logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Burduja: Voi continua să sprijin prosumatorii, pentru că România Viitorului are nevoie de energie în 3D-descentralizată, digitalizată şi decarbonizată

Imagine din galeria Agerpres

Proiectul de Ordonanţă care prevede eliminarea taxei pe soare pentru prosumatori aduce claritate în cadrul legislativ şi elimină incertitudinile şi potenţialele ameninţări ale dezvoltării prosumatorilor în România, afirmă ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

"Când am fost învestit ministru al energiei, am spus din prima zi că voi asculta mereu vocea cetăţenilor pentru un proiect naţional comun: energie pentru o nouă Românie. La fix 9 luni de atunci, în urma numeroaselor discuţii, întâlniri şi dezbateri, inclusiv prin demersuri la Comisia Europeană, eliminăm taxa pe soare pentru prosumatori. Am pus în consultare publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului prin care am demarat procedurile legale pentru eliminarea posibilităţii introducerii acestei taxe. Prin acest demers aducem claritate în cadrul legislativ şi eliminăm incertitudinile şi potenţialele ameninţări ale dezvoltării prosumatorilor în România", a scris Burduja pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că în prezent sunt peste 120.000 de prosumatori în România, cu o putere instalată de 1.500MW, peste cea a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă.

"Voi continua să sprijin prosumatorii, pentru ca România Viitorului are nevoie de energie în 3D: descentralizată, digitalizată şi decarbonizată", a transmis ministrul.

De asemenea, a menţionat că, pentru restul românilor, "care încă nu au şansa să îşi producă singuri energia", va continua schema de sprijin prin măsurile de plafonare-compensare. Totodată, va fi redus costul energiei electrice şi gazelor naturale, ceea ce va duce, în condiţii normale, la facturi mai mici pentru români şi pentru companiile româneşti.

"Până acum, conform celor mai recente date publicate de Comisia Europeană, luând în calcul preţurile plafonate, nu cele din contracte, ci cele plătite efectiv de consumatori, românii au al patrulea cel mai ieftin gaz şi a cincea cea mai ieftină energie electrică din Uniunea Europeană", a punctat Sebastian Burduja.

Ministerul Energiei a lansat vineri în dezbatere publică modificarea OUG 27/2022 privind plafonarea preţurilor la energie, obiectivele fiind un preţ corect pe facturile românilor, în contextul scăderii preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, şi crearea cadrului pentru trecerea etapizată la o piaţă mai competitivă.

În plus, conform unui comunicat al ministerului, se propune eliminarea "taxei pe soare".

Astfel, având în vedere importanţa asigurării în plan economic şi social a unui nivel ridicat de protecţie a clienţilor finali de energie electrică/gaze naturale, Autoritatea de Reglementare a propus etapizarea măsurilor de ieşire din schema de sprijin, în sensul introducerii unei perioade de tranziţie de un an, începând de la data de 1 aprilie 2025 şi până la data de 31 martie 2026.

În această perioadă este stabilită valoarea maximă a componentei de achiziţie a energiei electrice/gazelor naturale din preţul aferent ofertelor de furnizare, aplicabil în perioada de tranziţie, pe baza unei formule, luând în considerare media ponderată a preţurilor rezultate din toate tranzacţiile cu produse standardizate pe termen mediu şi lung realizate pe pieţele la termen şi media ponderată a preţurilor de închidere a PZU, la care se aplică un coeficient de 1,1, care acoperă eventuale dezechilibre/profilare.

"Din analiza datelor disponibile, pentru energie electrică, ca exemplu, în anul 2021, când piaţa era complet liberalizată, PZU avea o pondere de aproximativ 46%, şi astfel, în vederea stimulării tranzacţionării pe pieţele la termen se propune o pondere de 40%, iar pentru gaze naturale, ponderea PZU este între 5-10%", explică sursa citată.

De asemenea, va fi stabilită valoarea maximă a componentei de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale din preţul aferent ofertelor de furnizare, aplicabil în perioada de tranziţie, şi din preţurile realizate, precum obligaţia furnizorilor de energie electrică/gaze naturale de a elabora oferte pentru perioade subsecvente de cel puţin 3 luni.

Preţul energiei electrice/gazelor naturale din contractele cu clienţii finali aferent fiecărei perioade subsecvente pentru perioada 1 aprilie 2025 - 31 martie 2026 va fi stabilit ca sumă a componentei de achiziţie şi a componentei de furnizare, iar preţul energiei electrice/gazelor naturale realizat aferent fiecărei luni din perioada de tranziţie se determină ca sumă a componentei de furnizare şi a componentei de achiziţie a energiei electrice/gazelor naturale determinată pe baza cantităţilor achiziţionate şi a preţurilor aferente acestor tranzacţii.

La calculul preţul final facturat pentru consumul realizat în perioada de tranziţie va fi luat în considerare minimul dintre preţul energiei electrice/gazelor naturale din contract şi preţul energiei electrice/gazelor naturale realizat.

Proiectul de OUG mai prevede abrogarea prevederilor art. 21 alin. (3) privind taxa pe soare din cuprinsul Ordonanţei nr. 163/2022 pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ca urmare a punctului de vedere exprimat de CE la solicitarea autorităţilor române conform căruia neincluderea prevederii în legislaţia naţională nu afectează transpunerea Directivei (UE) 2018/2001 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.

Totodată, în proiect a fost introdusă, pentru claritate, obligaţia furnizorului de a defalca preţul final pe aceleaşi componente în oferta de furnizare, în contractul de furnizare şi în preţul final facturat clientului final, în concordanţă cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/1952 al Parlamentului European şi al Consiliului privind statisticile europene referitoare la preţurile la gaze naturale şi energie electrică, potrivit cărora preţul practicat în cazul clienţilor finali de gaze naturale/energie electrică pe tranşă de consum este suma celor trei componente principale: componenta referitoare la energie şi la furnizare, componenta referitoare la sistem/reţea (de transport şi distribuţie) şi componenta care cuprinde impozitele, comisioanele, taxele şi tarifele

"Luând în considerare evoluţiile costurilor pe care le înregistrează furnizorii de gaze naturale, este necesară actualizarea componentei de furnizare pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale şi luarea în considerare a noii valori la stabilirea preţului final", se precizează în comunicat.

Proiectul propune şi scăderea preţului gazelor naturale pe care producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore şi/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activităţi, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale au obligaţia să le livreze, începând cu data de 1 aprilie 2024, furnizorilor clienţilor casnici, furnizorilor producătorilor de energie termică sau direct către producătorii de energie termică şi operatorului de transport şi sistem/operatorilor concesionari de distribuţie titulari ai unei licenţe de operare - operatori de reţea de la 150 lei/MWh la 120 lei/MWh.

De asemenea, având în vedere scăderea preţurilor pe pieţele de energie electrică, se propune reducerea plafonului pentru care se plăteşte taxa de solidaritate de către producătorii de energie electrică la 400 de lei/MWh în vederea asigurării sursei financiare necesare susţinerii schemei de sprijin.

Pe baza aceloraşi considerente, se propune reducerea valorii de tranzacţionare prin Mecanismul de achiziţie centralizată de la valoarea de 450 de lei/MWh la 400 de lei/MWh, această măsură asigurând reducerea impactului bugetar, în procesul de compensare, şi fluidizarea circuitelor financiare în sensul că furnizorii vor avea sume mai mici blocate în desfăşurarea activităţii.

O altă prevedere a proiectului de act normativ se referă la reducerea perioadei de aplicare a Mecanismului de achiziţie centralizată de la data de 31 martie 2025 la data de 31 martie 2024, participarea voluntară la acest mecanism începând cu data de 1 aprilie 2024, precum şi posibilitatea tuturor producătorilor de energie electrică de a participa în mod voluntar la acest mecanism pentru a se putea relua tranzacţiile pe baza mecanismelor concurenţiale şi pentru a se stimula creşterea lichidităţii, astfel încât să se permită furnizorilor achiziţia de energie necesară prin contracte pe termen mediu şi lung.

Proiectul propune şi creşterea marjei prevăzute în cadrul art. 5 din cuprinsul anexei nr. 6.1 de la 2% la 10% în vederea stimulării reluării cumpărării şi vânzării pe piaţa angro care va avea ca efect crearea de surse pentru susţinerea schemei de compensare şi creşterea lichidităţii în piaţa concurenţială, ceea ce va conduce la preţuri de referinţă relevante şi la restabilirea echilibrului în pieţele de energie.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 13

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic 26-04-2025 14:26

ANPC a aplicat amenzi în valoare de 71.500 de lei și a oprit temporar activitatea la trei operatori economici

Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat, vineri, o serie de acțiuni de control în cadrul Comandamentului de 1 Mai, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de 71.500 lei, iar în cazul a trei operatori economici au dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciilor. până la remediere

Economic 25-04-2025 20:32

Burduja: Am lansat în consultare un proiect de lege ce vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice,începute de zeci de ani

Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice începute de zeci de ani și blocate, a anunțat vineri, ministrul de resort, Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, proiectul de lege introduce un regim juridic special, aplicabil exclusiv acelo

Economic 25-04-2025 19:24

Ministrul Finanțelor: Execuția bugetului pe primele trei luni reflectă provocările contextului economic intern și extern

