Nasty Vlădoiu: Congresul Mondial de Diplomaţie Comercială Bilaterală atrage atenţia asupra României ca mediu investiţional
Sesiunea celui de al II-lea Congres Mondial de Diplomaţie Comercială Bilaterală nu este atât una de lucru, cât dedicată Centenarului, dar este un bun moment de a atrage atenţia asupra României ca mediu investiţional, a precizat luni, pentru AGERPRES, Nasty Vlădoiu, preşedintele International Union of Bilateral Chambers of Commerce and Industry.
Daea: Dăm drumul sistemului la orele 24:00 şi ne oprim mâine dimineaţa; vor intra la plată 100.000 de fermieri
Aproximativ 100.000 de fermieri vor intra la plata avansului pe suprafaţă în această noapte în condiţiile în care sistemul APIA va fi funcţional începând de la ora 0:00, potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea. "Sunt pregătiţi 450.000 de fermieri la plată şi prelucraţi în faza avansată în jur de 238.000. La
Corina Creţu: Mă doare să văd că unele neîmpliniri ale Statelor Membre sunt puse pe seama Bruxelles-ului
Este nedrept ca statele membre să pună pe seama Comisiei Europene anumite neîmpliniri, pentru că Bruxelles-ul nu se poate substitui autorităţilor naţionale, afirmă comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. "Mă doare să văd că unele neîmpliniri ale Statelor Membre sunt puse pe sea
Românii, în topul angajaţilor din Europa care preferă să consume prânzul "pe tastatură" (studiu)
Cei mai mulţi dintre dintre angajaţii români (84%) preferă să mănânce prânzul pe tastatura computerului, iar aproape o treime dintre aceştia (32%) optează pentru sandvişuri, salate sau paste, arată rezultatele unui studiu realizat la nivel european, dat publicităţii luni. Conform cercetării, realizată de Uber Eats şi YouGov în nouă ţări
Peste jumătate dintre români nu au un buget suficient pentru cadourile pe care vor să le dăruiască (sondaj)
Peste 56% dintre românii chestionaţi spun că nu au un buget suficient pentru cadourile pe care vor să le dăruiască, iar doi din cinci preferă să participe cu bani la un cadou mai consistent, cumpărat de un grup mai mare de persoane, se arată într-un sondaj realizat de o platformă online de profil. Lipsa unui buget suficient pentru cadoul pe care şi
Aproape 4 din 10 români îşi auto-evaluează cunoştinţele financiare ca fiind mediocre sau foarte slabe (sondaj)
Mai mult de 38% dintre români spun că nu se informează despre cum să îşi gestioneze banii şi doar 17% dintre aceştia consideră că au cunoştinţe financiare medii spre bune, potrivit unui sondaj realizat de un furnizor de credite la domiciliu, pe un eşantion de 1.265 de respondenţi cu vârste cuprinse între 21 şi 65 de ani. Astfel, pe o sc
Ungureanu (Visa): Românilor le place să facă plăţi contactless; pe viitor va creşte numărul tranzacţiilor cu telefonul
Românilor le place să facă plăţi contactless şi folosesc astfel din ce în ce mai mult cardurile în tranzacţiile la comercianţi, iar, pe viitor, va creşte numărul plăţilor cu telefonul, a declarat, luni, Elena Ungureanu, country manager pentru România al Visa, într-o conferinţă de specialitate. "S-a format deja o atitudine poz
Pasagerii TAROM pot achiziţiona, de luni, bilete pe platforma Apple şi Android
TAROM a lansat aplicaţia TAROM app, pe Apple IOS şi, de luni, pasagerii companiei îşi pot achiziţiona bilete de pe terminalul mobil, atât pe platforma Apple cât şi Android. Conform unui comunicat remis AGERPRES, aplicaţia TAROM, prima din istoria companiei, oferă pasagerilor "o experienţă prietenoasă" pornind de la căutarea celor ma
Dăianu: Oamenii politici nu sunt veniţi de la Dumnezeu; ei sunt captivii unor grupuri de interese
Oamenii politici nu sunt veniţi de la Dumnezeu, ci vin din industrie şi sunt captivii unor grupuri de interese legitime sau ilegitime, a afirmat, luni, academicianul Daniel Dăianu, cu prilejul lansării noului său volum, intitulat "Băncile centrale, criză şi postcriză. România şi Uniunea Europeană încotro?'. "Economiile emergente &icir
România este la coada UE la digitalizare, însă ministrul Comunicaţiilor spune că lucrurile nu sunt chiar atât de dramatice
România se află la coada clasamentelor europene privind digitalizarea, însă ministrul Comunicaţiilor consideră că lucrurile nu stau chiar atât de rău, în contextul în care sectorul IT&C reprezintă 7% din PIB, într-o ţară unde agricultura este de bază. În cadrul unei conferinţe de specialitate, Bogdan Belciu, parten
Deficitul de cont curent a crescut cu 1, 6 miliarde lei, în primele 8 luni; datoria externă s- a majorat cu 648 milioane euro
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primele opt luni ale acestui an un deficit de 5,83 miliarde euro, în creştere cu 1,599 miliarde euro (37,8%) comparativ cu cel de 4,231 miliarde euro din perioada similară a anului trecut, informează Banca Naţională a României printr-un comunicat remis, luni, AGERPRES. Conform BNR, &ic
Investiţiile străine directe, în scădere cu 3,11%, în primele opt luni din 2018
Investiţiile străine directe au scăzut cu 3,11% în primele opt luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la 2,863 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), publicate luni. "Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2,863 miliarde de euro, comparativ cu 2,955 m
Cristian Pârvan, către studenţii de la ASE: Modelul economic al României vă priveşte direct şi dacă plecaţi din ţară, şi dacă nu
Preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), Cristian Pârvan, a afirmat, luni, în faţa studenţilor de la Academia de Studii Economice (ASE), la evenimentul de lansare a unei noi cărţi scrisă de academicianul Daniel Dăianu, că modelul economic al României îi priveşte direct indiferent dacă pleacă sau nu din ţară. "Ca
Preşedintele Curţii de Conturi a participat la Reuniunea Comitetului de Contact al Preşedinţilor Instituţiilor Supreme de Audit din UE
Preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc, a participat, în perioada 10-12 octombrie, la Reuniunea Comitetului de Contact al Preşedinţilor Instituţiilor Supreme de Audit (SAI) din Uniunea Europeană, desfăşurată la Dubrovnik. Conform unui comunicat remis AGERPRES, întâlnirea a avut loc în contextul în care, anu
Grindeanu (ANCOM): Statul ar trebui să câştige o sumă importantă din licitaţia 5G, dar şi companiile să poată investi
Statul ar trebui să câştige cât mai mult din licitaţia 5G, dar şi companiile să poată investi în reţele, în condiţiile în care frecvenţele sunt tot resurse ale ţării, la fel ca cele din Marea Neagră, a declarat, luni, Sorin Grindeanu, preşedintele Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). "Am anunţat în
