Consiliul Concurenţei: Preţul laptelui înregistrează în continuare reduceri medii de 20%, în urma implementării acordului voluntar

Preţul la raft al laptelui proaspăt, de provenienţă românească, continuă să înregistreze reduceri, în medie, de peste 20% în luna iunie, ca urmare a implementării acordului voluntar temporar între retaileri şi procesatori, potrivit datelor analizate de Consiliul Concurenţei.
Autoritatea de concurenţă precizează, într-un comunicat, că a analizat preţurile pentru 90 de produse (sortimente de lapte) de la 21 de procesatori şi comercializate de cele mai mari 10 reţele din România.
Iniţial, analiza a avut la bază datele valabile pentru 5 mai 2023, iar etapa următoare a inclus informaţiile disponibile în data de 12 iunie 2023.
Astfel, în mai, luna în care a fost implementat acordul, preţul laptelui românesc, atât cel de 1,5% grăsime, cât şi cel de 3,5%, a scăzut cu 19,89%, iar în iunie, preţul la raft a înregistrat reduceri cu 20,54%.
Acordul voluntar între retaileri şi procesatori pentru reducerea preţului laptelui proaspăt de consum a intrat în vigoare la data de 1 mai 2023, pentru o perioadă de şase luni.
La acordul voluntar participă, în prezent, toate marile reţele comerciale şi toţi procesatorii care îndeplinesc condiţiile: să comercializeze lapte proaspăt, românesc care costa peste 7 lei/litru (fără să fie inclus în vreo promoţie) la data de 11 aprilie 2023.
"Consiliul Concurenţei s-a implicat în acţiunile de implementare a acestui acord pentru a îndruma companiile interesate să participe astfel încât să nu rişte încălcarea regulilor de concurenţă. Consiliul Concurenţei va continua monitorizarea acestei iniţiative împreună cu instituţiile responsabile, precum Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), utilizând aplicaţia Monitorul Preţurilor la Alimente, şi va prezenta informaţiile Guvernului care va decide dacă se impun măsuri", se arată în comunicatul instituţiei. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ROMPAN: Sectorul de panificație va avea 165 de milioane de euro pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi
Sectorul de panificație din România va avea la dispoziție 165 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi, iar primele proiecte ar putea fi depuse începând cu luna iunie, a declarat pentru AGERPRES președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panif
CNAB a recepționat noi lucrări de modernizare a Aeroportului Henri Coandă
Compania Națională Aeroporturi București anunță că, joi, 17 aprilie, au fost recepționate noi lucrări de modernizare prevăzute în cadrul fazei a treia din proiectul de sistematizare a suprafeței de mișcare a Aeroportului Henri Coandă. Potrivit unui comunicat al CNAB, investiția a vizat lucrări de amploare la mai multe obiective și face parte din strategi
Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie
Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că a efectuat atât plata pensiilor, cât și livrarea anticipată a alocațiilor, indemnizațiilor și altor ajutoare sociale. Un sprijin suplimentar în această lună l-a reprezentat ajuto
Producția de gaze a scăzut cu aproape 2% în primele două luni; importurile s-au majorat cu 23% (INS)
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2025, de 1,26 milioane tone echivalent petrol, cu 23.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,9%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, în primele două luni din acest an, import
Boloș anunță oportunități de finanțare din fonduri europene pentru sănătate publică, servicii sociale și microîntreprinderi
Cele mai importante oportunități de finanțare din fonduri europene acoperă domenii esențiale precum sănătate publică, servicii sociale și susținerea micilor afaceri locale, a anunțat, joi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'Nu lăsăm informația să se piardă: azi vă prezint cele mai importante oportunități de fin
CNS Cartel ALFA: Directiva privind salariul minim adecvat reprezintă un colac de salvare pentru milioane de lucrători
Peste 20 de milioane dintre cei mai slab plătiți lucrători din Uniunea Europeană ar putea beneficia de o creștere salarială dacă directiva privind salariul minim adecvat va fi pe deplin implementată în statele membre, susțin reprezentanții CNS 'Cartel ALFA'. 'Directiva privind salariul minim adecvat este o legislație deosebit
OIV: Producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024, ajungând la 3,7 milioane hectolitri
Din cauza condițiilor climatice dificile, grindină și secetă în perioade critice, producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024 comparativ cu 2023, ajungând la 3,7 milioane hectolitri, aceasta fiind una dintre cele mai semnificative scăderi procentuale din Uniunea Europeană, arată cel mai recent raport publicat de Organizaț
ANPC va afectua controale la furnizorii de energie electrică, până la jumătatea lunii iunie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura, timp de trei luni, acțiuni de control la nivel național pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice. 'În perioada 17 aprilie - 16 iunie 2025, Auto
Iuliu Stocklosa a fost reales președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București
Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) l-a reales, joi, în funcția de președinte pe Iuliu Stocklosa. Potrivit unui comunicat al CCIB, Iuliu Stocklosa a fondat, în 1990, compania East Electric, membră a CCIB încă de la înființare. East Electric activează în prin
Maramureșul și Bucovina sunt printre cele mai căutate destinații de către români pentru vacanța de Paște (platformă)
Maramureșul și Bucovina au fost printre cele mai căutate destinații de către turiștii români pentru vacanța de Paște, conform unui studiu realizat de o platformă de rezervări. 'Cu peisaje spectaculoase, tradiții și obiceiuri autentice, cele două regiuni din nordul țării continuă să atragă anual sute de turiști. Aproximativ 41% dintre
Ministerul Finanțelor a împrumutat joi aproape 720 de milioane lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 719,4 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Suma împrumutată prin emisiunea de certificate de trezorerie cu discont are maturitatea la 11 luni, iar randamentul mediu e
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025 (studiu)
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025, relevă un studiu realizat de EY România, care dezvăluie preferințele consumatorilor pentru cheltuielile legate de această perioadă, într-un context marcat de inflație ridicată și instabilitate economică. Potrivit EY România, sondajul evidențiază accentul pus
ANCOM: Platformele online foarte mari au obligația de a atenua riscurile sistemice asupra proceselor electorale
Furnizorii de platforme online și de motoare de căutare online foarte mari au obligația de a evalua și atenua riscurile sistemice identificate, precum diseminarea de conținut ilegal, efectele negative asupra exercitării drepturilor fundamentale și asupra discursului civic sau proceselor electorale, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Naționale pentru Adm
ANPC: Cozonaci cu până la 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine, compoziție înșelătoare și probleme la declarația nutrițională
Inspectorii pentru protecția consumatorilor au analizat cozonacii puși în vânzare în marile lanțuri de retail din România și atrag atenția asupra aditivării excesive, în condițiile în care au fost identificate până la 21 de E-uri, compoziției înșelătoare cu ingrediente ambigue și problemelor la declarația nutrițională.
Apele Române: Barajul Valea de Pești funcționează în parametri normali
Barajul Valea de Pești funcționează în parametri normali și nu există niciun pericol pentru populație sau infrastructură, a anunțat, joi, Administrația Națională 'Apele Române'. Potrivit instituției, toate măsurile necesare pentru menținerea siguranței în exploatare au fost deja implementate, iar structura barajului nu este afectată.