Ioan Deneş anunţă investiţii în domeniul apelor în valoare de 32 milioane de euro, la Ineu
Lucrările care vizează bazinul hidrografic al râului Crişul Alb, de pe raza oraşului Ineu, dar şi în amonte şi în aval de acesta, vor costa 32 de milioane de euro, a anunţat, luni, la Arad, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, proiectul care are ca scop apărarea împotriva inundaţiilor a acestei zone va fi finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi cuprinde următoarele lucrări: amenajarea albiei Valea Băneşti, amenajare Valea Zeldiş, amenajare Valea Tăcăţele şi acumulare nepermanentă Zimbru.
"Astfel, vor fi create patru noi acumulări nepermanente cu o capacitate de 5,39 milioane metri cubi, se vor realiza 15,8 km de reprofilări şi recalibrări de albii, se vor consolida 6,06 km maluri, se vor amenaja 22,585 km coronamente diguri şi se vor reabilita şi pune în siguranţă 2,45 km de lucrări existente (...) studiul de fezabilitate şi planul tehnic vor fi finanţate din credite de angajament, astfel încât în momentul în care vor fi semnate contractele de finanţare cu reprezentanţii UE (aprilie - mai 2019) o parte din proceduri să fie deja finalizate, astfel încât execuţia să înceapă cât mai curând. Valoarea estimată a proiectului este de 32 milioane de euro, fără TVA", se menţionează în comunicatul Ministerului Apelor şi Pădurilor.
Totodată, Deneş a inspectat zona râului Crişul Alb situată în centrul oraşului Ineu şi a constatat că în albia majoră erau amplasate anexe gospodăreşti (garaje, coteţe, spaţii de depozitare), motiv pentru care le-a solicitat reprezentanţilor Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) să trimită proprietarilor, până la 12 septembrie, înştiinţări prin care li se cere dezafectarea acestor construcţii.
De asemenea, ministrul i-a cerut directorului ABA Crişuri să finalizeze operaţiunea de ecologizare a vegetaţiei din albia râului, până pe data de 10 octombrie, lucrare în curs de execuţie.
Ioan Deneş este însoţit în vizita din judeţul Arad de către directorul general al ANAR, Victor Sandu, directorul Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Crişuri, Sorin Guler, consilierul pe probleme de Ape, Constantin Sofronie, şi directorul S.G.A Arad, Caius Mihai Parpală.
Marţi, 21 august, ministrul de resort va avea discuţii pe tema pestei porcine africane cu autorităţile locale judeţene, cu directorul Direcţiei Silvice Arad, directorul DSVSA Arad, directorul Direcţiei Agricole Arad şi cu gestionarii fondurilor de vânătoare din judeţul Arad. Discuţiile vor fi urmate de o conferinţă de presă, organizată în Sala Rotondă a Prefecturii Arad. Tot marţi, Deneş va inspecta herghelia Direcţiei Silvice Arad şi va avea discuta cu şefii ocoalelor silvice de stat şi private din judeţul Arad. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: (c) Ministerul Apelor si Padurilor - Romania / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Transelectrica a finalizat o investiție de aproape 176 milioane de lei în județul Caraș-Severin
Lucrările la stația electrică de transformare 400 kV Reșița și retehnologizarea stației electrice de transformare de 220/110 kV Reșița, județul Caraș-Severin, au fost finalizate, a anunțat, marți, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, într-un comunicat. Potrivit sursei citate, investiția s-a ridicat la 175
IMM România: Noua lege a salarizării limitează capacitatea autorităților publice de a adapta nivelul salarial la nevoile reale
Noua lege a salarizării bugetare, în forma propusă, limitează semnificativ capacitatea autorităților publice de a adapta nivelul salarial la nevoile reale ale anumitor domenii strategice, iar în lipsa unei flexibilități, administrația publică va continua să întâmpine dificultăți în atragerea și păstrarea resursei umane performante, susți
Năstase (Alro): Industria de apărare poate deveni un motor de creștere economică pe termen lung
Industria de apărare poate deveni un motor important de creștere economică pentru următorii 20-25 de ani, pe fondul reînarmării accelerate și al nevoii de dezvoltare a capacităților industriale europene, a declarat, marți, Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al Alro. 'Eu sunt absolut convins că industria de apăr
Ministrul Finanțelor: Ajustarea fiscală nu a sacrificat investițiile; fondurile europene rămân principalul motor al economiei
Ajustarea fiscală realizată de Guvern nu a afectat investițiile, care se mențin la 31 de miliarde de lei și sunt susținute în principal din fonduri europene, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'E o ajustare fiscală fără scăderea investițiilor. Pentru că investițiile rămân la 31 de miliarde. Deci o ajusta
Pîrcălăbescu ( ROMARM): Industria de apărare din România generează aproximativ 50.000 de locuri de muncă
Industria de apărare din România generează aproximativ 50.000 de locuri de muncă, atât în sectorul privat, cât și în cel de stat, iar dezvoltarea unei industrii competitive necesită investiții în energie și parteneriate strategice, a declarat marți Răzvan-Marian Pîrcălăbescu, președinte al organizației patronale 'Industri
Darău: Am deschis aplicațiile pentru programul SME Eco-Tech; finanțări de 288 milioane de lei pentru firme
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a anunțat marți deschiderea aplicațiilor pentru programul SME Eco-Tech, prin care firmele românești pot obține finanțări pentru investiții în modernizarea producției, digitalizare și eficiență energetică. 'Am deschis aplicațiile pentru programul SME Eco-Tech. Vorbim despre peste 288 milioane de lei pentru firm
Nazare: Deficitul bugetar s-a redus cu 32 de miliarde de lei; este o corecție de amploare, nu una de etapă
Deficitul bugetar al României a scăzut la 1,17% din PIB după primele patru luni din 2026, de la 2,9% în perioada similară a anului trecut, ceea ce reprezintă o corecție de peste 32 de miliarde de lei,
Pistol: Progres fizic de 60% pe șantierul secțiunii Margina - Holdea a autostrăzii Lugoj - Deva (A1)
Progresul fizic pe șantierul secțiunii Margina - Holdea a autostrăzii Lugoj - Deva (A1) a ajuns la 60%, a anunțat, marți, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Pe cei 9,13 kilometri ai șantierului, asocierea de constructori români și bosniaci (UMB Spedi
Darău: România este prima țară din Europa care a lansat sistemul de certificare a destinațiilor ecoturistice
România a fost prima țară din Europa care a lansat sistemul de certificare a destinațiilor ecoturistice, bazat pe standarde internaționale, care evaluează în mod riguros modul în care o destinație îmbină dezvoltarea turistică cu protecția mediului și valorificarea patrimoniului cultural, a declarat, marți, ministrul interimar al Economiei, Digitalizăr
RECTIFICARE Deficitul bugetar s-a redus la 1,17% din PIB, după primele patru luni din 2026
În ştirea cu titlul "UPDATE/Deficitul bugetar s-a redus la 1,17% din PIB, după primele patru luni din 2026'', difuzată la ora 12:20, pe fluxul Economic Intern, în fraza "În anul 2023, investiţiile publice totale au fost de aproximativ 100 miliarde lei, cu aproape 65 miliarde euro mai puţin decât nivelul programat în prezent&quo
Probleme tehnice cu aplicația InfoTB și plata cu cardul în mijloacele STB, marți
Aplicația InfoTB și plata călătoriei direct cu cardul bancar la validator sunt afectate marți, din cauza unor probleme tehnice de comunicație cu un operator terț. 'În dimineața acestei zile, din cauza unor considerente tehnice de comunicație cu un operator terț, au fost afectate funcționarea aplicației InfoTB și plata călătoriei direct cu cardul banc
Aproape 30% dintre români spun că vor face cumpărături online de pe platforme internaționale (sondaj)
Aproape 30% dintre români spun că vor face cumpărături online de pe platforme internaționale în 2026, pentru 61% dintre consumatori marketplace-urile devenind principalul canal de cumpărături online, relevă un sondaj național de specialitate, dat marți publicității. Potrivit sursei citate, comerțul online din România trece pr
Finala Maratonului pentru Educație Antreprenorială are loc marți, la București
Un număr de 33 de echipe de liceeni își vor prezenta marți, la București, planurile de afaceri în finala competiției Maratonul pentru Educație Antreprenorială, organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). 'În finală, 33 de echipe de liceeni vor susține cu emoție și determinare planurile lor de afaceri î
CNAIR a câștigat și în instanțele de judecată din Italia procesele deschise de Webuild
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a câștigat și în instanțele de judecată din Italia procesele deschise de Webuild, care a încercat să blocheze în instanța de la Roma executarea garanției de peste 87 de milioane de lei aferente întârzierilor înregistrate la construcția podului suspendat de la Brăila
VIDEO Pîslaru: Nerespectarea vechii Legi a salarizării bugetarilor a condus la costuri semnificative obținute în instanță în valoare de 7, 14 miliarde de lei
Nerespectarea integrală a vechii Legi a salarizării unice în domeniul bugetar a condus la costuri semnificative obținute în instanță în valoare de 7,14 miliarde de lei, din care 5,95 miliarde sunt numai în justiție, iar dacă nu intervenim valoarea estimată a tranșelor de plată se duce la 11,5 miliarde de lei, din care aproape 10 miliarde de lei î







