Cazul de la Caracal/ Inculpatul Gheorghe Dincă îşi retrage contestaţia la arestarea preventivă (surse)
Inculpatul din Caracal, Gheorghe Dincă, suspectat de uciderea Alexandrei Măceşanu, de 15 ani, şi a Luizei Melencu, de 18 ani, ar fi decis să-şi retragă contestaţia pe care a formulat-o la decizia de arestare preventivă dată, sâmbătă, de Tribunalul Dolj, pe motiv că aceasta este cea mai corectă variantă în raport cu situaţia lui. Potrivit unor surse
IGSU: Marţi - ultima verificare din seria testelor pe RO-ALERT; în cazul unor erori, perioada se va prelungi
IGSU va transmite, marţi, în intervalul orar 09,00 - 12,00, prin intermediul sistemului RO-ALERT, mesaje test de avertizare a populaţiei pe toate telefoanele mobile din aria de acoperire a celulelor de telefonie. Telefoanele configurate pentru primirea mesajelor RO-ALERT vor recepţiona următorul mesaj: "TEST! Acesta este un mesaj pentru testarea sis
Argeş: Anchetă după ce un poliţist aflat în concediu s-a prezentat la spital cu plăgi împuşcate
Procurorii argeşeni au deschis o anchetă, marţi, după ce un poliţist aflat în concediu s-a prezentat la spital cu plăgi împuşcate. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi. "În cursul acestei nopţi, poliţiştii argeşeni au fost sesi
Cazul de la Caracal/Secţia pentru procurori a CSM: Responsabilităţile trebuie dovedite în baza probelor şi nu sub imperiul emoţiei publice
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a transmis, luni, cu privire la evenimentele petrecute la Caracal, că "adevărul juridic şi responsabilităţile trebuie dovedite şi stabilite în baza probelor şi în niciun caz sub imperiul emoţiei publice sau presiunii mediatice". "Secţia pentru procurori regretă profund t
Cazul de la Caracal/Curtea de Apel Craiova va judeca marţi contestaţia inculpatului Gheorghe Dincă la arestarea preventivă
Curtea de Apel Craiova va judeca marţi, 30 iulie, contestaţia formulată de Gheorghe Dincă, inculpatul din Caracal suspectat de uciderea Alexandrei Măceşanu, de 15 ani, şi a Luizei Melencu, de 18 ani, la decizia de arestare preventivă emisă, sâmbătă, de Tribunalul Dolj. Inculpatul a fost acuzat iniţial de comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi vi
CCR admite în unanimitate sesizările privind modificarea codurilor penale; Parlamentul nu a transpus deciziile Curţii
Curtea Constituţională a României a admis, în unanimitate, luni, sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală, pe motiv că Legislativul nu a transpus deciziile CCR incidente. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, Plenul Curţii Cons
Avocatul Poporului, sesizare din oficiu în legătură cu crimele de la Caracal
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la tragedia de la Caracal şi va întocmi un raport special referitor la "problemele de sistem" care au înlesnit-o, pentru evitarea unor situaţii asemănătoare în viitor. "Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, a început investigaţiile şi va întocmi un raport spe
CCR: Modificările aduse Codurilor penale - neconstituţionale
Curtea Constituţională a României a admis, luni, sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Sursele citate au arătat că Parlamentul nu şi-a exercitat obligaţia de a efectua toate corelările textelor
Cumpănaşu, plângere penală împotriva STS, MAI şi Parchet: Sunt instituţii care şi-au bătut joc
Preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, Alexandru Cumpănaşu, unchiul fetei ucise la Caracal, a depus luni la Parchetul General o plângere penală împotriva instituţiilor care au acţionat în acest caz, respectiv Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Parchetele din Olt şi Dolj. "A
Arad: Adolescentă ascunsă pe bancheta din spate a unei maşini, pentru a fi scoasă ilegal din ţară
O adolescentă a fost găsită de autorităţile de frontieră de la Nădlac ascunsă pe bancheta din spate a unui autoturism, condus de tată fetei, care încerca să o scoată ilegal din ţară pentru că nu avea procură din partea mamei. Potrivit unui comunicat de presă remis, luni, de Poliţia de Frontieră Arad, fata are 17 ani şi a fost ascunsă în maşină de c
Parchet: Persoană urmărită penal după ce ar fi publicat un videoclip ce instiga la ură şi discriminare împotriva femeilor
O persoană este urmărită penal de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 după ce ar fi postat pe Youtube un videoclip ce instiga la ură şi discriminare împotriva femeilor. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1, transmis luni AGERPRES, procurori din cadrul instituţiei au dispus efectua
MAI: Cinci ofiţeri şi trei agenţi, cercetaţi în legătură cu modul în care s-a intervenit în cazul de la Caracal
Cinci ofiţeri şi trei agenţi de poliţie sunt cercetaţi de Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne în legătură cu modul în care s-a intervenit în cazul de la Caracal. Totodată, a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal pentru a analiza şi dispune cu privire la situaţia de fapt reţinută în sarcina agentul
UPDATE/Ministrul de Interne a înaintat Guvernului şi preşedintelui un raport pe cazul de la Caracal; după şedinţa CSAT va fi făcut public
Ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga, a înaintat luni Guvernului şi preşedintelui Klaus Iohannis un raport referitor la acţiunile desfăşurate în cazul de la Caracal anterior datei de 26 iulie, urmând ca, după analizarea acestuia în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, să fie făcut public. Potrivit MAI, raportul va fi prezentat
Directorul STS a demisionat
Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Ionel-Sorinel Vasilca, şi-a dat demisia din funcţie. El a menţionat, într-un comunicat transmis AGERPRES, că şi-a înaintat demisia "pentru a nu afecta prestigiul instituţiei". "Fac precizarea că demisia nu a fost depusă ca urmare a existenţei unei sincope, inadvertenţ
Ceremonie religioasă şi militară în Piaţa Tricolorului din Capitală, de Ziua Imnului Naţional
O ceremonie religioasă şi militară a avut loc, luni, în Piaţa Tricolorului din Capitală, cu ocazia Zilei Imnului Naţional. La eveniment au participat cadre militare şi oficiali ai Ministerului Apărării Naţionale, printre care secretarul de stat în MApN, Nicolae Nasta. Un sobor de preoţi a oficiat o slujbă religioasă, iar un preot mil
