logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Zetea: Nu oprim activitatea OMD Maramureș, doar o suspendăm; nu poți să cheltuiești banul public în neștire

Imagine din galeria Agerpres

Activitatea Organizației de Management al Destinației Maramureș (OMD) va fi reorganizată în cel mai scurt timp, după ce a fost suspendată în urma unor verificări ale Corpului de control al Consiliului Județean, care au scos la iveală cheltuieli nejustificate, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

El a dat asigurări că activitatea de promovare a județului Maramureș nu se va opri, întrucât există un birou dedicat în cadrul CJ Maramureș.

'Am avut un control al Corpului de control al Consiliului Județean Maramureș și am descoperit foarte multe datorii care au fost realizate pe parcursul anului trecut. Activitatea de promovare a județului Maramureș nu se suspendă cu absolut nimic, este un birou de promovare în cadrul Consiliului Județean Maramureș. Nu oprim activitatea OMD-ului, doar o suspendăm, pentru a-l aduce într-o zonă de cheltuire eficientă a banului public. Nu poți să cheltuiești banul public în neștire, fără a avea alocații bugetare, nu poți să plătești salarii exorbitante la nivelul OMD-ului de 30.000 de lei pe lună (...). Asemenea lucruri nu pot fi susținute din punct de vedere al alocărilor bugetare și tocmai de aceea am zis: facem ordine întâi, redefinim scopul OMD-ului, acela de a face politici publice în turism', a afirmat Zetea, într-o conferință de presă la Baia Mare, răspunzând unei întrebări AGERPRES cu privire la activitatea OMD Maramureș.

Președintele CJ Maramureș consideră că OMD-urile sunt necesare pentru promovarea zonelor turistice, însă nu e suficient ca ele să fie 'organizator de party-uri'.

'Nu cred că este suficient ca un OMD să fie organizator de party-uri. Nu cred că ăsta este scopul OMD-ului, ci acela de a pune la masă toți stakeholderii din turism, acela de a sta de vorbă, până la urmă, cu cei care încearcă să realizeze un profit și să-și câștige existența pentru ei și pentru familiile lor, să stea de vorbă cu hotelierii din județul Maramureș, cu cei care au restaurante și prestează servicii, cu agențiile de turism, lucruri care nu s-au întâmplat. Eu înțeleg foarte bine rolul OMD-urilor și sunt un mare susținător al existenței lor, pentru că nu poți să promovezi prin licitații publice. E nevoie de astfel de entități, așa cum este OMD-ul, pentru a ajuta promovarea, de acord, dar, în același timp, risipa trebuie eliminată. Nu sunt un om care, mai ales în acest an dificil din punct de vedere bugetar, să susțin cheltuielile exorbitante care s-au făcut și s-au realizat anul trecut din diferite considerente', a susținut acesta.

Potrivit lui Zetea, activitatea OMD Maramureș va fi reorganizată pe principii 'corecte și sănătoase', eficiente pentru cheltuirea banului public.

'În acest an reorganizăm într-un timp scurt acest OMD care există la nivelul județului Maramureș. El va funcționa, dar pe alte baze. Bazele vor fi discutabile cu conducerea Ministerului Economiei, dar, în principal, cu cei din zona de turism. Deci, Diana (Diana Iluț, vicepreședinte ANAT - n. r.) este unul dintre reprezentanții noștri care ne va ajuta să redefinim acest scop în județul Maramureș. Eu așa îl văd: un OMD nu este un organizator de petreceri, este cel care pune la masă oameni interesați de a face politici publice. Cum putem să ajutăm să fie angajați mai bine pregătiți în zona turismului? Cum putem, de exemplu, ca un infotrip ca acesta să nu fie susținut neapărat din banii publici ai Consiliului Județean, ci să fie susținut de agenții economici privați din turism? Dar pentru asta trebuie să existe un integrator, iar ăsta ar trebui să fie rolul OMD-ului. Și-au ratat acest rol anul trecut, dar nu-i problemă. Le arătăm calea cea bună, calea cea corectă. Mai departe, sigur, o să susținem din punct de vedere financiar OMD-ul, nu la valorile care au fost anul trecut, că nu ăsta e scopul, de a cheltui banii degeaba, ci o să-i ajutăm să aibă cheltuieli eficiente. Deci, promovarea Maramureșului va rămâne cu continuare în picioare. Într-un timp foarte scurt voi face această reorganizare pe principii corecte și sănătoase, eficiente pentru cheltuirea banului', a dat asigurări Gabriel Zetea.

