logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Nazare: Reconfirmarea ratingului României, într-un context politic incert, atrage atenția asupra impactului deciziilor politice asupra încrederii investitorilor

Image

Reconfirmarea ratingului suveran al României, într-un context politic incert, deși un aspect îmbucurător, atrage atenția asupra impactului major pe care deciziile politice îl au asupra încrederii investitorilor față de România, consideră ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Agenția internațională de evaluare financiară S&P Global Ratings a reconfirmat ratingul suveran al României la nivelul 'BBB-/A-3', atât pentru datoria pe termen lung, cât și pentru cea pe termen scurt. Acțiunea de rating a fost una neplanificată, fiind în afara calendarului anunțat la începutul anului, motivul fiind evenimentul special cauzat de dizolvarea guvernului de coaliție în urma votului de neîncredere din Parlamentul României. Următoarea publicare programată de către agenție privind ratingul suveran al României este 2 octombrie 2026, informează Ministerul Finanțelor, printr-un comunicat.

'Evaluarea S&P reflectă atât provocările economice și politice actuale, cât și faptul că România a început să livreze rezultate în procesul de consolidare fiscală în primul trimestru din 2026, precum reducerea graduală a deficitului și a dezechilibrelor macroeconomice. Perspectiva negativă reflectă opinia agenției privind menținerea riscurilor ridicate în următoarele 6-12 luni privind implementarea consolidării finanțelor publice ale României și reducerea deficitelor sale externe', se menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, agenția apreciază măsurile de consolidare fiscală care au condus la reducerea deficitului bugetar la aproximativ 1% din PIB în primul trimestru al anului curent, un nivel aproape la jumătatea celui înregistrat anul trecut, consolidarea fiind susținută atât de veniturile încasate suplimentar ca urmare a creșterii taxelor și impozitelor cât și un control mai strict al cheltuielilor. Estimarea agenției pentru deficitul bugetar este de 6,25% în acest an, în continuare un nivel foarte ridicat comparativ cu nivelurile înregistrate în Europa.

'Reconfirmarea ratingului suveran al României într-un context politic incert, desi un aspect îmbucurător, atrage atenția asupra impactului major pe care deciziile politice îl au asupra încrederii investitorilor față de România. Într-un mediu extern complicat, România a confirmat că poate implementa politici curajoase și eficiente pentru atingerea dezideratului de consolidare fiscală, evoluțiile actuale de pe scena politică fiind urmărite cu atenție atât de agențiile de rating, cât și de investitori, menținerea unui rating recomandat investițiilor fiind o certificare a faptului că România este pe o traiectorie pozitivă, fiind de altfel subliniată execuția bugetară aferentă primului trimestru. Totuși, trebuie să fim foarte atenți, poziția rating-ului fiind una vulnerabilă cu o perspectivă negativă, menținerea traiectoriei de ajustare precum și absorbția fondurilor europene în cadrul PNRR, SAFE si fondurilor de coeziune fiind necesare pentru păstrarea gradului investițional', a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, citat în comunicat.

Potrivit raportului, România a înregistrat o îmbunătățire a performanței fiscale în prima parte a anului 2026, pe fondul măsurilor de consolidare adoptate în 2025 și al creșterii veniturilor bugetare. S&P notează că deficitul bugetar s-a redus semnificativ în primul trimestru al anului, ceea ce reprezintă un semnal pozitiv pentru stabilizarea finanțelor publice.

Un rol important în evaluarea agenției îl au și fondurile europene, considerate esențiale pentru menținerea stabilității economice și susținerea investițiilor. România este estimată să beneficieze în 2026 de transferuri europene consistente, inclusiv prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), fonduri care pot acoperi o parte importantă din necesarul de finanțare externă al economiei.

S&P estimează că economia României ar putea traversa o perioadă temporară de stagnare în 2026, influențată inclusiv de evoluțiile din piețele energetice internaționale. Pentru anul 2027, este anticipată o relansare a economiei, fiind previzionată o creștere economică de 2,5%, pe fondul implementării reformelor și al accelerării investițiilor, ceea ce ar putea conduce la îmbunătățirea indicatorilor macroeconomici și la reducerea dezechilibrelor externe.

În același timp, raportul evidențiază și principalele vulnerabilități: deficitul bugetar încă ridicat, nevoile mari de finanțare externă și riscurile generate de instabilitatea politică, într-un context regional complicat. S&P avertizează că întârzierea reformelor sau blocarea accesului la fondurile europene ar putea pune presiune asupra profilului de risc al României.

S&P notează că situația politică recentă, caracterizată de dizolvarea coaliției guvernamentale, poate crea provocări pe termen scurt. Agenția apreciază că există premise pentru menținerea stabilității instituționale, notând că există un consens politic larg privind necesitatea continuării reformelor și consolidării fiscale, inclusiv adoptarea unui buget credibil pentru anul 2027. În același timp, autoritățile române sunt responsabilizate să continue implementarea reformelor structurale necesare pentru atragerea fondurilor europene și pentru întărirea disciplinei bugetare, inclusiv în domenii sensibile precum salarizarea în sectorul public și administrația publică.

Agenția menționează că factorii care ar putea conduce la un downgrade sunt incapacitatea Guvernului de a adopta politici de reducere a deficitului bugetar în anul 2027 sau un acces limitat la fondurile europene în perioada 2026-2027, fapt care ar limita perspectivele de creștere ale economiei și implicit ar amplifica riscurile balanței de plăți.

Suplimentar, o retrogradare a ratingului ar putea fi analizată și în scenariul unor presiuni externe crescute, respectiv o evoluție nefastă și de durată manifestată pe piața energiei ca urmare a războiului din Orientul Mijlociu, cu implicații directe privind așteptările inflaționiste.

Potrivit agenției, o eventuală îmbunătățire a perspectivelor ar putea avea loc în condițiile reducerii semnificative a deficitelor și relansării creșterii economice. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)

Afisari: 1211

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 15-10-2026 19:08

Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de joi; rulajul a depășit 153 milioane de lei

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de joi, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 153,04 milioane de lei (28,67 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,95%, până la 34

Economic Intern 15-10-2026 18:05

Alexandru Nazare: Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a fost de cinci ori peste suma oferită

Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitația de joi organizată de Ministerul Finanțelor, de cinci ori peste volumul anunțat, aceasta fiind una dintre cele mai puternice suprasubscrieri pentru o emisiune în lei din ultimele luni, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. &

Economic Intern 15-10-2026 17:09

Transelectrica a finalizat o investiție de 260 de milioane de lei pentru creșterea siguranței Sistemului Electroenergetic Național

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a finalizat o investiție de aproximativ 260 de milioane de lei pentru creșterea siguranței Sistemului Electroenergetic Național, prin instalarea a două echipamente STATCOM de compensare a puterii reactive în stațiile electrice Sibiu Sud și Bradu, o premieră pentru sudul Europei.

Economic Intern 15-10-2026 16:45

Mureș: Tractorul forestier TAF-X Combi, dezvoltat în România, lansat la München

Singurul producător român de tractoare agricole și forestiere, IRUM Reghin, a anunțat, joi, lansarea la München a TAF-X Combi, un nou concept de tractor forestier dezvoltat în România, consolidându-și poziția în topul producătorilor mondiali de astfel de utilaje. 'Într-o industrie dominată de mari p

Economic Intern 15-10-2026 16:25

CCF: Noile criterii de risc introduse de ANAF blochează rambursările de TVA și afectează investițiile și exporturile

Noile criterii de risc introduse de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în procedura de soluționare a deconturilor de TVA cu opțiune de rambursare blochează activitatea multor firme și afectează investițiile și exporturile, în special în cazul contribuabililor corecți, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), care a transmis o a

Economic Intern 15-10-2026 16:16

VIDEO Pistol (CNAIR): Lucrările pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău-Pașcani au ajuns la 60%; deschiderea circulației, posibilă până la sfârșitul anului

Lucrările pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7), cuprins între Trifești și Gherăești, au ajuns la un stadiu fizic de 60%, constructorul mobilizând 500 de muncitori și 300 de utilaje, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. ''Pe se

Economic Intern 15-10-2026 15:36

AnimaWings prelungește suspendarea temporară a zborurilor până la 15 noiembrie, în urma respingerii cererii de intrare în insolvență

AnimaWings a prelungit până la 15 noiembrie 2026, inclusiv, suspendarea temporară a zborurilor, în contextul deciziei Tribunalului București de a respinge cererea depusă pe 30 septembrie privind intrarea în insolvență, au anunțat joi reprezentanții companiei. ''În contextul deciziei pronunțate de Tribunalul Bucu

Economic Intern 15-10-2026 15:27

Petrescu (ASF): Parteneriatul cu instituțiile americane, în sprijinul unei piețe financiare românești mai competitive

Parteneriatul cu instituțiile americane și dialogul cu mediul de afaceri pot contribui la atragerea investițiilor și la consolidarea competitivității sectorului financiar românesc, a transmis președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, după o întâlnire cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Român

Economic Intern 15-10-2026 15:09

Președintele ISF propune un nou concept pentru evaluarea autonomiei în deciziile financiare

Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF), Valentin Ionescu, propune introducerea conceptului de capital de autonomie economică, un cadru teoretic care urmărește evaluarea capacității oamenilor de a înțelege alternativele financiare, de a verifica recomandările primite și de a lua decizii în cunoștință de cauză. '

Economic Intern 15-10-2026 14:41

România își promovează oferta turistică la târgul TTG Travel Experience din Italia

România va fi promovată ca destinație turistică la cea de-a 63-a ediție a târgului internațional TTG Travel Experience, desfășurat la Rimini (Italia), în perioada 14-16 octombrie 2026, a anunțat, joi, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT). Alături de 17 coexpozanți din industria turismu

Economic Intern 15-10-2026 14:35

Corpul de Control al Ministerului Mediului a identificat nereguli la acțiunile de vânătoare organizate de Direcția Silvică Iași

Corpul de Control al Ministerului Mediului a identificat o serie de nereguli privind participarea unor directori ai Romsilva, a unor zilieri și a unor invitați externi la acțiunile de vânătoare organizate în luna ianuarie 2026 la Direcția Silvică Iași, a anunțat joi ministrul Mediului, Diana Buzoianu, într-o postare pe Facebook.

Economic Intern 15-10-2026 14:20

Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină se menține la nivelul redus de 25% și în a doua jumătate a lunii octombrie 2026

Ministerul Finanțelor prelungește reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026. ''Această măsură continuă intervenția aplicată în perioada anterioară, într-un context m

Economic Intern 15-10-2026 13:37

Manea (BCR): România se află în fața unei oportunități uriașe în contextul transformărilor tehnologice, politice și sociale

România se află în fața unei oportunități uriașe în contextul transformărilor tehnologice, politice și sociale, iar pentru valorificarea acesteia sunt importante dezvoltarea educației și sănătății, adoptarea noilor tehnologii și accesul la capital, a declarat joi directorul general al Băncii Comerciale Române (BCR), Sergiu Manea. 'V

Economic Intern 15-10-2026 13:32

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de aproape 20 miliarde euro, în primele 8 luni din 2026

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, în primele opt luni din 2026, un deficit de 19,925 miliarde euro, comparativ cu 18,983 miliarde euro în perioada similară a anului anterior, informează Banca Națională a României printr-un comunicat. În structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 818 mi

Economic Intern 15-10-2026 13:10

Doi antreprenori români preiau benzinăriile Gazprom; operațiunea, aprobată de Consiliul Concurenței

Autoritatea de concurență a aprobat preluarea integrală a rețelei de benzinării Gazprom de antreprenorii români Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, și Adrian Crețoiu, deținătorul companiei de consultanță în afaceri și management First All Energy Europe (FAEE) prin decizia cu numărul 211/2026, pe considerentul că operațiunea de concentrare economică notificată, deși