Bilete de avion la preţuri cu până la 60% mai mici în ianuarie, faţă de restul anului (turoperator online)
Luna ianuarie rămâne perioada în care pot fi achiziţionate bilete de avion la cele mai mici preţuri, uneori reduse şi cu 60% faţă de restul anului, arată rezultatele unei analize, publicată joi de o agenţie de turism online.
Astfel, conform datelor, destinaţiile europene operate de companii aeriene low cost beneficiază de preţurile cele mai avantajoase în prima lună a anului şi încep de la 20 euro/persoană pentru un bilet de avion dus-întors.
La categoria cele mai ieftine bilete de avion se menţin Londra, Roma şi Bruxelles. Aceste oraşe sunt urmate de Veneţia (de la 30 euro/persoană), în timp ce preţul biletelor de avion pentru Madrid, Dublin şi Barcelona porneşte de la 45 de euro, iar pentru Copenhaga şi Lisabona depăşeşte 80 de euro. Totodată, din afara Europei, călătorii pot rezerva, spre exemplu, bilete de avion pentru Dubai cu până la 40% mai ieftin decât în restul anului, dar şi către Bangkok, cu preţuri mai mici cu peste 30%.
Pe de altă parte, pentru cei care sunt nehotărâţi şi aşteaptă până în luna februarie să îşi rezerve biletul de avion, preţul mediu creşte cu aproximativ 20% pentru fiecare destinaţie.
"Românii pot profita de preţurile mici din ianuarie pentru a-şi rezerva atât city break-urile din lunile de primăvară, cât mai ales biletele de avion pentru vacanţa de vară. Pentru românii care doresc să călătorească la Londra în acest an, preţurile sunt mai mici cu până la 57% în medie pentru rezervările în luna ianuarie spre deosebire de rezervările făcute în luna iunie, de exemplu", menţionează Vola.ro.
Până la ora actuală, peste 40.000 de bilete de avion au fost vândute în luna ianuarie a acestui an, faţă de cele peste 30.000 de bilete de avion cumpărate în aceeaşi perioadă din 2018.
"Toate rezervările efectuate în campania Ieftinuarie pe website-ul www.vola.ro sunt premiate cu beneficii garantate oferite de Free Now în valoare de 70 de lei şi un premiu săptămânal în valoare de 1.000 de lei. În plus, au şansa pentru unui premiu zilnic care constă într-un voucher cu contravaloarea călătoriei achiziţionate cu un card Banca Transilvania. De asemenea, cei care achiziţionează zboruri Blue Air pe Vola.ro au 50% reducere la bagajele de cală şi vor intra în tragerea la sorţi pentru a câştiga premiul cel mare în valoare de 10.000 de euro constând în bilete de avion ale companiei aeriene", notează agenţia de turism.
În 2019, Vola a fost desemnată printr-un studiu Mercury Research drept cea mai de încredere şi cea mai recomandată agenţie de turism online din România. De asemenea, Vola.ro este prima companie din România care a fost clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrală.
Compania deserveşte persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: suport pentru rezervarea biletelor de avion de linie şi low-cost, opţiunea de bilete rambursabile, rezervări hoteluri, city break-uri, vacanţe, asigurări medicale de călătorie şi servicii de rent-a-car.
Vola.ro a înregistrat, în 2018, o cifră de afaceri de aproximativ 9,2 milioane de euro, în creştere cu 33% faţă de anul precedent. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Autorizațiile de construire pentru clădiri rezidențiale au scăzut cu 15,5% în primele nouă luni
Numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale a scăzut în primele nouă luni ale anului cu 15,5%, la 24.016, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate vineri. Scăderi s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-1.166 autor
Șapte din zece români își propun să cheltuiască cel mult 1.000 de lei de Black Friday(sondaj)
Black Friday 2026 găsește consumatorii români mai atenți la cheltuieli, pe fondul creșterii prețurilor și al presiunii asupra bugetelor personale, aproape 63% dintre aceștia intenționând să aloce cumpărăturilor sume mai mici decât anul trecut, în timp ce 34% își reduc bugetul cu cel puțin jumătate, relevă un sondaj de specialitate.
