VIDEO Ministrul german al Mediului: Vom sprijini România în eforturile sale de a ajunge membru al OECD
Germania va sprijini România în eforturile sale de a ajunge membru OECD, aceasta fiind una dintre cele mai importante țări partenere, în cadrul Europei, dar în special în această regiune, a declarat, vineri, ministrul federal al Mediului, Politicilor Climatice, Protecției Naturii și Securității Nucleare din Germania, Carsten Schneider, în urma unei întâlniri bilaterale pe care a avut-o cu omologul său român, Diana Buzoianu.
''România este o țară minunată, cu o natură superbă, cu Munții Carpații și Marea Neagră, iar aceste premise pentru viață sunt importante nu doar pentru aspectul economic, ci și pentru sănătatea noastră. Menținerea și prezervarea mediului împreună cu creșterea economică înseamnă un accent important pe energii regenerabile, pe economia circulară, pe consolidarea acestora și am discutat despre aceste aspecte, iar aceste lucruri vor însemna o altă legătură între noi și la nivel european. Am discutat să nu ne sprijinim doar la nivel european, unde să avem poziții comune, ci și în cazul comisiei pentru mediu, care există de 25 de ani. Vom sprijini România în eforturile sale de a ajunge membru al OECD. România este una dintre cele mai importante țări partenere în cadrul Europei, dar în special în această regiune. Vă mulțumesc pentru buna cooperare și Germania vă va sta alături!'', a transmis Schneider, în cadrul unei conferințe de presă comune.
Ministrul german al Mediului s-a arătat 'impresionat' de programul SUMAL, dar și de aplicația Ro-Alert.
''Am fost impresionat de ceea ce a realizat România în ultimii ani, mai ales prin programul SUMAL de protecție a pădurilor și de împiedicare a tăierilor ilegale. Este un model de exemplu în UE. Legăturile noastre nu se află doar la nivelul unui continent, ci și prin intermediul unui fluviu, fluviul Dunărea, care izvorăște din Germania și se varsă în Marea Neagră în România. Împreună trebuie să protejăm acest fluviu. Este în interesul nostru și mă bucur de cooperarea pe care o avem pentru protecția apelor în general și a fluviului Dunărea în special. Doresc noului Guvern nu doar succes în activitatea plină de provocări, dar în același timp doresc și să continuăm cooperarea continuă și sustenabilă ca până acum'', a spus Carsten Schneider.
Totodată, acesta și-a exprimat siguranța că România și Germania vor avea o bună colaborare în continuare.
''(...) Sunt sigur că atât noi doi, cât și țările noastre vom continua buna colaborare. Noi, ca Guvern federal, am primit un mandat să consolidăm și să contribuim la coeziunea Europei și a statelor membre și să transformăm această regiune într-una din cele mai puternice regiuni din lume. În acest cadru, desigur, trebuie să consolidăm și să protejăm tot ceea ce înseamnă mediu înconjurător și viață'', a adăugat el.
La rândul său, Diana Buzoianu a subliniat că România și Germania au 145 de ani de parteneriat diplomatic constituit pe baze solide, iar discuția bilaterală a avut ca temă modul în care se poate reduce poluarea în Delta Dunării, dar și directiva privind calitatea aerului, care trebuie transpusă în legislația fiecărui stat membru al UE.
''Tocmai am închis o discuție și tehnică de aproximativ o oră în care am menționat importanța colaborării. Sunt 145 de ani de parteneriat diplomatic între România și Germania, 145 de ani care au pus baze solide. Știm deja că Germania este unul dintre principalii parteneri de afaceri cu România, deci avem și pe partea aceasta multe colaborări. Dar, pentru noi, astăzi, discuția a fost legată de mediu, de protecția mediului, de directivele de la nivel european care pot fi transpuse. Am discutat de colaborarea care trebuie să aibă loc pentru a putea să scădem poluarea pe zona de deltă și să ne bucurăm cu toții de o biodiversitate, o comoară la nivel european. Am discutat și despre directiva privind calitatea aerului care a fost la finalul anului anterior modificată, îmbunătățită, care trebuie să fie transpusă în continuare de fiecare stat membru în parte. România are ca obiectiv să își transpună această directivă cât mai rapid posibil, dând dreptul cetățenilor să-și protejeze, până la urmă, sănătatea în acțiuni de reducere a poluării'', a afirmat ea.
Ministrul român al Mediului a dat asigurări că Germania va sprijini România în procesul acesteia de aderare la OECD.
''Am întrebat și ne bucurăm că am primit și un răspuns favorabil - de altfel știam că aceasta este și direcția - de parteneriat și de sprijin pentru accederea la OECD. În aceste zile suntem la Ministerul Mediului în ultimele etape pentru a scrie ultimele acte normative, condiții pentru accederea la OCDE și ne bucurăm să avem alături de noi aliați, pentru a face parte din acest for'', a precizat Buzoianu.
În altă ordine de idei, ea a atras atenția asupra faptului că schimbările climatice deja se resimt în România, sunt județe în curs de deșertificare, iar aceasta este o problemă comunitară.
''Am arătat tot sprijinul nostru de colaborare pentru a adresa problemele de mediu care de fapt la nivel european sunt similare. În timpul acestei conferințe, chiar în timp ce noi discutăm, în sala de lângă are loc conferința privind schimbările climatice, o conferință care aduce în atenția noastră schimbări care nu mai sunt abstracte, schimbări care sunt deja aici. În România le resimțim. Avem județe întregi din România care se deșertifică, orașe sau comunități care nu au acces la apă opt ore pe zi, de exemplu. Avem din ce în ce mai multe inundații, fenomene extreme meteo care ne impactează și este clar că problema schimbărilor climatice este o problemă comunitară. Este o problemă pe care cu siguranță nu o vom putea rezolva în România. Avem nevoie de aliați în toată Europa pentru a putea să găsim soluțiile care să ne facă pe noi mai adaptați la aceste schimbări care deja au venit în comunitățile noastre. (...) vom continua un dialog deschis și inclusiv în cadrul mediului, pe comisiile specifice pe mediu, m-am bucurat foarte mult că ați adus exact acest subiect în atenție. Cu siguranță va exista o colaborare deschisă și de ajutor, de bună practică și de experiență din partea ambelor state. Sunt convinsă că și România are modele de bune practică care pot fi preluate și am discutat și despre SUMAL (...), despre Ro-Alert, un sistem care, iată, este un exemplu de bună practică inclusiv la nivel european. Avem cu siguranță de învățat din bunele practici și din experiența dumneavoastră și cu siguranță și România poate aduce la masă bune practici care pot fi preluate'', a susținut șeful de la Mediu.
Ministrul federal pentru Mediu, Protecția Climei și Siguranță Nucleară, Carsten Schneider, efectuează o vizită în România, în perioada 24-26 iulie 2025. Conform unui comunicat al Ambasadei Republicii Federale Germania, vineri, la București, oficialul german a avut programate întâlniri cu politicieni români și cu reprezentanți ai societății civile, cu privire la protecția climei în România.
Ulterior, acesta s-a întâlnit cu ministrul român al Mediului, Diana-Anda Buzoianu, pentru a discuta despre aspecte legate de cooperarea bilaterală în domeniul climei și al protecției mediului, precum și despre intensificarea schimburilor și a colaborării dintre Germania și România la nivel european.
Întrevederea dintre cei doi miniștri a fost urmată de o conferință de presă comună susținută la Administrația Națională de Meteorologie.
Miniștrii s-au deplasat apoi împreună la Parcul Natural Văcărești, unde și-au continuat dialogul privind rezervațiile naturale din centrele urbane.
În plus, vineri după-amiaza, va avea loc o întâlnire cu organizații neguvernamentale din România. Călătoria va continua în Carpați, unde ministrul federal se va întâlni, printre alții, cu reprezentanți ai Fundației Conservation Carpathia, unde va discuta despre biodiversitate, reintroducerea speciilor dispărute și diversitatea ecologică locală. Printre altele, se va pune accentul pe importanța deosebită a pădurilor de fag din România pentru biodiversitate și protecția climei, precum și pe chestiuni ce privesc modul în care conservarea naturii și dezvoltarea economică pot fi reconciliate și realizate cu participarea societății civile din România. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci linii de tramvai vor circula pe rute modificate, iar linia 47 se suspendă, de joi
Cinci linii de tramvai vor avea traseele modificate începând de joi, iar linia 47 va fi suspendată, timp de patru zile, pe durata lucrărilor efectuate în intersecția Calea Rahovei cu Șoseaua Progresului, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI).
Apostol: Reducerea TVA și a altor taxe la energie se află printre soluțiile discutate pentru protejarea consumatorilor
Reducerea TVA la energie, precum și a altor taxe și tarife, se numără printre soluțiile care ar putea fi luate în considerare pentru protejarea consumatorilor și a economiei, în condițiile în care actualul context geopolitic face dificilă susținerea unor promisiuni privind prețuri mici la energie, a declarat miercuri Daniel Apostol, directorul gener
Ghigiu: Prioritatea este ca România să încaseze fiecare euro din PNRR la care are dreptul
România solicită Comisiei Europene o abordare flexibilă în evaluarea îndeplinirii țintelor și jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât rezultatele obținute să fie recunoscute, iar țara să poată încasa toate fondurile la care are dreptul, a declarat miercuri ministrul Investițiilor și Proiectelo
Man (ANRE): Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei
Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei, în condițiile în care perioada de recuperare a investiției a crescut semnificativ, a declarat miercuri Mircea Man, secretar general al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la un eveniment de specialitate.
Neagu (BNR): Împrumutați-vă în moneda în care obțineți veniturile
Împrumuturile trebuie luate în moneda în care se obțin veniturile chiar dacă pot fi momente în care ar fi mai ieftin un credit în valută, pentru că, pe termen mediu, evoluțiile ciclice vin cu costuri suplimentare, susține directorul Direcției Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României (BNR), Florian Neagu.
Federația Solidaritatea solicită un audit intern la ANAF și avertizează asupra riscurilor generate de deficitul de personal
Deficitul de personal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) reprezintă un risc major pentru colectarea veniturilor bugetare, în condițiile în care pensionările și plecările specialiștilor nu sunt compensate prin noi angajări, avertizează Federația Solidaritatea, care solicită efectuarea de urgență a unui audit intern la nivelul inst
Popa: Anulez ordinul aberant prin care deciziile de închidere de drumuri așteaptă după pixul ministrului
Ordinul prin care deciziile de închidere a unor sectoare de drum, cale ferată sau piste de aeroport așteaptă după pixul ministrului va fi anulat, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Voi anula ordinul aberant prin care deciziile de închidere a unor sec
Consiliul Concurenței analizează preluarea Entersoftone de către Hg Pooled Management Limited
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Hg Pooled Management Limited intenționează să preia compania Entersoftone S.M.S.A., împreună cu filialele sale, inclusiv societățile din România Entersoftone SRL și Wisoft Professional Services SRL (WPS), potrivit unui comunicat al autorității de concurență. Tranzacția urmează s
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin rețeaua Eures România, 181 de locuri de muncă
Lucrătorii români au la dispoziție 181 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European (SEE), prin intemediul rețelei Eures România, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Conform datelor publicate miercuri, în Norvegia sunt oferite 81 de posturi pentru lucrător în producție
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.565 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici oferă, la nivel național, 30.565 de locuri de muncă, majoritatea pentru persoanele fără studii sau cu studii primare/gimnaziale, arată datele centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), publicate miercuri. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi vacante sunt pentru: conducător auto transp
Ministrul Energiei participă, joi, la Luxemburg, la Consiliul TTE și la Reuniunea ministerială a Alianței Nucleare
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, va participa, joi, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Transporturi, Telecomunicații și Energie (TTE - Energie), precum și la reuniunea ministerială a Alianței Nucleare, ce au loc în Luxemburg, informează ministerul de resort, într-o postare publicată miercuri pe pagina de socializare a instituției.
Bușoi: Există șanse ca unul dintre reactoarele de la Cernavodă să fie repornit la începutul lunii noiembrie
Unul dintre cele două reactoare de la Centrala Nucleară Cernavodă ar putea fi repornit la începutul lunii noiembrie, ceea ce ar contribui la reducerea presiunii asupra sistemului energetic, a declarat miercuri fostul secretar de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, la un eveniment de specialitate. 'În această vară
Majorarea valorii tichetului de masă la 50 de lei ar putea aduce 2,4 miliarde de lei în plus în economie (studiu)
Majorarea valorii tichetului de masă de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei ar putea genera anual o valoare adăugată brută suplimentară de 2,4 miliarde de lei și ar putea susține aproximativ 18.000 de locuri de muncă în plus, potrivit unui studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) din București, prezentat la cea de-a doua ediție a Policy & Impact Foru
Jakubowicz (IFA România): Plafonul veniturilor scutite de impozit pentru ONG-uri ar trebui majorat la 25.000 - 50.000 de euro
Plafonul veniturilor din activități economice care pot beneficia de scutire de impozit în cazul organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), stabilit în prezent la 15.000 de euro anual, ar trebui majorat la un nivel cuprins între 25.000 și 50.000 de euro, cu condiția utilizării sumelor pentru realizarea scopului organizației, a declarat, miercuri, pre
Majoritatea sticlelor de unică folosință, a dozelor de aluminiu și PET-urilor utilizate în industria berii, reciclate prin SGR
Aproape toate sticlele de unică folosință, dozele de aluminiu și PET-urile utilizate în industria berii au fost reciclate prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), arată datele prezentate, miercuri, de directorul general al Asociației Berarii României, Constantin Bratu, într-o conferință de specialitate. 'Cifrele pe care











