Florin Barbu: Din punct de vedere al securităţii alimentare, România este asigurată

România este asigurată din punct de vedere al securităţii alimentare, chiar dacă anul acesta a fost unul secetos, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o conferinţă de specialitate.
"Vreau să vă spun că din punct de vedere al securităţii alimentare, România este asigurată. De ce spun acest lucru? Pentru că şi anul acesta, chiar dacă a fost secetos la culturile de toamnă, am realizat o producţie cu aproape 1,7 milioane tone la grâu mai mult ca în anul 2023. În continuare am speranţa că şi la porumb vom avea o producţie foarte bună, pentru că atunci când ai aproape 890.000 - 900.000 de hectare cu porumb în sistem irigat, cu o medie de 12-14 tone, din start, din cele 2,7 milioane de hectare însămânţate cu porumb, numai din sistemul de irigat faci undeva între 10 şi 11 milioane de tone. Deci, din punct de vedere al consumului intern, dacă vorbim şi de zootehnie, dar şi de export, România are cantităţile necesare astfel încât să acoperim aceste lucruri", a precizat Barbu.
Acesta a afirmat că Ministerul Agriculturii trebuie să ia măsuri urgente, pentru că anul acesta, din punct de vedere al schimbărilor climatice şi al secetei "care se abătut peste România", sunt afectate peste două milioane de hectare.
"Vorbim aici de culturi de toamnă, dar şi de culturi de primăvară. Chiar ieri am avut o întâlnire cu fermierii dintr-un judeţ afectat de secetă, judeţul Olt, şi vreau să spun că Ministerul Agriculturii şi Guvernul, în momentul de faţă, sunt foarte aproape de ei, pentru a trece peste această perioadă grea. Singura soluţie prin care fermierii vor putea să continue această activitate şi vor putea să însămânţeze anul agricol următor este să venim cu partea economică şi cu sprijin pentru a diminua pierderile pe care le-au avut. Bineînţeles, trebuie să aibă resursele financiare astfel încât să poată însămânţa culturile de toamnă", a adăugat Barbu.
Ministrul Agriculturii a menţionat importanţa investiţiilor în sistemul de irigaţii din România, precizând că în prezent sunt peste 1,6 milioane de hectare reabilitate.
"În momentul de faţă, România are aproape 1,6 milioane de hectare care sunt reabilitate şi sunt irigate. (...). Am lucrat ca şi director general al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare pe tot ceea ce înseamnă sistem de irigaţii în România şi îmi aduc aminte că în 2014 în România se irigau undeva la 180.000 de hectare. În 2015 s-a plecat cu acel plan ambiţios de reabilitare a peste 2 milioane de hectare de irigaţii în România, cu sprijin de la bugetul de stat de 1,5 miliarde de euro, investiţii practic în infrastructura principală de irigaţii. Bineînţeles, complementar, prin proiectele pe fonduri europene, am suplimentat pentru infrastructura secundară de irigaţii, sprijin direct către fermier, astfel încât să poată reabilita această infrastructură secundară de irigaţii şi să-şi achiziţioneze acele echipamente, ca să închidem acest ciclu: infrastructură principală, infrastructură secundară şi echipamente ca apa să ajungă la plantă", a adăugat şeful MADR.
România a obţinut anul trecut o producţie de grâu de 9,635 milioane de tone, de pe o suprafaţă de 2,208 milioane hectare, în timp ce producţia de porumb boabe a fost de 8,522 milioane de tone de pe 2,373 milioane hectare, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.
