Olt: Liceul ''Ioniță Asan'' din Caracal va sprijini absolvenții fără bacalaureat să promoveze examenul
Absolvenții Liceului Teoretic ''Ioniță Asan'' din Caracal din promoții anterioare, care nu au reușit încă la bacalaureat, vor fi sprijiniți să promoveze examenul și să fie admiși la studii superioare, prin proiectul ''Punți educaționale pentru creșterea accesului la învățământul superior'', derulat de Universitatea din Craiova în parteneriat cu liceul menționat și Asociația ''Volo Edu''.
Proiectul, în valoare de 7,7 milioane de lei, este finanțat prin programul Educație și Ocupare 2021-2017 și va fi derulat timp de trei ani, începând din luna martie anul acesta.
Directorul Liceului Teoretic ''Ioniță Asan'' Caracal, profesoara Claudia Vanea, a explicat vineri, pentru AGERPRES, că prin proiect vor fi susținute să promoveze bacalaureatul 187 de persoane, elevi ai liceului aflați în clasele XI-a și a XII-a, din categorii vulnerabile, cât și absolvenți ai liceului din promoțiile anterioare. Dintre absolvenți și elevii ce se vor pregăti pentru promovarea bacalaureatului, 17 persoane sunt de etnie romă.
''Concret, vor fi organizate cursuri de pregătire remedială la disciplinele de examen, sesiuni de consiliere pentru orientarea în carieră și vizite la Universitatea din Craiova, pentru a afla direct, de la profesorii implicați în proiect și de la studenți, oferta educațională. Totodată, se vor achiziționa echipamente care să permită accesul online la pregătirea remedială. Aceste activități de pregătire remedială vor fi organizate conform unui program convenabil pentru absolvenții și elevii din grupul țintă și pentru profesorii implicați, vor putea fi urmărite online'', a precizat, pentru AGERPRES, Claudia Vanea.
Proiectul se va derula pe o perioadă de trei ani, până în primăvara lui 2028, și se adresează în special elevilor și absolvenților cu posibilități materiale precare ori cu părinți fără studii superioare.
''Foști absolvenți ai liceului vor fi informați despre posibilitatea înscrierii pentru a participa la activitățile din proiect, dar la ele pot participa și elevi din clasele a XI-a și a XII-a din categorii vulnerabile, cât și 17 elevi romi. Noi ne dorim ca un număr cât mai mare dintre absolvenții noștri să promoveze bacalaureatul, iar Universitatea din Craiova urmărește să crească numărul de studenți, pentru că proiectul nostru se derulează sub umbrela unui proiect mai larg, 'Primul student'. De aceea, pe lângă pregătirea remedială la discipline precum matematică, Limba și literatura română, istorie, geografie și socio - umane, vor fi organizate sesiuni de orientare în carieră. O problema a absolvenților este că nu stiu ce să facă după ce au absolvit liceul'', a adăugat directorul Liceului Teoretic ''Ioniță Asan''.
Absolvenților și elevilor li se va prezenta oferta educațională a Universității din Craiova, cu accent pe Facultatea de Agronomie și Facultatea de Horticultură.
Totodată, prin proiect vor fi sprijiniți să continue studiile superioare 165 de studenți cu risc de abandon, prin activități remediale, tabere, ateliere de gândire critică, de asimilare a unor strategii de învățare eficientă.
Claudia Vanea a menționat că Liceul Teoretic ''Ioniță Asan'' Caracal urmărește să atingă o promovabilitate la bacalaureat de peste 90% astfel încât să obțină titulatura de colegiu, iar în ultimii trei ani rata de promovare a examenului a crescut constant, ajungând în 2024 la 76,2%. AGERPRES / (AS - redactor: Cristina Matei, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Colegiul National Ionita Asan / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: UAIC reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară, după arestarea lui Alexandru Toader
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) din Iași își reafirmă angajamentul ferm de respectare a standardelor de etică universitară și de menținere a calității procesului de învățământ, în contextul arestării preventive a fostului lector de la Facultatea de Drept, Alexandru Toader. Potrivit mesajului postat pe
VIDEO/ROBOFEST 2026: Peste 1.500 de participanți din 34 de țări și 1.300 de roboți, așteptați la Politehnica București
Peste 1.500 de participanți din 34 de țări, reuniți în peste 260 de echipe, sunt așteptați la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment din Europa dedicat roboticii, inteligenței artificiale și tehnologiilor viitorului. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie, în campusul Universității
Ministerul Educației va forma peste 18.000 de angajați printr-un proiect de 99 milioane lei pentru educație incluzivă
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va implementa un proiect destinat creșterii incluziunii și echității în școli, în cadrul căruia vor fi formați peste 18.000 de angajați din sistemul de învățământ. MEC a anunțat vineri aprobarea finanțării pentru proiectul 'Viitor prin Resurse Educaționale Moderne și Incluzive (VREM): profesi
Viceguvernatoarea Administrației Cernăuți: Pentru lichidarea unei instituții de învățământ a minorităților e nevoie de aprobare de la Kiev
Pentru lichidarea unei instituții de învățământ în limba minorităților este nevoie de aprobare de la Kiev, potrivit recentei legi promulgate în Ucraina, a declarat, vineri, Oksana Sacriier, viceguvernatoare a Administrației Militare Regionale Cernăuți. Ea a susținut, la Ambasada Ucrainei, o conferință de presă care a avut ca temă dreptu
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire organizate de structurile MAI
Peste 640.000 de elevi și profesori au participat la activități de informare și prevenire inițiate de Ministerul de Interne, în cadrul celor aproximativ 12.000 de activități desfășurate în anul școlar 2026-2027. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat peste 300 de acțiuni în sistem integrat, în baza Planului de măsuri
Iași: Spații noi pentru socializare și proiecte în echipă, în toate facultățile TUIASI
Studenții Universității Tehnice 'Gh.Asachi' Iași au la dispoziție, începând de vineri, unsprezece spații amenajate pentru studiu, întâlniri și proiecte în echipă, acesta fiind amenajate prin proiectul TUIASI Conectum. Nouă dintre cele unsprezece spații sunt interioare, două sunt exterioare, dar toate au fost amenajate pe b
Costreie: Problema e acest hău din interiorul României; diferența între rural și urban trebuie estompată
Ministrul Educației, Sorin Costreie, a declarat, vineri, că în interiorul României 'se naște și crește' un 'hău' între rural și urban, existând o Românie 'ca afară' și una 'rămasă în urmă', cu 'toaleta în fundul curții', cu 'copii care nu au ce să mănânce când se duc la școală
Iași: Ceremonie aniversară organizată de UAIC pentru a celebra 166 de ani de la înființare
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a organizat vineri, în Aula Magna 'Mihai Eminescu', ceremonia aniversară dedicată împlinirii a 166 de ani de la înființare. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai universităților ieșene, ai mediului academic, ai administrației publice locale, ai instituțiilor din sist
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității










