CNPP: Numărul pensionarilor care au primit indemnizaţie socială, în scădere uşoară în octombrie 2023

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în octombrie 2023, de 1.141.943 persoane, cu 120 mai puţine comparativ cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Dintre aceştia, 1.037.255 erau pensionari din sistemul public, iar 104.688 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 431 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Maramureş (de 498 lei), Bistriţa-Năsăud (496 lei) şi Cluj (479).
Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti - respectiv 48.427 - şi în judeţele Suceava (42.272 pensionari), Dolj (37.635), Iaşi (37.206) şi Prahova (35.500).
În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 301 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (430 lei) şi Gorj (390 lei) şi în sectorul 5 din Bucureşti (380).
Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (7.241 persoane), urmat de Botoşani (6.875) şi Dolj (6.751).
CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită "Indemnizaţie socială pentru pensionari", conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: George Bănciulea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Grindeanu: N-am știut că șapte spitale în București sunt blocate și fără autorizație de construcție; asta spune multe
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat marți că a aflat de la dezbaterea electorală de luni că în București sunt opt spitale care așteaptă după autorizații de construcție, iar dacă instituția pe care o conduce s-ar afla în aceeași situație și autostrăzile ar aștepta după autorizații ar fi asaltat de presă și acuzat că nu
A murit Valeriu Tabără, președintele ASAS și fost ministru al Agriculturii
Academia de Științe Agricole și Silvice 'Gheorghe Ionescu-Șișești' a anunțat marți decesul președintelui instituției și fost ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără. 'Cu imens regret, Academia de Științe Agricole și Silvice 'Gheorghe Ionescu-Șișești' anunță trecerea în eternitate a eminentului om de știință, Prof. un
Chiriţoiu: Piaţa de energie poate să funcţioneze bine, dar nu înseamnă că energia va fi şi ieftină
Piaţa de energie poate să funcţioneze bine, dar asta nu înseamnă că energia va fi şi ieftină, iar pentru competitivitate economică trebuie să ai energie ieftină, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la un eveniment de specialitate. "Piaţa asta de energie poate să funcţioneze bine, dar nu înseam
Grindeanu: Ministerul Transporturilor nu va fi în situația de a pierde nici măcar un euro din PNRR
Ministerul Transporturilor nu se va afla în situația de a pierde nici măcar un euro din PNRR, în condițiile în care valoarea totală a proiectelor finanțate prin PNRR este de 20 de miliarde de euro, dar suma din PNRR este de 7,2 miliarde de euro, a explicat marți ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferi
Grindeanu: Suntem la al cincilea contract de pe A8; aproape 40% din lungime, acoperită de contracte
Autostrada A8 prinde contur, marți fiind semnat al cincilea contract, astfel că mai mult de 40% din lungimea acesteia este acoperită de contracte, a declarat marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă. 'Suntem la al cincilea contract de pe A8. Un A8 care încet, încet p
Buzău: Ambasadorul Argentinei consideră România o putere agricolă în UE care poate crește prin sistemul No-till
Ambasadorul Argentinei în România, Carlos Alejandro Poffo, a declarat, cu ocazia unui eveniment de promovare a tehnologiei No-till în agricultură, faptul că România este una dintre marile puteri agricole ale Uniunii Europene (UE) și are un potențial remarcabil pentru a-și extinde producția prin sistemul respectiv. DAJ Buzău a organizat
Ministerul Finanțelor lansează, din 9 mai, a patra ediție FIDELIS din 2025, cu dobânzi de până la 7,80%
Ministerul Finanțelor lansează a patra ediție FIDELIS din 2025, ce se va desfășura între 9 și 16 mai și care vine cu dobânzi de până la 7,80% la emisiunile în lei și de până la 6,25% la cele în euro, informează MF printr-un comunicat. Cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediț
Producția de hidrocarburi a Romgaz a crescut în primul trimestru din 2025 cu 0,04%
Romgaz a înregistrat în primul trimestru al acestui an o producție totală de hidrocarburi de 8,36 milioane barili echivalent petrol (bep), cu 0,04% mai mare față de cea din perioada similară a anului trecut, conform unui raport remis, marți, Bursei de Valori București. Cantitatea de gaze naturale extrase, brut, a fost de 8,26 milio
Amenzi de 2,8 milioane lei aplicate de inspectorii ANSVSA, în perioada 17-28 aprilie
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a desfășurat, în perioada 17 - 28 aprilie 2025, la nivel național, acțiuni de control, prevenție și consiliere, vizând unitățile din industria alimentară, în urma cărora au fost aplicate amenzi de peste 2,84 milioane lei, conform unui comunicat remis, marți, AGERPRES.
RetuRo: Numărul ambalajelor SGR returnate de către consumatori a ajuns la 1,06 miliarde, de la începutul anului
Numărul ambalajelor returnate de către consumatori prin Sistemul Garanție-Returnare (SGR), de la începutul anului și până în prezent, a fost de 1,06 miliarde, arată datele administratorului SGR, RetuRo, publicate marți. 'De la începutul anului, 1,06 miliarde de ambalaje au fost returnate de către consumatori, iar Re
BNR lansează un set de monetărie cu tema 145 de ani de la înființarea Băncii Naționale a României
Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 29 aprilie 2025, un set de monetărie cu tema 145 de ani de la înființarea Băncii Naționale a României și 20 de ani de la denominarea monedei naționale, conform unui comunicat de presă. Setul de monetărie conține monedele rom&aci
INS: Peste 223.000 de persoane inactive doreau să lucreze în 2024
Un număr de 223.700 de persoane inactive doreau să lucreze în anul 2024, dar fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă lucrul, relevă datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate marți. Ponderea persoanelor subocupate în totalul populației active a fost în anul 2024 de 1,1%, cu 0,1 puncte
AMOFM București: Rata șomajului în Capitală a fost de 0,63% în martie 2025
Un număr de 7.924 de șomeri, din care 4.531 femei, se aflau în evidențele Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă București la finele lunii martie, rata șomajului fiind de 0,63%, conform unui comunicat remis, marți, AGERPRES. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 0,64%, în această martie, in
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis luni în scădere pe majoritatea indicilor, iar valoarea tranzacțiilor a fost de 43,4 milioane de lei (8,72 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a deprecia
DNSC nu confirmă un atac cibernetic sau a un incident cibernetic transfrontalier, referitor la cazul penei de curent
Directoratul Național de Securitate Cibernetică nu confirmă existența unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier, precizează reprezentanții DNSC în legătură cu pana de curent ce a afectat Spania