Peste 4 din 10 angajați români de minimum 55 de ani sunt dispuși să lucreze și după vârsta de pensionare (studiu)
Peste 4 din 10 angajați români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea o perioadă după atingerea vârstei legale de pensionare, comparativ cu aproximativ o treime la nivel european, potrivit unui studiu realizat de o companie de soluții de resurse umane.
În rândul angajaților români sub 35 de ani, proporția este de 34%, față de puțin peste un sfert la nivel european, conform cercetării SD Works.
'Datele Eurostat arată că populația Europei îmbătrânește rapid. Dacă în 2005 persoanele de cel puțin 65 de ani reprezentau 17% din populația europeană, pentru 2025 ponderea era estimată să ajungă la 22%. Potrivit Comisiei Europene, forța de muncă europeană ar urma să scadă cu aproximativ 12% între 2022 și 2070, în ciuda creșterii participării pe piața muncii în rândul persoanelor mai în vârstă și al femeilor. Companiile resimt deja efectele: 49% dintre factorii de decizie din domeniul resurselor umane din România declară că se confruntă cu un deficit de personal, comparativ cu 52% la nivel european. Problema este deosebit de pronunțată în Slovenia (64%), Croația, Irlanda și Țările de Jos (câte 57%), urmate de Norvegia (56%), Germania (55%) și Regatul Unit (54%)', se menționează într-un comunicat al companiei.
În acest context, specialiștii în resurse umane arată că este relevant faptul că angajații mai în vârstă nu sunt neapărat mai înclinați să se pensioneze anticipat decât colegii lor mai tineri. Astfel, în România, 40% dintre angajații de minimum 55 de ani spun că ar prefera să se pensioneze anticipat, comparativ cu 63% dintre cei sub 35 de ani. La nivel european, proporțiile sunt de aproximativ 50%, respectiv 61%. Totodată, 42% dintre angajații români de minimum 55 de ani sunt dispuși să rămână activi și după atingerea vârstei legale de pensionare, față de 32% la nivel european.
'Atunci când angajații mai în vârstă își doresc să se pensioneze anticipat, motivele financiare joacă rareori un rol. În România, principalele motive sunt dorința de a avea mai mult timp pentru familie sau pentru viața personală (78%), sănătatea (72%) și dorința de a îndeplini anumite obiective personale (44%). Toate aceste ponderi depășesc rezultatele europene, de 57%, 53%, respectiv 40%. Scăderea motivației este menționată de 36% dintre respondenții români, față de 32% la nivel european. În schimb, munca solicitantă fizic sau psihic este invocată mai rar în România: 13%, respectiv 17%, comparativ cu 25% și 26% la nivel european', explică realizatorii studiului.
Disponibilitatea angajaților mai în vârstă de a continua să lucreze poate avea legătură cu felul în care își percep viața profesională. În România, 86% dintre angajații de minimum 55 de ani consideră că au suficientă energie pentru a-și face bine treaba, față de 76% la nivel european. De asemenea, 84% simt că munca lor le oferă sens și împlinire, comparativ cu aproximativ 80% la nivel european. În rândul angajaților sub 35 de ani, proporția este mai mică: 69% în România și 68% la nivel european.
Diferențele dintre generații se regăsesc și în satisfacția generală față de muncă. În România, 84% dintre angajații de minimum 55 de ani sunt mulțumiți de activitatea lor, comparativ cu 72% dintre cei sub 35 de ani. La nivel european, procentele sunt de 78%, respectiv 71%. Totodată, 74% dintre angajații români din grupa de vârstă mai ridicată simt că munca le este apreciată, față de 64% dintre colegii mai tineri. Mediile europene sunt de 65%, respectiv 59%.
Această experiență profesională pozitivă se asociază și cu o perspectivă diferită asupra carierei. În timp ce angajații mai tineri sunt mai deschiși către un nou loc de muncă sau un alt rol, cei de minimum 55 de ani par să resimtă mai puțin nevoia unei schimbări.
'Așa cum era de așteptat, mobilitatea pe piața muncii este semnificativ mai redusă în rândul angajaților mai în vârstă. În România, doar 9% dintre cei de minimum 55 de ani caută activ un loc de muncă într-o altă organizație, comparativ cu 32% dintre angajații sub 35 de ani. La nivel european, proporțiile sunt de 5%, respectiv 19%. Aceeași tendință se observă și în interiorul organizațiilor: 9% dintre angajații români de minimum 55 de ani caută un alt rol la actualul angajator, față de 25% dintre colegii sub 35 de ani. Mediile europene sunt de 4%, respectiv 18%. Aceste rezultate pot indica o nevoie mai redusă de schimbare. Dintre angajații români de minimum 55 de ani, 72% nu caută în prezent un loc de muncă în afara organizației, iar 74% nu caută un alt rol în cadrul acesteia. La nivel european, ponderile ajung la 83%, respectiv 86%', se mai precizează în documentul citat.
Dorința mai redusă de schimbare se reflectă și în interesul pentru formare profesională. În România, 46% dintre angajații de minimum 55 de ani declară că nu își doresc să participe la programe de formare, comparativ cu 32% dintre cei sub 35 de ani. La nivel european, proporțiile sunt de 50%, respectiv 36%.
În același timp, 77% dintre angajații români sub 35 de ani își doresc să își dezvolte în continuare competențele, față de 63% dintre cei de minimum 55 de ani. Ambele rezultate depășesc mediile europene, de 70%, respectiv 58%. Experiența mai vastă a angajaților mai în vârstă pare, totodată, să le ofere încredere pe o piață a muncii aflată în schimbare rapidă.
Nivelul mai ridicat de implicare și de încredere în propriile capacități al angajaților mai în vârstă se reflectă și în modul în care aceștia privesc viitorul, inclusiv dezvoltarea inteligenței artificiale. În România, 64% dintre angajații de minimum 55 de ani se simt încrezători în privința propriului loc de muncă, chiar și atunci când automatizarea le modifică rolurile sau sarcinile. În rândul angajaților sub 35 de ani, proporția este de 51%. La nivel european, rezultatele sunt de 61%, respectiv 53%.
'Această încredere nu pare să provină dintr-o familiaritate mai mare cu inteligența artificială. Doar 30% dintre angajații români de minimum 55 de ani folosesc regulat instrumente de IA în activitatea zilnică, comparativ cu 42% dintre cei sub 35 de ani. Totuși, utilizarea este mai răspândită în România decât la nivel european în ambele grupe de vârstă, mediile europene fiind de 20%, respectiv 38%', susține sursa.
În ceea ce privește competențele umane, 67% dintre angajații români de minimum 50 de ani sunt convinși că abilitățile lor unice nu pot fi înlocuite de inteligența artificială, comparativ cu 69% dintre angajații sub 35 de ani. România se diferențiază astfel de tendința europeană, unde încrederea este mai ridicată în rândul angajaților mai în vârstă: 74%, față de 64% în rândul celor mai tineri.
Realizatorii studiului atrag, însă, atenția că angajatorii mai au de făcut progrese în sprijinirea tranziției către un mediu de lucru în care IA are un rol tot mai important. Doar 31% dintre angajații români de minimum 55 de ani consideră că primesc suficient sprijin pentru a se pregăti pentru acest viitor, comparativ cu 35% dintre cei sub 35 de ani. Deși depășesc mediile europene de 17%, respectiv 29%, aceste procente arată că sprijinul ajunge în continuare la o minoritate a angajaților.
SD Worx oferă soluții de HR, salarizare și administrarea timpului de lucru, ajutând organizațiile să gestioneze procesele esențiale pe care angajatorii și angajații lor se bazează zi de zi - de la plata corectă și la timp a salariilor până la administrarea timpului de lucru, a datelor și a conformității în toate etapele parcursului profesional al angajaților.AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Păunescu (ASF): Piața obligațiunilor municipale are un potențial ridicat de creștere
Piața obligațiunilor municipale din România are un potențial ridicat de dezvoltare, în condițiile în care valoarea obligațiunilor locale aflate în circulație este de aproximativ două miliarde de lei, a declarat joi Cosmin Păunescu, șeful Serviciului Autorizare OPC și Supraveghere din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Vulpescu (BVB): Bursa lucrează cu MIPE la mecanisme de garantare a obligațiunilor municipale din fonduri europene
Bursa de Valori București (BVB) lucrează împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pentru constituirea unor mecanisme de garantare, inclusiv a obligațiunilor municipale, în cadrul viitorului exercițiu financiar multianual al Uniunii Europene, a declarat joi directorul general al BVB, Remus Vulpescu. 'Bursa lucrează int
CFR Călători: Nouă trenuri internaționale vor pleca mai devreme din Budapesta, în perioada 7 - 8 noiembrie
Nouă trenuri internaționale care circulă din Budapesta spre România vor pleca cu 5 până la 35 de minute mai devreme, în perioada 7 - 8 noiembrie 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria, informează joi CFR Călători. Potrivit unui comunicat al companiei, administrația feroviară ungară MAV Start a anunțat efectuare
INS: Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, în condițiile în care consumul populației s-a redus cu 11,3%, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2026, consumul fi
Producția industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni ale anului
Producția industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe fondul evoluțiilor negative din industria prelucrătoare, care a consemnat un declin de 4,4%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, producția și furnizarea de en
Producători români din toate colțurile țării, la Festivalul Roadelor Toamnei din Buftea, în acest weekend
Cooperativa Caprirom Sud Muntenia organizează la Buftea, în perioada 17-18 octombrie, Festivalul Roadelor Toamnei, eveniment care reunește producători români din mai multe regiuni ale țării, în cadrul proiectului 'Poftim, din România!'. Festivalul, organizat în parteneriat cu Primăria Buftea, le va oferi vizitatorilor ocaz
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor și Ministerului Mediului
Bugetele Ministerului Transporturilor și Ministerului Mediului vor fi suplimentate cu 2 miliarde de lei pentru achitarea facturilor aferente proiectelor PNRR, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Investițiile în dezvoltare nu trebuie să se oprească din cauza blocajelor la încasare. Iar firmele care au executat lucrări
MADR: Modificările aduse Legii 122/2023 vizează combaterea pestei porcine africane și sprijinirea fermelor
Transportul ilegal a șase sau mai multe porcine va constitui infracțiune, iar animalele și vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate, potrivit modificărilor aduse Legii 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane (PPA), adoptate miercuri în plenul Parlamentului României, informează Minister
Diana Buzoianu: Raportul Corpului de Control a identificat zeci de probleme sistemice la ANM
Raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului, finalizat în luna octombrie, a identificat zeci de probleme sistemice la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), iar conducerea instituției ar fi fost informată încă din noiembrie 2025 despre posibile nereguli în achizițiile directe, susține ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu
Grupul MOL va produce biometan într-o nouă instalație inaugurată la Szarvas
Grupul maghiar MOL a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului, la Szarvas, în urma unei investiții de peste 2,7 miliarde de forinți, potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis miercuri AGERPRES. Noua instalație poate produce, din biogaz, biometan cu un grad de puritate adecvat pentru injectarea în rețeaua
Pistol: Lotul 1 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) se apropie de 70%; finalizarea lotului anul acesta depinde de asigurarea finanțării
Lotul 1 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) se apropie de 70%, iar constructorul român (UMB) este mobilizat în șantier cu 500 de muncitori și 350 de utilaje pentru a finaliza anul acesta lucrările pe cei 30,3 kilometri dintre Săucești și Trifești, a anunțat, miercuri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Darău: Cea mai mare parte din PNRR a fost dedicată digitalizării
Cea mai mare parte din suma din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost dedicată digitalizării, fiind livrate 63 de aplicații guvernamentale în cloud, 240 de procese automatizate în administrația publică, 995 de sate conectate la internet de mare viteză, 580 de biblioteci modernizate și peste 61.000 de persoane formate în competențe
DNSC: Incident de securitate ce vizează vulnerabilități ale unor instalații frigorifice, descoperit în Franța
CERT-FR din cadrul Agenției Naționale de Securitate a Sistemelor Informatice din Franța (ANSSI) a emis o alertă cu privire la compromiterea unui număr semnificativ de controlere utilizate pentru administrarea și monitorizarea, de la distanță, a unor instalații frigorifice, informează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-un comunicat
AAC: România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, în următorul exercițiu financiar
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, care ar putea ajunge, într-un scenariu extins, la aproximativ 6,5 miliarde de euro în următorul exercițiu financiar, arată estimările Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC), publicate miercuri. Organizația anunță lansarea pe websit




