Regulamentul General privind Protecţia Datelor devine aplicabil în România, începând de vineri
Regulamentul European 2016/679 privind Protecţia Datelor cu Caracter Personal (GDPR) devine aplicabil şi în România începând din 25 mai 2018.
Practic, vorbim despre "momentul zero" de la care datele de identificare, tranzacţionale, financiare, demografice, de localizare sau alte date personale ale unei persoane fizice, în calitate de client utilizator al anumitor servicii, trebuie colectate şi procesate responsabil de către companiile din diverse domenii de activitate.
Noul regulament prevede, totodată, obligaţia pentru operatorii de date cu caracter personal să desemneze un responsabil cu protecţia datelor (DPO), acesta având rolul de a informa şi consilia operatorul sau persoana împuternicită de către operator, precum şi angajaţii acestora cu privire la obligaţiile existente în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal.
GDPR - între drepturile clienţilor persoane fizice şi obligaţiile operatorilor de date
Odată cu intrarea în vigoare a noului Regulament privind Protecţia Datelor cu Caracter Personal, după acordul clientului persoană fizică, informaţiile personale vor fi prelucrate pe tot parcursul relaţiei contractuale cu organizaţia sau compania.
În acest context, în sistemul bancar, de exemplu, pentru oferirea unor servicii cât mai competitive, pentru a executa tranzacţiile pe care clientul le iniţiază, dar şi pentru îndeplinirea obligaţiilor legale ce revin băncii sau în alte scopuri legitime, este posibil ca datele personale să fie transmise către autorităţile publice, organele judiciare, birourile notariale, consultanţi externi, societatea-mamă şi alte entităţi ale grupului din care face parte instituţia bancară.
Pe de altă parte, în cazul comerţului online, magazinele de profil trebuie să se asigure că folosesc datele personale ale clienţilor cu un scop clar, fără a face abuz, fie că este vorba despre datele necesare pentru a vinde, datele de facturare sau informaţiile despre angajaţi, pentru a fi în conformitate cu legislaţia GDPR. Astfel, începând din 25 mai 2018, afacerile din e-commerce vor fi obligate să ţină evidenţa activităţilor de prelucrare a datelor personale, să le şteargă la cererea persoanelor fizice şi, în cazul magazinelor mari, chiar să numească un DPO (Data Protection Officer) - Ofiţer Responsabil de Protecţia Datelor.
Tot în ceea ce priveşte magazinele online, principalele date personale pe care acestea le colectează sunt cele ale clienţilor care cumpără un produs sau serviciu şi sunt folosite în scop de executare a contractului, dar uneori şi pentru acţiuni de marketing. Pe de altă parte, pot fi şi datele personale ale angajaţilor.
Specialiştii susţin că, pentru a nu risca amenzi după intrarea în vigoare a GDPR, magazinele online trebuie să se asigure, în primul rând, că datele colectate au un scop clar şi nu sunt folosite în alt scop. Totodată, în cazul unei firme care deţine două magazine online diferite, datele colectate nu pot fi folosite "la comun', deoarece scopul colectării este considerat diferit. De asemenea, un magazin online este obligat să restricţioneze accesul la datele clienţilor şi să permită acest lucru doar angajaţilor care au nevoie de acele date pentru a-şi îndeplini sarcinile de serviciu. În plus, trebuie să deţină un registru al evidenţelor în care să ţină cont de activităţile de prelucrare a datelor, deoarece activitatea acestora nu este ocazională şi să se asigure că terţii cu care lucrează sunt din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European sau în alte state cu regim adecvat, dar şi că asigură securitatea datelor.
Compania care deţine o afacere în mediul online este obligată să informeze clienţii, în pagina de întâmpinare, cu privire la folosirea datelor pe care aceştia le oferă (datele de facturare şi livrare), întrucât informarea clienţilor cu privire la datele colectate este obligatorie din momentul colectării datelor. În acelaşi timp, trebuie să şteargă datele la cererea clientului, dacă respectiva cerere are un temei legal, indiferent dacă acest lucru se face prin suprascriere sau ştergere definitivă, atât timp cât procesul este ireversibil.
