UPDATE Primăriile au la dispoziție 1,5 miliarde de lei pentru proiecte de apă și canalizare, în acest an
Primăriile au la dispoziție 1,5 miliarde de lei pentru proiecte de apă și canalizare în acest an iar dosarele pentru obținerea finanțării vor fi punctate în funcție de mai multe criterii printre care contribuția primăriilor, maturitatea proiectelor și numărul de branșamente, a anunțat luni ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu.
' Am pus astăzi în transparență ghidul pentru programul național de apă și canalizare, gestionat prin AFM! 1,5 miliarde de lei vor ajunge la primării care în anul 2026 nu au apă și canalizare cu scopul ca în perioada următoare să existe servicii de calitate pentru comunități întregi! Se schimbă complet paradigma. Nu va mai fi un concurs de dat bife în primele câteva minute, cu principiul ,,primul venit, primul servit'. Vor fi depuse competitiv dosarele de primării și vor fi punctate în funcție de criterii clare', a scris aceasta pe pagina de Facebook.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, proiectul de ghid prevede finanțarea înființării, extinderii și modernizării sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, inclusiv a componentelor de epurare a apelor uzate. Documentul precizează expres și eligibilitatea investițiilor în sisteme de canalizare pluvială, necesare pentru colectarea și evacuarea apelor provenite din precipitații.
Finanțarea propusă acoperă până la 95% din valoarea cheltuielilor eligibile, cu o contribuție proprie de minimum 5%. Plafoanele maxime, care includ TVA, sunt: 12 milioane de lei pentru UAT-urile cu mai puțin de 5.000 de locuitori; 20 de milioane de lei pentru UAT-urile cu o populație între 5.000 și 10.000 de locuitori; 30 de milioane de lei pentru UAT-urile cu peste 10.000 de locuitori.
Autoritățile locale pot participa individual sau în asocieri fără personalitate juridică, în condițiile ghidului. Pentru asocieri, plafonul se stabilește în funcție de populația cumulată a UAT-urilor cuprinse în proiect. Consiliile județene pot participa în calitate de lider al unei asocieri.
Una dintre principalele modificări propuse este introducerea selecției competitive, pe baza unui punctaj calculat automat în aplicația informatică și verificat ulterior prin documentele depuse. Evaluarea ia în considerare contribuția proprie, existența proiectului tehnic și a autorizației de construire, creșterea numărului de roluri fiscale aferente persoanelor fizice și numărul de branșamente sau racorduri noi realizate.
Astfel, este introdusă contribuția proprie obligatorie, finanțarea acordată fiind de maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile, cu o contribuție proprie de minimum 5%, potrivit ghidului publicat luni. Diana Buzoianu a explicat, în context, că prin contribuția primăriilor, care va fi cuprinsă între 5% și 15%, autoritățile se asigură că aceste proiecte vor fi tratate cu cea mai mare seriozitate de primăriile care aplică la acest program.
Un criteriu distinct urmărește contribuția investițiilor la conformarea aglomerărilor vizate de cauza C-668/25, Comisia Europeană împotriva României, în domeniul apelor uzate. Solicitanții care optează pentru punctajul aferent acestui criteriu trebuie să asigure o contribuție proprie de minimum 10%, finanțarea AFM fiind de maximum 90% din cheltuielile eligibile, precizează Ministerul Mediului.
Potrivit Ghidului, gradul de maturitate a proiectului trebuie demonstrat prin existența proiectului tehnic de execuție și a autorizației de construire. Cu privire la acest aspect, ministra de resort a arătat că, dacă primăriile au deja documente care atestă maturitatea proiectului, acestea sunt punctate corespunzător pentru că nu mai sunt de dorit proiecte câștigătoare prin AFM care nu sunt nimic altceva decât idei pe o hârtie sau campanie electorală pentru primari.