Execuția bugetului pe primele trei luni ale anului reflectă provocările contextului economic intern și extern, precum și primele rezultate ale măsurilor luate pentru restabilirea echilibrului bugetar, a transmis, vineri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'Reducerea cheltuielilor și creșterea investițiilor în economie trebuie continuate. Execuția b

Economic 25-04-2025 18:50

Deficitul bugetar a urcat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025

Deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025, comparativ cu 2,04% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor. 'Execuția bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,2

Economic 25-04-2025 16:20

Marcel Boloș și comisarul european Piotr Serafin au vizitat proiecte implementate din fonduri europene la Oradea

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, și comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, au vizitat proiecte de succes implementate din fonduri europene la Oradea, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. 'Salutăm inițiativa domnului comisar Serafin de a vizita statele membre pent

Economic 25-04-2025 15:19

Apropierea de metrou poate crește prețul unei locuințe și cu 30% (analiză)

Două locuințe care dispun de caracteristici asemănătoare și se află în același cartier pot fi scoase la vânzare cu prețuri foarte diferite, atunci când una dintre acestea se află în imediata proximitate a unei stații de metrou și cealaltă nu, arată o analiză realizată de platforma Imobiliare.ro, publicată vineri. Conform sursei citate,

Economic 25-04-2025 13:26

Producătorii auto se pot înscrie în Programul 'Rabla' 2025, începând din 30 aprilie (AFM)

Sesiunea de înscriere a producătorilor în cadrul Programului 'Rabla' 2025 va demara pe data de 30 aprilie, a anunțat, vineri, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Dosarul de validare trebuie depus până pe 7 mai, la ora 23:59, și va cuprinde următoarele document

Economic 25-04-2025 13:18

ASPES: Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită

Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită și de aceea votanții doresc de la viitorul președinte să promoveze direct sau împreună cu Parlamentul și Guvernul o schimbare reală și profundă în politica actuală și viitoare a României, afirmă Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES).

Economic 25-04-2025 12:53

ANCOM: Platformele online pot suspenda, restricționa sau închide conturile utilizatorilor și trebuie să motiveze clar decizia

Furnizorii platformelor online le pot impune utilizatorilor o serie de restricții pe motiv că informațiile furnizate de către aceștia constituie conținut ilegal sau sunt incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale serviciilor platformelor, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comuni

Economic 25-04-2025 12:18

Creștere de peste patru ori a numărului de bilete cumpărate de către români cu destinația Roma, în ultima săptămână (analiză)

Numărul biletelor de avion cumpărate de către români cu destinația Roma a crescut de peste patru ori, pentru perioada 21-27 aprilie, pentru a fi prezenți fizic la funeraliile Papei Francisc, arată o analiză de specialitate, publicată vineri. Potrivit datelor centralizate de Vola.ro, prețul mediu al unui bilet dus-întors către capit

Economic 25-04-2025 12:05

Salonul Imobiliar București, la Palatul Parlamentului în acest weekend

Salonul Imobiliar București, coorganizat de Imobiliare.ro, s-a deschis vineri la Palatul Parlamentului, unde sunt prezenți peste 100 de expozanți, cu o ofertă vastă de apartamente noi, case și terenuri, atât din București, cât și din țară. La târg vor fi prezenți dezvoltatori imobiliari și peste 20 de agenții imobiliare, cu o

Economic 25-04-2025 11:15

Aproape 80% dintre români ar cumpăra pui cu creștere lentă, dar spun că nu găsesc suficiente informații (studiu)

Peste 80% dintre români consumă carne de pui cel puțin o dată pe lună, consolidându-i poziția ca aliment de bază, iar 76% dintre ei spun că ar cumpăra pui crescut lent, dacă ar avea acces facil la acest produs în magazine, relevă un studiu dat vineri publicității. Carnea de pui rămâne un aliment esențial în dieta

Economic 25-04-2025 11:05

Depozitele la bănci ale firmelor și populației au crescut cu 0,4% în martie

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna martie 2025 cu 0,4% față de luna anterioară, până la nivelul de 629,084 miliarde lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,9% (2,9% în termeni reali), conform datelor publicate vineri de Banca Națională a României. Depozitele

Economic 25-04-2025 10:55

Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,8% în luna martie 2025

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut cu 0,8% în luna martie 2025, față de februarie a.c., (0,5% în termeni reali), până la nivelul de 423,567 miliarde lei, informează Banca Națională a României printr-un comunicat. Creditul în lei, cu o pondere de 70,0% în volumul tot

Economic 25-04-2025 09:55

ANOFM va organiza cursuri de formare profesională pentru 1.395 de persoane, în luna mai

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza, în cursul lunii mai, 94 de programe de formare profesională pentru un număr de 1.395 persoane. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis vineri AGERPRES, cei interesați beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizat