Oprea: România a menţinut pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE negocierile cu Mercosur, ca prioritate a agendei comerciale a UE
România a menţinut pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene negocierile cu Mercosur, ca prioritate a agendei comerciale a Uniunii Europene, fiind sprijinite politic toate eforturile Comisiei, susţine ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, pe pagina sa de Facebook.
Comisia Europeană a finalizat, săptămâna trecută, negocierile privind un nou cadru comercial cu Mercosur - grupul de state care cuprinde Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay. Acordul încheiat va viza o populaţie de 780 de milioane de locuitori şi va întări şi mai mult relaţiile strânse politice şi economice dintre UE şi ţările din grupul #Mercosur.
"Noul cadru comercial, parte a unui mai amplu Acord de asociere între cele două regiuni, va consolida un parteneriat strategic politic şi economic şi va crea oportunităţi semnificative de creştere sustenabilă pentru ambele părţi, respectând mediul şi protejând consumatorii din UE şi sectoarele economice sensibile", se arată în postarea ministrului Oprea.
Potrivit sursei citate, acordul cu Mercosur este cel mai mare acord comercial pe care UE l-a încheiat vreodată şi va produce pentru întreprinderile europene economii de taxe la frontieră în valoare de peste 4 miliarde de euro, de patru ori mai mult decât acordul comercial cu Japonia.
Astfel, producătorii europeni vor avea un avans competitiv faţă de concurenţii din alte părţi ale lumii, fiind un angajament asumat clar al ambelor regiuni pentru realizarea schimburilor comerciale, în conformitate cu normele internaţionale.
Ministrul Oprea afirmă că acordul Mercosur va oferi întreprinderilor europene un important punct de plecare într-o piaţă cu un potenţial economic enorm, va favoriza reformele economice şi procesul de modernizare în ţările din grupul Mercosur, respectă cele mai înalte standarde în materie de siguranţă alimentară şi de protecţie a consumatorilor, precum şi principiul precauţiei pentru siguranţa alimentară şi normele de mediu, conţine angajamente specifice privind drepturile lucrătorilor şi protecţia mediului, inclusiv punerea în aplicare a Acordului de la Paris privind schimbările climatice.
Nu în ultimul rând, produsele agroalimentare europene de înaltă calitate vor beneficia de protecţie în ţările Mercosur şi, implicit, de oportunităţi de export mai mari.
"Ţările Mercosur vor institui garanţii juridice care protejează împotriva contrafacerii a 357 de produse alimentare şi băuturi europene de înaltă calitate, recunoscute ca având indicaţii geografice (IG), iar piaţa UE pentru produsele agricole din Mercosur va fi deschisă doar prin cote gestionate judicios, care vor asigura faptul că nu există niciun risc ca vreun produs să inunde piaţa UE şi să ameninţe mijloacele de existenţă ale agricultorilor din UE", mai precizează ministrul în postarea de pe reţeaua de socializare.
Astfel, sectorul agroalimentar din UE va beneficia de pe urma reducerii tarifelor actuale mari existente în Mercosur pentru produsele UE de export la: ciocolată şi dulciuri (20%), vinuri (27%), băuturi spirtoase (20-35%) şi băuturi răcoritoare (20-35%).
Acordul va prevedea, de asemenea, un regim de scutire de taxe vamale pentru cote de produse lactate provenite din UE (în prezent tarif de 28 %), în special pentru brânzeturi, şi va contribui la stimularea exporturilor de produse industriale ale UE, care până în prezent s-au confruntat cu tarife înalte şi uneori prohibitive. Printre acestea, automobilele (tarif de 35%), piesele de schimb pentru automobile (14-18 %), utilajele (14-20 %), produsele chimice (până la 18%), produsele farmaceutice (până la 14%), îmbrăcămintea şi încălţămintea (35%) sau ţesăturile tricotate (26%).
Totodată, acordul deschide noi oportunităţi de afaceri în Mercosur pentru întreprinderile din UE care vând în baza unor contracte de achiziţii publice şi pentru furnizorii de servicii din sectorul tehnologiei informaţiei, telecomunicaţiilor şi transporturilor. Printre altele, va simplifica şi controalele la frontieră, va reduce birocraţia şi va limita utilizarea taxelor la export de către ţările Mercosur, întreprinderile mici vor beneficia de o nouă platformă online care va facilita accesul la toate informaţiile relevante.
Potrivit ministrului Oprea, până la intrarea în vigoare a acordului mai trebuie urmaţi câţiva paşi juridic.
"Ambele părţi vor efectua o revizuire juridică a textului convenit pentru a ajunge la versiunea finală a Acordului de asociere şi a tuturor aspectelor sale comerciale. Apoi, Comisia o va traduce în toate limbile oficiale ale UE şi va transmite Acordul de asociere statelor membre ale UE şi Parlamentului European în vederea aprobării", arată în postare ministrul pentru mediul de Afaceri.
În prezent, aproximativ 250 de companii din #România exportă către Mercosur, 54% din acestea fiind IMM-uri. Exporturile anuale către statele Mercosur depăşesc 220 de milioane de euro, iar 12.000 de locuri de muncă depind de aceste exporturi.
Valoarea importurilor depăşeşte 400 de milioane de euro.
Companiile din România trebuie să fie pregătite pentru noi oportunităţi de piaţă, în special cu produse inovative şi cu indicaţii geografice protejate. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Mediului: Programul 'Rabla' 2027 va fi lansat la timp, cu un buget mult mai mare stabilit cu producătorii și dealerii
Programul 'Rabla' 2027 va fi lansat la timp, cu un buget mult mai mare, stabilit de la început împreună cu producătorii, dealerii, iar prioritatea va fi comercializarea autoturismelor de la producători din Uniunea Europeană, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero.
Nazare: Ultimul trimestru e decisiv; ținta de deficit de 6,2% din PIB depinde de încasarea la timp a banilor din PNRR
Deficitul bugetar s-a redus la 3,81% din PIB în primele nouă luni din 2026, de la 5,31% din PIB în perioada similară a anului trecut, în timp ce investițiile publice au crescut cu aproximativ 30%, la 107,77 miliarde de lei, potrivit Raportului privind execuția bugetară pe trimestrul III, publicat marți de Ministerul Finanțelor (MF).
Intotero: Am constatat spaimă în rândul angajaților; sunt un om al dialogului și nu voi fi persoana care să urle
Oamenii din Ministerul Mediului muncesc peste program, iar în urma dialogului cu aceștia am constatat că există o stare de spaimă, a declarat marți ministrul de resort, Natalia Intotero, într-o conferință de presă. 'De îndată ce am preluat mandatul ca ministru al Mediului Apelor și Pădurilor, prioritatea mea a fost aceea
Bursa de Valori București a înregistrat scăderi pe majoritatea indicilor, la o oră de la deschiderea ședinței de tranzacționare
Bursa de Valori București (BVB) înregistra scăderi pe majoritatea indicilor, la o oră de la deschiderea ședinței de tranzacționare de marți, cu un rulaj total de 21,7 milioane de lei (4,06 milioane de euro). Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,70%, iar indicel
Manole: Discuția despre salariul minim și salarizare trebuie să fie și despre coșul minim pentru un trai decent
Discuția despre salariul minim, ca și despre salarizare, în general, nu trebuie să fie doar o discuție despre cifre, profitabilitate, competitivitate, ci trebuie să fie și o discuție despre coșul minim pentru un trai decent, a declarat, marți, ministrul Muncii, Florin Manole, la o dezbatere privind adecvarea salariului minim în România, organizată B
INS: Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie, în ritm anual
Prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 2,6% în luna septembrie a acestui an față de luna august 2026, iar raportat la septembrie 2025 au urcat cu 13,8%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). La nivelul pieței interne, indicele prețurilor producției i
INS: Resursele de energie ale României au crescut în 2025, pe fondul majorării cu 10,6% a importurilor
Resursele de energie totale disponibile ale României au înregistrat, în 2025, o creștere față de cele din anul 2024, cu 817.000 tone echivalent petrol (tep), în timp ce producția de energie primară a scăzut cu 2,4%, iar importurile de resurse energetice au crescut cu 10,6%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (I
Dezbatere privind adecvarea salariului minim, organizată marți de BNS, în prezența ministrului Muncii
Blocul Național Sindical organizează, marți, dezbaterea privind adecvarea salariului minim în România, cu ocazia lansării studiului 'Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026'. La eveniment și-a confirmat
Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e
Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR
Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra








