Timiș: Viitorii experți criminaliști, pregătiți de Universitatea de Vest Timișoara, la o specializare unică în țară
Facultatea de Chimie Biologie Geografie din cadrul Universității de Vest Timișoara (UVT) derulează o specializare unică în România, Chimie criminalistică, nivel licență și masterat, unde se înregistrează cea mai mare concurență, de 15 candidați pe loc, iar absolvenții, care vor deveni experți criminaliști, vor avea șanse de a se angaja ca specialiști în Ministerul Administrației și Internelor sau în laboratoarele de expertize private.
Președintele Asociației Criminaliștilor din România, prof. dr. Gheorghe Popa (general în rezervă), cadru didactic asociat al Universității de Vest Timișoara, precum și coordonatorul programului de Chimie criminalistică al UVT, profesor chimist Titus Vlase, vor să internaționalizeze cursurile, astfel încât aici să se poată forma criminaliști din întreg spațiul comunitar european, dar și din cel extra-unional.

Foto: (c) Universitatea de Vest Timișoara (UVT)
Potrivit prof. dr. Gheorghe Popa, în UE mai sunt șapte astfel de centre universitare în care se formează criminaliști.
Cursanții acestui masterat, înființat în anul 2013, sunt predominant angajați deja din justiție, poliție, arte, este chiar și un preot, care vor să se supra-specializeze în domeniile lor de activitate în ceea ce privește stabilirea veridicității unor documente și înscrisuri, expertize grafologice, cercetări ale unor opere de artă, compoziția unor pigmenți care au străbătut secole etc.
Gheorghe Popa a declarat, pentru AGERPRES, că în momentul de față este o criză de criminaliști în întreaga țară.
''Chimia criminalistică de la UVT este un domeniu nou în învățământul universitar românesc, fiind unicul centru din țară unde se formează criminaliști specializați în expertiza scrisului de mână, expertiza genetică, expertiza traseologică. Noi finalizăm acum un parteneriat între UVT și Ministerul de Interne, pentru ca necesarul de criminaliști să fie recrutat, pe viitor, la nivelul Poliției Române, de aici, de la acest program de pregătire. Mai mult decât atât, acum în România s-a reglementat juridic și instituția expertizei private. Eu sunt unul dintre cei care a contribuit la conștientizarea faptului că pentru transpunerea în practică a principiului contradictorialității în materie de expertize, nu doar statul trebuie să dețină monopolul, ci trebuie să fie și instituții private la care organul judiciar sau părțile se pot adresa pentru aflarea adevărului. Când se vor deschide aceste laboratoare private (chiar urmează să fac demersurile necesare către Ministerul Justiției pentru finalizarea legislației în vederea înființării și autorizării acestor laboratoare), va fi o piață de muncă pentru cei care absolvă programul de științe aplicate în criminalistică'', a afirmat prof. Gheorghe Popa.
El a subliniat că în România este un ''deficit major de criminaliști''.

Foto: (c) Universitatea de Vest Timișoara (UVT)
''La Academia de Poliție s-a desființat Departamentul de Criminalistică (...) La facultățile de Drept, această disciplină (criminalistica, n.r.) a devenit opțională, ceea ce este o mare greșeală, pentru că viitorul procuror, jurist trebuie să știe ce înseamnă criminalistica, ca știință interdisciplinară; el trebuie să știe nu doar tehnică criminalistică, ci și tactică și metodologie criminalistică'', a detaliat acesta.
Gheorghe Popa este criminalistul care, la începutul anilor 2000, a reușit să identifice amprentele unor spărgători de pe frunzele pe care răufăcătorii le-au folosit să nu le rămână urmele pe clanță. Metoda lui a fost preluată de FBI și a fost prezentată pe canalul Discovery, iar în activitatea sa s-a solicitat contraexpertiză pentru o singură probă, care, în final, i-a confirmat rezultatul.
În laboratoarele de Chimie criminalistică, prof. Titus Vlase a fost solicitat să facă mai multe expertize, care au fost folosite de specialiști din arheologie, construcții, mediu, artă.
Una dintre aceste analize chimice au vizat componența materialelor folosite la construcția podului roman de la Drobeta Turnu Severin, din care un picior încă rezistă, după două mii de ani. Cercetările au arătat că romanii foloseau mortare din anumite soluri și alți compuși chimici care pe măsură ce stau în apă se întăresc și ''nu sunt spălate de ape''.
