Participare de 98% la proba obligatorie a profilului din cadrul Bacalaureatului; 25 de candidați eliminați
Rata de participare la proba obligatorie a profilului din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie, desfășurată miercuri, a fost de 98% - 98.722 prezenți dintr-un total de 100.728 de candidați înscriși.
Potrivit unui comunicat remis presei de Ministerul Educației, nu s-au prezentat pentru susținere probei 1.983 de candidați, iar 25 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Vineri va avea loc proba la alegere a profilului și specializării. Luni este programată proba la Limba și literatura maternă.
Afișarea rezultatelor inițale (în centrele de examen și online, inclusiv pe site-urile inspectoratelor școlare) este programată în data de 20 iunie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 - 18:00, respectiv în zilele de 23 și 24 iunie.
Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 30 iunie în centrele de examen și online, inclusiv pe site-urile inspectoratelor școlare.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri). AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Elevii nu vor merge luni la cursuri, de Ziua mondială a Educației
Elevii și profesorii nu vor merge la cursuri luni, 5 octombrie, când se marchează Ziua mondială a Educației. Această zi este recunoscută ca zi liberă nelucrătoare pentru sistemul de învățământ, conform Contractului colectiv de muncă. Ziua mondială a Educației este marcată începând cu anul 1994. Acea
Proiectul 'Să creștem generații sănătoase', dedicat sănătății fizice și emoționale a elevilor, lansat la Vaslui
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a organizat, joi, conferința de lansare a proiectului național 'Să creștem generații sănătoase', inițiat de Asociația Nutribalance Nature, care va fi derulat pe parcursul anului școlar 2026-2027, dorind să creeze schimbări și oportunități pentru elevi și profesori, cu scopul de a fundamenta interesul pentru sănătate
Bihor/Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Ora
Rectorul UNITBV: Creșterea performanței și vizibilității noastre este și o consecință a abordării antreprenoriale, cu salarii diferențiate
Rectorul Universității Transilvania Brașov (UNITBV), prof.dr.ing. Vasile Abrudan, a arătat, în discursul rostit, joi, în cadrul festiv al ceremoniei de deschidere a anului universitar, că printre prioritățile instituției academice rămân în continuare internaționalizarea universității, menționând aderarea la UNITA, care facilitează integr
VIDEO Sediul Facultății de Istorie a Universității din București - redeschis după lucrări de consolidare și restaurare
Clădirea care găzduiește Facultatea de Istorie a Universității din București își redeschide porțile după ample lucrări de consolidare și restaurare. 'Palatul Universității din București este parte din istoria orașului și din istoria învățământului românesc. Este un loc în care generații de studenți și profesor
VIDEO REPORTAJ Vrancea: Tinerii învață, prin teatru, să comunice și să empatizeze, într-un proiect al AJOFM
Câteva scaune așezate în semicerc pe scena Casei de Cultură din Panciu, o situație desprinsă din viața de liceu și câteva roluri care îi obligă pe adolescenți să iasă din propria personalitate. Unul trebuie să fie asertiv, altul pasiv, altcineva manipulator. Nu există decor, costume sau un text de memorat. Există însă libertatea de a &ic
UNATC deschide noul an universitar joi, la Opera Națională București
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) 'I.L. Caragiale' deschide noul an universitar sub motto-ul 'UNATC Matters', joi, de la ora 10:00, printr-o ceremonie organizată pe scena Operei Naționale București. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, 'UNATC Matters' continuă firesc direcția mesa
Bihor: Universitatea din Oradea are cămin și cantină noi printr-o investiție PNRR de 41 de milioane de lei
Universitatea din Oradea și-a extins infrastructura pentru studenți cu un nou cămin, de 153 de locuri, și o cantină cu 380 de locuri, investiții realizate printr-un proiect PNRR în valoare de peste 41,4 milioane de lei. Noul cămin, denumit C5, cu parter și trei nivele, are o suprafață desfășurată de aproximativ 3.838 de metri pătrați și
Clasamentul Times Higher Education: Universitatea București - în primele 1.000 de instituții de învățământ superior din lume
Universitatea din București se situează pe prima poziție în rândul universităților comprehensive din România, poziționându-se în intervalul 801 - 1.000 la nivel mondial, conform celui mai recent clasament World University Rankings, realizat de Times Higher Education (THE) și publicat miercuri. 'O prezență cons
Studiu UAIC/Cafeaua perfectă - dimineața, miercurea, primăvara, neagră, băută dintr-o cană de ceramică și fără capac
Dimineața, miercurea, primăvara, neagră, băută dintr-o cană de ceramică și fără capac este secretul cafelei perfecte deslușit de un studiu de cercetare coordonat de Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' Iași. Potrivit reprezentanților instituției de învățământ superior, rezultatele provin dintr-un studiu care a măsurat plăcerea cafelei î
Cluj: Peste 60 de specialiști din 21 de județe, reuniți la UBB, la un curs pentru prevenirea și controlul bolilor
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca organizează, în perioada 29 septembrie-1 octombrie, cursul 'Contribuția științelor sociale și comportamentale la prevenirea și controlul bolilor - Implicații pentru practică', care reunește peste 60 de specialiști din 21 de județe, din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică și Centrelor Regionale de Săn
Mihai Dimian: Lansăm un nou program de burse postdoctorale
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, anunță miercuri lansarea unui nou program de burse postdoctorale, care are ca scop spijinirea tranziției de la doctorat către o carieră universitară sau de cercetare. ''Astăzi, lansăm un nou program de burse postdoctorale, pentru a sprijini tranziția de la doctorat către o carieră universita
REPORTAJ/Harghita: Artă urbană în școlile din nordul județului; sute de elevi au descoperit graffiti-ul și pictura murală
Peste 700 de elevi au participat, în ultimele două săptămâni, la activitățile din cadrul proiectului 'Harghita Street Art EDU Fest - Educație prin artă urbană și identitate culturală', derulat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Călimani-Giurgeu, care a combinat pictura murală cu atelierele pentru elevii de toate vârstele.
Raport: România are puțini absolvenți de studii superioare și investește sub media OCDE în educație
România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenților de studii superioare din rândul țărilor OCDE, în timp ce investițiile publice în educație rămân sub nivelul mediei organizației - sunt printre principalele concluzii ale raportului 'Education at a Glance 2026', lansat marți de Ministerul Educației și Cercetării și editat d
Precizări ale Ministerului Educației și Cercetării privind concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct
Proba pentru evaluarea de competențe de la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului, constă în rezolvarea de către candidați, în maximum 60 de minute, a unui test standardizat cu 20







