Studenţii de la arhitectură şi urbanism din întreaga ţară au depus peste 50 de proiecte în competiţia Respo City (ministru)
Peste 50 de proiecte au fost înscrise de studenţi ai facultăţilor de arhitectură şi urbanism în competiţia Respo City, a anunţat, luni, pe Facebook, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
Oamenii de afaceri nu se aşteaptă la prăbuşirea sectorului imobiliar şi nici la o criză alimentară (studiu)
Starea de spirit a managerilor s-a îmbunătăţit în general, după doi ani de pandemie, dar noile crize şi contextul generat de impactul pe care îl poate avea războiul din Ucraina asupra economiei pun la încercare în special agricultura şi industria românească, relevă studiul Confidex, realizat de Impetum Group.
ARF a relansat licitaţia privind achiziţia de rame electrice regionale (RE-R)
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a relansat procedura de atribuire pentru achiziţia unui număr de 62 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rute suburbane şi regionale, precum şi a serviciilor accesorii privind mentenanţa şi reparaţiile, instruirea personalului în ceea ce priveşte e
Ministerul Finanţelor a atras, luni, 365,8 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 365,8 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 49 de luni, la un randament mediu de 8,02% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea nominală a
Comisia Europeană şi-a înjumătăţit estimările privind creşterea economiei româneşti, în 2022
După o creştere robustă în 2021, economia României ar urma să încetinească la 2,6% în 2022, pe măsură ce inflaţia reduce veniturile disponibile iar războiul din Ucraina afectează încrederea în economie, lanţurile de aprovizionare şi investiţiile, se arată în previziunile economice de primăvară, publicate luni de Comisia Europeană (CE
Indicele ROBOR la 3 luni a urcat luni la 5,52% pe an
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut luni la 5,52% pe an, de la 5,50% cât a fost vineri, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Un nivel mai mare a fost înregistrat în data de 7 martie
BVB: Valoarea de tranzacţionare pentru toate tipurile de instrumente financiare a crescut cu 67% în primele 4 luni
Valoarea de tranzacţionare pentru toate tipurile de instrumente financiare a crescut cu 67% în primele 4 luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a ajuns la 9,15 miliarde lei (1,85 miliarde euro), potrivit unui raport al Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Conform raportului, pieţele de capital internaţionale traversează o perioadă caracterizată de
Preşedintele ANAF: În următoarele zile vor începe controale ample în toate domeniile cu risc ridicat de evaziune
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va începe zilele următoare controale ample în toate domeniile cu risc ridicat de evaziune, pentru combaterea acestui flagel fiind necesare acţiuni ferme şi decisive, a declarat preşedintele ANAF, Lucian Ovidiu Haiuş. "Îmi asum misiunea de a demonstra că ANAF-ul este un partener a
Argus a înregistrat în primul trimestru un profit de 2,78 milioane lei
Producătorul de ulei Argus Constanţa a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de aproape 2,78 milioane lei, în scădere cu 34,2% comparativ cu cel obţinut în perioada similară din 2021, conform rezultatelor financiare transmise Bursei de Valori Bucureşti. Cifra de afaceri a companiei a fost de 86,66
România trebuie să realizeze, pe termen mediu şi lung, o ajustare fiscală/bugetară de amploare,pentru a face faţă noilor provocări (analiză)
România trebuie să realizeze, pe termen mediu şi lung, o ajustare fiscală/bugetară de amploare pentru a asigura sustenabilitatea şi a face faţă noilor provocări, iar o pondere mare a acestei ajustări trebuie să vină din creşterea veniturilor, conform unei analize realizate de un grup de lucru al Consiliului Fiscal. Potrivit autorilor ana
BNR lansează o monedă din argint cu tema 350 de ani de la naşterea lui Ion Neculce
Banca Naţională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând de luni, o monedă din argint cu tema 350 de ani de la naşterea lui Ion Neculce. Conform unui comunicat de presă al BNR, monedă din argint cu tema 350 de ani de la naşterea lui Ion Neculce are valoare nominală de 10 de lei, diametru de 37 mm şi greutatea de 31,10
PREVIZIUNILE SĂPTĂMÂNII 16-22 MAI
Luni, 16 mai - Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 300 milioane lei - Eurostat publică datele privind comerţul internaţional cu bunuri în martie 2022 - Publicarea rezultatelor financiare din primul trimestru ale: Rompetrol Rafinare, Alro, Fondul Proprietatea, IAR Braşov, Patria Bank, Zentiva
Ministerul Finanţelor spune că are suficienţi bani pentru plata tuturor salariilor din sistemul bugetar
Ministerul Finanţelor dă asigurări că dispune de fondurile bugetare necesare pentru plata tuturor drepturilor salariale din sistemul bugetar, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis, sâmbătă, AGERPRES. Din motive obiective, în data de 13 mai 2022, s-au înregistrat disfuncţionalităţi ale sistemelor informatice p
Electrica SA a afişat pierderi de 157,8 milioane de lei după primul trimestru al acestui an
Electrica SA a afişat pierderi de 157,8 milioane de lei după primul trimestru al acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut când compania a consemnat un profit de 57,9 milioane de lei, potrivit Raportului consolidat pentru primul trimestru al acestui an transmis vineri Bursei de la Bucureşti. Veniturile raportate de companie s-au cifrat la 2,6
BRD Pensii Private a luat toate măsurile necesare de remediere, inclusiv declanşarea unei investigaţii interne
BRD Pensii Private a luat toate măsurile necesare de remediere, inclusiv implementarea unor controale suplimentare şi declanşarea unei investigaţii interne, în urma sancţiun