''Ni s-a adus probă din mortarul piciorului podului să vedem de ce el e un mortar hidraulic făcut special ca să reziste sub apă. Analizele pe care noi le-am făcut au dovedit că există niște rapoarte care se fac între diferite tipuri de oxizi și în funcție de valoarea lor se știe că e un mortar hidraulic sau un mortar normal, de uscat, care nu intră în contact cu apa. Cele normale sunt folosite la tencuieli, la zidit. Noi le-am analizat în contextul altor tipuri de mortare din castru, din mai multe locuri din Severin, din locații care se știa clar din ce perioadă au fost construite, la fel ca și piciorul podului. Avem probe și de pe celălalt mal și am obținut același lucru, cu ce a fost la piciorul podului de aici. Este un var cu multe impurități la ardere, diverși oxizi în care romanii foloseau pământuri, tufuri vulcanice din zona Puzol, regiunea Santorin, unde au existat vulcani. Tufurile vulcanice seamănă cu zgura (...) și când se obține varul la ardere, dă proprietăți destul de similare cu cimentul care este un liant ce se întărește sub apă. (...) Prin analiză, am demonstrat, de asemenea, că mortarul din zona Ardeu era făcut cu materii prime din zonă, chiar de pe același deal. La mortarul de la piciorul podului lui Traian s-a confirmat că mortarul celor două relicve ale podului sunt identice, dar e diferit față de mortarul normal care se folosea la construcțiile din castru. Astfel de urme de construcții romane, de secol III, se mai găsesc și astăzi în zona Severin. A fost o familie care voia să sape o fundație pentru o casă și în momentul excavației a descoperit un cartier întreg de urme romane'', a explicat prof. Titus Vlase.
El a arătat că a fost solicitat să analizeze și probe din relicve de podoabe din metale prețioase și semiprețioase de la începutul Epocii bronzului de pe teritoriul țării noastre și a identificat concentrații foarte mari în aur, argint, dar și urme de cupru.
Analizele făcute de echipa coordonatorului programului de Chimie criminalistică al UVT au și folosință aplicată, cu testări ale unor produse în domeniul farmaceutic sau alimentar.
''Încercăm tot felul de variante de medicamente care s-ar putea preta pentru tratarea aftelor bucale (aplicate sublingual, n.r.), plasturi cu substanța activă care să se lipească direct pe zona inflamată, fără a mai fi nevoie de ingerarea medicamentului, jeleuri în care sunt tot felul de medicamente, folosite mai ușor în special de bătrâni. Cu ceva timp în urmă, am identificat o substanță nocivă care rezultă din glutamatul de sodiu (potențiator de gust folosit în condimente, n.r.) supus unor temperaturi ridicate. El dă gust mâncărurilor, este folosit inclusiv în condimentele pentru grătare. Eu l-aș interzice, pentru că nu e bun dacă e pus pe grătar sau în alte alimente care apoi sunt supuse efectului termic de preparare. În combinație și cu alte condimente, se eliberează substanțe cancerigene. El se poate folosi după ce grătarul sau altă mâncare este luat de pe foc. Acele E-uri nu sunt periculoase dacă sunt folosite corect, altfel devin nocive'', spune prof. Titus Vlase.
Și artele se înscriu în zona de interes a criminaliștilor, astfel că facultatea are o colaborare și cu Muzeul Național de Artă din Timișoara, ai cărui specialiști sunt interesați de secretele anumitor pigmenți utilizați de pictori din vremuri îndepărtate și care se păstrează foarte bine și astăzi.
''Studiem o serie de pigmenți. De exemplu, pigmentul (culoarea) albastru. Luăm zece dintre ei, preparați în diferite moduri și aflăm cum se prepara la anii 1700, pe la 1300. Îi 'îmbătrânim' artificial și analizăm, apoi ne facem o bază de date și urmărim cum se comportă aceștia. Studiem rama cu microscopie în infraroșu, microscopie electronică, adică avem un fel de cartografie a ceea ce se întâmplă. Apoi, este treaba restauratorilor, care amestecă pigmenții în diferite feluri. Noi oferim toate rețetele, toate modurile posibile de amestec. La fiecare culoare aveam zece probe, deci 100 de probe pentru zece culori'', precizează prof. Titus Vlase.
Fiind o opțiune de studiu interdisciplinară, asociind chimia cu fizica, biologia, informatica și alte discipline, studenții și masteranzii criminaliști de la Timișoara se pregătesc în laboratoare noi, moderne, dotate cu aparatură de cea mai înaltă performanță. O parte importantă din dotările laboratoarelor există în laboratoarele facultății de Chimie, Biologie, Geografie și în noul Institut de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) al UVT, iar altele sunt în curs de achiziționare, cu finanțare prin PNRR.
Tinerii învață aici, aplicat, cum să prevină fraudele informatice, genetice, criminalistice, folosind tehnici de investigare audio-foto-video, criminologie, discipline de drept până la partea judiciară și psihologie.
Cadrele didactice nu provin doar din UVT, ci sunt și specialiști externi care lucrează în domeniu.
Întrebat despre posibilitatea folosirii inteligenței artificiale în criminalistică, prof. Titus Vlase răspunde că nu crede decât ''în ceea ce gândește cu adevărat creierul uman''. ''Nu mă bazez pe inteligența artificială aici'', a mai adăugat specialistul de la UVT. AGERPRES / (A - redactor: Otilia Halunga, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: UAIC reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară, după arestarea lui Alexandru Toader
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) din Iași își reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară și de menținere a calității procesului de învățământ, în contextul arestării preventive a fostului lector de la Facultatea de Drept, Alexandru Toader. Potrivit mesajului postat pe
VIDEO/ROBOFEST 2026: Peste 1.500 de participanți din 34 de țări și 1.300 de roboți, așteptați la Politehnica București
Peste 1.500 de participanți din 34 de țări, reuniți în peste 260 de echipe, sunt așteptați la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment din Europa dedicat roboticii, inteligenței artificiale și tehnologiilor viitorului. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie, în campusul Universității
Ministerul Educației va forma peste 18.000 de angajați printr-un proiect de 99 milioane lei pentru educație incluzivă
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va implementa un proiect destinat creșterii incluziunii și echității în școli, în cadrul căruia vor fi formați peste 18.000 de angajați din sistemul de învățământ. MEC a anunțat vineri aprobarea finanțării pentru proiectul 'Viitor prin Resurse Educaționale Moderne și Incluzive (VREM): profesi
Viceguvernatoarea Administrației Cernăuți: Pentru lichidarea unei instituții de învățământ a minorităților e nevoie de aprobare de la Kiev
Pentru lichidarea unei instituții de învățământ în limba minorităților este nevoie de aprobare de la Kiev, potrivit recentei legi promulgate în Ucraina, a declarat, vineri, Oksana Sacriier, viceguvernatoare a Administrației Militare Regionale Cernăuți. Ea a susținut, la Ambasada Ucrainei, o conferință de presă care a avut ca temă dreptu
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire organizate de structurile MAI
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire inițiate de Ministerul de Interne, în cadrul celor aproximativ 12.000 de activități desfășurate în anul școlar 2026-2027. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat peste 300 de acțiuni în sistem integrat, în baza Planului de măsuri
Iași: Spații noi pentru socializare și proiecte în echipă, în toate facultățile TUIASI
Studenții Universității Tehnice 'Gh.Asachi' Iași au la dispoziție, începând de vineri, unsprezece spații amenajate pentru studiu, întâlniri și proiecte în echipă, acesta fiind amenajate prin proiectul TUIASI Conectum. Nouă dintre cele unsprezece spații sunt interioare, două sunt exterioare, dar toate au fost amenajate pe b
Costreie: Problema e acest hău din interiorul României; diferența între rural și urban trebuie estompată
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a declarat, vineri, că în interiorul României 'se naște și crește' un 'hău' între rural și urban, existând o Românie 'ca afară' și una 'rămasă în urmă', cu 'toaleta în fundul curții', cu 'copii care nu au ce să mănânce când se duc la școală
Iași: Ceremonie aniversară organizată de UAIC pentru a celebra 166 de ani de la înființare
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a organizat vineri, în Aula Magna 'Mihai Eminescu', ceremonia aniversară dedicată împlinirii a 166 de ani de la înființare. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai universităților ieșene, ai mediului academic, ai administrației publice locale, ai instituțiilor din sist
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității










