logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

România se aliniază legislaţiei europene, inclusiv raportările bancare pentru persoanele fizice cu venituri mari (consultanţi)

Imagine din galeria Agerpres

Băncile din România au depus, potrivit Ordinului BNR 4/2023, prima raportare a veniturilor realizate de către persoanele fizice care activează în sectorul financiar a căror remuneraţie anuală totală este de minimum 1 milion de euro, susţin reprezentanţii EY România.

Conform sursei citate, raportarea este o transpunere a Directivei Uniunii Europene pentru persoanele din conducerea băncilor care au realizat în anul 2022 venituri peste acest prag.

Datele Autorităţii Bancare Europene (ABE) arată că România, Portugalia, Ungaria şi Slovenia aveau, la sfârşitul anului trecut, doar câte trei bancheri cu venituri anuale de peste 1 milion de euro.

"Prin Ordinul nr 4/2023 al BNR (publicat în Monitorul Oficial 391 din 18 mai 2023) sunt preluate în legislaţia naţională prevederile Ghidului Autorităţii Bancare Europene (ABE) 06/2022, prin care şi băncile din România vor raporta la BNR salariile angajaţilor. Condiţia este aceea ca instituţiile bancare selectate de Banca Naţională pentru raportare să acopere cel puţin 60% din volumul activelor sistemului bancar din România", se menţionează într-un material semnat de Corina Mîndoiu, Partener, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România şi Alexandra Pătrăscioiu, Avocat, Băncilă, Diaconu şi Asociaţii.

În opinia consultanţilor EY România, dacă acest lucru nu este posibil, BNR va colecta informaţii de la cel mult 20 de bănci persoane juridice române, fiind excluse cele cu privire la care raportarea se face la nivel de grup.

"Este vorba şi despre bănci cu capital românesc şi despre băncile sau grupurile bancare din UE, prezente în România, care vor raporta, de asemenea, informaţii privind remunerarea pentru toate sucursalele aflate în consolidare prudenţială, inclusiv pentru sucursalele din alte state membre şi ţări terţe. Informaţiile vor fi raportate pe baza cifrelor înregistrate la sfârşitul exerciţiului financiar, iar prima raportare se referă la anul 2022", au subliniat consultanţii.

Potrivit analizei, esenţial de reţinut din cele două ordine (nr 4 şi 5 BNR/2023) privind raportarea cerută de banca centrală a României, în acord cu prevederile europene (între care există însă diferenţe privind sfera de aplicare), este faptul că, practic, se extinde zona de raportare a informaţiilor privind averile mari şi în zona serviciilor financiar-bancare.

"Este vorba despre venituri care depăşesc pragul de 1 million de euro, la care se refera Ordinul 5/2023 al BNR, unde este stipulat pragul veniturilor personalului cuprins în raportare şi, respectiv, formularistica şi forma de raportare. Reglementarea locală se înscrie, de altfel, sub sfera mai largă a reglementărilor bancare europene şi a directivelor în domeniu, fiind aplicabilă strict instituţiilor financiare care se află sub supravegherea BNR în România. Se poate aprecia astfel că, deşi nu există nicio legătură directă între eforturile ANAF de aducere la suprafaţă spre impozitare în conformitate cu legislaţia naţională privind impozitul pe veniturile realizate în România şi prevederile BNR pentru băncile din sistem, este evident că autorităţile statului acţionează concertat pentru creşterea conformării fiscale", se mai precizează în material.

Pe de o parte, vorbim despre alinierea la legislaţia financiar-bancară europeană, cu transpunerea reglementărilor în legislaţia românească. Pe de altă parte, este vorba despre creşterea transparenţei în declaraţiile de venituri, spre impunere, pentru acurateţea colectării veniturilor la bugetul statului din impozitele aplicate persoanelor fizice.

"De menţionat faptul că legislaţia locală, creată în cadrul Băncii Naţionale a României, este aliniată şi se încadrează în sfera reglementărilor bancare europene şi a directivelor UE pe acest segment, pe specificaţiile tehnice furnizate de Autoritatea Bancară Europeană, potrivit Deciziei nr. 355/2020 privind infrastructura centralizată europeană pentru datele de supraveghere (EUCLID), pentru raportările privind persoanele cu venituri ridicate", susţin consultanţii.

Astfel, raportarea este solicitată şi va fi transmisă din partea instituţiilor financiare către BNR şi va fi necesar să respecte o procedură şi o structură a documentelor, clar stabilită prin Ordinul nr 5/2023 privind exerciţiul de raportare a informaţiilor referitoare la persoanele cu venituri ridicate din cadrul instituţiilor de credit, intrat în vigoare luna trecută.

Conform cercetării, Ordinul BNR 5/2023 defineşte noţiunile de persoane cu venituri ridicate din sistemul bancar, la ce venituri se referă raportarea şi formularistica necesară, de completat de către băncile comerciale selectate pentru a realiza raportarea.

Astfel, o persoană cu venituri ridicate înseamnă un membru al personalului care beneficiază de remuneraţii de nivel înalt, respectiv de o remuneraţie totală de cel puţin 1 milion de euro în exerciţiul financiar raportat.

Totodată, interval de remuneraţie înseamnă intervalul valorii remuneraţiei brute totale anuale a unei persoane cu venituri ridicate, care este definit în trepte de 1 milion de euro şi începe la 1 milion de euro.

"Remuneraţia totală acordată unui membru al personalului se determină şi se alocă în funcţie de componenta fixă şi variabilă a remuneraţiei, potrivit prevederilor art. 170 alin. (2) şi art. 171 din Regulamentul BNR nr. 5/2013, cu luarea în considerare a ghidurilor Autorităţii Bancare Europene şi a instrucţiunilor Băncii Naţionale a României privind politicile solide de remunerare", se mai precizează în document.

Încă din 2012, există la nivelul ANAF o Strategie de conformare fiscală a Persoanelor Fizice cu Averi Mari (PFAM) pe baza managementului riscurilor. Prin această strategie, a fost creată o Direcţie în cadrul structurii centrale ANAF, responsabilă cu punerea în aplicare a programului dedicat acestui segment de contribuabili. Agenţia a reglementat deja aspecte importante care vizează această categorie de contribuabili.

Concret, acest proiect de ordin se referă la: definiţia persoanelor fizice cu averi mari, modalitatea de stabilire/estimare a averii, definirea grupurilor PFAM, PFAM extins, desemnarea structurii competente care să deruleze programul de creştere a conformării fiscale voluntare a persoanelor fizice cu averi mari (Direcţia generală control venituri persoane fizice - DGCVPF).

Astfel, o persoană fizică cu avere mare este persoana fizică rezidentă fiscal în România, care deţine o avere, atât în ţară, cât şi în străinătate, estimată la o valoare mai mare de 25 milioane de euro, echivalentul în lei, calculat la cursul mediu al euro din anul precedent estimării averii, stabilit de Banca Naţională a României.

Având în vedere transformarea continuă a economiei şi elementele de noutate în domeniul serviciilor financiare (fintech, crypto, noi tipuri de instituţii financiare de tip netradiţional) sunt de aşteptat noi reglementări pe segmentul veniturilor realizate de persoanele fizice pe teritoriul României.

EY are peste 1.000 de angajaţi din România şi Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 70

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 15:40

Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți

Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea

Economic Intern 06-11-2026 15:36

'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an

Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și

Economic Intern 06-11-2026 15:08

România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai

România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an

Economic Intern 06-11-2026 15:01

Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută

Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.

Economic Intern 06-11-2026 14:58

Ministerul Mediului a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat, vineri, în formă actualizată, Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consu

Economic Intern 06-11-2026 14:33

Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034

România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,

Economic Intern 06-11-2026 14:22

Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani

Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c

Economic Intern 06-11-2026 14:19

Forestierii solicită plăți pentru carbonul stocat în păduri și încurajarea utilizării lemnului în construcții

Asociația Forestierilor din România (ASFOR) solicită plăți pentru serviciile ecosistemice și pentru carbonul stocat în păduri, accesibile tuturor proprietarilor, inclusiv celor privați, precum și încurajarea utilizării lemnului în construcții și investiții publice, în contextul în care pădurile românești absorb anual 31 de milioane d

Economic Intern 06-11-2026 14:17

Robu (CNPP): Numărul dosarelor de pensie cu erori a fost extrapolat; nu 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit

Verificările Curții de Conturi s-au făcut pe un eșantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit, a declarat președinta Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP),Vasilica-Valentina Robu, într-o postare publicată, vineri, pe pagina oficială de socializare a instituției. '

Economic Intern 06-11-2026 13:46

Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului

Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.

Economic Intern 06-11-2026 13:45

Sindicatele din Finanțe amenință cu proteste din ianuarie, în lipsa unui calendar pentru statutul profesional

Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC va declanșa acțiuni de protest începând din ianuarie 2027, dacă Guvernul nu prezintă, până la 31 decembrie 2026, un calendar concret pentru adoptarea Statutului profesional al personalului din finanțele publice și nu inițiază un dialog social real, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.

Economic Intern 06-11-2026 13:14

Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului

Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de

Economic Intern 06-11-2026 13:08

Transportatorii solicită prelungirea schemei de restituire a accizei și reducerea cu 30% a tarifelor TollRO și rovinietei

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și IMM România solicită prelungirea, după 31 decembrie 2026, a schemei de restituire parțială a accizei pentru transportatori, instituirea permanentă a motorinei profesionale și reducerea cu 30%, pentru o perioadă de șase luni, a tarifelor TollRO și rovinietei, potrivit unui comunicat al celor două organiz

Economic Intern 06-11-2026 12:51

Black Friday 2026/Valoarea plăților procesate de PayU România a depășit 600 de milioane de lei, la ora prânzului

Valoarea plăților procesate de PayU România, vineri, de 'Black Friday', a ajuns la 611 de milioane de lei, relevă datele prezentate, la ora prânzului, de către Elena Gheorghe, manager de țară pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Vorbim, deja, despre peste 600 de milioane de lei procesate. Ponderea

Economic Intern 06-11-2026 12:48

Roxana Mînzatu: Capitalul uman e absolut esențial pentru succesul economic

Întreaga muncă pe care o face Comisia Europeană este de a contura o perspectivă solidă, competitivă, de care să beneficieze oamenii, într-un context destul de turbulent, a declarat, vineri, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, la cea de-a doua ed