Anisie: Decizia privind începerea anului şcolar - în funcţie de evoluţia epidemiei; scenariul 'hibrid' ar putea fi aplicat

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că o decizie în privinţa începerii anului şcolar va fi luată în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice şi a precizat că, cel mai probabil, scenariul ''hibrid'', în care, prin rotaţie, unii elevi vor merge la şcoală, iar alţii vor face ore online, ar putea fi pus în practică.
"Văzând situaţia epidemiologică la momentul acesta, care este o situaţie destul de gravă, cred că cel mai probabil scenariul acesta hibrid ar putea fi pus în practică, numai că trebuie să ne pronunţăm asupra acestor scenarii doar în momentul în care vom şti exact cum va evolua situaţia epidemiologică. Pentru că, observaţi şi dumneavoastră, în spaţiul public nu mai sunt respectate normele de prevenire şi combaterea îmbolnăvirilor. De aceea, aş face un apel către populaţie să respecte distanţarea fizică, să poarte mască şi în felul acesta să ne protejăm cu toţii, să nu ajungem să ne îmbolnăvim", a spus Monica Anisie, miercuri, la RFI.
Anisie a precizat că în cadrul grupurilor de lucru de la nivelul MEC şi a celui interministerial au fost formulate propuneri referitoare la descentralizarea deciziei cu privire la modul de desfăşurare a activităţii în anul şcolar următor.
"În momentul în care avem o viziune clară asupra acestei evoluţii, vom putea să facem şi un anunţ în acest sens. Aş vrea însă să precizez un lucru foarte important. În cadrul grupurilor de lucru au fost propuneri referitoare la descentralizarea deciziei cu privire la modul în care unitatea de învăţământ ar putea să aleagă unul dintre acele scenarii pe care noi le punem la dispoziţie. De ce a fost această propunere? Tocmai pentru că a existat dintotdeauna această posibilitate de a suspenda cursurile în anumite situaţii. De exemplu, în cazul în care era viscol afară, unitatea de învăţământ anunţa Inspectoratul şcolar că se suspendă cursurile pe o anumită perioadă de timp. Deci a existat şi înainte această posibilitate a descentralizării deciziei şi inspectoratele şcolare, asociaţiile de părinţi au solicitat o astfel de posibilitate de a alege şcoala unul dintre scenariile pe care Ministerul Educaţiei îl lucrează", a spus ea.
Monica Anisie a subliniat că autorităţile încearcă să ia decizia "cât mai repede posibil", pentru că şi autorităţile publice locale trebuie să se pregătească.
"Vom lua o decizie în foarte scurt timp şi vom prezenta aceste trei scenarii, la care se lucrează împreună cu Ministerul Sănătăţii. Pentru că - să spunem - cheia este de fapt la Ministerul Sănătăţii, care trebuie să ne spună cum anume să revenim la şcoală în siguranţă. Copiii trebuie şi profesorii trebuie să rămână sănătoşi", a menţionat ministrul.
Referitor la livrarea de tablete pentru elevii din medii defavorizate, aproximativ 250 de mii de elevi, ministrul a precizat că la acest moment se derulează "procedura de achiziţie".
"Nu Ministerul Educaţiei face achiziţia acestor tablete, ONAC-ul este organismul care se ocupă de achiziţia acestor tablete, nu Ministerul Educaţiei. Există timp suficient, avem achiziţia declanşată, nu pot eu să mă pronunţ asupra prevederilor care sunt într-o anumită instituţie la modalitatea în care se desfăşoară o achiziţie publică. Ştiţi foarte bine că sunt nişte termene care trebuie respectate, termenele legale nu se discută. (...) Deci până la 10 septembrie există un termen, şcoala va începe în 14 septembrie. Suntem în termen şi aşteptăm să se realizeze această achiziţie de către Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate. Este o instituţie care se ocupă de acest lucru", a mai spus Anisie. AGERPRES/ (A, AS - autor: Daniel Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MEC: Șapte medalii pentru România la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având statut de invitat la această competiție, informează, duminică, Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Prezidențiale2025/ Ministerul Educației: Politica este interzisă în școală
Ministerul Educației și Cercetării subliniază că politica este interzisă în școli, în contextul campaniei electorale aflată în desfășurare pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. 'Fiind în perioada campaniei electorale pentru poziția de președinte al României, trebuie să reamintim f
Iași: EUROINVENT - Expoziția Europeană a Creativității și Inovării și-a desemnat câștigătorii
Cele mai impresionante invenții din domeniul medicinei, automotive, tehnologiei avansate au fost premiate, sâmbătă, în ultima zi a celei de-a XVII-a ediții EUROINVENT - Expoziția Europeană a Creativității și Inovării, eveniment care s-a desfășurat la Palatul Culturii din Iași.
Iași: Studenții la Bioinginerie Medicală arată la Euroinvent că o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte
Un grup de studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Grigore T.Popa' Iași demonstrează că o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte, iar cu ajutorul unei imprimante 3D se poate schimba modul în care tratăm cazurile medicale dificile și, mai mult decât atât, se pot salva vieți încă din perioada intrauterină.
Program pilot pentru elevi despre protecția medicului, lansat de 'Let's Do It, Romania'
Programul pilot '#Doers School', dedicat școlilor care vor să educe elevii despre protecția mediului prin acțiuni concrete, creativitate și implicare civică, a fost lansat de asociația 'Let's Do It, Romania'. Potrivit unui comunicat remis vineri presei de asociație, proiectul pilot debutează cu un număr limitat de 20 de școli din toată țara
Timiș: Peste 800 de elevi au cântat Imnul Europei, dirijați de primarul Dominic Fritz
Peste 800 de elevi au cântat Imnul Europei - creația beethoveniană 'Odă Bucuriei', dirijați de primarul municipiului Timișoara, în deschiderea Olimpiadei Naționale a Corurilor, care se desfășoară pentru prima dată în orașul de pe Bega. 'Le mulțumesc pentru invitația de a veni alături de ei și a dirija. Azi, de Ziu
Bihor: Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, va susține conferința 'Niceea 1700', la Oradea
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, va susține pe 15 mai, la Oradea, conferința 'Niceea 1700', eveniment cuprins în calendarul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor. Potrivit informării transmise vineri de conducerea muzeului, conferința are ca scop să exploreze contextul istoric, originile, influențele juridice și r
Astronauți celebri, prezenți la SpaceFEST 2025 - Politehnica București
SpaceFEST - ediția a treia, la care și-au anunțat prezența și astronauți cunoscuți la nivel mondial, va avea loc, de vineri până duminică, în campusul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București. Evenimentul este organizat de Politehnica, prin Facultatea de Inginerie Aerospațială, în colaborare cu A
Universitatea din București organizează, vineri și sâmbătă, primul FestivALL dedicat elevilor
Universitatea din București (UB) va organiza, vineri și sâmbătă, primul FestivALL UB dedicat elevilor care își doresc să descopere viața de student în București, eveniment care va avea loc în Grădina Botanică. Accesul este gratuit și se va realiza în baza brățării de acces care poate fi obținută după accesarea lin
Ministrul Educației va prezenta, luni, 'Raportul de diagnostic al educației și cercetării din România'
Ministrul Daniel David va prezenta, luni, un raport cu privire la educația și cercetarea din România, despre realizări și noi reforme în domeniu. Conform unui comunicat de presă al ministerului transmis joi, documentul este intitulat 'Raportul de diagnostic al educației și cercetării din România. Realizările prezente și i
Buzău: Consiliul Județean al Elevilor a lansat campania de conștientizare 'Când nu votezi, iei o absență nemotivabilă de la viitor!'
Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Buzău a lansat o campanie de informare și conștientizare cu privire la necesitatea tinerilor de a-și exprima votul în turul II al alegerilor prezidențiale, în contextul în care, la primul tur, mai puțin de 10% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au mers la urne.
Ministerul Educației și Cercetării: 10.362 de elevi vor participa la Studiul PISA
Un număr de 10.362 de elevi de 15 ani din 321 de unități de învățământ din România vor participa la Faza principală a studiului PISA 2025 care este administrată de Institutul de Științe ale Educației în perioada 12 mai - 9 iunie. PISA (Programme for International Student Assessment) reprezintă Programul pentru Evaluarea
Cluj: USAMV îi învață pe elevi despre biotehnologii în artă, falsuri alimentare, comportamentul și bunăstarea animalelor
Reprezentanții Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca îi vor învăța pe elevi despre biotehnologii în artă, falsuri alimentare, biotopul acvacol, comportamentul și bunăstarea animalelor sau viața albinelor și a viermilor de mătase, în cadrul unui eveniment care va fi organizat pe 10 mai, cu denumirea 'Green
Universitatea din București organizează primul FestivALL dedicat elevilor, în perioada 9 - 10 mai
Universitatea din București (UB) va organiza, în perioada 9 - 10 mai 2025, primul FestivALL UB dedicat elevilor care își doresc să descopere viața de student în București, eveniment care va avea loc în Grădina Botanică 'Dimitrie Brandza'. 'Primul FestivALL UB va transforma Grădina Botanică a Universității di
Mureș: Parteneri din zece țări, la un eveniment universitar dedicat impulsionării economiei circulare în regiunea Dunării
Parteneri din zece țări au participat, marți, la Târgu Mureș, la conferința internațională 'Saltul digital în economia circulară: deblocarea potențialului pentru o regiune a Dunării mai ecologice', dedicată impulsionării economiei circulare în regiunea Dunării prin digitalizare și inovare.