VIDEO Sorin Cîmpeanu: Procentul de promovare la titularizare după contestaţii - 46%
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că procentul de promovare la examenul de titularizare după rezolvarea contestaţiilor a crescut "uşor", ajungând la 46%. "Tocmai au fost afişate rezultatele examenului de titularizare în urma contestaţiilor. S-au înregistrat 6.248 de con
Consiliul Naţional al Elevilor solicită predictibilitate în ceea ce priveşte începutul anului şcolar
Consiliul Naţional al Elevilor solicită ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii să comunice modalitatea în care va începe noul an şcolar până la sfârşitul lunii august, subliniind nevoia de predictibilitate privind debutul cursurilor. "În ultimele săptămâni, autorităţile din România au adus în v
Prahova: Primăria Ploieşti continuă programul ''Primul ghiozdan'' destinat elevilor de clasa I
Primăria Ploieşti continuă şi anul acesta programul "Primul ghiozdan", prin care elevii de clasa I vor primi, la începutul anului şcolar, un ghiozdan echipat cu rechizite. Consiliul Local (CL) Ploieşti a aprobat, joi, un proiect privind acordarea pentru anul şcolar 2021 - 2022 a pachetului cu rechizite şcolare "Primul Ghio
La Universitatea de Vest Timişoara, numărul ''bobocilor'', după admitere, este apropiat celui de anul trecut
Rectorul Universităţii de Vest Timişoara (UVT), Marilen Pirtea, a declarat, joi, că bilanţul admiterii de vară la UVT este foarte bun, cu un număr de înmatriculări de noi studenţi sensibil egal cu cel din admiterea de vară de anul trecut, în condiţiile în care numărul absolvenţilor examenului de Bacalaureat a scăzut în anul 2021 cu aproximativ
Bihor: Congres al cadrelor didactice române din ţară şi din afara graniţelor, la Oradea, în perioada 3 - 6 august
Asociaţia Dascălilor Bihoreni (ADB) va organiza, pentru prima dată în Oradea, un Congres Internaţional al Cadrelor Didactice din România şi al Cadrelor Didactice de Etnie Română de peste Hotare, în perioada 3 - 6 august, cu participarea a 450 de cadre didactice, dintre care în jur de 30 din afara graniţelor României.
Timiş: UVT pregăteşte ghizi culturali pentru zona Banat
Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) pregăteşte un program de scurtă durată pentru formarea ghizilor culturali pentru promovarea acestui gen de turism în zona Banatului, în perspectiva anului 2023 când Timişoara va exercita titlul de Capitală Culturală Europeană. "O hartă a Banatului istoric şi cultural, utilă &icir
Reprezentanţi ai mediului academic şi societăţii civile: Proiectul de modificare a Regulamentului de funcţionare a CNATDCU încurajează frauda academică
Proiectul de modificare a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi în special a metodologiei de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat reprezintă o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor şi încurajează frauda academică,
Definitivat - sesiunea 2021/ Rata finală de promovare - 76,06%, în creştere după contestaţii
Rata finală de promovare înregistrată la examenul naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2021), după soluţionarea contestaţiilor, este 76,06%, în creştere cu 3,16% comparativ cu rezultatele iniţiale - 72,90%, informează miercuri Ministerul Educaţiei. Rezultatele finale au fost afişate la ora 10,00, a
OAMENI ŞI PASIUNI/ Iaşi: Soţii Nedea - doi profesori dedicaţi, care au schimbat destine
Soţii Mircea şi Niţa Nedea, ambii profesori de Biologie la Colegiul Naţional ''Costache Negruzzi'' din Iaşi, derulează de zece ani proiectul "Studii aprofundate pentru elevii care provin din familii defavorizate" - SAPed, în care pun mult suflet şi schimbă destine. În cadrul proiectului, elevi din ani term
Cîmpeanu: Susţinem efortul UNESCO pentru un acces echitabil pentru toţi la educaţie
Preşedintele Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat marţi că instituţia pe care o reprezintă susţine efortul UNESCO pentru asigurarea unui acces echitabil la educaţie, ca mijloc de dezvoltare a unei societăţi democratice, incluzive. "Susţinem ef
Bihor: Un copil de 8 ani, autorul unei expoziţii personale de pictură (GALERIE FOTO)
Un băiat în vârstă de opt ani, Dragoş Mihai Dobocan, îşi va vernisa miercuri, în Parcul Libertăţii din Oradea, expoziţia personală de pictură intitulată ''Visuri colorate'', care cuprinde în jur de 65 de lucrări realizate în acrilic şi acuarelă.
Bihor: Universitatea din Oradea deţine cel mai vechi Pendul Foucault din România
Cel mai vechi pendul de tip Foucault din România se găseşte în pavilionul B al Universităţii din Oradea, fiind considerat un simbol al Facultăţii de Matematică-Fizică. Potrivit purtătorului de cuvânt al Universităţii, Florin Budea, pendulul Foucault a fost instalat, în anul 1964, la iniţiat
Au fost afişate rezultatele la titularizare; rata notelor peste 7 - 44,47%, în scădere faţă de ultimii 4 ani
Rezultatele obţinute de cadrele didactice care au susţinut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar - sesiunea 2021 (înainte de contestaţii) au fost publicate marţi pe site-ul titularizare.edu.ro, rata notelor peste 7 (şapte) fiind de 44
Iaşi: 8,72, ultima medie de admitere pe locurile bugetate de la Facultatea de Medicină Generală a UMF 'Gr. T. Popa'
Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Gr.T.Popa' din Iaşi a publicat rezultatele examenului de admitere în anul universitar 2021-2022, cea mai mare medie la locurile bugetate fiind de 9,98, iar cea mai mică - 5,66, a fost la Facultatea de Farmacie. Potrivit datelor centralizate pe site-ul UMF Iaşi, înainte de depunerea con
Iaşi: Politehnica începe să devină atractivă pentru absolvenţii de liceu; număr mare de înscrişi la TUIASI
La admiterea pentru anul universitar 2021-2022 organizată de Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi (TUIASI) au fost depuse 5.934 fişe de înscriere, fiind 3.200 de candidaţi unici, au anunţat, luni, reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior. Potrivit unui comunicat de presă, numărul candidaţilor &i





