Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Dinamo (2-1) și încheie Superliga pe locul al treilea
Universitatea Craiova s-a clasat pe locul al treilea în acest sezon al Superligii de fotbal, după ce a învins-o pe Dinamo București cu scorul de 2-1 (0-1), sâmbătă seara, pe teren propriu, în ultimul meci al stagiunii, în etapa a 10-a a fazei play-off.
Echipa din Bănie a profitat de remiza dintre Universitatea Cluj și Rapid (2-2) și a trecut în clasament peste echipa ardeleană.
Dinamo a reușit să deschidă scorul prin Andrei Mărginean (12), cu un șut de la 20 de metri, deviat ușor de Takuto Oshima.
Universitatea a revenit după pauză, reușind egalarea după numai 32 de secunde, prin David Barbu (46), cu o lovitură de cap la centrarea lui Alexandru Mitriță. Pentru Barbu a fost primul gol marcat în Superligă.
Mitriță, golgheterul echipei craiovene în acest sezon (19 goluri și 8 pase decisive), a marcat golul victoriei (61), după o cursă de la centrul terenului, având șansa unei combinații involuntare cu dinamovistul Patrick Olsen.
În prima repriză, Mitriță a trimis în bară cu un șut din afara careului (10), iar apoi a tras peste poartă (29). Portarul Alexandru Roșca a avut un reflex (33), la devierea lui Homawoo, la centrarea lui Nicușor Bancu. Roșca s-a remarcat și la voleul lui Anzor Mekvabișvili (40).
Dinamo a avut două ocazii pe finalul primei reprize, dar Silviu Lung jr s-a evidențiat la șuturile lui Olsen (42) și Opruț (43).
În repriza secundă, Alisson Safira (50) l-a testat cu o lovitură de cap pe Roșca, Mekvabișvili a trimis în bară (56) și puțin peste poartă (76), cu șuturi de la distanță, iar Mitriță a trimis slab din marginea careului mic (87).
Universitatea a câștigat ambele meciuri din play-off cu Dinamo, 2-0 la București și 2-1 în Bănie.
Universitatea Craiova - FC Dinamo București 2-1 (0-1), Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova
Au marcat: David Barbu (46), Alexandru Mitriță (61), respectiv Andrei Mărginean (12).
Arbitru: Horațiu Mircea Feșnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenți: Ioan Alexandru Corb (Satu Mare), Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj); al patrulea oficial: George Cătălin Roman (Timișoara)
Arbitru video: Sorin Costreie (Voluntari); arbitru asistent video: Valentin Porumbel (Oltenița)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Pitești) - CCA, Ion Cățoi (București) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Universitatea Craiova/facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Handbal masculin: CS Dinamo a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la handbal masculin, după ce a învins-o în finală pe HC Buzău cu scorul de 33-25 (19-12), sâmbătă, în finala găzduită de TeraPlast Arena din Bistrița. Dinamo, campioana en titre, și-a trecut în palmares al nouălea trofeu în Supercupă, dintre care ultimel
Fotbal: UTA Arad, ținută în șah de Corvinul Hunedoara (0-0), în Superligă
UTA Arad și Corvinul Hunedoara au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă, într-un meci între cele două echipe care împart Arena ''Francisc Neuman'', jucat în etapa a șasea a Superligii de fotbal. Meciul a fost unul echilibrat, cu foarte multe faulturi, care, combinate cu analize VAR, au dus repriza se
Handbal feminin: Gloria Bistrița și Corona Brașov vor juca finala Supercupei României
CS Gloria Bistrița și Corona Brașov vor juca finala Supercupei României la handbal feminin, duminică, în TeraPlast Arena din Bistrița, după ce s-au impus în semifinale. Corona Brașov a învins-o la limită pe SCM Râmnicu Vâlcea, cu 25-24 (11-14). Echipa vâlceană a condus cu 24-22 dar Corona a marcat golu
Rugby: Victorii pentru SCM Timișoara și Știința Baia Mare, în Liga Națională
SCM Timișoara și Știința Baia Mare au obținut victorii importante, sâmbătă, în etapa a 12-a a Ligii Naționale de rugby. SCM USV Timișoara a învins-o pe CSA Steaua cu 42-35, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu'' din Timișoara, printr-un eseu marcat pe final de Nikoloz Apțiauri și transformat de Tudor Boldor. Fundașul bănățenilor, M
Baschet feminin: România a încheiat Campionatul European U16 cu o victorie