Experţii din domeniu menţionează faptul că, în cazul magazinelor online care aplică deja o bună practică a folosirii şi stocării datelor cu caracter personal, nu este necesar să repete procedurile începând din 25 mai 2018, atunci când începe perioada de aplicare a GDPR. De exemplu, în cazul abonaţilor la newsletter (e-mailurile comerciale), nu este necesar să li se ceară din nou consimţământul dacă acesta a fost obţinut în mod corect, în prealabil.
Drepturile adiţionale ale clienţilor persoane fizice după activarea GDPR
Cât priveşte drepturile persoanelor fizice, din momentul intrării în vigoare a GDPR, în afară de drepturile existente, va intra în aplicare o listă adiţională din care nu lipsesc o serie de noutăţi. O primă precizare se referă la dreptul la informare. În acest caz, conform documentului oficial, persoana vizată are dreptul de a obţine din partea operatorului o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care o privesc şi, în caz afirmativ, acces la datele respective.
În ceea ce priveşte dreptul la rectificare şi completare a datelor personale, acesta se referă la faptul că persoana vizată are dreptul de a obţine de la operator, fără întârzieri nejustificate, rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care o privesc. De asemenea, ţinându-se cont de scopurile în care au fost prelucrate datele, persoana vizată are dreptul de a obţine completarea datelor cu caracter personal care sunt incomplete, inclusiv prin furnizarea unei declaraţii suplimentare.
Dreptul la ştergerea datelor sau "dreptul de a fi uitat" reprezintă o altă speţă care lucrează în favoarea apărării persoanei fizice. Aceasta are dreptul de a obţine din partea operatorului ştergerea datelor cu caracter personal care o privesc, fără întârzieri nejustificate, iar operatorul are obligaţia de a şterge datele cu caracter personal fără întârzieri nejustificate în cazul în care se aplică unul dintre următoarele motive: datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate; persoana vizată îşi retrage consimţământul pe baza căruia are loc prelucrarea şi nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare; persoana vizată se opune prelucrării datelor; datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal.
În cazul dreptului la restricţionarea prelucrării datelor, articolul 18 al Regulamentului European prevede, printre altele, ca persoana vizată să poată obţine din partea operatorului restricţionarea prelucrării în cazul în care se contestă exactitatea datelor, prelucrarea este ilegală, iar persoana vizată se opune ştergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricţionarea utilizării lor, operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării.
Pe lista drepturilor pe care le au persoanele fizice faţă de operatorii care stochează şi prelucrează date cu caracter personal se mai află: dreptul de opoziţie, dreptul la portabilitatea datelor către alt operator, dreptul de a depune plângere faţă de modalitatea de prelucrare a datelor personale la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), dreptul de retragere a consimţământului în cazurile în care prelucrarea are la bază consimţământul clientului şi, nu în ultimul rând, drepturi suplimentare aferente deciziilor automate. În acest ultim caz, clientul persoană fizică poate solicita şi obţine intervenţia umană pentru prelucrarea datelor şi îşi poate exprima propriul punct de vedere cu privire la aceasta sau poate contesta decizia.
Legislaţia prevede, totodată, că orice persoană vizată şi care consideră că prelucrarea datelor sale cu caracter personal încalcă prevederile legale în vigoare, are dreptul de a depune plângere la Autoritatea Naţională Supraveghere, dacă presupusul abuz are loc pe teritoriul României. Plângerea poate fi depusă inclusiv prin mijloace electronice de comunicare.