INS: Emisiile industriale GES au scăzut cu 39,3% în 2024 față de 2008; emisiile generate de gospodării, în creștere cu 1,1%
Emisiile industriale de gaze cu efect de seră (GES) au scăzut în România cu 39,2%, în cursul anului 2024, comparativ cu nivelul din 2008, în timp ce emisiile generate de gospodării au totalizat 22,6 milioane tone, în creștere cu 1,1% față de anul 2023, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Con
Inteligența artificială în firmele din România, utilizare răspândită, dar integrare superficială (studiu)
Utilizarea inteligenței artificiale (IA) la nivelul firmelor din România este răspândită, dar integrarea sa este superficială, relevă un studiu de specialitate, dat, joi seara, publicității. Studiul 'Cum folosesc firmele din România inteligența artificială?' a fost întocmit pe baza unui sondaj realizat de MIA, &
Ministrul delegat pentru Digitalizare: Îmi doresc ca toate imprimantele din minister să dispară
Ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (AI), Bogdan Dumitru, susține că dorește ca toate imprimantele din minister să dispară, după ce, într-o săptămână de la preluarea portofoliului, a văzut aproape un sfert de metru cub de hârtie ''pe care trebuia să o și citească''. 'Într
Chisăliță: România susține securitatea aprovizionării, tarife de rețea transparente și competitivitatea industriei energetice europene
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a prezentat în cadrul reuniunii Consiliului Energie, desfășurată joi la Luxemburg, prioritățile României în dezbaterea privind tarifele de rețea și accelerarea electrificării, cu accent pe reducerea costurilor pentru populație și întreprinderi. Potrivit unui comunicat al Ministerul
CNSP revizuiește prognoza pentru 2026: economia României ar urma să scadă cu 0,4%
Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) estimează pentru anul 2026 o contracție economică de 0,4%, față de o creștere de 0,1% anticipată în prognoza anterioară, ceea ce reprezintă o revizuire în scădere cu 0,5 puncte procentuale. În ceea ce privește valoarea nominală a PIB, aceasta a fost revizuită în sens asc
Barbu: România se dezvoltă prin investiții și producție românească
România se dezvoltă prin investiții și producție românească, de aceea, este esențial să deblocăm investițiile care au stagnat în ultimele luni, a afirmat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Barbu a vizitat unitatea de producție dezvoltată de Cris-Tim prin programul Investalim.
ROMARM își va consolida securitatea fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale
ROMARM își va consolida măsurile de securitate fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale primite de la instituțiile statului, iar conducerea companiei speră ca noul guvern să susțină investițiile și modernizarea industriei de apărare. 'Noi suntem parte din infrastructura critică a Rom
Ministerul Finanțelor: Rectificarea bugetară menține deficitul la 6,2% din PIB și suplimentează fondurile pentru sănătate
Prima rectificare bugetară din 2026 menține deficitul la 6,2% din PIB pentru acest an, în condițiile în care veniturile bugetului general consolidat sunt revizuite în scădere cu 4,7 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,2 miliarde de lei, cele mai mari suplimentări nete fiind prevăzute pentru sănătate, potrivit unui comunicat transmis joi de Minist
Producția de energie a Hidroelectrica a crescut cu 10% în primele 9 luni din 2026
Grupul Hidroelectrica a înregistrat o producție de energie electrică brută de 9.601 GWh în primele nouă luni din acest an, în creștere cu 10% față de perioada similară din 2025, din care 9.416 GWh reprezintă producția brută obținută din surse hidro, conform datelor preliminare publicate joi pe site-ul Bursei de Valori București.
Bugetul asigurărilor sociale de stat, diminuat cu 16,68 milioane lei la venituri (proiect)
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 se diminuează cu 16,683 milioane lei, în timp ce cheltuielile pentru asistență socială se majorează cu 41,75 milioane lei, pentru plata drepturilor de pensie, conform proiectului de Ordonanță de Urgență privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului
Credite bugetare suplimentate, prin rectificarea bugetară, pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și MAI (proiect)
Proiectul de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2026, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor, prevede majorarea creditelor bugetare pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în timp ce diminuări sunt avute în vedere, printre altele, la Ministerul Finanțelor, Min
Nuclearelectrica: Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură
Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, situație care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, a anunțat, joi, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN). 'SN Nuclearelectrica SA informează că Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, în conformita
Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 3,5 miliarde lei (proiect rectificare)
Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2026 se majorează cu 3,505 miliarde lei, în contextul în care veniturile se diminuează, per sold, cu 4,707 miliarde lei, iar cheltuielile cu 1,201 miliarde lei, conform proiectului de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor.