'Comunitățile aflate în situație de infringement pentru lipsa de apă și canalizare - a venit momentul să ștergem această pată rușinoasă pentru comunitățile care riscă să atragă amenzi colosale pentru România pentru că nu au fost realizate investițiile necesare la timp. Comunitățile în creștere - având resurse limitate, ne dorim să schimbăm viața în bine pentru cât mai multe persoane, astfel că vor fi prioritizate comunitățile în creștere. Numărul de branșamente - vom finanța proiecte care chiar duc apa și canalizarea în curțile oamenilor, nu doar proiecte care nu vor fi folosite niciodată după finalizarea investițiilor. Aici este nevoie ca primăriile și operatorii să-și asume responsabilitatea folosirii efective a acestor sisteme de apă și canalizare
Vor urma dezbateri publice și discuții punctuale cu toate structurile asociative ale autorităților locale (deja am transmis invitațiile)', a mai precizat Diana Buzoianu. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Producători români din toate colțurile țării, la Festivalul Roadelor Toamnei din Buftea, în acest weekend
Cooperativa Caprirom Sud Muntenia organizează la Buftea, în perioada 17-18 octombrie, Festivalul Roadelor Toamnei, eveniment care reunește producători români din mai multe regiuni ale țării, în cadrul proiectului 'Poftim, din România!'. Festivalul, organizat în parteneriat cu Primăria Buftea, le va oferi vizitatorilor ocaz
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor și Ministerului Mediului
Bugetele Ministerului Transporturilor și Ministerului Mediului vor fi suplimentate cu 2 miliarde de lei pentru achitarea facturilor aferente proiectelor PNRR, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Investițiile în dezvoltare nu trebuie să se oprească din cauza blocajelor la încasare. Iar firmele care au executat lucrări
MADR: Modificările aduse Legii 122/2023 vizează combaterea pestei porcine africane și sprijinirea fermelor
Transportul ilegal a șase sau mai multe porcine va constitui infracțiune, iar animalele și vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate, potrivit modificărilor aduse Legii 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane (PPA), adoptate miercuri în plenul Parlamentului României, informează Minister
Diana Buzoianu: Raportul Corpului de Control a identificat zeci de probleme sistemice la ANM
Raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului, finalizat în luna octombrie, a identificat zeci de probleme sistemice la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), iar conducerea instituției ar fi fost informată încă din noiembrie 2025 despre posibile nereguli în achizițiile directe, susține ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu
Grupul MOL va produce biometan într-o nouă instalație inaugurată la Szarvas
Grupul maghiar MOL a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului, la Szarvas, în urma unei investiții de peste 2,7 miliarde de forinți, potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis miercuri AGERPRES. Noua instalație poate produce, din biogaz, biometan cu un grad de puritate adecvat pentru injectarea în rețeaua
Pistol: Lotul 1 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) se apropie de 70%; finalizarea lotului anul acesta depinde de asigurarea finanțării
Lotul 1 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) se apropie de 70%, iar constructorul român (UMB) este mobilizat în șantier cu 500 de muncitori și 350 de utilaje pentru a finaliza anul acesta lucrările pe cei 30,3 kilometri dintre Săucești și Trifești, a anunțat, miercuri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Darău: Cea mai mare parte din PNRR a fost dedicată digitalizării
Cea mai mare parte din suma din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost dedicată digitalizării, fiind livrate 63 de aplicații guvernamentale în cloud, 240 de procese automatizate în administrația publică, 995 de sate conectate la internet de mare viteză, 580 de biblioteci modernizate și peste 61.000 de persoane formate în competențe
DNSC: Incident de securitate ce vizează vulnerabilități ale unor instalații frigorifice, descoperit în Franța
CERT-FR din cadrul Agenției Naționale de Securitate a Sistemelor Informatice din Franța (ANSSI) a emis o alertă cu privire la compromiterea unui număr semnificativ de controlere utilizate pentru administrarea și monitorizarea, de la distanță, a unor instalații frigorifice, informează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-un comunicat
AAC: România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, în următorul exercițiu financiar
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, care ar putea ajunge, într-un scenariu extins, la aproximativ 6,5 miliarde de euro în următorul exercițiu financiar, arată estimările Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC), publicate miercuri. Organizația anunță lansarea pe websit
România, pe locul patru în Europa la achiziția de produse electronice ieftine, dar pe ultimul loc la reciclare și reutilizare (studiu)
România ocupă locul al patrulea dintre 12 țări europene în ceea ce privește achiziția de produse electronice de mici dimensiuni și accesibile ca preț, însă se situează pe ultimul loc în privința utilizării exclusive a soluțiilor de reciclare sau reutilizare a acestora, potrivit studiului Fast Tech Consumer Study 2026, prezentat miercuri de dou
Darău: Nu a existat nicio ofertă mai mare pentru vânzarea companiei de la Șantierul Naval Mangalia
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a precizat, miercuri, într-o conferință de bilanț ministerial, că pentru Șantierul Naval Mangalia nu au existat oferte mai mari din partea investitorilor decât suma de 138 de milioane de euro pe care a fost vândut către compania germană Rheinmetall.
ANOFM: Angajatorii oferă 32.246 de posturi la nivel național; 84 de locuri de muncă sunt disponibile prin Eures
Angajatorii oferă, la nivel național, 32.246 locuri de muncă, în acest moment, iar operatorii economici din Spațiul Economic European (SEE), un număr de 84 de posturi, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), într-un comunicat de presă, transmis miercuri AGERPRES. Potrivit datelor centralizate, din totalul postu
Angajații din România folosesc inteligența artificială mai mult în viața personală decât la locul de muncă (analiză)
Peste jumătate (58%) dintre angajații din România au utilizat inteligența artificială (IA) la locul de muncă în ultimele 12 luni, față de 42% în urmă cu un an, însă folosirea acestei tehnologii rămâne mult mai răspândită în viața personală, unde ponderea ajunge la 85%, potrivit ediției din 2026 a studiului PwC Global Workforce Hopes
România se confruntă cu goluri de finanțare la final de an; statul trebuie să acorde prioritate recuperării veniturilor restante (analiză)
România se confruntă cu presiuni asupra finanțării cheltuielilor publice în ultimul trimestru al anului, în condițiile în care bugetul este afectat de creșterea costurilor de finanțare și de întârzierile în atragerea fondurilor europene, iar statul trebuie să acorde prioritate recuperării veniturilor pe care le are deja de înca
Petrescu (ASF): Dezvoltarea unei piețe de capital mai profunde, mai lichide și mai accesibile reprezintă o prioritate instituțională
Dezvoltarea unei piețe de capital mai profunde, mai lichide și mai accesibile reprezintă o prioritate instituțională pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în condițiile în care România are nevoie de un ecosistem financiar capabil să susțină inițiativa antreprenorială și să mobilizeze capital pentru investiții productive, a declarat miercuri p





