Florin Manole: Sunt bani de pensii și salarii
Ministrul desemnat pentru portofoliul de la Muncă, Florin Manole, a dat asigurări, luni, după audierile din comisiile de specialitate reunite, că sunt bani pentru plata pensiilor și salariilor.
''Bani sunt și vor fi. Discursul despre 'nu sunt suficienți bani pentru pensii și salarii' este un discurs recurent. Mi-amintesc că în 2017 aveam un parlamentar, domnul Câțu, care zicea că nu o să fie bani pentru pensii și salarii. Au fost. Nu a existat vreun an în care să nu fie bani pentru pensii sau salarii. Împrumuturile nu se fac explicit pentru pensii și salarii sau investiții. Împrumuturile se fac pentru bugetul de stat și distribuirea banilor este una care se face și către investiții. Eu nu sunt de acord că deficitul României este un deficit cauzat de pensionari. În niciun caz. Avem investiții de 7,8% din PIB, de exemplu, pentru anul trecut. O cifră consistentă, o cifră importantă. Sunt bani care produc bunăstare în România. Sunt o parte din deficit, dar, așa cum vă spuneam, nu trebuie spus niciodată și nu este corect să spunem vreodată că deficitul este cauzat de pensii'', a susținut acesta.
În ceea ce privește deficitul existent la bugetul asigurărilor sociale, ministrul propus a afirmat că principalul instrument pe care un Guvern îl are pentru a diminua sau rezolva această problemă este acela de a crește și de a facilita creșterea numărului de salariați.
''Pentru asta, Ministerul Muncii are un departament special, se numește Departamentul Ocupare. Există acolo proiecte, toate pe fonduri europene, proiecte care se referă la ucenicie, la sprijinirea tinerilor pentru a-și găsi un loc de muncă, la recalificare și așa mai departe. Există preocupare pentru asta, iar în programul de guvernare actual este un capitol special pentru ocupare. El este constituit din proiecte cu nume și prenume, proiecte concrete, proiecte care au finanțare europeană și care vor aduce o creștere a numărului de salariați. Acesta este principalul mod prin care Ministerul Muncii poate interveni în economie pentru creșterea numărului de salariați'', a precizat el.
În plus, există și un subcapitol special în capitolul Muncă unde sunt prevăzute măsuri pentru creșterea natalității.
''Acolo este vorba despre niște proiecte de genul fertilizare in vitro, pentru sprijinirea mamelor care au mai mult de 3 copii. Sunt, deci, o serie de proiecte. Și, mai important, este nevoie de o strategie referitoare la natalitate în România, la demografie, ăsta fiind însuși un subiect, un domeniu asumat în programul de guvernare actual'', a subliniat Manole.
Întrebat dacă mai susține scăderea subvențiilor pentru partide, Manole a răspuns: ''Nu mai sunt purtătorul de cuvânt al partidului (PSD - n. r.), vă rog să nu amestecăm identitățile. O să vă răspund doar despre capitolul muncă, dar, ca parlamentar, pentru că nu vreau să fug de această identitate, am spus-o și o repet: subvențiile pentru partide trebuie să scadă''. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Transport Trade Services a finalizat investiția de 23 milioane de euro în extinderea terminalului de cereale Canopus Constanța
Transport Trade Services (TTS) a finalizat proiectul de investiții, în valoare de 23 milioane de euro, fără TVA, în extinderea la 180.000 tone a capacității de depozitare a terminalului de cereale Canopus Constanța. Potrivit unui raport al companiei remis Bursei de Valori București (BVB), investiția a constat în șase celule c
VIDEO Tanczos: Am cerut Comisiei flexibilitate în privința condițiilor de export sau de vânzare a ovinelor pe piața europeană
Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a solicitat comisarului european pentru sănătate și bunăstarea animalelor, Oliver Varhelyi, flexibilitate în aplicarea condițiilor de export al ovinelor, pentru a facilita perioada de tranziție și revenirea treptată a României pe piață, dar și compensații pentru fermierii afectați d
Miruță: Consiliul de Administrație al TAROM a constatat că directorul nu a întreprins niciun demers pentru refacerea bugetului pe date reale
Directorul TAROM nu a întreprins niciun demers pentru refacerea bugetului pe date reale și a întârziat nejustificat demersurile către Comisia Europeană pentru modificarea planului de restructurare, în conformitate cu realitatea pieței, astfel că a fost decisă revocarea lui din funcție și numirea unui nou director general provizoriu, a notat, m
MEDAT va finaliza, într-un termen scurt, strategia de transformare digitală a României
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) și-a propus, într-un termen scurt, să finalizeze strategia de transformare digitală a României și să o supună consultării publice, a afirmat, miercuri, ministrul interimar Irineu Darău, într-o conferință de bilanț la șase luni de mandat. 'Debiro
Bogdan Costaș, revocat din funcția de director general interimar al TAROM; Cristian Anghel a preluat mandatul
Consiliul de Administrație al TAROM l-a numit, miercuri, pe Cristian Anghel în funcția de director general interimar al companiei, după ce l-a revocat din funcție pe Bogdan Costaș. Potrivit unui comunicat al companiei, această numire s-a produs pe fundalul contextului de încredere acordat tinerei generații de manageri formată &icir
Darău: Industria turismului și HoReCa nu trebuie să suporte sută la sută efectele scăderii consumului
Industria turismului din România și cea a HoReCa nu trebuie să suporte sută la sută efectele scăderii consumului și sper ca anul viitor să acordăm din nou prima de incoming, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, într-o conferință de bilanț la șase luni de mandat.
