logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Cluj:UMF introduce, pentru evaluarea studenţilor, una dintre cele mai apreciate examinări la nivel internaţional

Imagine din galeria Agerpres

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca introduce examenul clinic obiectiv structurat (OSCE), una dintre cele mai apreciate examinări la nivel internaţional.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, OSCE (Examenul Clinic Obiectiv Structurat) este o examinare de tip hands-on, utilizată frecvent în medicină, mai ales în ţările occidentale, pentru a testa competenţele şi abilităţile clinice ale candidaţilor.

"Specialiştii internaţionali în educaţie medicală consideră OSCE ca fiind o metodă didactică de examinare validă, reproductibilă, relevantă pentru practica medicală şi de o valoare excepţională în aprecierea competenţelor dobândite de studenţi, iar Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca doreşte să implementeze acest tip de examinare începând cu anul universitar viitor, asigurând astfel alinierea evaluării studenţilor şi a rezidenţilor la standardele internaţionale în domeniu", susţine, potrivit comunicatului, decanul Facultăţii de Medicină, Anca Buzoianu.

Astfel, în perioada 22-23 octombrie 2018, Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca organizează o nouă sesiune de formare de formatori (Train the Teachers), în vederea introducerii examenului clinic obiectiv structurat (OSCE - Objective Structured Clinical Examination) la disciplinele clinice.

Conform sursei citate, lectorii programului sunt doi dintre cei mai renumiţi experţi în educaţie medicală din Europa, care au contribuit într-o măsură substanţială la implementarea OSCE în instituţiile din care provin, aflate pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte pregătirea pe care o asigură absolvenţilor lor: prof. dr. Günther Körmöcz de la Universitatea de Medicină din Viena şi prof. dr. Anders Sondén de la Karolinska Institutet din Stockholm.

Organizarea sesiunii de pregătire OSCE a fost posibilă datorită câştigării unei noi finanţări din Fondul de Dezvoltare Instituţională (FDI) 2018, prin proiectul "MEDQ - Studii medicale de calitate", proiect condus de către decanul Anca Buzoianu.

Acest proiect vizează pregătirea unui număr de 70 de cadre didactice tinere de la disciplinele Medicină Internă şi Chirurgie ale Facultăţii de Medicină, pentru a putea implementa în facultate această metodă modernă de examinare a studenţilor şi rezidenţilor.

Potrivit comunicatului, fiecărui candidat la examenul OSCE i se cere să facă aceeaşi sarcină, în acelaşi interval de timp, iar fiecare staţie de examen este astfel concepută încât se concentrează pe o anumită competenţă clinică. Pentru notare se foloseşte o scală standardizată, care înregistrează ce se face corect şi ceea ce nu se face corect de către studentul/rezidentul examinat. Scopul final este standardizarea şi asigurarea transparenţei evaluării rezidenţilor şi studenţilor. AGERPRES/(AS - autor: Elena Stanciu, editor: Oana Popescu editor online: Magdalena Tănăsescu)

Afisari: 9

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 21-03-2025 19:06

Bihor: De Ziua Internațională a Pădurii, pompierii i-au învățat pe copii să protejeze natura

Pompierii bihoreni au marcat Ziua Internațională a Pădurii - 21 martie, prin activități de informare și educație preventivă, desfășurate în unitățile de învățământ din județ, pentru conștientizarea copiilor și tinerilor c

Educatie - Stiinta 21-03-2025 17:45

Olt: Liceul ''Ioniță Asan'' din Caracal va sprijini absolvenții fără bacalaureat să promoveze examenul

Absolvenții Liceului Teoretic ''Ioniță Asan'' din Caracal din promoții anterioare, care nu au reușit încă la bacalaureat, vor fi sprijiniți să promoveze examenul și să fie admiși la studii superioare, prin proiectul ''Punți educaționale pentru creșterea accesului la învățământul superior'', derulat de Universitatea di

Educatie - Stiinta 21-03-2025 14:19

Ministerul Educației a publicat informații privind înscrierea la grădiniță și creșă

Ministerul Educației și Cercetării a publicat, vineri, informații privind reînscrierea sau înscrierea la grădiniță, creșă și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2025 - 2026, care vor începe în luna mai. ''Ordinea înscrierii/numărul de înregistrare al cererii de &

Educatie - Stiinta 21-03-2025 13:01

Ministrul David: Trebuie extins Programul 'Masă sănătoasă', cu rol în prevenirea abandonului școlar în mediul rural

Un rol important pentru prevenirea abandonului școlar și pentru o educație de calitate în mediul rural - și în medii defavorizate sau pentru persoane dezavantajate - îl are și programul 'Masă sănătoasă', a subliniat, vineri, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. În opinia sa, programul 'Masă sănătoasă' trebuie

