logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

VIDEO Companiile de stat vor reduce cu 50% numărul de consilieri ai directorilor generali şi directorilor generali adjuncţi

Imagine din galeria Agerpres

Companiile de stat vor reduce cu 50% numărul de consilieri ai directorilor generali şi directorilor generali adjuncţi, iar numărul maxim de membri în consiliile de administraţie, consiliile de supraveghere şi consilii de conducere va fi de şapte persoane, a anunţat miercuri ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş.

"Companii de stat, companii de subordonare locală, 50% reducere număr de consilieri ai directorilor generali, directorilor generali adjuncţi ai tuturor structurilor dacă sunt la nivelul preşedinţilor de consilii de administraţie. Toţi reduc, după modelul ministerelor, numărul de consilieri. Numărul maxim de membri în consiliile de administraţie, consiliile de supraveghere, consilii de conducere, indiferent de denumire a acestora, va fi stabilit, este de maxim şapte persoane. Deci avem şi interval minim şi maxim. Deci o să vedeţi că există o reducere a acestor număr de membri în consiliile de administraţie şi în consiliile de supraveghere. Este inadmisibil ca anumite consilii de administraţie, indemnizaţia celor care conduc să fie dublu salariului unui ministru. Este aproape batjocoritor la adresa acestui patrimoniu pe care îl avem. Sunt pe pieţe de monopol. Trebuie să înţeleagă că au bunuri pe care le administrează şi care sunt proprietatea statului român şi trebuie să gândească în acelaşi mod în care noi gândim la nivelul sectorului public", a spus Marcel Boloş.

 



În ceea ce priveşte remuneraţia, potrivit ministrul Finanţelor, componentă fixă se reduce la trei salarii medii, iar componenta variabilă poate rămâne la şase salarii, dar trebuie să fie achitate la zi datoriile faţă de buget, programele de investiţii să nu înregistreze întârzieri, volumul de arierate să nu crească şi acolo unde este administrator, să nu fie înregistrate pierderi contabile, altfel componenta variabilă nu se mai primeşte.

"Este absolut uluitor cum componenta variabilă se încasa fără niciun fel de problemă şi companiile de stat sau cele de subordonare locală se adânceau în datorii. Nu faci treabă, nu mai iei componenta variabilă. Regula este simplă. Atenţie controlul financiar al costurilor de achiziţie sub risc. Ce înseamnă acest lucru? Dacă ai făcut o achiziţie, noi avem acum toate informaţiile din sistemul electronic de facturare, dacă ai făcut o achiziţie, dau un exemplu a unui autoturism şi este 100.000 euro şi media achiziţiilor în sectorul public, plus companii de stat este de 23.000 euro, imediat se intră sub risc şi se porneşte controlul asupra acelei cheltuieli pentru a analiza sursa. Iar dacă este o cheltuială nechibzuită, o să vedeţi consecinţele care sunt prezentate în proiectul de ordonanţă de urgenţă. Şi acum urmează partea cea mai interesantă pentru companiile de subordonare centrală şi locală. Normative de personal. Avem şi noi normative de personal în sectorul public şi dumnealor o să aibă aceleaşi normative de personal. Nu mai pot înfiinţa structuri după cum cineva trebuie să fie şef. Sigur că sunt dur cu aceste afirmaţii, dar trebuie să existe o disciplină şi o onestitate faţă de felul în care se gestionează patrimoniul public, atât la nivel de autorităţi publice centrale şi locale, cât şi la nivelul companiilor", a spus Marcel Boloş.

El a declarat că va exista o normă pentru parcul de autoturisme precum cea fixată prin ordonanţa 80 din 2001.

"Aceeaşi normă, cu acelaşi consum de carburanţi vor avea şi dumnealor, ceea ce presupune o disciplină în utilizarea acestui patrimoniu. Şi desigur, impactul este asupra rezultatului profitului net şi asupra modului în care se încasează dividende şi impozit profit la bugetul de stat. Norme pentru indemnizaţii de diurnă, transport, cazare, norme pentru telefonia mobilă, acelaşi plafon au şi dumnealor. Dacă noi facem un efort, fac şi dumnealor acelaşi efort. Şi urmează partea din nou corectă, dar dură cheltuielile de sponsorizare, activităţi sportive, culturale la maxim 0,25% din cifra de afaceri. Aici procentul acesta îl mai testăm, să nu fie o decizie foarte dură, dar necesară", a afirmat Marcel Boloş.

Potrivit ministrului Finanţelor, salariul conducătorii instituţiilor publice autonome, autorităţilor şi agenţiilor autonome nu mai poate depăşi de şase ori indemnizaţia brută a unui ministru.

"Este absolut inacceptabil să auzim în spaţiul public cum diverse autorităţi şi agenţii au salarii halucinante. Nu vreau să dau aici exemple, dar le ştiţi şi dumneavoastră le ştiţi mai bine decât mine. Haideţi să fiind de acord cu această impunere, cu această limită, le ştiţi care sunt instituţiile publice autonome şi le cunoaşte şi nivelul de salarizare. Normative de cheltuieli. Şi dumnealor vor avea aceleaşi normative de cheltuieli la personal, la parcuri de autoturisme, la combustibil, la indemnizaţii de diurnă, transport, cazare şi partea de telefoane mobile. S-a terminat. Nu mai pot dumnealor să fie, într-un fel, noi în sectorul public într-alt fel. Măsurile sunt disproporţionate. Ba la cei anumiţi bugetari nu se aplică. E ca şi la facilităţile fiscale, când pentru unii este mumă, pentru alţii este ciumă. Nu. Este acelaşi tratament corect şi echitabil inclusiv pentru instituţiile publice autonome din subordinea Parlamentului. Salariile personalului din subordine nu mai pot depăşi 80% din indemnizaţia salariul conducătorului de instituţie. Am uitat şi la companiile de stat şi cele locale. Exact acelaşi plafon îl au de 80%, exact acelaşi nivel al funcţiilor de conducere de 8%, deci nu mai pot avea neştire acest nivel al funcţiilor de conducere şi plafonarea salariilor de 80% este valabil şi la companiile de stat", a spus Marcel Boloş.

În opinia acestuia, instituţiile publice autonome, companiile cu capital de stat sau cele de subordonare locală lucrează pentru statul român şi trebuie să aibă o relaţie de onestitate cu cei care apelează la serviciile lor.

"Aceste entităţi, instituţii publice autonome, companii cu capital de stat, companii de subordonare locală trebuie să înţeleagă rostul pentru care există, lucrează pentru statul român şi pentru autorităţile publice locale şi centrale. Nu lucrează cu alt scop. Îmi place să cred că regulile acestea fac şi sunt un moment de cotitură pentru ceea ce înseamnă toate nivelurile acestea ale entităţilor care funcţionează în domeniul public şi să înţeleagă misiunea pe care o au, de a lucra pentru statul român, de a lucra pentru autorităţile publice locale şi centrale şi de a avea o relaţie de onestitate cu cei care apelează la serviciile lor", a mai declarat Marcel Boloş. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 20

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic 10-04-2025 18:07

ANCOM a adoptat noi reguli pentru resursele de numerotație și transferul numerelor între operatori

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a adoptat noi reguli pentru resursele de numerotație și transferul numerelor între operatori, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES. 'În cadrul ședinței Consiliului Consultativ de astăzi, ANCOM a adoptat decizia care completează și clarifică cadrul de re

Economic 10-04-2025 16:45

Burduja: La această oră, peste 30% din energia României este produsă de eoliene

Peste 30% din energia României este produsă de eoliene la această oră, la care se adaugă 20% hidro și 11% fotovoltaic, a scris, joi, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Vântul bate bine pentru România! La această oră, peste 30% din energia României este produsă de eoliene. Acest prag simbolic este un semnal clar: tr

Economic 10-04-2025 14:55

Mircea Fechet: În România sunt între 10.419 și 12.770 de urși bruni; numărul optim este de 4.000

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat, joi, că în România se află între 10.419 și 12.770 de urși bruni, 95% fiind probabilitatea de acoperire a intervalului estimat, în timp ce numărul optim de exemplare este de 4.000. Mircea Fechet a participat la o conferință de presă dedicată prezentării, în pre

Economic 10-04-2025 14:34

Ministerul Finanțelor a atras, joi, aproape un miliard de lei de la bănci

Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 984,6 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 64 luni, la un randament mediu de 7,47% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 600 de milioane de lei,

Economic 10-04-2025 14:32

Opt din zece români returnează ambalajele cu simbol SGR; jumătate sunt motivați de recuperarea garanției plătite (studiu)

Opt din zece români (82%) returnează toate ambalajele cu simbol SGR, procent în creștere cu 12% comparativ cu iunie 2024 (70%), iar 51% sunt motivați în principal de recuperarea garanției plătite, conform rezultatelor studiului realizat de Reveal Marketing Research. În ceea ce privește frecvența cu care românii returnează ambalaje

Economic 10-04-2025 12:35

Tentative de fraudă de tip spoofing în numele Băncii Naționale a României

Banca Națională a României avertizează cu privire la intensificarea tentativelor de fraudă prin apeluri telefonice, mesaje și site-uri care disimulează o comunicare oficială a instituției bancare în vederea obținerii de date personale sau pentru efectuarea unor acțiuni care pot duce la tranzacții financiare bazate pe informații false.

