Licitaţie pentru achiziţia de trenuri electrice de călători; valoarea estimată a contractului poate ajunge la 4,56 miliarde de lei
Autoritatea pentru Reformă Feroviară organizează licitaţie deschisă pentru achiziţionarea de material rulant nou destinat transportului regional şi suburban feroviar de călători (trenuri electrice regionale RE-R), valoarea estimată a contractului fiind cuprinsă între 1,71 miliarde de lei şi 4,56 miliarde de lei, potrivit unui anunţ al ARF, publicat în Sistemul El
#Romania2019.eu/Athanasopoulou (Comisia Europeană): Durabilitatea trebuie văzută drept un avantaj competitiv pe termen lung al industriei turistice europene
Durabilitatea trebuie văzută drept un avantaj competitiv pe termen lung al industriei turistice în Uniunea Europeană şi al întregii economii europene, a declarat miercuri şefa biroului Turism, Industrii emergente şi Creative din cadrul Direcţiei Generale Piaţă Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri a Comisiei Europene, Anna Athanasopoulou. &
#Romania2019.eu/EximBank găzduieşte cea de-a 19-a reuniune a Grupului internaţional de lucru pentru credite la export
EximBank găzduieşte, în perioada 2 - 4 aprilie, lucrările Grupului internaţional de lucru pentru credite la export (International Working Group on Export Credits - IWG), în contextul exercitării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România, pe parcursul primului semestru al acestui an, potrivit unui comunicat al băncii. 'Exi
Conferinţă internaţională pe tema coordonării politicilor economice la nivelul UE, organizată joi, la Bucureşti
Vice-preşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, vice-prim ministrul României, Viorel Ştefan, şi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, participă, joi, la conferinţa "Coordonarea politicilor economice la nivelul UE, un rol reînnoit pentru Semestrul European", organizată în marja deţinerii de către România a Preşedinţiei Con
Vicepreşedinte ANRE: Ne propunem pentru 2030 o ţintă pe regenerabile de 27,9%; sperăm să accepte CE o ţintă sub nivelul mediu al Europei
Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Ţinta pe care şi-o propune România în privinţa energiei din surse regenerabile pentru 2030 este de 27,9% şi sperăm să accepte Comisia Europeană o ţintă sub nivelul mediu al Europei, a declarat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Zoltan Nagy-Bege, aflat la Win
Anghel (BVB): Comisia Europeană ar trebui să aloce fonduri pentru educaţia financiară
Comisia Europeană ar trebui să aloce fonduri pentru educaţia financiară în Europa, iar acestea să fie disponibile şi sectorului privat, în cazul în care un guvern are alte priorităţi în loc să deruleze astfel de programe, a afirmat, miercuri, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Lucian Anghel. "Europenii se tem de risc. M
Bege (ANRE): Părerea mea este că negocierile cu Comisia Europeană se vor finaliza cu un calendar de reliberalizare a preţurilor la gaze
Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Discuţiile şi negocierile cu Comisia Europeană privind preţurile la gazele naturale s-ar putea finaliza cu un calendar de reliberalizare, este de părere vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, Zoltan Nagy-Bege. "Eu cred că Guvernul României a dat un semnal de
Bege (ANRE): Termenul până la care trebuie să dăm un răspuns CE la punerea în întârziere privind Directiva gazelor este 25 mai
Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: România a primit o amânare de circa două săptămâni pentru a da un răspuns Comisiei Europene privind procedura de infringement declanşată la începutul lunii martie pentru aplicarea incorectă a Directivei gazelor, termenul fiind 25 mai, a declarat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglem
Microîntreprinderile asigură 23% din totalul locurilor de muncă în România şi realizează 10% din volumul afacerilor(studiu)
Microîntreprinderile realizează doar 10% din volumul naţional de afaceri, însă asigură aproape un sfert (23%) din totalul locurilor de muncă din România, arată datele unui studiu de specialitate, dat publicităţii miercuri. Potrivit cercetării realizată de Instant Factoring, microîntreprinderile reprezintă un segment de
ŞTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 3 APRILIE
* Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în primele două luni ale anului în curs, faţă de perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2018, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 8,2%, respectiv cu 8,0%, po
Badea (ASF): Dezvoltarea durabilă a pieţelor financiare, aspect foarte important pentru România pe termen lung
Dezvoltarea durabilă a pieţelor financiare este un aspect foarte important pentru România pe termen lung, iar misiunea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) este de a asigura stabilitatea şi buna funcţionare a pieţelor de asigurări, pensii private şi de capital din România, a declarat preşedintele ASF, Leonardo Badea. "Misiunea ASF este
România, locul trei în UE la creşterea comerţului cu amănuntul, în februarie
Slovenia, Croaţia şi România au înregistrat în februarie cel mai semnificativ avans din Uniunea Europeană al comerţului cu amănuntul, comparativ cu perioada similară din 2018, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În zona euro, comerţul cu amănuntul a crescut cu 2,8% în ritm
Badea (ASF): Educaţia financiară reprezintă o componentă importantă a proiectului de dezvoltare a pieţelor financiare non-bancare
Educaţia financiară reprezintă o prioritate strategică pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi o componentă importantă a proiectului de dezvoltare a pieţelor financiare non-bancare asumat de noi, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Leonardo Badea, preşedintele ASF. 'Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a organizat
Crăciun (APAPR): Performanţa unui fond de pensii ar trebui măsurată de la cinci ani în sus
Performanţa unui fond de pensii ar trebui măsurată de la cinci ani în sus şi nu la doi ani, cum este în prezent, pentru că acest lucru influenţează şi modul în care ele fac investiţii, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Radu Crăciun. "Când eş
Angela Cristea (Comisia Europeană): Temerile românilor legate de UE sunt alimentate de frica de necunoscut
Temerile românilor legate de Uniunea Europeană sunt alimentate de frica de necunoscut, iar cea mai bună metodă de a scăpa de această intoleranţă este contactul direct cu societăţile din celelalte state europene, a declarat, miercuri, Angela Cristea, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti. Ea a participat la ceremonia de semn
