatu solicită instanței să poată părăsi județul pentru a-și vizita și îngriji tatăl de 96 de ani
Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, aflat sub control judiciar și judecat pentru luare de mită a solicitat, luni, extinderea razei pe care se poate deplasa, astfel încât aceasta să cuprindă și județul Iași, acest lucru permițându-i să-și viziteze și să-și îngrijească tatăl în vârstă de 96 de ani, domic
DGPMB: Bărbat reținut 24 de ore pentru că a condus o mașină furată beat, cu permisul de conducere anulat
Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat în fața magistraților cu propunere legală, pentru că ar fi furat o mașină și a condus-o sub influența alcoolului și cu permisul anulat. 'Ieri, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Secția 9 Poliție au prins în flagrant d
IGPR: Percheziții în patru județe în urma conflictului de la Urziceni
Poliția Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează, luni, 15 percheziții domiciliare în patru județe în urma conflictului care a avut loc la Urziceni, județul Ialomița, și care s-a soldat cu doi morți și mai mulți răniți. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul General
Valori ridicate de trafic pe DN 1 între stațiunile Predeal și Bușteni
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că duminică după-amiază sunt valori ridicate de trafic pe DN 1 Ploiești - Brașov, circulându-se în coloană, cu viteză redusă, în direcția de coborâre spre Ploiești, între stațiunile Predeal și Bușteni. Polițiști recomandă folosirea rutelor alternative
Specialiști din trei direcții ale IGPR vor sprijini ancheta în urma scandalului din Urziceni
Specialiști din Direcția de Investigații Criminale, Direcția Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și Direcția de Ordine Publică vor acorda sprijin în ancheta privind scandalul din localitatea Urziceni soldat cu doi morți și trei răniți, a informat, duminică, Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit unui comunicat trans