La rândul său, Diana Iluț a fost de părere că 'viitorul va fi altfel'.

'Suntem azi aici într-un efort mare de promovare a Maramureșului, în care OMD nu a făcut parte, dar sunt sigură că viitorul va fi altfel, pentru că se vor pune bazele unui organism care să fie într-adevăr funcțional', a adăugat ea.

 



Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), Consiliul Județean Maramureș și Visit Maramureș au organizat în perioada 2 - 6 aprilie 'Redescoperă Maramureșul', un eveniment de promovare a zonei.

Organizația de Management a Destinației (OMD) Maramureș, care se ocupă de promovarea turismului în județ, va fi mutată în sediul Consiliului Județean (CJ) pentru un mai bun control al activității, a transmis, pe 14 martie, președintele instituției, Gabriel Zetea, într-o informare de presă.

Acesta s-a declarat nemulțumit de faptul că, anul trecut, OMD a cheltuit peste un milion de euro, bani care ar fi fost utilizați în scop electoral.

'OMD își va muta activitatea în sediul Consiliului Județean, unde îi vom putea vedea și vom monitoriza mai bine activitatea echipei. CJRAE va fi mutat în clădirea de pe strada Petofi Șandor, oferindu-i un spațiu adecvat pentru activitatea sa vitală. Eliminăm cheltuielile inutile și oprim finanțările exagerate care au ajuns, doar anul trecut, la peste un milion de euro. Nu ne interesează campaniile electorale, ne interesează rezultatele', a precizat, la acea dată, Gabriel Zetea.

Șeful CJ a mai spus că așteaptă din partea angajaților OMD mai multă implicare în promovarea Maramureșului ca destinație turistică.

'OMD trebuie să demonstreze mai multă muncă, mai multă inventivitate și mai multă implicare în promovarea Maramureșului. Nu mai aruncăm bani publici pe fereastră! Acest an este unul dificil financiar, dar nu vom lăsa ca incompetența și risipa trecutului să afecteze viitorul județului nostru. E timpul să facem ordine', a transmis el. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 2443

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 30-10-2026 18:45

Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere

Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ

Economic Intern 30-10-2026 17:45

Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme

Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir

Economic Intern 30-10-2026 17:22

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei

Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes

Economic Intern 30-10-2026 17:03

Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz

Economic Intern 30-10-2026 16:42

Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025

Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv

Economic Intern 30-10-2026 16:35

Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice

Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din

Economic Intern 30-10-2026 16:31

Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale

Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a

Economic Intern 30-10-2026 16:06

VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)

Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.

Economic Intern 30-10-2026 16:01

VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR

Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.

Economic Intern 30-10-2026 15:16

Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara

Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN

Economic Intern 30-10-2026 15:06

VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale

Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.

Economic Intern 30-10-2026 14:42

Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri

Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe

Economic Intern 30-10-2026 14:24

Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile

Economic Intern 30-10-2026 12:36

CNAIR: Devierea traficului de pe A10 pe DN1, o soluție mai bună pe durata lucrărilor de consolidare

Devierea circulației de pe Autostrada A10 pe DN1 reprezintă o soluție mai bună decât menținerea traficului în ambele sensuri pe o singură cale a autostrăzii, pe durata lucrărilor de consolidare, având în vedere riscul cedării ambelor căi de rulare, apariția blocajelor și dificultățile de intervenție în cazul unor avarii, potrivit unui comunicat

Economic Intern 30-10-2026 12:35

Eurostat: România a consemnat cele mai mari creșteri de prețuri din UE la electricitate și gaze în prima jumătate a anului

Prețurile medii la electricitatea și gazele naturale livrate gospodăriilor din Uniunea Europeană au scăzut în prima jumătate a acestui an, însă în ambele cazuri România este țara unde aceste prețuri au înregistrat cele mai mari creșteri, arată datele publicate vineri de Eurostat. Conform acestor date, în primul semestru al a