Petrescu (ASF): Parteneriatul cu instituțiile americane, în sprijinul unei piețe financiare românești mai competitive
Parteneriatul cu instituțiile americane și dialogul cu mediul de afaceri pot contribui la atragerea investițiilor și la consolidarea competitivității sectorului financiar românesc, a transmis președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, după o întâlnire cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg.
''Alături de colegii mei din Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, am primit astăzi, la sediul ASF, vizita Excelenței Sale Darryl Nirenberg, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. În centrul discuțiilor s-au aflat cooperarea cu instituțiile americane și dialogul cu mediul de afaceri, precum și contribuția acestor relații la consolidarea unui sector financiar competitiv, capabil să atragă investiții și să susțină economia'', a transmis Alexandru Petrescu.
Președintele ASF a evidențiat cooperarea cu autoritățile americane de supraveghere financiară.
''Am evidențiat cooperarea ASF cu Securities and Exchange Commission (SEC), precum și contactele cu Commodity Futures Trading Commission (CFTC), în vederea extinderii schimburilor de experiență și expertiză. Într-un mediu în care capitalul și riscurile circulă dincolo de granițe, comunicarea directă între autorități și accesul la bune practici internaționale contribuie la o supraveghere mai eficientă și la protejarea investitorilor'', a precizat acesta.
În cadrul întâlnirii au fost abordate și prevenirea spălării banilor și reglementarea activelor digitale.
''O temă a dialogului a fost prevenirea și combaterea spălării banilor (AML), domeniu în care schimbul de informații și cooperarea între autorități sunt esențiale pentru protejarea integrității piețelor. Am abordat, totodată, reglementarea activelor digitale, subliniind importanța unui cadru care să susțină inovația, cu reguli clare privind transparența, conduita participanților și protecția investitorilor'', a explicat președintele ASF.
Discuțiile au vizat și prezența grupurilor financiare americane în România.
''Am discutat, de asemenea, despre prezența grupurilor financiare americane în România și dialogul pe care îl avem cu Camera de Comerț Americană în România (AmCham Romania). Consultarea cu reprezentanții mediului de afaceri aduce perspectiva companiilor și a investitorilor în dezbaterea inițiativelor de reglementare și a direcțiilor de dezvoltare a pieței de capital. Este un dialog relevant pentru calitatea regulilor și pentru încrederea în piață'', a subliniat Alexandru Petrescu.
Totodată, acesta a evidențiat importanța dezvoltării pieței de capital prin noi listări la bursă.
''În aceeași perspectivă, am evidențiat importanța încurajării unor noi listări și a extinderii accesului companiilor la finanțare prin bursă. O bază mai largă și mai diversificată de emitenți oferă investitorilor noi oportunități și poate întări capacitatea pieței românești de a mobiliza capital pentru dezvoltarea afacerilor'', a arătat președintele ASF.
Alexandru Petrescu a reafirmat deschiderea instituției pentru extinderea colaborării cu partenerii americani.
''Am subliniat deschiderea ASF pentru aprofundarea relațiilor cu partenerii americani și pentru identificarea unor noi domenii de colaborare. Urmărim ca aceste legături să susțină schimburi profesionale și inițiative de interes comun, cu beneficii pentru calitatea supravegherii și dezvoltarea piețelor financiare din România'', a mai transmis președintele ASF. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Alexandru Petrescu / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Pistol (CNAIR): Lucrările pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău-Pașcani au ajuns la 60%; deschiderea circulației, posibilă până la sfârșitul anului
Lucrările pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7), cuprins între Trifești și Gherăești, au ajuns la un stadiu fizic de 60%, constructorul mobilizând 500 de muncitori și 300 de utilaje, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. ''Pe se
AnimaWings prelungește suspendarea temporară a zborurilor până la 15 noiembrie, în urma respingerii cererii de intrare în insolvență
AnimaWings a prelungit până la 15 noiembrie 2026, inclusiv, suspendarea temporară a zborurilor, în contextul deciziei Tribunalului București de a respinge cererea depusă pe 30 septembrie privind intrarea în insolvență, au anunțat joi reprezentanții companiei. ''În contextul deciziei pronunțate de Tribunalul Bucu
Președintele ISF propune un nou concept pentru evaluarea autonomiei în deciziile financiare
Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF), Valentin Ionescu, propune introducerea conceptului de capital de autonomie economică, un cadru teoretic care urmărește evaluarea capacității oamenilor de a înțelege alternativele financiare, de a verifica recomandările primite și de a lua decizii în cunoștință de cauză. '
România își promovează oferta turistică la târgul TTG Travel Experience din Italia
România va fi promovată ca destinație turistică la cea de-a 63-a ediție a târgului internațional TTG Travel Experience, desfășurat la Rimini (Italia), în perioada 14-16 octombrie 2026, a anunțat, joi, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT). Alături de 17 coexpozanți din industria turismu
Corpul de Control al Ministerului Mediului a identificat nereguli la acțiunile de vânătoare organizate de Direcția Silvică Iași
Corpul de Control al Ministerului Mediului a identificat o serie de nereguli privind participarea unor directori ai Romsilva, a unor zilieri și a unor invitați externi la acțiunile de vânătoare organizate în luna ianuarie 2026 la Direcția Silvică Iași, a anunțat joi ministrul Mediului, Diana Buzoianu, într-o postare pe Facebook.
Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină se menține la nivelul redus de 25% și în a doua jumătate a lunii octombrie 2026
Ministerul Finanțelor prelungește reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026. ''Această măsură continuă intervenția aplicată în perioada anterioară, într-un context m
Manea (BCR): România se află în fața unei oportunități uriașe în contextul transformărilor tehnologice, politice și sociale
România se află în fața unei oportunități uriașe în contextul transformărilor tehnologice, politice și sociale, iar pentru valorificarea acesteia sunt importante dezvoltarea educației și sănătății, adoptarea noilor tehnologii și accesul la capital, a declarat joi directorul general al Băncii Comerciale Române (BCR), Sergiu Manea. 'V
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de aproape 20 miliarde euro, în primele 8 luni din 2026
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, în primele opt luni din 2026, un deficit de 19,925 miliarde euro, comparativ cu 18,983 miliarde euro în perioada similară a anului anterior, informează Banca Națională a României printr-un comunicat. În structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 818 mi
Doi antreprenori români preiau benzinăriile Gazprom; operațiunea, aprobată de Consiliul Concurenței
Autoritatea de concurență a aprobat preluarea integrală a rețelei de benzinării Gazprom de antreprenorii români Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, și Adrian Crețoiu, deținătorul companiei de consultanță în afaceri și management First All Energy Europe (FAEE) prin decizia cu numărul 211/2026, pe considerentul că operațiunea de concentrare economică notificată, deși
APIA: Plățile în avans către fermieri încep pe 16 octombrie; ajutoarele excepționale, achitate până la sfârșitul anului
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va demara, din 16 octombrie, plățile în avans aferente Campaniei 2026, în timp ce ajutoarele de stat cu caracter excepțional pentru fermierii afectați de secetă și crescătorii de animale urmează să fie achitate până la 31 decembrie, potrivit unui comunicat al instituției. Conform surse
România, printre țările UE cu cele mai importante creșteri ale producției industriale în luna august (Eurostat)
Producția industrială în Uniunea Europeană și zona euro a scăzut în luna august 2026, comparativ cu luna iulie 2026, însă România se numără printre țările membre unde producția industrială a crescut de la o lună la alta, arată datele publicate, joi
Pleșa (primar Alba Iulia): Fondurile din obligațiuni vor acoperi credite și vor cofinanța proiecte de infrastructură
Primăria Alba Iulia va utiliza 18 milioane de euro din cele 30 de milioane de euro obținute prin emisiunea de obligațiuni municipale pentru rambursarea unor credite bancare, iar restul de 12 milioane de euro pentru cofinanțarea a două proiecte de infrastructură, a declarat joi primarul municipiului, Gabriel Pleșa. 'Obținând acești 30 de milioane, par
Păunescu (ASF): Piața obligațiunilor municipale are un potențial ridicat de creștere
Piața obligațiunilor municipale din România are un potențial ridicat de dezvoltare, în condițiile în care valoarea obligațiunilor locale aflate în circulație este de aproximativ două miliarde de lei, a declarat joi Cosmin Păunescu, șeful Serviciului Autorizare OPC și Supraveghere din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Vulpescu (BVB): Bursa lucrează cu MIPE la mecanisme de garantare a obligațiunilor municipale din fonduri europene
Bursa de Valori București (BVB) lucrează împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pentru constituirea unor mecanisme de garantare, inclusiv a obligațiunilor municipale, în cadrul viitorului exercițiu financiar multianual al Uniunii Europene, a declarat joi directorul general al BVB, Remus Vulpescu. 'Bursa lucrează int





