Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, marţi, să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea privind declasificarea unor documente.

"Marţi, 20 noiembrie 2018, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au constituit în Secţii Unite, conform dispoziţiilor art. 25 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii privind declasificarea unor documente (PL-x nr.616/2018). Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legal constituite, prin Hotărârea nr. 9 din 20 noiembrie 2018, au sesizat Curtea Constituţională asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea privind declasificarea unor documente", se arată într-un comunicat al Instanţei supreme.

Săptămâna trecută, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind declasificarea unor documente, care vizează Hotărârea CSAT nr. 17/2005, în baza căreia au fost încheiate protocoalele cu SRI.

Un amendament adoptat de deputaţi în Comisia juridică prevede că se desecretizează toate protocoalele şi/sau acordurile de colaborare şi cooperare încheiate între instituţiile statului român, Serviciul Român de Informaţii, DNA, DIICOT, CSM şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Iniţiativa legislativă mai stipulează că persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele prevăzute la art. 1 au posibilitatea, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să se adreseze instanţelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit.

"Cauzele în care au fost pronunţate hotărâri definitive şi în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la art. 1 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt supuse revizuirii. Competenţa revine primei instanţe care a soluţionat fondul cauzei" - este o altă prevedere a legii.

În cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Instanţa supremă arată că, potrivit deciziei CCR nr.619/2016, legea trebuie să întrunească cele trei cerinţe de calitate: claritate, precizie şi previzibilitate.

În opinia Instanţei supreme, dispoziţiile art.5 din Legea privind declasificarea unor documente nu întrunesc, din punct de vedere al coerenţei, al clarităţii, al preciziei şi al previzibilităţii, exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii.

Potrivit art.5 din Legea privind declasificarea unor documente, cauzele în care au fost pronunţate hotărâri definitive şi în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la art.1 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt supuse revizuirii. Competenţa revine primei instanţe care a soluţionat fondul cauzei.

"Dispoziţiile art. 5 din Legea privind declasificarea unor documente reglementează soluţia legislativă a revizuirii hotărârilor penale definitive - de achitare, de încetare a procesului penal, de renunţare la aplicarea pedepsei (pronunţate după 1 februarie 2014), de amânare a aplicării pedepsei (pronunţate după 1 februarie 2014) şi de condamnare -, stabilind numai instanţa competentă să judece revizuirea. Formularea imperativă şi derogatorie de la reglementarea cuprinsă în Codul de procedură penală - 'sunt supuse revizuirii', precum şi includerea unei dispoziţii referitoare exclusiv la instanţa competentă să judece revizuirea determină imposibilitatea stabilirii raporturilor dintre norma cuprinsă în art.5 din Legea privind declasificarea unor documente şi normele Codului de procedură penală care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii", se arată în sesizarea trimisă la CCR.

Concret, spune ICCJ, nu se poate stabili dacă în calea de atac a revizuirii reglementate în art.5 din Legea privind declasificarea unor documente sunt sau nu sunt aplicabile dispoziţiile art.455 Cod de procedură penală (persoanele care pot cere revizuirea), art.456 Cpp (cererea de revizuire), art.459 Cpp (admiterea în principiu), art.460 Cpp (măsurile care pot fi luate odată cu sau ulterior admiterii în principiu), art.461 Cpp (rejudecarea), art.462 Cpp (soluţiile după rejudecare) sau art. 463 Cpp (calea de atac).

"Imposibilitatea de a stabili raporturile cu normele Codului de procedură penală enumerate, care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii, are ca efect imposibilitatea aplicării dispoziţiilor art. 5 din Legea privind declasificarea unor documente, contrar cerinţelor privind calitatea legii impuse de art.1, alin.(5) din Constituţie", afirmă sursa citată.

Instanţa supremă precizează că, în cuprinsul dispoziţiilor art.5, se face referire la "mijloacele tehnice speciale", însă sintagma "mijloace tehnice speciale" nu este utilizată în dispoziţiile Codului de procedură penală în materia probelor şi nu este explicată în cuprinsul Legii privind declasificarea unor documente, neputându-se determina, cu claritate, semnificaţia acesteia.

"În condiţiile în care 'administrarea probelor prin mijloace tehnice speciale' constituie însuşi motivul revizuirii, imprecizia sintagmei 'mijloace tehnice speciale' conduce la încălcarea standardelor privind calitatea legii consacrate în dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5)", explică ICCJ.

De asemenea, în conformitate cu art.5, revizuirea operează în cauzele "în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la art. 1 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi".

"Din formularea dispoziţiilor art.5 rezultă că, pentru incidenţa revizuirii, este suficientă administrarea probelor prin anumite mijloace pe perioada de existenţă a documentelor prevăzute la art.1, indiferent dacă există sau nu există o legătură între administrarea probelor şi documentele menţionate. Omisiunea legiuitorului de a stabili o legătură între documentele prevăzute la art.1 şi cauzele în care operează revizuirea contravine ideii de 'eroare judiciară', care stă la baza revizuirii, afectând coerenţa reglementării. Condiţia privind coexistenţa temporală a unor documente şi a unor procese penale, fără o legătură stabilită de legiuitor între acestea, determină revizuirea hotărârilor penale definitive de achitare, de încetare a procesului penal şi de condamnare pronunţate din 2005 până în prezent, chiar dacă revizuirea nu se întemeiază pe o 'eroare judiciară', contrazicând natura acestei căi extraordinare de atac", mai afirmă Instanţa supremă.

ICCJ consideră că dispoziţiile art. 5 din lege încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, încorporat în art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât impun repunerea în discuţie a hotărârilor penale definitive de achitare, de încetare a procesului penal şi de condamnare pronunţate începând cu anul 2005, contrar cerinţelor rezultate din jurisprudenţa CEDO şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Astfel, Instanţa supremă aminteşte deciziile CEDO în cauzele "Giuran împotriva României" (Hotărârea din 21 iunie 2011), CEDO 2003-X şi "Pravednaya împotriva Rusiei".

De asemenea, în decizia nr. 126/2016, CCR a statuat că, întrucât principiul autorităţii de lucru judecat este de o importanţă fundamentală atât în ordinea juridică naţională, cât şi în ordinea juridică comunitară, precum şi la nivelul CEDO, atingerea adusă acestuia prin legislaţia naţională trebuie să fie limitată, fiind necesar ca acestui principiu să i se aducă derogare doar dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza "Stanca Popescu împotriva României", paragraful 99 şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza "Ryabykh împotriva Rusiei", paragraful 52).

"În raport cu jurisprudenţa CEDO şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, 'administrarea probelor prin mijloace tehnice speciale în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la art.1' nu echivalează cu 'o eroare judiciară', care să justifice o derogare de la principiul securităţii raporturilor juridice şi nu reprezintă un 'motiv substanţial şi imperios' pentru revizuirea hotărârilor penale definitive de achitare, de încetare a procesului penale şi de condamnare. Aşa cum s-a arătat, coexistenţa temporală a unor documente şi a unor procese penale în care au fost pronunţate hotărâri penale definitive, în absenţa unei legături între acestea, nu poate constitui un 'motiv substanţial şi imperios', care justifică derogarea de la principiul autorităţii de lucru judecat", afirmă Instanţa supremă.

În opinia Înaltei Curţi, prin modul în care este formulat, art.5 din Legea privind declasificarea unor documente, care nu reflectă nici eroarea judiciară şi nici relaţia dintre documentele prevăzute la art. 1 şi cauzele în care operează revizuirea, creează premisele repunerii în discuţie a hotărârilor penale definitive de achitare, de încetare a procesului penal şi de condamnare pronunţate începând cu anul 2005, soluţie legislativă care subminează principiul securităţii raporturilor juridice.

Considerentele referitoare la neîntrunirea exigenţelor privind calitatea legii privesc, spune Instanţa supremă, şi dispoziţiile art.4 din Legea privind declasificarea unor documente, având în vedere că nu se reglementează procedura de urmat şi natura acţiunii deschise de acest text de lege. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin; editor online: Magdalena Tănăsescu)