CDR solicită Guvernului ca recomandările făcute în cadrul MCV să fie asumate în mod constructiv de statul român
Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) îşi exprimă îngrijorarea privind deficitul de încredere pe care România îl acumulează faţă de instituţiile europene, solicitând Guvernului ca recomandările Comisiei făcute în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare (MCV) să fie asumate în mod constructiv de statul rom&acir
ANAT solicită ca distribuirea voucherelor de vacanţă să înceapă din luna ianuarie a fiecărui an
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) solicită distribuirea voucherelor de vacanţă la începutul fiecărui an, pentru ca turiştii să poată profita de perioada de Înscrieri Timpurii, al cărui vârf este între ianuarie şi martie. Potrivit unui comunicat ANAT remis miercuri AGERPRES, valoarea voucherelor de vacanţă emise în
Fondul Proprietatea are în plan vânzarea de participaţii deţinute la Hidroelectrica şi Salrom, dar şi listarea Engie
Fondul Proprietatea se află în discuţii cu investitorii pentru vânzarea unor părţi din participaţiile deţinute la Hidroelectrica şi Salrom şi a a propus acţionarilor Engie listarea companiei franceze pe piaţa de capital din România, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi manager de Fond, Fo
Libocor (BRD): România ar putea adopta euro în 2028
Anul 2019 ar putea fi ultimul de creştere economică din actualul ciclu economic, iar în 2028 am putea adopta moneda unică, a declarat, miercuri, economistul-şef al BRD, Florian Libocor, la conferinţa anuală organizată de Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România, menţionând că vorbeşte în nume personal. "Anul 2019 ar pute
AFIR: Solicitări de 256 milioane de euro pentru dezvoltarea fermelor mici; interes mare pentru sectorul apicol
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a primit, în perioada 2015 - 2018, 17.055 solicitări de finanţare pentru dezvoltarea fermelor mici, valoarea fondurilor europene nerambursabile solicitate fiind de aproximativ 256 de milioane de euro, informează instituţia printr-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES. AFIR a încheiat cu micii f
Ionuţ Dumitru: Pentru România, 60% pondere a datoriei în PIB ar fi prea mult; nu ar avea cine să cumpere
România are un nivel scăzut al datoriei în PIB faţă de alte state europene, dar nu ar trebui să ne comparăm şi nici să ne uităm la criteriul de la Maastricht, de 60% din PIB, pentru că nu ar avea cine să finanţeze o astfel de datorie publică, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, la conferinţa anuală organizată de Asociaţia Analişt
Mii de vacanţe cu reduceri de până la 50%, la cea de a 40-a ediţie a Târgului de Turism al României
Agenţiile de turism au pregătit pentru vizitatorii Târgului de Turism al României, care se desfăşoară între 15 şi 18 noiembrie 2018, la Centrul Expoziţional Romexpo, mii de pachete de vacanţă, cu reduceri de până la 50%, pentru toate gusturile, de la turismul cultural, rural sau de business, la cel de tratament, destinaţii exotice, croaziere şi turism
Românii cu bani, principalii amatori de vacanţe la mare la preţ redus, pe care le plătesc cu mult timp înainte
Mai mult de 80% dintre cei care cumpără vacanţe la mare cu multă vreme înainte, uneori chiar şi cu un an, pentru a putea beneficia de discounturile de până la 60%, sunt oameni cu venituri peste medie, în general proprietari de firme sau manageri, se arată într-un studiu realizat de o agenţie de turism specializată în vânzări pentru litoral
Comisia Europeană aprobă o nouă denumire protejată pentru un vin din România
Comisia Europeană a aprobat miercuri cererea de înregistrare a vinului românesc "Însurăţei" în Registrul european al produselor cu ''denumire de origine protejată" (DOP), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Vinurile produse sub numele "Însurăţei" pot fi albe, roşii sau rose.
Profitul net al Transgaz a scăzut cu peste 30% în primele 9 luni
Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale - Transgaz a înregistrat în primele 9 luni ale acestui an un profit net de 299,282 milioane lei, în scădere cu 31% faţă de cel din perioada similară din 2017, conform datelor remis miercuri Bursei de Valori Bucureşti. Profitul brut a fost mai mic cu 32% (167,228 milioane lei), cifrân
Conpet a înregistrat în primele 9 luni un profit net de 43,7 milioane lei, în scădere cu 25,7%
Conpet a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un profit net de 43,718 milioane lei, în scădere cu 25,7% (15,154 milioane lei) faţă de cel din perioada similară a anului trecut, conform unui comunicat remis miercuri Bursei de Valori Bucureşti. Profitul din exploatare realizat a înregistrat o scădere de 19,214 milioane lei (28,6%), la 4
Ionuţ Dumitru: Dacă am colecta TVA-ul ca Bulgaria, am putea realiza o autostradă mare în fiecare an
România ar putea construi o autostradă mare în fiecare an dacă ar avea o rată de colectare a TVA-ului ca în Bulgaria, a afirmat, miercuri, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, la conferinţa anuală organizată de Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România. "În Bulgaria avem un gap de TVA de 13,56%. Noi avem
România a avut cea mai mare creştere economică trimestrială din UE în trimestrul trei din 2018
Cu o creştere a PIB de 1,9% în trimestrul trei din 2018, comparativ cu precedentele trei luni, România a înregistrat cel mai semnificativ avans dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, conform estimării preliminare publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Potrivit Eurostat, creşterea PIB-ul Uniunii Euro
Salariul, principalul criteriu în alegerea carierei; bucureştenii, clujenii şi timişorenii au cele mai mari salarii în România
Salariul rămâne, şi în 2018, principalul criteriu în funcţie de care românii îşi aleg cariera, angajatorul şi chiar oraşul în care vor să locuiască şi să lucreze, conform unui studiu de specialitate remis miercuri AGERPRES. Media salarială, la nivel naţional, creşte proporţional cu numărul de angajatori existenţi în fi
Banca Mondială şi Consiliul Judeţean Ilfov au semnat un acord de consultanţă în valoare de 400.000 de euro
Banca Mondială va acorda Consiliului Judeţean Ilfov consultanţă şi asistenţă tehnică pentru dezvoltarea judeţului, în baza unui acord în valoare de 400.000 de euro, a declarat, miercuri, preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache, la evenimentul de semnare a parteneriatului. În baza acestui acord, Banca Mondială va elabora un document strategic d
