ICCJ reia în 17 septembrie procesul lui Darius Vâlcov şi decide dacă va dispune audierea lui Blaga

Instanţa supremă va relua în 17 septembrie judecarea apelurilor din dosarul de corupţie în care Darius Vâlcov, fostul consilier al Vioricăi Dăncilă, a fost condamnat la opt ani de închisoare şi va stabili până atunci dacă admite o serie de probe cerute de avocaţi, precum audierea lui Vasile Blaga.
La termenul de marţi al procesului, procurorul DNA a cerut instanţei să solicite Direcţiei toate înregistrările făcute de procurorul de anchetă în timpul audierilor din acest dosar, tocmai pentru a demonta susţinerile avocatului lui Darius Vâlcov, potrivit cărora clientul său ar fi încercat să facă o înţelegere cu procurorii, care până la urmă nu ar mai fi avut loc.
Avocaţii celor din dosar au cerut, pe rând, fie rejudecare completă a cazului, respectiv anularea primei decizii de condamnare, fie administrarea mai multor probe pe parcursul judecării apelurilor.
Astfel, avocaţii au solicitat fie documente probante din alte dosare penale sau civile, audierea unor noi martori, printre care şi Vasile Blaga, încuviinţarea efectuării unor expertize financiare, precum şi relaţii de la DNA şi SRI pentru punerea la dispoziţie a unor rapoarte posibil secrete.
Avocatul lui Darius Vâlcov a cerut audierea lui Vasile Blaga pentru ca acesta să confirme susţineri ale lui Vâlcov potrivit cărora denunţătorul din dosar, omul de afaceri Theodor Berna, ar fi venit la el prin intermediul lui Blaga, şi nu prin alte persoane.
Despre relevanţa acestor susţineri în raport cu faptele de corupţie cercetate în dosar, avocatul nu a oferit lămuriri şi a arătat că el nu cunoaşte detalii despre un denunţ al clientului său privind situaţia cu Blaga invocată, care ar fi fost clasat de către anchetatorii DNA pentru că nu s-ar fi confirmat.
În sala de judecată, procurorul DNA a combătut proba cu martorul Blaga, explicând că referirile lui Darius Vâlcov nu s-au concretizat în cadrul unui dosar penal.
Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat, în 8 februarie 2018, de un complet de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la opt ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani, fiind vorba despre mai multe licitaţii de lucrări pentru apă şi canalizare.
Potrivit deciziei instanţei, Vâlcov a primit patru ani pentru trafic de influenţă, şase ani pentru spălare de bani, doi ani pentru efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia. Aceste pedepse s-au contopit, aplicându-se pedeapsa cea mai mare, la care se adaugă un spor, rezultând astfel o condamnare finală de opt ani.
Totodată, se confiscă de la acesta suma de 6,2 milioane lei, fiind menţinut sechestrul asigurător dispus de procurorii DNA.
În acelaşi dosar, Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare, iar Lucian Petruţ Şuşală, fost şofer al lui Darius Vâlcov, a primit doi ani cu suspendare, cu un termen de supraveghere de cinci ani.
De asemenea, Petre Bogdan Timofte a fost condamnat la trei ani cu executare, iar Constantin Tomescu a primit trei ani şi şase luni cu executare. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Lupăşteanu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bacău: Tânăr reținut de polițiști după ce ar fi înșelat o bătrână cu 16.000 lei prin metoda 'Accidentul'
Un tânăr în vârstă de 20 ani a fost reținut de polițiști după ce ar fi înșelat o bătrână cu 16.000 lei, prin metoda 'Accidentul', a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. Victima în vârstă de 74 ani, din localitatea Nicolae Bălcescu, a reclamat polițiștilor că a fost con
Sălaj: Șapte persoane condamnate, cercetate de polițiști pentru evadare
Un total de șapte persoane condamnate la executarea unor pedepse privative de libertate, care nu s-au prezentat în vederea punerii în executare a mandatelor emise de către instanțele de judecată sunt în prezent cercetate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj pentru evadare. Reprezentanții IP
Dâmbovița: Percheziții la o unitate medicală, în cadrul unei investigații legate de decesul unei paciente operate
Polițiștii dâmbovițeni au efectuat, luni, o percheziție la o unitate medicală din capitală, după decesul unei paciente care fusese operată și a murit în urma unei complicații cauzată de un material medical rămas în corpul acesteia, informează, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'În aceast
Prahova: Percheziții într-un dosar de delapidare cu consecințe deosebit de grave; prejudiciul - 5,7 milioane de lei
Polițiștii prahoveni de investigare a criminalității economice au efectuat, luni, trei percheziții domiciliare într-un dosar de delapidare cu consecințe deosebit de grave și fals informatic, prejudiciul stabilit fiind de 5,7 milioane de lei. Descinderile au avut loc la domiciliile unor persoane din Prahova, transmite Inspectoratul Județean de Poliție.