Educatie - Stiinta 21-03-2025 10:00

REPORTAJ/Prahova: Orteze pentru animale, create de elevii calificați la Campionatul Mondial de Robotică - și necuvântătoarele au nevoie de ajutor

Elevii de la Colegiul Național 'I. L. Caragiale' din Ploiești care formează echipa Eastern Foxes, recent calificată la Campionatul Mondial de Robotică din Houston, au creat orteze pentru animalele cu probleme motorii pentru că, spun ei, și necuvântătoarele au nevoie de ajutor. Un număr de 15 copii proveniți din mediul rural și pasionați de ceea c

Educatie - Stiinta 20-03-2025 16:29

Brăila: ''Porturi pe malul românesc al Dunării', tema Simpozionului de Artă Plastică - Tabăra de pictură

'Porturi pe malul românesc al Dunării' este tema Simpozionului de Artă Plastică - Tabăra de pictură de anul acesta, eveniment dedicat elevilor din clasele I-XII din toată țara, potrivit informațiilor furnizate, joi, de organizatorul manifestării, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila. Tabă

Educatie - Stiinta 20-03-2025 14:23

Ministrul Educației propune extinderea influenței European Institute of Innovation and Technology în România

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi că dorește extinderea influenței European Institute of Innovation and Technology (EIT) în țară, pentru a stimula inovația în beneficiul bunăstării oamenilor și pentru creșterea competitivității țării. Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel Davi

Educatie - Stiinta 20-03-2025 10:00

REPORTAJ/Dâmbovița: Învățământ dual la Moreni - între abandon școlar și dorința de a lucra pentru Armata Română

Elevii de liceu din localitatea dâmbovițeană Moreni au ocazia să facă practică, în cadrul programului de învățământ dual, la o unitate din industria de armament. Abandonul școlar a făcut ca mare parte din elevii înscriși în program să renunțe, dar cei care au mai rămas spun că sunt pasionați de mecanică și vor să înveț

Educatie - Stiinta 20-03-2025 09:00

MARTIE LA FEMININ/Bistrița-Năsăud: Dora Baba, dăscălița cu păr albastru care deschide copiilor poarta spre arte

Clubul Scenica din Bistrița a devenit, în ultimii ani, unul din locurile de educație non-formală cele mai frecventate la nivel local, unde o dăscăliță cu părul albastru le deschide copiilor poarta spre arte, prin clase de pictură și teatru. Nonconformista crescută într-o familie tradițională de dascăli se numește Dora Baba și misiunea ei declarată

Educatie - Stiinta 19-03-2025 20:42

Ministrul Educației a decis lansarea unui proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități educaționale

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a decis lansarea unui proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități educaționale. 'După o întâlnire cu conducerea Microsoft România, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a decis să implementeze un proiect-pilot de u

Educatie - Stiinta 19-03-2025 17:25

Simulare Evaluare Națională/ Prezență de 92% la proba de Limba și literatura maternă

Prezența la proba de Limba și literatura maternă din cadrul simulării Evaluării Naționale a fost miercuri de 92%, informează Ministerul Educației. Potrivit datelor furnizate de inspectoratele școlare județene, au participat circa 9.600 de elevi din totalul celor aproximativ 10.400 de elevi așteptați să susțină proba și niciun elev nu a fost el

Educatie - Stiinta 19-03-2025 05:20

Simularea Evaluării Naționale se încheie cu proba la limba și literatura maternă

Simularea Evaluării Naționale se încheie miercuri cu proba la limba și literatura maternă, care va fi susținută de elevii din partea minorităților naționale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Pentru proba de limbă maternă sunt înscriși circa 10.000 de elevi. Rezultatele vor fi comunicate individu

Educatie - Stiinta 18-03-2025 20:06

Proiectul privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru anul de învățământ 2025 - 2026, în consultare

Ministerul Educației și Cercetării a lansat marți în consultare publică proiectul de hotărâre de Guvern privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat și pentru învățământul superior de stat în anul 2025 - 2026. Potrivit ministerului, cifrele de școlarizare propuse

Educatie - Stiinta 18-03-2025 18:07

Ministerul Educației a pus în consultare un proiect de metodologie pentru predarea Religiei

Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un proiect de metodologie pentru predarea Religiei, care reglementează organizarea predării acestei discipline în învățământul preuniversitar, inclusiv modalitatea de înscriere a elevilor la cursuri. 'Părinții/reprezentantul legal, pentru elevul mi

Educatie - Stiinta 18-03-2025 17:18

Prezență de 92,7% la proba de Matematică din cadrul simulării Evaluării Naționale

Prezența la proba de Matematică din cadrul simulării Evaluării Naționale a fost de 92,7%, iar cinci elevi au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, informează, marți, Ministerul Educației și Cercetării. 'La proba de Matematică, desfășurată astăzi, 18 martie, în cadrul simulării EN VIII 2025, au participat, potrivit informațiilor