Selecționata României a învins formația Bulgariei cu scorul de 75-71 (20-19, 16-11, 21-21, 18-20), sâmbătă, la Mioveni, în meciul pentru locurile 15-16 la Campionatul European de baschet feminin U16 - FIBA U16 EuroBasket 2026 care se desfășoară la Pitești și Mioveni . România a obținut prima sa victorie, după șase
Tenis: Teodora Miron, calificată în semifinale la Bistrița (ITF)
Teodora Miron este singura jucătoare română de tenis calificată în semifinalele turneului ITF de la Bistrița (W35), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari, după ce Maria Sara Popa (a patra favorită) și Diana-Ioana Simionescu au fost eliminate vineri. Maria Sara Popa (21 ani, 432 WTA), care duminică a câștigat un titlu ITF
Handbal masculin: CS Dinamo și HC Buzău vor juca finala Supercupei României
CS Dinamo București și HC Buzău vor juca finala Supercupei României la handbal masculin, după ce s-au impus, vineri, în semifinalele găzduite de TeraPlast Arena din Bistrița. Campioana CS Dinamo București a dispus în prima semifinală de SCM Politehnica Timișoara cu 35-25 (19-13). De la Dinamo s-au remarcat Bran
Fotbal: Rapid a învins-o pe Petrolul cu 2-0, la Ploiești, în Superligă
Rapid București a învins-o pe Petrolul Ploiești cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', în primul meci al etapei a șasea a Superligii de fotbal. Rapid s-a impus în Primvs Derby prin golurile marcate de Alexandru Dobre (55) și Olimpiu Moruțan (90), după recuperări în terenul adve
Fotbal: FC Botoșani a transferat un jucător irlandez
Echipa de fotbal FC Botoșani a anunțat, vineri, transferul jucătorului irlandez Roland Idowu, într-o postare pe site-ul său oficial. Născut pe 21 ianuarie 2002, la Dublin (Irlanda), Roland Idowu va purta numărul 8 la FC Botoșani și poate evolua atât ca mijloc
Baschet feminin: România a retrogradat în Divizia B a Campionatului European U16
Selecționata României a retrogradat în Divizia B a Campionatului European de baschet feminin U16 - FIBA U16 EuroBasket 2026, care se desfășoară la Pitești și Mioveni, după ce a fost învinsă de Israel cu scorul de 70-51 (18-8, 19-15, 14-17, 19-11), vineri, la Mioveni, pentru locurile 13-16. Tricolorele au suferit a șasea &icir
Fotbal: Dinamo l-a transferat pe mijlocașul portughez Diogo Pinto
Echipa de fotbal Dinamo București l-a transferat pe mijlocașul ofensiv portughez Diogo Pinto, în vârstă de 27 de ani, a anunțat, vineri, clubul din Superligă pe pagina sa de Facebook. Format la academiile de juniori ale celor de la Sporting Lisabona și Benfica Lisabona, Diogo Pinto a evoluat la nivel de seniori pentru Ascoli, Poten
Fotbal: Rapid, în grupă cu UTA, Corvinul și FC Botoșani în Cupa României
Rapid București a fost inclusă în Grupa A, cea mai echilibrată a Cupei României la fotbal, alături de UTA Arad, Corvinul Hunedoara, FC Botoșani, Minerul Lupeni și Politehnica Timișoara, conform tragerii la sorți efectuate, vineri, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Universitatea Craiova, deținătoarea trofeului, a fost repartizat
Handbal masculin: Minaur Baia Mare a câștigat turneul ''Lascăr Pană''
CS Minaur Baia Mare a câștigat turneul internațional de handbal masculin ''Lascăr Pană'', după ce a învins-o pe CSU din Suceava cu scorul de 31-29 (17-14), vineri, în Sala Sporturilor ''Lascăr Pană'' din Baia Mare, într-o veritabilă finală a competiției. Miercuri, CS Minaur Baia Mare o &i
Handbal feminin: Victorie pentru Dunărea Brăila la Cupa Slatinei
HC Dunărea Brăila a învins-o pe CSM Târgu Jiu cu scorul de 34-24 (18-12), vineri, în ziua a doua a turneului de handbal feminin Cupa Slatinei, găzduită de Sala LPS din localitate. Joi, în prima partidă a competiției, CSM Slatina a dispus de CSM Târgu cu scorul de 34-29 (15-13). Meciul care va decide
Tenis: Maria Sara Popa, Diana-Ioana Simionescu și Teodora Miron, calificate în sferturi la Bistrița (ITF)
Trei jucătoare române de tenis s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Bistrița (W35), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari: Maria Sara Popa (a patra favorită), Diana-Ioana Simionescu și Teodora Miron. Alte trei românce au părăsit competiția în optimile de finală, Cristiana Nicoleta To