Prahova: Profesor de sport, arestat pentru agresarea sexuală a unui elev
Un profesor de Educație fizică a fost arestat preventiv după ce ar fi agresat sexual un elev de la o școală gimnazială din județul Prahova. Inspectorul școlar general adjunct al Inspectoratul Școlar Județean Prahova, Lorelli Urlețeanu, a confirmat, pentru AGERPRES, existența acestui caz, precizând că a fost vorba despre o singură pl&acir
Arad: Fiica milionarului ucis cu bombă și-a distrus brățara electronică de monitorizare
Laura Bîlcea, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, trimisă în judecată de procurorii Parchetului General, și-a rupt brățara de monitorizare, polițiștii sesizând Curtea de Apel Timișoara. 'La data de 30 martie 2025, în jurul orei 15:00, polițiștii Secției 9 Rurală Sebiș au fost sesizați des
Neamț: Minoră de 15 ani, căutată de polițiști după ce a dispărut de trei zile de acasă
O minoră în vârstă de 15 ani, din municipiul Piatra-Neamț, este căutată de polițiști după ce a dispărut de acasă de trei zile, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. 'Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că fiica sa, Bonciu Claudia Elena, &ic
Jandarmeria: Liderul galeriei echipei FC FCSB a achiziționat mai multe bilete personalizate cu datele sale de identificare
Jandarmeria Capitalei precizează, duminică, referitor la accesul galeriei echipei FC FCSB pe Arena Națională în contextul partidei cu FC Dinamo 1948 București, că liderul acestei galerii a achiziționat mai multe bilete personalizate doar cu datele sale de identificare, contrar legii. 'În conformitate cu prevederile art. 10, ali
Brăila: Bărbat arestat pentru omor după ce și-a înjunghiat fratele în inimă cu un briceag
Un bărbat de 45 de ani din comuna Ciocile a fost arestat duminică pentru omor, după ce și-a înjunghiat fratele în inimă cu un briceag, informează IPJ Brăila. Potrivit sursei citate, pe 29 martie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a reținut pe baza de ordonanță, pentru 24 de ore, un bărbat de 45 d
Suceava: Doi bărbați suspectați că ar fi furat peste un milion de euro dintr-o locuință, reținuți de polițiști
Doi bărbați din județul Suceava au fost reținuți de polițiști, fiind suspectați de furtul a peste un milion de euro dintr-o locuință de pe raza localității Milișăuți, au anunțat, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ). Potrivit acestora, cei doi indivizi, de 35 și 36 de ani, din municipiul Rădăuți, ar fi pătruns, cu
IGPR: Doi bărbați, dintre care un polițist, propuși la arestare preventivă pentru trafic de droguri
Doi bărbați, dintre care un polițist, au fost prezentați cu propunere de arestare preventivă judecătorilor Tribunalului Timiș pentru trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv de punerea la dispoziție a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată.
Alba: Tânăr reținut, după ce și-a bătut mama; femeia a ajuns la spital
Un tânăr de 22 de ani din comuna Bistra, județul Alba, a fost reținut, după ce și-a agresat fizic mama, aceasta ajungând la spital pentru îngrijiri medicale. ''La data de 28 martie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Câmpeni au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 22 de
IGPR - acțiuni privind criminalitatea organizată: 314 percheziții, în ultimele două săptămâni; 52 kg de canabis, confiscate
Peste 90 de acțiuni operative au avut loc în ultimele două săptămâni pentru destructurarea unor grupuri infracționale specializate în trafic de droguri și de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani, fiind confiscate peste 52 de kilograme de canabis. ''În perioada 14 - 27 martie 2025, polițiștii st
Vaslui: Tată și fiu din Murgeni, arestați preventiv pentru șantaj și camătă
Doi bărbați din orașului Murgeni, tată și fiu, în vârstă de 67, respectiv 37 de ani, au fost arestați preventiv sub acuzația de camătă și șantaj, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui. Polițiștii, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au pus
Ilfov: Peste 3 milioane de țigarete, indisponibilizate în urma unei prinderi în flagrant delict; doi ucraineni, reținuți
Doi cetățeni ucraineni au fost reținuți, după ce au fost prinși de polițiști în timp ce intenționau să comercializeze țigarete contrafăcute, aceștia având depozitate într-un spațiu situat în comuna Glina din județul Ilfov peste 3 milioane de astfel de produse. ''La data de 28 martie, polițiștii din cadrul IGPR -