Oficiali din ministere şi instituţii participă, marţi, la conferinţa cu tema "Schimbările climatice - Marile provocări, marile riscuri", organizată de Antena 3 şi Administraţia Naţională de Meteorologie. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ANPC a aplicat amenzi în valoare de 71.500 de lei și a oprit temporar activitatea la trei operatori economici
Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat, vineri, o serie de acțiuni de control în cadrul Comandamentului de 1 Mai, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de 71.500 lei, iar în cazul a trei operatori economici au dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciilor. până la remediere
Burduja: Am lansat în consultare un proiect de lege ce vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice,începute de zeci de ani
Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice începute de zeci de ani și blocate, a anunțat vineri, ministrul de resort, Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, proiectul de lege introduce un regim juridic special, aplicabil exclusiv acelo
Ministrul Finanțelor: Execuția bugetului pe primele trei luni reflectă provocările contextului economic intern și extern
Execuția bugetului pe primele trei luni ale anului reflectă provocările contextului economic intern și extern, precum și primele rezultate ale măsurilor luate pentru restabilirea echilibrului bugetar, a transmis, vineri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'Reducerea cheltuielilor și creșterea investițiilor în economie trebuie continuate. Execuția b
Deficitul bugetar a urcat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025
Deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025, comparativ cu 2,04% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor. 'Execuția bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,2
Marcel Boloș și comisarul european Piotr Serafin au vizitat proiecte implementate din fonduri europene la Oradea
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, și comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, au vizitat proiecte de succes implementate din fonduri europene la Oradea, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. 'Salutăm inițiativa domnului comisar Serafin de a vizita statele membre pent
Apropierea de metrou poate crește prețul unei locuințe și cu 30% (analiză)
Două locuințe care dispun de caracteristici asemănătoare și se află în același cartier pot fi scoase la vânzare cu prețuri foarte diferite, atunci când una dintre acestea se află în imediata proximitate a unei stații de metrou și cealaltă nu, arată o analiză realizată de platforma Imobiliare.ro, publicată vineri. Conform sursei citate,
Producătorii auto se pot înscrie în Programul 'Rabla' 2025, începând din 30 aprilie (AFM)
Sesiunea de înscriere a producătorilor în cadrul Programului 'Rabla' 2025 va demara pe data de 30 aprilie, a anunțat, vineri, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Dosarul de validare trebuie depus până pe 7 mai, la ora 23:59, și va cuprinde următoarele document
ASPES: Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită
Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită și de aceea votanții doresc de la viitorul președinte să promoveze direct sau împreună cu Parlamentul și Guvernul o schimbare reală și profundă în politica actuală și viitoare a României, afirmă Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES).
ANCOM: Platformele online pot suspenda, restricționa sau închide conturile utilizatorilor și trebuie să motiveze clar decizia
Furnizorii platformelor online le pot impune utilizatorilor o serie de restricții pe motiv că informațiile furnizate de către aceștia constituie conținut ilegal sau sunt incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale serviciilor platformelor, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comuni
Creștere de peste patru ori a numărului de bilete cumpărate de către români cu destinația Roma, în ultima săptămână (analiză)
Numărul biletelor de avion cumpărate de către români cu destinația Roma a crescut de peste patru ori, pentru perioada 21-27 aprilie, pentru a fi prezenți fizic la funeraliile Papei Francisc, arată o analiză de specialitate, publicată vineri. Potrivit datelor centralizate de Vola.ro, prețul mediu al unui bilet dus-întors către capit
Salonul Imobiliar București, la Palatul Parlamentului în acest weekend
Salonul Imobiliar București, coorganizat de Imobiliare.ro, s-a deschis vineri la Palatul Parlamentului, unde sunt prezenți peste 100 de expozanți, cu o ofertă vastă de apartamente noi, case și terenuri, atât din București, cât și din țară. La târg vor fi prezenți dezvoltatori imobiliari și peste 20 de agenții imobiliare, cu o
Aproape 80% dintre români ar cumpăra pui cu creștere lentă, dar spun că nu găsesc suficiente informații (studiu)
Peste 80% dintre români consumă carne de pui cel puțin o dată pe lună, consolidându-i poziția ca aliment de bază, iar 76% dintre ei spun că ar cumpăra pui crescut lent, dacă ar avea acces facil la acest produs în magazine, relevă un studiu dat vineri publicității. Carnea de pui rămâne un aliment esențial în dieta
Depozitele la bănci ale firmelor și populației au crescut cu 0,4% în martie
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna martie 2025 cu 0,4% față de luna anterioară, până la nivelul de 629,084 miliarde lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,9% (2,9% în termeni reali), conform datelor publicate vineri de Banca Națională a României. Depozitele
Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,8% în luna martie 2025
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut cu 0,8% în luna martie 2025, față de februarie a.c., (0,5% în termeni reali), până la nivelul de 423,567 miliarde lei, informează Banca Națională a României printr-un comunicat. Creditul în lei, cu o pondere de 70,0% în volumul tot
ANOFM va organiza cursuri de formare profesională pentru 1.395 de persoane, în luna mai
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza, în cursul lunii mai, 94 de programe de formare profesională pentru un număr de 1.395 persoane. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis vineri AGERPRES, cei interesați beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizat