Transelectrica a finalizat o investiție de 260 de milioane de lei pentru creșterea siguranței Sistemului Electroenergetic Național
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a finalizat o investiție de aproximativ 260 de milioane de lei pentru creșterea siguranței Sistemului Electroenergetic Național, prin instalarea a două echipamente STATCOM de compensare a puterii reactive în stațiile electrice Sibiu Sud și Bradu, o premieră pentru sudul Europei.
''Transelectrica SA a marcat astăzi, la Stația Electrica de Transformare Sibiu Sud, inaugurarea instalației de tip STATCOM (Compensator Static), în cadrul unui eveniment dedicat finalizării proiectului de investiții 'Instalarea a doua mijloace moderne de compensare a puterii reactive în stațiile 400/220/110/37/20 kV Sibiu Sud și 400/220/110/37/20 kV Bradu', finanțat din Fondul pentru Modernizare. Cu o valoare totala de aproximativ 260 de milioane de lei, proiectul a beneficiat de o finanțare nerambursabilă de 254,65 milioane de lei din Fondul pentru Modernizare'', se arată într-un comunicat al companiei, transmis joi AGERPRES.
Instalațiile STATCOM de la Sibiu Sud și Bradu sunt realizate în premieră în sudul Europei.
Potrivit sursei citate, investiția a fost finalizată integral în august 2026, înaintea termenului prevăzut în contractul de finanțare, respectiv mai 2027.
Președintele Directoratului Transelectrica, Ștefanița Munteanu, a subliniat că finalizarea acestui proiect concretizează capacitatea de a gestiona mai eficient variațiile din rețea, de a reduce riscurile de instabilitate și de a consolida Rețeaua Electrica de Transport.
''Siguranța Sistemului Electroenergetic Național se construiește prin investiții care răspund concret provocărilor unei rețele aflate într-o continua transformare. Finalizarea acestui proiect concretizează capacitatea de a gestiona mai eficient variațiile din rețea, de a reduce riscurile de instabilitate și de a consolida Rețeaua Electrica de Transport. În același timp, aceasta investiție creează condițiile optime de răspuns pentru cerințe de operare din ce în ce mai complexe. Rezultatul final este rodul unui efort susținut, al expertizei specialiștilor și al continuității în realizarea proiectelor strategice pentru România de la momentul la care s-a născut această idee, până la punerea acesteia la dispoziția Dispecerului Energetic Național'', a transmis președintele Directoratului Transelectrica, în comunicatul citat.
Proiectul a presupus instalarea a două echipamente STATCOM pentru compensarea puterii reactive, fiecare cu o putere nominală de ±150 MVAr, în stațiile electrice Sibiu Sud și Bradu. Cele două instalații formează un sistem unic în Rețeaua Electrică de Transport din România, conceput pentru a răspunde rapid la variațiile parametrilor rețelei și pentru a asigura funcționarea sigură și stabilă a Sistemului Electroenergetic Național, inclusiv în perioadele cu un consum redus de energie.
Transelectrica precizează că tehnologia STATCOM contribuie la creșterea capacității de transport a energiei electrice în condiții de siguranță, la reducerea riscurilor de instabilitate și la optimizarea funcționării rețelei în situații de congestie, la variații rapide ale consumului sau în alte condiții dificile de operare.
Investiția urmărește, totodată, creșterea flexibilității și a rezilienței rețelei, precum și facilitarea integrării surselor de energie regenerabilă, a căror producție variabilă necesită un control mai bun al parametrilor de funcționare și capacități suplimentare de echilibrare.
Contractul de proiectare și execuție a fost semnat la 16 august 2023, lucrările fiind realizate de Asocierea Siemens Energy SRL - Electromontaj SA. Ambele instalații au fost energizate și puse în funcțiune înaintea termenelor contractuale: cea de la Sibiu Sud în decembrie 2025, iar cea de la Bradu în mai 2026.
''Finalizarea integrală a proiectului confirma angajamentul Transelectrica de a accelera modernizarea Rețelei Electrice de Transport prin implementarea unor soluții tehnologice avansate, cu impact direct asupra siguranței în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național. Finanțată prin Fondul pentru Modernizare, investiția contribuie la obiectivele României de modernizare a infrastructurii energetice, creștere a securității energetice și dezvoltare a unui sistem de transport capabil să susțină tranziția energetica pe termen lung'', au mai transmis reprezentanții Transelectrica.
STATCOM este o tehnologie avansată care stabilizează tensiunea în rețea și contribuie direct la creșterea siguranței alimentării cu energie electrica pentru consumatorii casnici și industriali. Implementarea acestuia consolidează capacitatea SEN de a integra volume tot mai mari de energie regenerabilă și de a răspunde în mod flexibil variațiilor rapide de sarcina.
Potrivit sursei citate, aceasta investiție are un impact direct asupra securității energetice naționale, prin creșterea capacității de transport, reducerea riscurilor de instabilitate și optimizarea operării rețelei în situații de congestie, evenimente neprevăzute sau variații rapide de consum.
Totodată, proiectul contribuie la îndeplinirea obiectivelor României privind modernizarea infrastructurii energetice, creșterea rezilienței rețelei de transport și facilitarea integrării accelerate a surselor regenerabile în SEN.
Investițiile implementate de Transelectrica în Rețeaua Electrica de Transport, cu finanțare din Fondul pentru Modernizare, sunt investiții pentru stabilitatea și sustenabilitatea Sistemului Energetic al României, prin construirea unei rețele mai flexibile și pregătite pentru provocările tranziției energetice, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Transelectrica / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Program de guvernare/Plan de accelerare a investițiilor în șase județe prin Fondul pentru Tranziție Justă
Guvernul propune un plan special de accelerare a investițiilor finanțate prin Fondul pentru Tranziție Justă în județele Hunedoara, Gorj, Dolj, Mureș, Galați și Prahova, pentru dezvoltarea unor activități economice alternative și evitarea pierderii fondurilor europene, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu.
Program de guvernare/Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Guvernul își propune să sprijine minimum 10.000 de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) până la finalul actualei perioade de programare, prin crearea unor instrumente și fonduri de investiții destinate mediului de afaceri, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu. 'Pentru a s
Program de guvernare/Facilitățile de călătorie pentru elevi, studenți și pensionari se mențin și vor trece pe un sistem electronic unic
Compensațiile pentru transportul feroviar de călători și sprijinul pentru transportul public local vor fi acordate în funcție de numărul real de călători și de calitatea serviciului, cu standarde minime și penalități în contracte, iar facilitățile de călătorie pentru elevi, studenți și pensionari se mențin și vor trece pe un sistem electronic unic, preved
Program de guvernare/România mai are de solicitat 22 de miliarde de euro din fondurile de coeziune
România mai are de solicitat Comisiei Europene aproximativ 22 de miliarde de euro, reprezentând peste 70% din alocarea europeană aferentă politicii de coeziune 2021-2027, până la sfârșitul anului 2029, rata de absorbție curentă fiind de 28,5% la 30 septembrie 2026, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Nicul
Program de guvernare/Necesarul de carne de porc ar urma să fie acoperit integral din producția internă până în 2028
Guvernul își propune să acopere integral necesarul de carne de porc din producția internă până în 2028, prin continuarea finanțării fermelor de porci și păsări, inclusiv a proiectelor eligibile care nu au primit încă finanțare, potrivit Programului de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu. &
Program de guvernare/Trecere de la bugete anuale fragmentate la un program multianual de promovare a turismului
Promovarea turistică se va face printr-un program multianual de promovare (2027-2030), iar bugetul ar urma să crească gradual spre nivelul recomandat de industrie (40-50 milioane euro pe an), conform Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu. 'Trecem de la bugete anuale fragmentate la un program multianual
Program de guvernare/România riscă să piardă 970 de milioane de euro din PNRR; măsuri pentru recuperarea întârzierilor
România riscă să piardă aproximativ 970 de milioane de euro din ultima cerere de plată aferentă Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în principal din cauza unor reforme neîndeplinite, iar recuperarea întârzierilor și identificarea unor surse alternative de finanțare pentru proiectele nefinalizate se numără printre măsuril
Program de guvernare/Executivul vrea să dea în exploatare aproape 185 kilometri de autostradă și drum expres până la sfârșit de an
București, 15 oct /Agerpres/ - Guvernul propus promite să dea în exploatare până la finalele anului 2026 circa 185 kilometri de autostradă și drum expres, iar până în 2028 rețeaua să depășească 2.000 de kilometri. Programul de guvernare 2026 - 2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu, prevede finalizarea șantierelor începute ș
Program de guvernare/Durata medie de racordare la rețeaua de energie va fi redusă cu 30%
Durata medie de racordare la rețeaua de energie va fi redusă, printr-un program național, cu 30% și se va trece de la principiul 'primul venit, primul servit' la alocarea capacității prin licitație, cu garanții financiare proporționale cu capacitatea solicitată, conform Progra
Program de guvernare/Va continua sprijinul pentru plata facturilor la energie pentru consumatorii vulnerabili
Schema de sprijin pentru plata facturilor la energie electrică destinată consumatorilor vulnerabili va fi continuată și vor fi dezvoltate contractele bilaterale, contractele pentru diferență și contractele pe termen lung pentru companiile energointensive, conform Programului de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu.
Program de guvernare/Infrastructură de irigații pe 2,8 milioane ha și un mecanism permanent pentru gestionarea riscului de secetă din 2027
Infrastructura de irigații ar urma să fie extinsă la 2,8 milioane de hectare până în 2032, iar din primăvara anului viitor ar urma să devină operațional un mecanism permanent de gestionare a riscului de secetă, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu. 'Reabilităm în continuare i
Program de guvernare/Indemnizația de creștere a copilului ar putea fi păstrată după revenirea la muncă; scutire de CASS pentru mame
Părinții care revin voluntar la muncă ar putea păstra indemnizația de creștere a copilului încă trei sau șase luni, în funcție de vârsta copilului la momentul revenirii, iar mamele cu copii sub doi ani ar putea fi scutite de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), potrivit
Program de guvernare/5.800 MW de capacități noi de producție a energiei până în 2027;circa 1.500 MW de stocare la finalul lui 2026
Proiectele privind noi capacități de energie electrică vor fi accelerate, urmând să fie aduși în sistem circa 5.800 de MW până la finele anului 2027, și vor fi operaționalizate schemele pentru baterii, ținta fiind de circa 1.500 MW de stocare la finalul lui 2026 și un portofoliu de circa 4.500 MW până în 2028, conform
Program de guvernare/Guvernul vrea să elimine impozitul minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2027
Guvernul intenționează să elimine impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027, fără posibilitatea amânării acestei măsuri, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu. 'IMCA se elimină de la 1 ianuarie 2027, cu impactul inclus în buget și fără nicio prorogare. IMCA pe
Program de guvernare/Inspecția Muncii va fi reformată în 12 luni; controalele pentru combaterea muncii la negru vor fi coordonate cu ANAF
Inspecția Muncii ar urma să fie reformată în termen de 12 luni, iar controalele pentru combaterea muncii la negru și a muncii subdeclarate vor fi coordonate cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luc








