La vestea izbucnirii Revoluţiei la Viena, surpriza şi bucuria românilor ardeleni au fost extraordinare. Simion Bărnuţiu, aflat din 1842 în fruntea mişcării naţionale a românilor ardeleni, scria următoarele: "Din toate minunile anului 1848, cea mai minunată pare a fi că Viena, umila, ascultătoarea Vienă încă se revoltă şi că Revoluţia ei produse într-o zi rezultate abia cuprinse de mintea omenească." ("Gazeta de Transilvania", nr. 24/1848), potrivit amplei lucrări "Istoria Românilor" (vol. II, tom 1, Editura Enciclopedică, 2003).

În cursul lunii martie au avut loc mai multe manifestaţii populare la Oradea, Arad, Timişoara, Baia Mare, Cluj, Aiud, Alba Iulia, la care au participat şi reprezentanţi ai populaţiei româneşti. La Lugoj, spre exemplu, la 8/20 martie 1848, a fost organizată o adunare lărgită a congregaţiei comitatului Caraş, în rândul participanţilor aflându-se mai mulţi fruntaşi ai românilor, care au subscris la hotărârea cu privire la desfiinţarea titlurilor feudale şi la constituirea unei comisii însărcinate cu păstrarea şi apărarea ordinei publice (un prim nucleu al gărzii cetăţeneşti), din care făceau parte şi români.

Sursa foto: icr.ro 

Reprezentanţii populaţiei româneşti din părţile apusene ale Transilvaniei s-au angajat în mişcarea revoluţionară generală deoarece revendicările de ordin social şi parte din cele de ordin politic ale românilor primeau răspuns satisfăcător în hotărârile Dietei de Pojon, adoptate după presiunea revoluţiilor din Viena şi Pesta. Forul politic decretase instituirea regimului constituţional, desfiinţarea privilegiilor feudale şi a iobăgiei, libertatea presei şi a întrunirilor, egalitate în drepturi şi obligaţii a tuturor cetăţenilor, fără deosebire de naţionalitate şi confesiune. Iobagii deveneau proprietarii liberi pe sesiile pe care deţineau, răscumpărarea obligaţiilor feudale urmând a se face de către stat. Pe de altă parte însă, tot în martie au fost reactualizate declaraţiile cu privire la naţionalitatea politică unică, la indivizibilitatea statului maghiar şi declararea limbii maghiare ca limbă oficială. În faţa perspectivelor amintite mai sus, aceste legiferări naţionaliste au trecut pe planul al doilea.

Declanşarea Revoluţiei europene, primele mişcări social-politice din Imperiu i-au luat pe nepregătite pe românii din Transilvania. Publicistul George Bariţiu a sesizat, încă de la început, însemnătatea izbucnirii Revoluţiei: "Nu e nicio îndoială că ea va scutura şi cutremura toată Europa, începând de la staturile cele mai mari şi tari până la cele mici şi neputincioase." ("Foaie pentru minte, inimă şi literatură", nr. 12/1848), potrivit lucrării amintite mai sus.

După o perioadă de ezitări, de exprimare a unor opţiuni politice divergente, dar mai ales după observarea contextului în care se derulau evenimentele şi după o analiză a programelor de la Pesta, Praga, Viena etc., mai mulţi tineri români intelectuali din Târgu Mureş, Blaj, Cluj, Braşov şi Sibiu, au demarat un dialog. Între aceştia, Buteanu, Papiu şi Balint au realizat imediat importanţa evenimentelor din capitala Ungariei, programul de modernizare propus de unguri, ce avea ca obiectiv prioritar refacerea statului, prin încorporarea, iniţial, a comitatelor vestice (aşa-zisul Partium), şi apoi a întregii Transilvanii.

În Transilvania, tinerii avocaţi (cancelişti), care îşi făceau practica la Tabla Regească (tribunal) din Târgu Mureş, în urma consfătuirilor care au avut loc între 10/22 - 12/24 martie, şi-au manifestat într-o petiţie adeziunea la ideile generale ale Revoluţiei. În dezacord cu colegii ungarii, canceliştii români - Avram Iancu şi, în special, Al. Papiu-Ilarian - au rămas neclintiţi în cererea lor, şi anume, ca în prim plan să se afle desfiinţarea iobăgiei şi nu alipirea Transilvaniei la Ungaria. O altă întrunire a avut loc la Blaj, la 13/25 martie, din iniţiativa lui Aron Pumnul. A fost respinsă linia petiţionară, majoritatea participanţilor pronunţându-se în favoarea unui atitudini ferme, chiar revoluţionare. În aceste împrejurări, s-a luat hotărârea convocării unei adunări generale a românilor, la Blaj, în ziua de 18/30 aprilie (Duminica Tomei).

Simion Bărnuţiu a luat atitudine, încă de la început, faţă de pretenţiile revoluţionarilor maghiari de a anexa Transilvania la Ungaria. În aceste condiţii, trebuia să se elaboreze, în mod obligatoriu, o formulă românească, alternativă la programul maghiar din 3/15 martie. La 12/24 martie 1848, Simion Bărnuţiu a redactat, la Sibiu, o proclamaţie intitulată "Provocaţiune", al cărei text a devenit cunoscut se pare cu prilejul primei adunări a românilor la Blaj din Duminica Tomei şi care a fost răspândit în principalele centre ale Transilvaniei, respectiv Blaj, Cluj, Târgu Mureş, Braşov.

''A venit timpul ca iobăgia să se şteargă şi românii încă să se pună în drepturile lor ce li se cuvin ca unei naţiuni'', a afirmat cu acest prilej Bărnuţiu, potrivit lucrării ''Revoluţia română din 1848'' (Editura Politică, 1969). Manifestul ''Provocaţiune'' respingea declaraţia cu privire la alipirea Transilvaniei la Ungaria, se pronunţa în favoarea recunoaşterii naţiunii române ca egală în drepturi, a admiterii limbii române în administraţie şi în justiţie, pentru desfiinţarea iobăgiei fără răscumpărare.

Congresul naţional românesc, pe care îl preconiza "Provocaţiunea", respectiv o adunare reprezentativă alcătuită din reprezentanţi aleşi, trebuia să creeze mişcării politice revoluţionare româneşti cadrul organizatoric necesar, să reliefeze consensul politic naţional. În ceea ce privea alipirea Transilvaniei la Ungaria, se preciza că acest fapt se va discuta doar în momentul în care naţiunea română ar fi beneficiat de o reprezentare proporţională în Dietă. Fruntaşii români aveau certitudinea că odată pusă în drepturile sale legitime, naţiunea română nu ar fi acceptat acest proces.

Documentul elaborat de Simion Bărnuţiu stabilea linia politică ce trebuia adoptată de naţiunea română faţă de Revoluţia în curs de desfăşurare. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)