Sistemul Garanţie-Returnare intră în funcţiune din 30 noiembrie, în România

Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) devine funcţional în România, începând de joi, ocazie cu care ţara noastră va deţine al doilea cel mai mare sistem de acest fel din Europa, după Germania, din punct de vedere al numărului de ambalaje procesate.
Practic, din 30 noiembrie 2023, românii care vor plăti o garanţie de 50 de bani atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant, pot să returneze ambalajul la unul dintre punctele de returnare organizate de către comercianţi, ocazie cu care va primi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionaţi de prezentarea bonului fiscal.
Recent, Anca Marinescu, Corporate Affairs şi Communication Manager la RetuRO, a declarat, la o conferinţă: "suntem pregătiţi pentru lansarea Sistemului Garanţie-Returnare", şi "nu cred că are cineva aşteptarea ca sistemul să fie perfect din primul moment, pentru că nu s-a întâmplat aşa în niciuna dintre ţările care au implementat un astfel de sistem".
Un detaliu important este şi faptul că ambalajele purtătoare de garanţie vor intra pe piaţă gradual, fiind vorba de o perioadă tranzitorie până la epuizarea stocurilor de produse existente deja la raft. Astfel, produsele în ambalaje non-SGR, care se află, deja, în stocul producătorilor sau al comercianţilor, mai pot fi comercializate până la data de 30 iunie 2024. Începând din 1 iulie 2024, nu se vor mai putea introduce pe piaţă produse care intră sub incidenţa SGR, fără să fie inscripţionate cu logoul şi codul de bare specific.
În acelaşi timp, administratorul SGR, societatea RetuRO, atrage atenţia că recuperarea garanţiei va fi valabilă, după data de 30 noiembrie, doar pentru ambalajele cu sigla "Ambalaj cu garanţie", deci nu şi în cazul ambalajelor existente, la ora actuală, în stocul comercianţilor.
"Aşadar, RetuRO recomandă tuturor românilor să nu îşi facă provizii de ambalaje înainte de lansarea SGR. Acestea nu vor fi acceptate în punctele de returnare, nefiind marcare cu logo-ul ce atestă că sunt purtătoare de garanţie. Ambalajele non-SGR vor putea fi returnate, în continuare, prin metoda de colectare selectivă clasică, utilizată şi până acum pentru recuperarea ambalajelor de toate tipurile, în punctele de colectare tradiţionale", notează compania.
Pentru a fi returnate, ambalajele să fie intacte, nedegradate şi nedeformate, respectiv să nu fie sparte, turtite sau presate, pentru ca acestea să poată fi scanate după formă şi dimensiuni de automatele de colectare sau de echipamentele de numărare şi sortare. În plus, recipientele trebuie să fie golite de conţinut, deoarece orice cantitate de lichid care rămâne în acestea le afectează greutatea şi există posibilitatea să fie refuzate de echipamentele automate, atunci când sunt scanate şi cântărite.
Administratorul SGR a lansat campania "Hora Reciclării", cu scopul de a încuraja toţi românii să înveţe trei paşi simpli către o Românie mai curată şi mai verde: căutăm în magazine etichete cu simbolul "Ambalaj cu garanţie" şi plătim garanţia de 50 de bani; returnăm ambalajele în stare intactă la un punct de returnare; recuperăm garanţia de 50 de bani pentru fiecare ambalaj.
În ceea ce priveşte infrastructura de numărare şi sortare a ambalajelor de băuturi colectate de la comercianţi, până la momentul actual au fost anunţat trei fabrici în: judeţul Bacău (localitatea Nicolae Bălcescu), judeţul Timiş (la Giarmata) şi Cluj (comuna Bonţida). Dintre acestea, centrul de la Bonţida a fost primul inaugurat în data de 27 noiembrie.
Fabrica regională din localitatea Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău, ar urma să devină operaţională până la sfârşitul lunii aprilie 2024 şi va avea 70 de angajaţi. Noua fabrică are o suprafaţă de 7.800 de metri pătraţi, iar echipamentul va fi furnizat şi instalat de către compania Anker Andersen A/S din Danemarca, cu care administratorul SGR a semnat un contract de achiziţie "la cheie" a echipamentelor pentru toate centrele naţionale.
Între timp, RetuRO a demarat pregătirile pentru a doua fabrică, situată în Giarmata, judeţul Timiş.
În calitate de administrator al SGR, RetuRO a anunţat că va deschide 17 centre specifice, în următorul an, unde va transporta ambalajele de băuturi colectate de la aproximativ 80.000 de comercianţi. Acestea vor fi numărate, sortate şi pregătite pentru transport către companiile de reciclare, în vederea producerii de materie primă reciclată, care va fi folosită la producţia de noi ambalaje de băuturi.
RetuRO Sistem Garanţie Returnare SA este o companie ce funcţionează pe principiul "not for profit", ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.
Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%). AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: RetuRO SGR/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
România are printre cele mai mici prețuri la ouă, la poarta fermei, din Uniunea Europeană
România are printre cele mai mici prețuri la ouă din Uniunea Europeană, la poarta fermei, chiar dacă în această perioadă a Sărbătorilor Pascale consumul intern crește cu 50%, iar un român consumă, în medie, aproximativ 30 de ouă, față de 21 într-o lună obișnuită. 'Conform Observatorului Prețurilor în Uni
Poșta Română caută să închirieze la clienți de stat clădirea din București unde avea sediul central
Compania Națională 'Poșta Română' (CNPR) caută clienți din zona bugetară să închirieze, integral sau etaj cu etaj, clădirea unde avea sediul central, situată pe Bulevardul Dacia din Capitală, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan. 'Avem două variante:
Cotă de TVA de 9% pentru livrarea locuințelor după 1 ianuarie 2025, chiar dacă s-au semnat antecontracte (consultant)
Cota de TVA pentru livrarea locuințelor de până la 120 mp după 1 ianuarie 2025 este de 9%, indiferent când au fost încheiate antecontracte și ce fel de cotă s-a aplicat la avansurile plătite, a explicat consultantul fiscal Mariana Vizoli. 'Începând cu 1 ianuarie 2025 nu se mai aplică niciun fel de măsură tranz
Zetea: Nu oprim activitatea OMD Maramureș, doar o suspendăm; nu poți să cheltuiești banul public în neștire
Activitatea Organizației de Management al Destinației Maramureș (OMD) va fi reorganizată în cel mai scurt timp, după ce a fost suspendată în urma unor verificări ale Corpului de control al Consiliului Județean, care au scos la iveală cheltuieli nejustificate, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. El
Capitalizarea BVB, la cea mai scăzută valoare a anului, în săptămâna marcată de noile taxe ale Administrației Trump
Capitalizarea Bursei de la București s-a redus cu peste 28 de miliarde de lei în săptămâna care se încheie duminică, marcată de anunțul președintelui american Donald Trump privind impunerea unor noi taxe vamale. În intervalul 31 martie - 4 aprilie, capitalizarea BVB (piața de acțiuni) a scăzut la 345,508 miliarde de lei
Report de peste 2,67 milioane de euro la tragerea Noroc de duminică
Un report cumulat în valoare de peste 13,32 milioane de lei (peste 2,67 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc, iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 14,89 milioane de lei (peste 2,99 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, J
Voican (ANAT): Avem speranța că voucherele de vacanță se deblochează; singura cheltuială care te face mai bogat e turismul
Voucherele de vacanță au susținut mult turismul românesc și dacă le vom avea până la final de aprilie tot ar fi bine, mai ales că mulți tur-operatori au prelungit programul ''Înscrieri timpurii'', a declarat prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican. 'Voucherel
CFR SA: Circulația feroviară este adaptată la condiții meteo nefavorabile, în special pe raza Sucursalelor Iași și Brașov
Circulația feroviară se desfășoară, duminică, în condiții meteo nefavorabile, în special pe raza Sucursalelor Regionale de Căi Ferate Iași și Brașov, din cauza precipitațiilor (ninsori) și a vântului puternic, a anunțat Compania Națională de Căi Ferate CFR SA. În urma verificărilor efectuate în teren, de către per
Valentin Ștefan: Poșta Română a redus din posturile la nivel central, evitând concedierile
Poșta Română a redus numărul net de posturi din aparatul central de la 370 la circa 300, evitând concedierile, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan. 'Am redus numărul net de posturi de la 370 la aproximativ 300, evitând concedierile. În clipa de f
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a scăzut, în martie 2025, cu 8.681 persoane
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în martie 2025, de 907.612 persoane, cu 8.681 mai mic în comparație cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Dintre aceștia, 819.985 erau pensionari din sistemul public, iar 8
Meșterii populari din Breb vor avea un loc unde să-și arate măiestria, printr-un proiect de 100.000 de euro
Primul proiect din țară pentru conservarea și reabilitarea cu fonduri europene a unui număr de 12 gospodării din lemn din Breb se va finaliza la sfârșitul anului, iar pentru un alt proiect prin care vom face un târg al meșterilor populari în mijlocul satului am semnat contractul de finanțare în valoare de 100.000 de euro, a declarat primarul c
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de vineri; principalul indice a scăzut cu 2,57%
Bursa de Valori București a închis cu scăderi de peste 2% pe toți indicii ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor a depășit 146,42 milioane de lei (29,41 milioane de euro), pe fondul derulării unei noi oferte de vânzare de titluri de stat Fidelis. Acțiunile Banca Transilvania au fost cele mai lichide, generând
INCDFP a demarat un proiect inovator pentru dezvoltarea unor soluții de monitorizare la Slănic Prahova
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a lansat Geomonitor, un proiect inovator pentru dezvoltarea unor soluții de monitorizare integrată a fenomenelor naturale la Slănic Prahova (Prahova). 'Această inițiativă răspunde provocărilor societale cu care se confruntă orașul Slănic, județul Prahova, m
Înmatriculările de autoturisme ecologice au crescut cu 19,5%, în martie; mașinile electrice, în scădere cu 58,8% (APIA)
Autoturismele 'electrificate' au înregistrat o creștere a înmatriculărilor de 19,5% în martie 2025, față de aceeași lună din 2024, marjă în care autoturismele electrice 100% au raportat o scădere de 58,8% și o cotă de piață de 2,7%, arată datele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), prelucrate de Asoci
Românii au returnat aproape 349 milioane de ambalaje în luna martie 2025
Românii au returnat 348,8 milioane de ambalaje în luna martie 2025, echivalentul a peste 32.100 de tone de PET-uri, sticle și doze de aluminiu, care au fost direcționate către reciclare, arată datele oficiale transmise de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). 'Sistemul Garanție-Returnare (SGR) continuă să înreg