Economic 10-04-2025 12:30

ANRE propune o garanție de 30% din valoare pentru contractele încheiate pe piețele de energie electrică

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a publicat joi, în consultare publică, un proiect de Ordin privind introducerea pentru contractele încheiate pe piețele de energie electrică a unei garanții sub forma unui procent din valoarea contractelor, propunerea fiind ca această garanție fie de 30%, a declarat, într-o conferință de presă

Economic 10-04-2025 11:34

Burduja: ONG-uri de mediu încearcă să blocheze printr-o nouă acțiune în justiție proiectul Neptun Deep

ONG-uri de mediu încearcă să blocheze printr-o nouă acțiune în justiție, complet nemotivată, proiectul Neptun Deep, care va scoate România și întreaga regiune din dependența energetică față de Rusia, a anunțat, joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Nu cedăm! Astăzi nu voi vorbi ca ministru sau ca om politic.

Economic 10-04-2025 11:15

DISB2025/Negrescu: România are toate argumentele să devină unul dintre liderii digitalizării europene

România are toate argumentele să devină unul dintre liderii digitalizării europene și faptul că, astăzi, discutăm despre blockchain, securitate, infrastructură și Inteligență Artificială ne arată că nu mai suntem doar spectatori la revoluția digitală, a declarat, joi, vicepreședintele Parlamentului European (PE), Victor Negrescu, într-un mesaj video trans

Economic 10-04-2025 11:05

Creșteri de până la 4,6% ai indicilor bursieri, la începutul ședinței de joi de la BVB

Bursa de Valori București (BVB) a început în creștere pe toți indicii ședința de joi, iar rulajul se cifra, după 15 minute de la deschidere, la 13,343 milioane de lei (2,68 milioane euro), din care 11,71 milioane lei (2,35 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de comp

Economic 10-04-2025 10:28

DISB2025/Anca Dragu: Finanțele digitale nu mai sunt doar un trend, ci o realitate prezentă

Finanțele digitale nu mai sunt doar un trend, ci o realitate prezentă, și înseamnă comisioane mai mici, acces mai ușor, viteză mai mare și productivitate sporită, a declarat, joi, la evenimentul la Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu. 'Prezența unui guvernator al unei

Economic 10-04-2025 10:12

DISB2025/Ivan: Peste 30 de servicii publice vor fi disponibile până la sfârșitul anului 2025, prin Cloud-ul guvernamental

Cloud-ul guvernamental al României va pune la dispoziția cetățenilor peste 30 de servicii publice până la sfârșitul acestui an, a anunțat, joi, la evenimentul la Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan. 'Modul în care vrem să

Economic 10-04-2025 10:07

DISB2025/Vevera (ICI București): Tehnologia blockchain devine mai complexă și avem nevoie de oameni calificați care să o înțeleagă

Tehnologia blockchain oferă atât un potențial incredibil, cât și noi provocări în materie de reglementare și aplicare, iar pe măsură ce această tehnologie devine mai complexă, avem nevoie de oameni calificați care să o înțeleagă, a declarat, joi, la evenimentul la Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025, directorul general al Institutu

Economic 10-04-2025 09:48

INS: Sporul natural al populației României s-a menținut negativ și în a doua lună a anului

Numărul nașterilor și cel al deceselor, înregistrate în februarie 2025, au scăzut atât față de perioada similară a anului trecut, cât și comparativ cu luna precedentă, iar sporul natural s-a menținut negativ, la minus 10.559 de persoane, arată datele publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform st

Economic 10-04-2025 09:44

INS: Produsul intern brut a crescut în 2024 cu 0,8% față de anul anterior

Produsul intern brut estimat pentru anul 2024 a fost de 1.760,11 miliarde de lei prețuri curente, în creștere, în termeni reali, cu 0,8% față de anul 2023, informează joi Institutul Național de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, PIB a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,6%, comparativ cu trimestrul III 2024,