Darău: ANCPI are datoria să dea un raport care să clarifice în Parlament speculațiile în urma atacului cibernetic
Conducerea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) are datoria, pe lângă securizarea datelor, să prezinte un raport la final prin care să clarifice în Parlament orice fel de speculație legată de pierderea sau vinderea informațiilor, după atacul cibernetic, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antr
Pistol: Pe A13, tronsonul 3 Arpașu de Jos-Sâmbăta de Sus are un stadiu fizic de aproximativ 44%
Tronsonul 3 Arpașu de Jos - Sâmbăta de Sus al Autostrăzii Sibiu - Făgăraș (A13) a atins un stadiu fizic de aproximativ 44%, în timp ce pe tronsonul 4 Sâmbăta de Sus - municipiul Făgăraș acesta se apropie de 27%, notează miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa
Pîslaru: Ministerul Muncii nu contestă pe fond decizia Curții de Apel București pe proiectul Legii salarizării
Ministerul Muncii nu contestă pe fond ceea ce spune Curtea de Apel București, dar pe procedură ar fi fost normal să fim citați, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, la finalul discuțiilor cu sindicatele, organizate la ministerul de resort. 'Orice imixtiun
Feedbackul contribuabililor care au evaluat ANAF arată progrese la ghișeu și așteptări ridicate pentru serviciile digitale (MF)
Feedbackul celor aproape 100.000 de respondenți care au evaluat serviciile Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) arată progrese la ghișeu, dar și așteptări ridicate, în mod justificat, pentru serviciile digitale ale instituției, a anunțat, miercuri, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Ministerul Finanțelor a
Ministrul Economiei a contestat în instanță amenda de 104.832 lei dată de AMEPIP
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a contestat în instanță amenda de 104.832 lei dată de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) pentru nefinalizarea procedurilor de selecție a administratorilor la companiile de stat în cadrul procesului
România, lider în UE la creșterea veniturilor din taxele de mediu în 2024
Veniturile din taxele de mediu în Uniunea Europeană s-au ridicat la 371,9 miliarde de euro în 2024, o creștere de 6,1% (21,4 miliarde de euro) comparativ cu veniturile de 350,4 miliarde de euro înregistrate în 2023, arată datele publicate miercuri de Eurostat. Conform acestor date, veniturile din taxele de mediu au cres
Consiliul Concurenței analizează tranzacția de preluare a Azomureș de către Romgaz
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care SNGN Romgaz S.A. intenționează să preia activele și activitățile producătorului și comerciantului de îngrășăminte pe bază de azot, Azomureș S.A. 'În conformitate cu prevederile Legii concurenței nr. 21/1996, această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenței, care o va evalua &ic
România, printre țările UE cu cele mai mari scumpiri ale carburanților în luna iunie 2026
Prețul mediu al combustibililor și lubrifianților pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 13,7%, în luna iunie 2026 comparativ cu luna iunie 2025, România fiind printre țările membre cu cele mai mari creșteri de prețuri în ritm anual, arată datele publicate miercuri de Eurostat. Potrivit oficiului european de stati
Nazare: România trebuie să devină o platformă regională pentru marile companii franceze și nu numai
România trebuie să devină o platformă regională pentru marile companii franceze și nu numai, nu doar o piață de desfacere, consideră ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta s-a întâlnit, la sediul Ministerului Finanțelor, cu Ambasadorul Republicii Franceze în România, Nicolas Warnery. 'Franța






