Chiriţoiu: Un sistem în care să aibă de câştigat numai asigurătorii şi să aibă costuri excesive alţii nu este sustenabil
Cea mai mare problemă pe care o are industria asigurărilor este lipsa unui mecanism de piaţă de control al despăgubirilor, iar un sistem în care să aibă de câştigat numai asigurătorii nu este unul sustenabil, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
"Lucrurile în piaţă s-au îmbunătăţit. Nu tot ce a intrat în lege în 2016 a fost şi implementat. Este un lucru pe care îl putem face. Putem să facem nişte baze de date să comunice între ele, pe legislaţia actuală. Sunt câteva lucruri care necesită modificări la lege şi avem din nou o oportunitate. Faptul că acum Comisia Europeană ne obligă să facem anumite schimbări legislaţie, ne dă posibilitatea, dacă tot deschidem Cutia Pandorei, să încercăm să rezolvăm şi alte probleme pe care la avem, uneori mai importante decât ce ne cere Comisia. Când spun lucruri importante, cea mai mare problemă este lipsa unui mecanism de piaţă de control al despăgubirilor. O formulă prin care eu X mă angajez că voi plăti oricât spui tu Y că face nu e un mecanism de logică economică. Te aştepţi să genereze inflaţie, costuri excesive şi asta se pare că se întâmplă în momentul de faţă în industrie. Putem discuta care e formula prin care se poate rezolva. De asemenea, avem posibilitatea să ne uităm la căi prin care să limităm costurile administrative, costurile de vânzări. Dacă acestea sunt mari, se vor duce către consumatori... Un sistem în care să aibă de câştigat numai asigurătorii şi să aibă costuri excesive alţii nu e un sistem sustenabil", explicat Chiriţoiu.
Acesta a adăugat că oricâtă înţelegere şi deschidere ar avea Consiliul Concurenţei faţă de industria asigurărilor, totul merge către respectarea legii, şi de aceea este nevoie de un dialog cu reglementatorii.
"În 2016, cred că s-au făcut paşi importanţi pentru industria asigurărilor, dar cumva neterminaţi... Mi se pare că atunci am reuşit să mişcăm lucrurile în direcţia bună, dar mai sunt unele lucruri neterminate. Ideea ar fi să ne unim forţele şi să reuşim cu toţii să rezolvăm ceea ce am lăsat atunci nefinalizat. Din 2006, aş trage două lecţii. Una este că lucrurile s-au îmbunătăţit cumva când am ajuns într-o criză, când aveam oameni în stradă. Mult mai inteligent ar fi să găseşti soluţii înainte ca lucrurile să explodeze... A doua lecţie este că, până în 2016, au existat unele cauze în modul de funcţionare, au avut ca bază autorităţile publice, dar efortul pe care l-aţi făcut dumneavoastră de a rezolva într-un fel sau altul ceea ce aţi perceput a fi deficienţele activităţii de reglementare lasă urme şi urmele astea pot să te ajungă la un moment dat. E important ca atunci când faceţi ceva să vă gândiţi şi la consecinţele sau riscurile pe care vi le asumaţi. Sfatul meu este ca mai bine să veniţi şi să discutaţi cu noi ca să prevenim situaţii în care constatăm, după ani de zile, că sunt nu ştiu ce probleme legale pe care nu le mai putem rezolva, oricâtă înţelegere şi deschidere am avea faţă de industrie. Vom merge acolo unde ne duce legea", a susţinut preşedintele Consiliului Concurenţei.
Chiriţoiu a ţinut să puncteze şi faptul că, dacă industria asigurărilor reclamă faptul că e în urmă cu tehnologia faţă de alte zone, Guvernul, administraţia publică, este ultimul domeniu unde va ajunge inteligenţa artificială.
"Dacă industria asigurărilor reclamă faptul că e în urmă cu tehnologia faţă de alte zone, staţi să vedeţi Guvernul, adică administraţia publică este ultimul domeniu unde va ajunge inteligenţa artificială. Atunci vă descurcaţi cu noi (Consiliul Concurenţei, n.r.). E evident că tehnologia oferă foarte multe oportunităţi. Recunosc că nu ştiu care sunt obstacolele care stau în calea inovaţiei, dar oricând sunt semnale din partea dumneavoastră că anumite prevederi legale blochează inovaţia şi nu permit o folosire mai eficientă a resurselor. Atunci, o să încercăm să vă ajutăm. De anul acesta, Guvernul ne cere să facem un raport periodic privind obstacolele pe care le întâmpină companiile, din partea statului. Raportul trebuie să cuprindă şi obstacolele pe care administraţia publică le pune în calea mediului de afaceri", a spus Chiriţoiu.
Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - BAAR şi Institutul de Studii Financiare - ISF organizează, joi, conferinţa cu tema "Asigurările auto şi siguranţa în trafic, în era digitală". AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.












