Pizza, shaorma, burger, răcoritoare, în topul preferinţelor românilor pe timp de caniculă (platformă)
Pizza a fost cel mai comandat preparat în această vară, cu peste 3.900 de produse vândute zilnic, topul fiind completat de shaorma, burger, răcoritoare carbogazoase, salată şi mici, arată un studiu realizat de o platformă de livrări.
"Temperaturile extreme din sezonul estival au crescut cererile de home delivery pentru o gamă largă de produse atât de la supermarket, cât şi de la restaurantele disponibile pe aplicaţia Tazz.", susţin autorii cercetării.
Conform sursei citate, şi tradiţionalii mici asezonaţi cu muştar şi bere se află printre produsele preferate, cu aproape 344 de mici comandaţi pe zi în perioada iunie - august.
În topul preferinţelor din categoria de restaurante s-au mai aflat: peste 29.000 de ciorbe, aproape 24.000 de supe, peste 8.000 de îngheţate, aproape 8.000 de băuturi răcoritoare (fresh, apă plată şi minerală).
Potrivit unui comunicat al platformei de livrări, în topul produselor comandate de la supermarket prin Tazz se află: berea cu alcool, cu aproape 14.000 de litri comandaţi faţă de berea non-alcoolică cu doar 1.420 litri comandaţi
De asemenea, prin această aplicaţie a fost livrată îngheţată, înregistrându-se aproape 15.000 de produse vândute, o cantitate aproape triplă faţă de media raportată anterior perioadei analizate.
"Din datele extrase remarcăm o preferinţă pentru mâncarea de tip fast-food, motivată de accesibilitatea pe care o au consumatorii la produsele favorite chiar la ei acasă. Totodată, utilizatorii nu se rezumă doar la oferta culinară pusă la dispoziţie de restaurantele partenere şi apelează la serviciile Tazz şi pentru alte necesităţi specifice sezonului. De exemplu, în perioada caniculară am observat o creştere semnificativă pentru produse precum îngheţată sau cremă solară şi ne bucurăm că putem fi locul unde consumatorii găsesc ceea ce îşi doresc, fie că vorbim de mâncare sau de articole a căror necesitate e influenţată de context." a declarat Cristina Sauciuc, Head of Brand & Communications Tazz.
La comenzile din categoria supermarket, apa plată conduce lista de cumpărături cu peste 2.200 de litri vânduţi zilnic, în total peste 200.000 litri. Aceasta este urmată de apa minerală, cu 40.000 de litri vânduţi în lunile de vară şi băuturile carbogazoase cu peste 23.000 de litri.
Din topul produselor comandate de la supermarket prin aplicaţia Tazz mai fac parte: răcoritoarele non-carbogazoase, cu peste 3.600 de litri comandaţi, energizatele, cu 2.000 de litri vânduţi.
Conform studiului, mâncarea de tip fast-food rămâne alegerea preferată de consumatori în aproape toate oraşele din ţară, cu pizza, shaorma şi burger în vârful listei de comenzi.
În Bucureşti, shaorma conduce topul cu peste 1.000 de produse vândute zilnic, în timp ce în Cluj şi Timişoara pizza e pe primul loc.Topul oraşelor cu cele mai multe comenzi de mici înregistrate în aplicaţie este format din Bucureşti, Timişoara şi Galaţi.
În ceea ce priveşte produsele comandate din categoria supermarket, apa plată ocupă primul loc în topul comenzilor la nivel naţional, iar Bucureşti deţine recordul pentru cei mai mulţi litri comandaţi, cu peste 742 litri vânduţi zilnic.
La polul opus, Sfântu Gheorghe este oraşul cu cel mai mic număr de litri de apă plată comandaţi prin aplicaţie - 30 de litri în cele 3 luni de vară.
În topul căutărilor în aplicaţie, în ultima lună de vară, pizza a fost unul dintre cei mai folosiţi termeni de căutare în aplicaţie, cu aproape 1.500 de căutari zilnice la nivel naţional.
Din topul căutărilor mai fac parte: "Burger" cu peste 23.000 de căutări la nivel naţional, "Sushi" cu aproape 16.000 de căutări, "Shaorma" cu aproape 15.000 de căutări şi "Meniul zilei" cu peste 11.000 de căutări.
Datele menţionate au fost extrase din aplicaţia Tazz şi au urmărit comenzile plasate în perioada iunie - august 2023, la nivel naţional.
Platforma locală de livrare rapidă Tazz are o ofertă foarte diversă, ce cuprinde restaurante din ţară, dar şi o selecţie extinsă de produse pentru cumpărături zilnice, farmacii, florării, articole sportive, cărţi, produse de îngrijire personală şi înfrumuseţare şi alte magazine diverse. AGERPRES/(AS - editor: Nicoleta Bănciulea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pistol: Am deschis astăzi circulația pe podul rutier peste râul Tisa
Circulația pe noul pod rutier peste râul Tisa, care face legătura între Sighetu Marmației (România) și Bila Tserkva (Ucraina), a fost deschisă joi pentru autovehiculele destinate transportului de persoane, cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutier
Leul s-a apreciat joi în raport cu euro, dar a scăzut față de dolarul american
Moneda națională s-a apreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3470 lei, în scădere cu 0,31 bani (-0,06%) față de cotația precedentă, de 5,3501 lei. În schimb, moneda națională s-a depreciat față de dolarul american, care a fost cotat la 4,7814 lei, în creștere
Jakubowicz (AAFBR): Nu cred că putem acuza băncile de manipularea ROBOR
Mecanismul de calcul al ROBOR a fost transparent și public timp de mulți ani, iar băncile au aplicat o metodologie cunoscută, a declarat joi președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Jakubowicz, referindu-se la raportul Consiliului Concurenței privind piața bancară. 'Din punctul meu de vedere,
BNS solicită viitorului Guvern măsuri concrete pentru reducerea sărăciei și a excluziunii sociale
Blocul Național Sindical (BNS) solicită viitorului Guvern să transforme obiectivele europene privind reducerea sărăciei și a excluziunii sociale în măsuri concrete, finanțate și monitorizate, în condițiile în care aproximativ 5,2 milioane de români se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială în 2024, potrivit unui comunicat
ASF: Activele fondurilor de pensii private au crescut cu 39%, la 246,2 miliarde de lei, la finele lunii iunie
Activele totale administrate de fondurile de pensii private din România au ajuns la 246,2 miliarde de lei la sfârșitul lunii iunie 2026, în creștere cu 39% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate de președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. 'La finalul lun
Expert,despre criza energetică: Va fi un impact foarte grav în această iarnă și trebuie să fim conștienți de acest lucru
Criza energetică va avea un impact foarte grav în această iarnă și trebuie să fim conștienți de acest lucru, a declarat, joi, la un eveniment de specialitate, Dan Drăgan, expert în energie și fost secretar de stat în Ministerul Energiei. 'Constat că, în continuare, există un apetit foarte mare pentru supra-reglement
AEI: Oprirea reactorului 6 de la Kozlodui crește presiunea asupra sistemului energetic din România
Oprirea programată a unității 6 a centralei nucleare Kozlodui din Bulgaria, începând de joi, pentru revizia anuală și reîncărcarea cu combustibil crește presiunea asupra sistemului energetic din România, în condițiile în care consumul de electricitate se majorează în orele de seară, iar producția internă nu acoperă înto
Elisei (Ministerul Energiei): Pe termen scurt, trebuie să avem cât mai multă producție ca să trecem iarna și vara viitoare
Creșterea consumului de energie ar putea să facă loc pentru mult mai multe proiecte în România, iar pe termen scurt trebuie să avem cât mai multă producție pentru a trece iarna și vara viitoare, a declarat, joi, la un eveniment de specialitate, Sorin Elisei, secretar general în cadrul Ministerului Energiei. 'Pornind
APIA: 19 octombrie, termen-limită pentru depunerea cererilor de finanțare pentru investiții în sectorul vitivinicol
Termenul-limită pentru depunerea cererilor de finanțare pentru investiții în sectorul vitivinicol este 19 octombrie 2026, a anunțat joi Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Pentru sesiunea din acest an sunt disponibile peste 11,044 milioane de euro, fonduri destinate investițiilor în sectorul vitivinicol, resp
Bursa de Valori București a deschis în creștere ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de joi, cu un rulaj total în valoare de 6,01 milioane lei (1,12 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a urcat cu 0,02%, iar indicele BET-Plus, care urmărește
Ministrul Finanțelor participă, joi și vineri, la reuniunea ECOFIN de la Luxemburg
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, participă, joi și vineri, la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), organizată la Luxemburg, unde vor fi discutate provocările economice și financiare actuale, impactul evoluțiilor de pe piețele energetice și coordonarea politicilor fiscale la nivel european, potrivit unui comunicat al Ministerul
CFR Călători suplimentează trenurile spre și dinspre Iași pentru pelerinajul la Sfânta Parascheva
CFR Călători suplimentează capacitatea trenurilor care circulă spre și dinspre Iași, în perioada 8-15 octombrie, pentru a răspunde cererii crescute generate de pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva, a anunțat joi compania feroviară. 'Pentru a răspunde cererii crescute de transport și pentru a facilita deplasarea călătorilor
ANRE introduce un sistem de clasificare pe culori a furnizorilor de energie, în funcție de modul în care soluționează reclamațiile
Furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor fi clasificați pe culori, în funcție de modul în care gestionează reclamațiile clienților, potrivit unei proceduri aprobate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care introduce Indicele de Gestionare a Plângerilor (IGP). Potrivit unui c
Suspendarea amenzilor din sistemul TollRo până la 1 aprilie 2027, solicitată de transportatori
Confederația Patronală Concordia și Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Parlamentului adoptarea în regim de urgență a proiectului de lege privind suspendarea amenzilor din sistemul TollRo până la 1 aprilie 2027 sau până când acesta devine complet funcțional, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES
Constructorii susțin că întârzierile la plăți reprezintă principalul efect al incertitudinii politice și fiscale (studiu)
Aproape două treimi dintre constructorii români (63,5%) consideră că întârzierile la plăți reprezintă cel mai mare risc generat de incertitudinea fiscală, arată un studiu de specialitate, dat publicității joi. Potrivit cercetării IBC Focus, reducerea bugetelor de investiții urmează îndeaproape și este al doilea cel mai














