Ministrul Energiei: Am semnat astăzi un număr record de contracte cu primării şi entităţi publice din ţară

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat miercuri 113 contracte de finanţare cu primării şi entităţi publice din ţară pentru proiecte de construcţie a unor parcuri solare, în valoare totală de 316,5 milioane de lei şi o putere instalată de 41,68 MW.
"Suntem într-un moment complicat din punct de vedere politic. România se află în mijlocul unui scenariu pe care nimeni nu şi l-a imaginat, iar pericolul este reprezentat tocmai de influenţele antidemocratice din Est, influenţe de care, cel puţin în sectorul energetic, România a scăpat prin investiţii. Asta am prioritizat în mandatul meu: investiţii, investiţii, investiţii. Pentru mine, cei 14 miliarde de euro nerambursabili atraşi prin contracte de finanţare reprezintă un pas important de asigurare a independenţei şi securităţii energetice a României. Astăzi, am semnat un număr record de contracte cu primării şi entităţi publice din ţară. Fiecare dintre contractele pe care le-am semnat astăzi va ajuta comunităţile locale să reducă din costurile cu utilităţile, vor reuşi să-şi asigure consumul de energie pentru şcoli, creşe, policlinici sau iluminat public. Astfel, banii economisiţi se vor întoarce în comunitate prin investiţii noi", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Cele 113 contracte de finanţare sunt aferente apelului finanţat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei - Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice.
Astfel, Ministerul Energiei îşi reconfirmă angajamentul faţă de investiţiile în energie şi îndeplineşte astfel un obiectiv important pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie a energiei regenerabile în România.
Beneficiarii acestor proiecte sunt: Comuna Semlac - Arad, comuna Covăsînţ - Arad, comuna Şofronea - Arad, oraşul Sântana - Arad, comuna Zerind - Arad, comuna Cricova - Timiş, comuna Sânandrei - Timiş, comuna Lenauheim - Timiş, comuna Gătaia - Timiş, oraşul Făget - Timiş, comuna Mănăştiur - Timiş, comuna Găvojdia - Timiş, spitalul municipal Salonta - Bihor, comuna Ceica - Bihor, comuna Bulz - Bihor, comuna Tileagd - Bihor, comuna Gepiu - Bihor, comuna Drăgeşti - Bihor, comuna Finiş - Bihor, comuna Măgeşti - Bihor, comuna Olcea - Bihor, municipiul Turda - Cluj, comuna Iclod - Cluj, comuna Câlnic - Alba, comuna Şibot - Alba, comuna Doştat - Alba, comuna Săliştea - Alba, comuna Cergău - Alba, comuna Cârţişoara - Sibiu, comuna Adămuş - Mureş, comuna Crăciuneşti - Mureş, comuna Sântana de Mureş - Mureş, comuna Chiochiş - Bistriţa-Năsăud, comuna Braniştea - Bistriţa-Năsăud, comuna Josenii Bârgăului - Bistriţa-Năsăud, comuna Colţâu - Maramureş, comuna Rona de Jos - Maramureş, comuna Gîrbou - Sălaj, comuna Bălan - Sălaj, comuna Pericei - Sălaj.
De asemenea, alte contracte semnate sunt pentru: comuna General Berthelot - Hunedoara, comuna Bretea Română - Hunedoara, comuna Supur - Satu Mare, comuna Dumbrava - Mehedinţi, comuna Vrata - Mehedinţi, comuna Vânjuleţ - Mehedinţi, comuna Balta - Mehedinţi, oraşul Turceni - Gorj, comuna Godineşti - Gorj, comuna Fărcăşeşti - Gorj, comuna Arcani - Gorj, comuna Bumbeşti Piţic - Gorj, comuna Măciuca - Vâlcea, comuna Voiceşti - Vâlcea, comuna Mârşani - Dolj, comuna Daneţi - Dolj, comuna Vişina - Olt, comuna Studina - Olt, comuna Potcoava - Olt, comuna Movileni - Olt, comuna Gura Padinii - Olt, comuna Ruşineşti - Olt, comuna Nenciuleşti - Teleorman, comuna Clinceni - Ilfov, oraşul Măgurele - Ilfov, comuna Ceraşu - Prahova, comuna Dumbrava - Prahova, comuna Smeeni - Buzău, comuna Grădiştea - Călăraşi, comuna Peştera - Constanţa, comuna Beidaud - Tulcea, oraşul Babadag - Tulcea.
Nu în ultimul rând, beneficiarii acestor contracte mai sunt: comuna Lieşti - Galaţi, comuna Tulnici - Vrancea, oraşul Odobeşti - Vrancea, comuna Buneşti - Braşov, municipiul Făgăraş - Braşov, comuna Drăguşeni - Suceava, comuna Frumosu - Suceava, comuna Budeasa - Argeş, spitalul municipal Rădăuţi - Suceava, comuna Moldova Suliţa - Suceava, comuna Santa Mare - Botoşani, comuna Blîndeşti - Botoşani, comuna Pomârla - Botoşani, comuna Timişeşti - Neamţ, municipiul Roman - Neamţ, comuna Pipirig - Neamţ, comuna Cristeşti - Iaşi, comuna Balş - Iaşi, comuna Plugari - Iaşi, comuna Strunga - Iaşi, comuna Dofteana - Bacău, comuna Stănileşti - Vaslui, comuna Căiuţi - Bacău, comuna Valea Seacă - Bacău, comuna Victoria - Iaşi, comuna Cepleniţa - Iaşi, comuna Goicea - Dolj, oraşul Geoagiu - Hunedoara, oraşul Rovinari - Gorj, comuna Drăgăneşti - Neamţ, Mânăstirea Sihăstria - Neamţ, oraş Pâncota - Arad, comuna Straja - Suceava, comuna Toteşti - Hunedoara, Municipiul Beiuş - Bihor. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Manea (BCR): Avem competiție în piața muncii din sectoare pe care nu ni le-am imaginat; statul român e un competitor important
Băncile au competiții pe piața muncii din sectoare pe care nu și le-au imaginat în urmă cu 10 ani, un competitor foarte important fiind statul român, a afirmat, miercuri, Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română. 'Meseria de bancher în sine a evoluat. Cumva a evoluat și atunci când te uiți la o bancă nu mai v
Miruță (USR): Cercetarea din zona de tehnologie trebuie susținută, iar reglementările în software să fie relaxate
Cercetarea din zona de tehnologie trebuie susținută, reglementările privind dezvoltarea de software să fie relaxate, iar utilizarea tehnologiei în administrația publică centrală și locală trebuie să fie încurajată, a declarat, miercuri, Radu-Dinel Miruță, secretar în Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților, la
Victor Negrescu: Digitalizarea și noile tehnologii trebuie să fie o prioritate în bugetul UE, inclusiv în planul de competitivitate
Trebuie să ne luptăm pentru ca digitalizarea, transformarea digitală și noile tehnologii să fie o prioritate în bugetul UE, inclusiv în planul de competitivitate, a declarat, miercuri, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, într-un mesaj video adresat participanților la ANIS International Summit 2025. '
AFM a aprobat peste 10.000 de dosare în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat miercuri, 2 aprilie, o nouă listă cu 10.418 de dosare aprobate de Comitetul de Avizare, în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, a anunțat instituția. 'Facem încă un pas important în direcția tranziției verzi, iar AFM continuă să susțină, prin finanțări nerambursa
Gabriela Horga (senator): Accesul la finanțare rămâne una dintre problemele importante pentru companiile românești
Accesul la finanțare rămâne una dintre problemele importante pentru companiile românești, dincolo de alte probleme identificate, precum birocrația sau digitalizarea, în care s-au făcut progrese, a afirmat miercuri Gabriela Horga, președinta Comisiei pentru Buget, Finanțe, Activitate Bancară și Piață de Capitală a Senatului, la un eveniment de specia
Clienții ING își pot asigura locuința 100% online
ING Bank România și NN lansează asigurarea facultativă de locuință ING Home Protect, accesibilă 100% online din Home'Bank, ce oferă sprijin financiar atunci când casa și bunurile sunt afectate de evenimente neprevăzute și este nevoie de reparații. Conform unui comunicat al băncii, asigurarea ING Home Protect acoperă 24 de eveni
Studiu: 61% dintre români declară că au fost ținta unor tentative de fraudă online
Un procent de 61% dintre români declară că au fost ținta unor tentative de fraudă online, deși 68% dintre românii din mediul urban se consideră bine informați și conștienți de riscurile asociate înșelătoriilor online, potrivit unui studiu recent. Conform cercetării Reveal Marketing Research, cele mai frecvente consecințe ale
TPBI: Autobuzele liniilor 429, 432 și 433 vor opri pe aleile Complexului Comercial Militari
Traseele liniilor 429, 432 și 433 vor fi modificate, începând de joi, 3 aprilie 2025, astfel încât acestea să circule și pe aleile Complexului Carrefour Militari. Conform unui comunicat remis AGERPRES, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov a dispus această măsură pentru a asig
Numărul de posturi ocupate în instituțiile și autoritățile publice a crescut cu 4.558, în primele 2 luni din 2025 (Ministerul Finanțelor)
Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România era, în februarie 2025, de 1.311.451, cu 4.558 mai multe comparativ cu finele anului trecut, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Peste 64% dintre posturile ocupate erau în administrația p
Bogdan Ivan a propus industriei IT&C înființarea unui grup de lucru de debirocratizare și de transformare digitală a României
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, a propus reprezentanților industriei IT&C și conducătorilor de companii prezenți, miercuri, la ANIS International Summit 2025, înființarea unui grup de lucru de debirocratizare și de transformare digitală a României. El a precizat că aceeași prop
Badea (BNR): România se află la un nivel semnificativ inferior mediei europene în privința intermedierii financiare
România se află la un nivel semnificativ inferior mediei europene în privința intermedierii financiare, fiind pe ultimul loc între economiile din Europa Centrală și de Est, la o distanță considerabilă față de restul regiunii, a afirmat, miercuri, Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR).
Jianu (senator): Am depus o inițiativă legislativă care să susțină spiritul antreprenorial în grupa de vârstă 16-18 ani
O inițiativă legislativă care să susțină spiritul antreprenorial în grupa de vârstă 16-18 ani a fost depusă, în această săptămână, astfel încât tinerii din această categorie să poată crea o firmă, a afirmat miercuri senatorul Florin Jianu, fost președinte IMM România, în cadrul unui eveniment de specialitate.
Transelectrica: Nu s-au înregistrat deteriorări de echipamente energetice la Rafinăria Petrotel Lukoil Ploiești în urma incidentului de miercuri
Funcționarea Rafinăriei Petrotel Lukoil Ploiești a fost afectată miercuri dimineața de un incident în zona Teleajen, județul Prahova, dar nu s-au înregistrat deteriorări de echipamente energetice, instalații ale rafinăriei și nici victime umane. Potrivit unui comunicat al Transelectrica, incidentul a condus la declanșarea mai multo
Bolojan: Sectorul IT&C a devenit un pilon esențial al economiei românești
Sectorul IT&C a devenit un pilon esențial al economiei românești, cu peste 250.000 de profesioniști, o contribuție de aproape 8% din PIB și exporturi de servicii care depășesc zece miliarde de euro anual, a declarat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis, miercuri, la un eveniment de specialitate, de către Dragoș Anastasiu, antrep
Isărescu: Dezvoltarea competențelor financiare în rândul tinerilor devine o prioritate;o societate educată financiar devine mai rezilientă
Banca Națională a României și Academia de Studii Economice sunt două instituții care au jucat un rol esențial în dezvoltarea și modernizarea României, formând specialiști de elită care au conturat direcțiile strategice ale economiei naționale și au avut un impact profund asupra progresului țării noastre, a declarat, miercuri, guvernatorul Bănc