DNA: Comisar-şef în IGPR - urmărit penal pentru instigare la fals şi abuz în serviciu
Marius Badea, comisar şef în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupţie, într-un dosar în care este acuzat că s-ar fi folosit de funcţie pentru nu fi sancţionat după ce a fost surprins de radar cu o viteză de 108 km/h.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu ziua de joi, faţă de inculpatul Marius Badea, ofiţer de poliţie, cu gradul profesional de comisar şef, în cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice.
Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals în declaraţii, instigare la complicitate la fals în declaraţii şi instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Procurorii notează în ordonanţă că, în data de 6 iulie, în jurul orei 18,00, Marius Badea, în timp ce se deplasa pe raza municipiului Adjud la volanul autoturismului proprietate personală, ar fi fost oprit în trafic de către un echipaj de poliţie rutieră, acesta fiind surprins cu aparatul radar, conducând cu o viteză de 108 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză maximă era de 50 km/h.
"În acest context, inculpatul Marius Badea, profitând de funcţia pe care o deţine în cadrul IGPR, i-ar fi convins pe agenţii constatatori să nu-i aplice sancţiunea contravenţională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispoziţiilor legale. În concret, în urma discuţiilor purtate, inculpatul Marius Badea i-ar fi determinat pe agenţii de poliţie să întocmească procesul verbal de contravenţie pe numele soţiei inculpatului care se afla cu acesta în autoturism", mai menţionează comunicatul DNA. AGERPRES / (AS - autor: Mihai Stoica, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Hunedoara: Bărbat reținut pentru instigare la acțiuni cu violență, pe un cont de socializare
Un bărbat de 44 de ani, din comuna Baru Mare, județul Hunedoara, a fost reținut de polițiști pentru comiterea infracțiunii de instigare publică. El a fost acuzat că a postat pe un cont de socializare două materiale prin care îndemna la acte de violență împotriva unor persoane publice, a informat vineri Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Brașov: Tâlhărie la o sală de jocuri din municipiul reședință
Doi bărbați au sustras, vineri, bani dintr-o sală de jocuri din municipiul Brașov, poliția fiind sesizată după tâlhărie de către o angajată de la respectiva sală. 'În această dimineață, în jurul orei 07.00, Poliția Brașov a fost sesizată, printr-un apel telefonic efectuat prin sistemul de urgență 112, de către o angajată a unei să
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, plasat sub control judiciar pe cauțiune (surse)
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost plasat, joi, de procurorii anticorupție, sub control judiciar pe cauțiune în valoare de 600.000 de lei în dosarul în care este acuzat de corupție, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. De asemenea, acesta a primit interdicția de a exercita funcția din care ar fi comis infr
Prahova: Perchezițiile la biroul primarului Vlad Oprea s-au încheiat
Perchezițiile efectuate de DNA la biroul primarului stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, s-au încheiat, acesta urmând să fie dus din nou la sediul DNA București, au precizat, joi după-amiază, surse judiciare. Vlad Oprea a fost reținut, joi, de procurorii DNA într-un dosar în care este suspectat de mai multe fapte de corupție,
Cluj: O persoană care a instigat pe TikTok la revolte cu topoare, furci și drujbe, plasată sub control judiciar
O persoană care a instigat, pe rețeaua TikTok, la revolte sociale cu topoare, furci, coase și drujbe a fost plasată de procurori sub control judiciar pentru 60 de zile, sub acuzația comiterii infracțiunii de instigare publică. ''Structura de comunicare din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca este abilitată să a
Mureș: Bărbat reținut după ce a sustras 10 tone de plăci metalice de la un district CFR din Vânători
Un bărbat de 29 de ani din comuna Vânători a fost reținut de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mureș după ce s-a stabilit că ar fi sustras, împreună cu alți doi complici, aproximativ 2.500 de plăci metalice, cântărind circa 10 tone, precum și alte materiale, prejudiciul fiind estimat la peste 700.000 de lei, de la un district C
Prahova: Primarul Vlad Oprea, reținut de procurorii DNA (oficial)
Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, a fost reținut, joi, de procurorii DNA într-un dosar în care este suspectat de mai multe fapte de corupție, zeci de percheziții fiind efectuate în această speță inclusiv la sediile unor instituții publice. Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Vlad Oprea este urmărit penal pentru luare de mită
Suceava: Anchetată după ce și-a însușit 4.000 de euro dintr-un palton care i-a fost donat
O femeie din județul Suceava este cercetată penal după ce și-a însușit o sumă de 4.000 de euro care se afla în buzunarul unui palton pe care îl primise ca donație, a transmis, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Potrivit oficialilor IPJ, cea care a donat paltonul este o femeie în vârstă de 88 de ani din municipiu
Sibiu: O contabilă a fost reținută pentru că a furat bani de la o școală și o grădiniță; prejudiciul, peste 350.000 de lei
Contabila unei școli și a unei grădinițe din Sibiu a fost reținută pentru delapidare, fiind acuzată că a creat un prejudiciu de 353.000 de lei pe parcursul a aproape trei ani, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Timiș: Un elev i-a turnat apă în cap unei colege; au fost sesizate Poliția și Inspectoratul Școlar
Un medic al Spitalului de Copii 'Louis Țurcanu' din Timișoara a sesizat Poliția, după ce, în serviciul său de gardă de miercuri seara s-a prezentat un minor de 12 ani însoțit de părinți, care au reclamat faptul că băiatul ar fi fost prins de mâini de părinții unei colege de școală cu care băiatul a avut un conflict după ore. Polițiști
Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, reținut de DNA (surse)
Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, a fost reținut, joi, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, într-un dosar în care este acuzat de corupție, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, acesta a fost reținut în calitate de suspect și urmează să fie dus la biroul său din Primăria Sinaia, pentru a lua p
24 Ianuarie/ MApN: Ceremonii militare și religioase - organizate în garnizoanele din țară
Ministerul Apărării Naționale (MApN), împreună cu autoritățile locale, va organiza vineri, în garnizoanele din țară, ceremonii militare și religioase dedicate sărbătoririi a 166 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. La București, de la ora 10,00, vor avea loc o ceremonie militară și depuneri de coroane și jerbe de flori
Gelu Voican Voiculescu, inculpat în dosarul Mineriadei din iunie 1990
Fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu s-a prezentat joi dimineața la Parchetul General, pentru a i se aduce la cunoștință că este inculpat în dosarul Mineriadei din iunie 1990 pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse au fost anulate î
Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, adus la DNA
Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, a fost adus, joi, la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție, pentru a fi audiat într-un dosar de corupție. Procurorii DNA au efectuat, miercuri, percheziții la
Prahova: Primarul de la Sinaia ar fi primit mită de la patronul firmei Nordis (surse)
Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, ar fi pretins de la Vladimir Ciorbă și ar fi primit, indirect, de la reprezentanții firmei SC Nordis Best Construct mită în valoare de aproape 240.000 euro pentru a facilita obținerea documentației necesare construirii în oraș a unui hotel/aparthotel, au precizat, miercuri, surse judiciare. Po