Vrancea: Echipa 'Infine' de la Colegiul ''Unirea'' Focşani a câştigat Marele Premiu al Festivalului Boovie 2019
Echipa "Infine" de la Colegiul Naţional "Unirea" din Focşani a câştigat Marele Premiu al Festivalului Boovie 2019, cu un trailer realizat după cartea "Vara în care mama a avut ochii verzi" a scriitoarei Tatiana Ţibuleac. Echipa de la Colegiul Unirea şi-a luat în acest an revanşa după ce în concursul de anul
Ministrul Bogdan Matei: Toate taberele vor trece la consiliile judeţene până în 2020
Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a declarat, sâmbătă, la Arad, că toate taberele din ţară, aproximativ 500, vor trece la consiliile judeţene până în 2020, în cadrul procesului de descentralizare, pentru că ministerul nu ar avea bani suficienţi pentru a le reabilita. "Ministerul Tineretului şi Sportului deţine
Arad: Peste 200 de radioamatori din România şi Ungaria s-au întâlnit la Pecica
Radioamatori din România şi Ungaria şi-au dat întâlnire, sâmbătă, în oraşul arădean Pecica, unde au organizat un târg şi o expoziţie de echipamente şi accesorii pentru al XVI-lea an consecutiv. Peste 200 de pasionaţi ai domeniului, o treime dintre ei venind din Ungaria, s-au adunat în Sala Sporturilor din oraş. Cel mai
Inventivitatea şi creativitatea a 550 de copii din Sălaj şi Mureş, testată la Festivalul Naţional al Ştiinţei de la Zalău
Un total de 550 de preşcolari şi elevi din Sălaj şi Mureş, însoţiţi de peste 100 de profesori, au fost prezenţi sâmbătă, pe platoul din centrul Zalăului, pentru a-şi testa inventivitatea şi creativitatea la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Naţional al Ştiinţei. Potrivit iniţiatoarei manifestării, inspectorul şcolar general din Sălaj, Maria Pop,
REPORTAJ Vrancea: Boovie - O idee devenită un concurs cu peste 1.000 de elevi, care vor să demonstreze că tinerii citesc
Peste 1.000 de elevi de gimnaziu şi liceu din toată ţara şi din Republica Moldova şi-au dau întâlnire în acest weekend la Focşani, la festivalul concurs de book trailere Boovie 2019, pentru a demonstra că tinerii iubesc lectura, doar că îşi doresc o lectură altfel, care să iasă din tiparele manualului şcolar.
Sibiu: Sute de copii la a doua ediţie a jocurilor outdoor INVICTUS, în parcul Sub Arini
Sute de copii de grădiniţă şi de la grupa pregătitoare din Sibiu, precum şi cadre didactice şi părinţi, au venit, vineri, în parcul Sub Arini, pentru a participa la a doua ediţie a ''Jocurilor outdoor INVICTUS'', organizate de Grădiniţa cu program prelungit nr. 22 din oraş, Asociaţia Voluntarilor INVICTUS România şi A
Vrancea: Festivalul concurs Boovie transformă Focşaniul, pentru un weekend, într-o adevărată capitală a lecturii
Festivalul concurs de book-trailere Boovie 2019, ajuns la cea de-a patra ediţie, reuneşte în acest weekend la Focşani câteva sute de elevi din ţară şi din Republica Moldova, transformând oraşul pentru câteva zile într-o adevărată capitală a lecturii, potrivit organizatorilor. "La Focşani au ajuns
Arad: Fostul premier Adrian Năstase a primit titlul ''Doctor Honoris Causa'' al Universităţii ''Aurel Vlaicu''
Fostul premier Adrian Năstase a primit, vineri, titlul ''Doctor Honoris Causa'' al Universităţii ''Aurel Vlaicu'' din Arad, ca o recunoaştere pentru activitatea ştiinţifică desfăşurată, la ceremonie fiind prezent şi ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, care a condus Comisia de Laudatio.
Studiu: Atenţia acordată stării de bine a copiilor are efect asupra abilităţilor cognitive şi sociale
Calitatea relaţiilor pe care le au copiii între ei, pe care le au cu adulţii, precum şi calitatea mediului de învăţare în care aceştia îşi desfăşoară activitatea influenţează fundamental progresele lor şcolare de mai târziu, dar şi alţi indicatori, cum ar fi starea de sănătate sau capacitatea de a ocupa locuri de muncă bune, a subliniat, vineri,
Galaţi: Reflectare, (de)formare şi fake news la Conferinţa ''Cultura şi presa în spaţiul european''
Câteva zeci de cadre didactice, studenţi, masteranzi şi doctoranzi, participă, vineri şi sâmbătă, la Conferinţa Internaţională "Cultura şi presa în spaţiul european", ajunsă la ediţia a XI-a şi organizată de Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi. Potrivit organizatorilor, tema de anul acesta a conferinţei, "Reflec
Iaşi:Anchetă la liceul din Belceşti după ce necunoscuţi au pătruns în unitate, au ars cataloagele şi au distrus calculatorul directorului
Poliţiştii şi reprezentanţii conducerii Liceului Tehnologic "Victor Mihăilescu Craiu" din Belceşti au demarat anchete la nivelul unităţii şcolare după ce persoane necunoscute au intrat în cursul nopţii de joi spre vineri în incinta instituţiei şi au distrus zece cataloage şi calculatorul directorului. Purtătorul de cuvânt al Inspect
Sălaj: Primul atelier şcolar pentru învăţământul dual, inaugurat în prezenţa ambasadorului Franţei
Primul atelier şcolar din Sălaj destinat elevilor din învăţământul profesional dual a fost inaugurat joi, la Liceul Tehnologic "Mihai Viteazul" din Zalău, în prezenţa ambasadorului Franţei în România, Michele Ramis, şi a reprezentaţilor autorităţilor locale şi ai companiei Michelin. Atelierul, cu specialitatea mecanică,
Un program ce va pregăti studenţi ai Universităţii Politehnica din Bucureşti să devină lideri va începe în noul an universitar
Un program ce va pregăti studenţi ai Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB) să devină lideri va începe în noul an universitar, partener al UPB fiind Academia Naţională de Inginerie a SUA. "Tinerii trebuie să înţeleagă ce înseamnă cultura naţională şi nu numai, ce înseamnă geopolitica, ce înseamnă social media, tr
Andronescu: Încercăm să finalizăm mai devreme Palatul Copiilor din Arad, pentru a nu mai plăti chirie
Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, că se fac eforturi pentru finalizarea, mai devreme, a noului Palat al Copiilor din municipiul Arad, pentru ca banii plătiţi pe chiria din clădirea retrocedată să poată fi redirecţionaţi către investiţii, suma necesară pentru încheierea lucrărilor fiind de 10 milioane de
Andronescu: Anul acesta rezolvăm problema toaletelor în şcoli, avem 65 de milioane de lei alocaţi
Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, la Arad, că în acest an se va rezolva problema şcolilor care mai au toaletele în curte sau neconforme, fiind alocată de la buget suma de 65 de milioane de lei, care va merge către primării. "Anul acesta avem 65 milioane de lei pentru acest subie







