MEDAT: România importă în special din UE și SUA între 20% și 70% din componentele pentru industria de apărare
Ponderea componentelor de import folosite în industria de apărare din România poate varia între 20% și 70%, fiind achiziționate din state membre ale Uniunii Europene, și state terțe, precum SUA, a precizat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) într-un răspuns la o solicitare a AGERPRES.
'În vederea consolidării capacităților operaționale și a alinierii la standardele tehnologice internaționale, în ultimii ani au fost realizate investiții semnificative în infrastructura industriei naționale de apărare. Aceste investiții au vizat modernizarea facilităților de producție, achiziția de echipamente avansate, precum și adaptarea proceselor de fabricație la cerințele specifice pieței de apărare la nivel euro-atlantic. Cu toate acestea, o parte considerabilă din componentele utilizate în procesul de fabricație a produselor destinate apărării sunt de proveniență externă', arată ministerul de resort.
Fără a furniza detalii referitoare la denumirea operatorilor economici sau la natura specifică a componentelor importate, MEDAT menționează că, în funcție de nivelul de integrare industrială și de specificul tehnologic al fiecărei entități din industria de apărare, ponderea componentelor de import poate varia între 20% și 70%. Aceste componente sunt, în cea mai mare parte, achiziționate din state membre ale Uniunii Europene, și state terțe, precum Statele Unite ale Americii.
Conform sursei citate, România importă componente destinate sectorului de apărare în principal de la operatori economici autorizați din state cu tradiție și capacitate industrială avansată în domeniul apărării, precum: Franța, Israel, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Germania, Polonia, Austria, Italia și SUA.
Importurile sunt realizate în conformitate cu reglementările europene și naționale privind controlul exporturilor de produse cu dublă utilizare și al celor sensibile din punct de vedere strategic.
MEDAT mai subliniază că, în prezent, există pe teritoriul național și operatori economici care au dezvoltat capacități de producție complet integrate, neapelând la importul de componente, ci doar, în mod punctual, la achiziția de materii prime sau materiale auxiliare din alte state membre ale Uniunii Europene.
'În ipoteza unei agravări a climatului comercial internațional, operatorii afectați pot analiza punctual soluții alternative pentru redirecționarea fluxurilor de aprovizionare către alți furnizori acreditați din state partenere. Printre opțiunile viabile se numără Franța, Germania, Polonia, Israel, Regatul Unit și alte state membre ale UE, care dispun de capacități industriale compatibile cu cerințele tehnologice ale industriei naționale', face precizarea Ministerul Economiei.
Potrivit acestuia, este totuși necesar 'a se avea în vedere că o astfel de reconfigurare a lanțurilor de aprovizionare ar putea conduce la creșteri de costuri, generate de diferențele de preț, de taxele vamale aplicabile și de eventualele condiții contractuale impuse de noii furnizori'.
Direcția Industria Națională de Apărare din MEDAT, conform Hotărârii Guvernului nr. 864/2023 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, are printre atribuții: participarea la elaborarea de strategii, programe pentru aplicarea Programului de guvernare în industria de apărare și securitate, indiferent de forma de proprietate a operatorilor economici; avizarea programului anual de investiții a operatorilor economici cu capital integral și/sau majoritar de stat; participarea la elaborarea de propuneri pentru planul de mobilizare a economiei naționale, secțiunea industrie, planurile anuale de pregătire a economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, necesarul de materii prime și materiale aferente acestora, gestionarea/actualizarea inventarului capacităților de producție ale operatorilor economici din industria de apărare.
De asemenea, Direcția participă în comisiile de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare și produse cu dublă utilizare coordonate de Ministerul Afacerilor Externe, prin ANCEX și coordonează, reprezintă și susține activitatea de cooperare tehnică internațională în domeniul industriei de apărare, în relațiile cu alte state, precum și cu organizatorii de profil din cadrul ONU, NATO și UE.
Ministerul Economiei are în subordine 25 de companii din industria apărării, acoperind diferite domenii, de la aviație și șantiere navale până la producerea de armament. Companiile din industria de apărare, conform datelor de pe site-ul MEDAT, sunt: Avioane Craiova SA, IAR SA, IOR SA, Romaero SA, Șantierul Naval Mangalia SA, Uzina Mecanică Orăștie SA, CN Romarm SA, Tohan SA Zărnești, Carfil SA Brașov, Uzina Mecanică Plopeni SA, Metrom SA Brașov, Uzina Mecanică Cugir SA, Uzina Mecanică Mija SA, Uzina Mecanică Sadu SA, Uzina Automecanică Moreni SA, Arsenal Reșița SA, Uzina Mecanică București SA, Uzina de Produse Speciale Dragomirești SA, Fabrica de Pulberi SA Făgăraș, Pirochim Victoria SA, Electromecanica Ploiești SA, Fabrica de Arme Cugir SA, Uzina de Produse Speciale Făgăraș SA, Construcții Aeronautice SA și Uzina Mecanică Drăgășani SA. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: George Bănciulea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament-audieri miniștri/Intotero: Programul Rabla ar putea fi lansat în prima parte a fiecărui an, începând din 2027
Programul Rabla ar putea fi lansat în prima parte a fiecărui an, începând din 2027, cu accent pe autoturismele cu prețuri accesibile și emisii reduse, precum și pe sprijinirea industriei auto din România, a declarat, luni, Natalia Elena Intotero, candidatul pentru funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul audierilor din com
Ministrul propus al Transporturilor: TAROM nu se va închide
TAROM este un brand românesc care va trebui să existe în continuare și nu se va închide, a transmis, luni, ministrul propus pentru Transporturi și Infrastructură, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile de specialitate din comisiile reunite din Camera Deputaților și Senat. 'Este un plan de reorganizare care a fost aprobat în 2024 de Comi
Ștefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificarea bugetară undeva de 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară, pentru a închide anul, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile din comisiile de specialitate reunite. 'Evident că din prima zi mi-am stabilit și anumite priorități. Vine ia
O nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', pe 22 octombrie la Piatra Nemț
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează pe 22 octombrie, la Piatra Neamț, o nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', un proiect dedicat dezvoltării antreprenoriatului feminin, accesului la experiență managerială și creării unor comunități de business capabile să genereze oportunități economice. '
Parlament-audieri miniștri/Ștefan-Ovidiu Popa - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii
Ministrul propus pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, a primit aviz pozitiv, luni, din partea comisiilor de specialitate din Parlament. S-au înregistrat 20 de voturi pentru, opt împotrivă și patru abțineri. 'Am venit în fața dumneavoastră să vă propun un mandat realist, fără promisiuni c
Nazare: Rectificarea bugetară va viza cheltuielile urgente din sănătate, interne și serviciile de ambulanță
Prima rectificare bugetară din acest an ar urma să acopere cheltuielile urgente de funcționare ale instituțiilor publice, inclusiv necesarul Ministerului Sănătății, al Ministerului Afacerilor Interne și al serviciilor de ambulanță, urmând ca o a doua rectificare, la finalul lunii noiembrie, să permită ajustări suplimentare, a declarat luni ministrul interimar a
Parlament-audieri miniștri/ Nazare: Deficitul bugetar a coborât la 3,82% din PIB după nouă luni
Deficitul bugetar s-a redus la 3,82% din PIB după primele nouă luni ale anului 2026, de la 5,35% în perioada similară a anului trecut, în condițiile în care veniturile au crescut cu 11,8%, iar cheltuielile cu aproximativ 5%, a declarat, luni, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, la audierile din comisiile de specialitate reunite ale
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Poșta Română ar putea, printr-o eficientizare și o altă conducere, să aducă mai mult profit statului român
Poșta Română este departe de potențialul pe care îl are, deși este o companie profitabilă acum, iar printr-o eficientizare și un alt management ar putea aduce mult mai mult profit statului român, a declarat, luni, ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, în cadrul audierilor din comisiile r
Bucharest Cybersecurity Conference 2026 reunește la București, timp de trei zile, lideri internaționali și experți în securitate cibernetică
Lideri internaționali și experți în securitate cibernetică se reunesc la București, în perioada 20-22 octombrie, la Bucharest Cybersecurity Conference 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de securitate cibernetică din România și din regiune. Conform unui comunicat al organizatorilor, ediția din acest an aduce în prim-plan pr
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: E foarte acută situația de la Dacia; împreună cu ministrul Energiei voi face o deplasare acolo
Ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, intenționează să meargă, săptămâna viitoare, împreună cu ministrul propus pentru Energie, Dumitru Chisăliță, la Uzina Dacia, pentru a identifica problemele cu care se confruntă producătorul și pentru a identifica modul în care poate fi sprijinită industria
Barbu: România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii în țări terțe
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii către țări terțe, susținând că restricțiile europene nu ar trebui să se aplice exporturilor către state din afara Uniunii Europene. 'Legis
Parlament-audieri miniștri/Ministrul-delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială: Cinci milioane de români ar trebui să folosească RoID, până în 2028
Cinci milioane de români ar trebui să folosească sistemul de autentificare unic RoID, până în anul 2028, a declarat, luni, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, ministrul delegat propus pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Costinel-Bogdan Dumitru. 'Modul de abordare ar
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută
Materiile prime critice vor fi un punct esențial în politica Ministerului Economiei și vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută, bineînțeles, în conformitate cu regulamentul european în domeniu, a declarat, luni, Daniel Zamfir, ministrul propus pentru Economie, D
DNSC: Incident de securitate cibernetică raportat de Societatea Națională de Radiocomunicații
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat, prin intermediul Platformei Naționale de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC), cu privire la un incident de securitate cibernetică detectat în data de 19 octombrie 2026 la nivelul Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. (SNR). 'Potri
VIDEO Ministerul Agriculturii pregătește cu Banca Mondială o schemă de asigurare a riscului de secetă de până la 90% (ministru)
Ministerul Agriculturii lucrează împreună cu Banca Mondială la un mecanism de reducere a riscurilor generate de secetă, care ar putea asigura o acoperire de 80% - 90% și ar urma să fie pregătit până la începutul campaniei agricole de primăvară din 2027, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am lucrat foarte


