Importurile de gaze au crescut cu 13,6% în primele patru luni din 2018, iar producţia s-a majorat cu 1%
România a importat, în primele patru luni din 2018, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 616.100 tone echivalent petrol (tep), cu 13,6% (73.900 tep) mai mare faţă de cea din perioada similară din 2017, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică /INS/. Producţia internă de gaze naturale a fost, în perioada menţion
România are nevoie de 70 de miliarde de euro pentru infrastructura de transport; resursele disponibile se ridică la 36 de miliarde euro (studiu)
Nevoile de investiţii în infrastructura de transport a României depăşesc 70 miliarde de euro, în timp ce resursele disponibile până în 2030, conform Masterplanului de transport, sunt de 36 miliarde de euro, reiese din datele unui studiu de specialitate, publicat miercuri. Cu toate acestea, concluziile cercetării r
Hidroelectrica vrea să devină membru fondator al Asociaţiei pentru Relaţii cu Investitorii din România
Producătorul de energie Hidroelectrica cere acordul acţionarilor pentru a deveni membru fondator al Asociaţiei pentru Relaţii cu Investitorii din România, potrivit convocatorului Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor companiei, care va avea loc pe 23 iulie. Aceasta în condiţiile în care Hidroelectrica nu este încă listată la bu
Acţiunile Alro promovează în Categoria Premium a Pieţei Reglementate la vedere a BVB, începând din 21 iunie
Acţiunile companiei Alro, cel mai mare producător de aluminiu din Europa continentală (excluzând Rusia şi Peninsula Scandinavă), vor fi promovate, începând cu 21 iunie 2018, din Categoria Standard în Categoria Premium a Pieţei Reglementate la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), informează un comunicat
Revizia propriului autoturism pentru perioada de vară costă, în medie, 700 de lei (estimări)
Un român parcurge, în medie, 5.000 de kilometri cu maşina personală în perioada de vară şi ar trebui să aloce aproximativ 700 de lei pentru revizia autovehiculului, în sezonul cald, arată estimările specialiştilor unui magazin online de piese şi accesorii auto. Conform sursei citate, media distanţei parcurse cu propriul autoturism &icir
Aproape 73 % dintre angajaţii din educaţie vor cheltui în concediu sub 2.000 de lei; 11,6% nu au bani de vacanţă (sondaj)
Cei mai mulţi angajaţi din educaţie vor cheltui, în medie, sub 2.000 de lei în concediu, iar 93,5% dintre aceştia susţin că vor folosi voucherele de vacanţă, în timp ce 11,6% nu au bani de vacanţă, reiese din rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), dat publicităţii miercuri.
Daea: Nu excludem existenţa unor nereguli în comercializarea roşiilor, dar urmărim cu atenţie tot lanţul de producţie şi valorificare
Este pentru prima dată în România, după foarte mulţi ani, când pieţele sunt şi supermarketurile sunt pline de tomate româneşti, afirmă ministrul Agriculturii, Petre Daea, subliniind că nu exclude existenţa unor nereguli în sistemul de aprovizionare şi în cel de comercializare al roşiilor, însă întregul lanţ de producţie şi valo
Acord de colaborare între CCIB şi Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate
Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate (ARSCM) au semnat marţi un acord de colaborare privind cooperarea în vederea organizării de evenimente (cursuri, simpozioane, ateliere de lucru, mese rotunde) pentru promovarea conceptului de Smart City şi redactării de documente (rapoarte, analize, s
Turismul de nişă şi îmbinarea tehnologiilor păstrând amprenta umană, trenduri în turismul viitorilor ani (specialist)
Trendurile în turismul viitorilor ani la nivel global, deci şi din România, ţin de nevoia oamenilor de a experimenta, ceea ce înseamnă o segmentare pe nişe, dar şi de a adopta şi îmbina tehnologiile noi păstrând amprenta umană, susţine Sorin Stoica, CEO-ul primei agenţii de vacanţe personalizate din România. "Dacă ne re
Cătălin Creţu, despre Legea cash-back: Noi susţinem în continuare varianta pragului de 10.000 de euro
Visa susţine varianta pragului de 10.000 de euro în cazul Legii cash-back concomitent cu extinderea termenului de implementare a legii pentru începutul anului 2019, a declarat, pentru AGERPRES, Cătălin Creţu, General Manager pentru România, Croaţia, Malta şi Slovenia în cadrul Visa. "Noi susţinem în continuare varianta pragul
Ministrul Muncii: Statul va plăti 2.250 de lei angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social
Statul va plăti 2.250 de lei angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social, potrivit unei ordonanţe de urgenţă iniţiată de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, măsura fiind menită să sprijine angajatorii, a anunţat, marţi, la Guvern, ministrul de resort, Lia Olguţa Vasilescu. "Vreau să vă prezint în această seară un p
Serviciul RCS-RDS de emitere rovinietă şi de încasare a taxei de pod la Feteşti-Cernavodă prin SMS nu va funcţiona două ore
Serviciul de emitere rovinietă şi de încasare a tarifului de trecere a podului Feteşti - Cernavodă prin SMS în reţeaua RCS-RDS se întrerupe miercuri dimineaţa, timp de două ore, pentru lucrări de mentenanţă ale sistemului informatic, informează, marţi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). "În data d
Autoturismele care traversează podul peste Dunăre în sensul Giurgiu-Ruse, scutite în 'Ziua Podului' de achitarea tarifului de trecere
Vehiculele rutiere de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto (autoturisme), care trec miercuri podul peste Dunăre în sensul Giurgiu - Ruse, nu achită tariful de trecere, informează, marţi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). "Acest lucru este posibil fiindcă data de 20 iunie
Corina Creţu: Dacă bugetul UE nu va fi implementat în 2021, peste 100.000 de proiecte riscă să nu mai fie finanţate
Trimisul special al AGERPRES, Cătălina Matei, transmite: Dacă bugetul UE nu va fi implementat în prima zi a anului 2021, peste 100.000 de proiecte din statele membre riscă să nu mai fie finanţate, a afirmat marţi comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu. "State din Uniunea Europeană sunt confruntate şi cu alegeri în acest an
Nivelul cumulat al activelor nete ale SIF-urilor s-a redus cu 7,9% la finele lunii mai
Nivelul cumulat al activelor nete ale celor cinci SIF a fost la finele lunii mai de 8,1 miliarde de lei, în scădere cu 7,9% faţă de cel înregistrat la sfârşitul lui aprilie, potrivit unui comunicat remis marţi de Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF). Exprimat în euro, nivelul activelor nete la sfârşitul lunii a fost d