Responsabilul cu protecţia datelor, persoana-cheie dintr-o companie
Conform Ghidului ANSPDCP, una dintre principalele obligaţii pentru operatorii de date cu caracter personal este desemnarea unui Responsabil cu Protecţia Datelor (DPO). Desemnarea unui astfel de responsabil este obligatorie în cazul în care operatorul sau persoana împuternicită de către operator: este o autoritate publică sau un organism public (cu excepţia instanţelor în exercitarea funcţiei lor jurisdicţionale), desfăşoară o activitate principală care conduce la realizarea unei monitorizări constante şi
sistematice pe scară largă a persoanelor, desfăşoară o activitate principală care constă în prelucrarea pe scară largă de date sensibile (cum ar fi: date privind originea rasială sau etnică, convingerile religioase, apartenenţa sindicală, date genetice, biometrice, privind starea de sănătate) sau referitoare la condamnări penale şi infracţiuni.
"Chiar dacă entitatea nu are obligaţia expresă de a desemna un responsabil cu protecţia datelor, ANSPDCP recomandă numirea acestuia, în considerarea efectului benefic al activităţii responsabilului în vederea asigurării respectării Regulamentului General de Protecţia Datelor de către operatorul respectiv sau persoana împuternicită de operator. Un responsabil cu protecţia datelor reprezintă un avantaj major pentru operator în vederea înţelegerii şi respectării obligaţiilor prevăzute de Regulament, dialogului cu autorităţile pentru protecţia datelor şi reducerii riscurilor apariţiei unor litigii", se arată în documentul citat.
Autoritatea pentru Protecţia Datelor menţionează că rolul responsabilului cu protecţia datelor este să informeze şi să consilieze operatorul sau persoana împuternicită de operator, precum şi angajaţii acestora cu privire la obligaţiile existente în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, să monitorizeze respectarea GDPR şi a legislaţiei naţionale în domeniul protecţiei datelor, să consilieze operatorul sau persoana împuternicită în legătură cu realizarea de studii de impact privind protecţia datelor şi să verifice efectuarea acestora, şi, nu în ultimul rând, să coopereze cu autoritatea în domeniu.
Legislaţia în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal
Pe data de 22 mai 2018, senatorii au adoptat proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
Una dintre cele mai importante prevederi incluse în actul normativ se referă la faptul că investigaţia derulată de Autoritatea de control se poate realiza în intervalul orar 8:00 - 18:00, după această oră acţiunea putând continua numai cu acordul scris al persoanelor unde are loc investigaţia. Mai mult, controlul va trebui să se desfăşoare în prezenţa persoanelor vizate.
De asemenea, punerea în aplicare a unei amenzi de peste 300.000 de euro se va putea face doar prin decizia preşedintelui ANSPDCP, care are la bază procesul verbal de constatare şi raportul personalului de control.
Pe de altă parte, o propunere privind actualizarea modului de organizare şi funcţionare a Autorităţii, raportat la regulamentul european care urmează să intre în vigoare începând din data de 25 mai, vizează mărirea numărului de posturi până la 85, de la 50 de angajaţi, cât prevede schema de personal, la momentul actual.
Parlamentul European şi Consiliul European au adoptat, în data de 27 aprilie 2016, Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul General privind Protecţia Datelor - RGPD).
Regulamentul a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii din 4 mai 2016, iar prevederile acestuia sunt direct aplicabile în toate statele membre ale Uniunii Europene, începând cu data de 25 mai 2018.
Documentul impune un set unic de reguli în materia protecţiei datelor cu caracter personal, înlocuind Directiva 95/46/CE şi, implicit, prevederile Legii nr. 677/2001.
Noul Regulament pune accent pe transparenţa faţă de persoana vizată şi responsabilizarea operatorului de date faţă de modul în care prelucrează datele cu caracter personal, stabileşte o serie de garanţii specifice pentru a proteja cât mai eficient viaţa privată a minorilor, în special în mediul online, consolidează drepturile garantate persoanelor vizate şi introduce noi drepturi.
La nivel de sancţiuni, companiile care vor încălca noul GDPR vor plăti amenzi de până la 10 de milioane de euro sau 2% din cifra de afaceri globală anuală pentru încălcări privind protecţia datelor, respectiv de până la 20 de milioane de euro sau 4% din cifra de afaceri globală anuală pentru încălcări ale principiilor de bază privind prelucrarea datelor, luându-se în calcul cea mai mare valoare. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
