ŞTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 3 APRILIE
* Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în primele două luni ale anului în curs, faţă de perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2018, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 8,2%, respectiv cu 8,0%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
* Temerile românilor legate de Uniunea Europeană sunt alimentate de frica de necunoscut, iar cea mai bună metodă de a scăpa de această intoleranţă este contactul direct cu societăţile din celelalte state europene, a declarat, miercuri, Angela Cristea, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.
* Ministrul Finanţelor Publice nu beneficiază de privilegii, imunităţi sau scutiri de taxe şi impozite pe teritoriul României sau într-un alt stat membru al Băncii Internaţionale de Investiţii (BII), menţionează ministrul român al Finanţelor, Eugen Teodorovici, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
* Slovenia, Croaţia şi România au înregistrat în februarie cel mai semnificativ avans din Uniunea Europeană al comerţului cu amănuntul, comparativ cu perioada similară din 2018, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
* România poate fi în prima treime a ţărilor care lansează 5G, dar trebuie să fim oarecum atenţi să nu dăm cu capul de toate pragurile şi să vedem cu ce s-a greşit în alte ţări, a declarat, miercuri, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, la Ziua Comunicaţiilor.
* Sumele de bani colectate din taxa de monitorizare de 3% ar trebui să se întoarcă în industria de unde au provenit, pentru că ar fi benefic pentru piaţă, a declarat, miercuri, la Ziua Comunicaţiilor, Sorin Grindeanu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
* O abordare strategică şi integrată a turismului durabil ar include toate efectele turismului, inclusiv consecinţele sociale şi cele care au legătură cu mediul, a declarat miercuri ministrul Turismului, Bogdan Trif.
* Performanţa unui fond de pensii ar trebui măsurată de la cinci ani în sus şi nu la doi ani, cum este în prezent, pentru că acest lucru influenţează şi modul în care ele fac investiţii, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Radu Crăciun.
* Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a urcat miercuri, cu 0,11 puncte procentuale, la 3,34% pe an, după o stagnare la 3,23% pe an, din data de 25 martie, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
* Administratorii fondurilor de pensii private aşteaptă să fie invitaţi la grupul de lucru care va discuta şi stabili forma finală a Ordonanţei de Urgenţă 114, elementul esenţial fiind cerinţele de capital, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Radu Crăciun.
* Fondul European de Investiţii (FEI) a semnat miercuri patru acorduri de finanţare în România, prin care ţara noastră va beneficia de fonduri de peste 170 de milioane de euro pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi pentru a credita studenţii care vor să-şi continue cursurile în străinătate.
* România a atins o rată de 7,46% de atacuri malware, în 2018, cu 2,13 puncte procentuale mai mare decât rata medie la nivelul Europei, reiese din ediţia cu numărul 24 a raportului Microsoft Security Intelligence (SIR), publicată miercuri.
* Rata anuală a inflaţiei în Turcia a urcat la 19,71% în martie, arată datele oficiale publicate miercuri, depăşind estimările analiştilor şi subliniind adâncirea impactului crizei valutare asupra consumatorilor şi economiei, transmit DPA şi Reuters.
* Emirates NBD, cel mai mare grup bancar din Dubai, va achiziţiona Denizbank din Turcia de la banca rusă de stat Sberbank cu o sumă în dolari mai mică decât s-a anunţat iniţial, cu 20%, din cauza deprecierii lirei turceşti, transmite Reuters.
* UniCredit SpA, cel mai mare grup bancar din Italia, este aproape de a ajunge la un acord cu autorităţile SUA privind acuzaţiile de încălcare a sancţiunilor în urma afacerilor cu firme din Iran, au declarat, pentru Bloomberg, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
* Fostul preşedinte al Nissan, Carlos Ghosn, a promis "să spună adevărul" la conferinţa de presă de săptămâna viitoare, anunţând pe Twitter prima sa întâlnire cu presa de când a fost eliberat din închisoare şi la câteva ore după un raport conform căruia procurorii pregătesc un nou caz împotriva sa, transmit Kyodo şi Reuters.
* Ford a avertizat marţi că îşi va reconsidera investiţiile în Marea Britanie dacă ţara nu va ajunge la un acord care să garanteze o ieşire lină din Uniunea Europeană, transmit AP şi Reuters.
* Retailerul german Metro AG a anunţat că încă negociază cu câţiva investitori interesaţi de achiziţionarea lanţului de hypermarketuri Real, transmite Reuters. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie
Nuclearelectrica: Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național este estimată pentru vineri
Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată pentru vineri, 6 noiembrie, după ce, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, miercuri au fost demarate acțiunile specifice pentru pornirea reactorului, a anunțat SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare,
Românii au comandat cu aproape 30% mai multe produse în weekend-ul de Halloween din acest an (analiză)
Numărul produselor comandate în weekend-ul de Halloween din acest an a fost mai mare cu 29% față de aceeași perioadă din 2025, reiese dintr-o analiză realizată de o platformă de comenzi online. Conform datelor prelucrate de Glovo, cererea pentru articole tematice de Halloween, de la dovleci pentru sculptat și decor până la accesorii pentru costume
S-a deschis circulația pe alți 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului, între Afumați și Glina
Circulația pe încă 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului (A0), între Afumați și Glina, s-a deschis, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Sunt 13 km noi de
Muncitorii români au la dispoziție 196 locuri de muncă vacante prin Eures România, în această perioadă
Operatorii economici din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor români 196 de locuri de muncă prin rețeaua Eures România, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), transmis miercuri AGERPRES. Conform datelor centralizate, din totalul posturilor vacante, 81 sunt &




