Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara
Acțiune de amploare a polițiștilor pe raza municipiului Deva, în scopul asigurării climatului de ordine și siguranță publică. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul unui câine specializat în detectarea persoanelor ascunse în mijloace de transport, care a fost folosit în desfășurarea verificărilor în teren.
În ziua de 17 aprilie și în noaptea de 18 aprilie a.c., polițiștii au desfășurat, în municipiul Deva, o acțiune de tip 'razie', pentru asigurarea unui climat de siguranță publică, în zonele considerate cu risc criminogen. Acțiunea a avut ca obiectiv principal prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, precum și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere grave. Un alt obiectiv important al activităților polițiștilor l-a reprezentat prevenirea și combaterea migrației ilegale, precum și identificarea persoanelor implicate în activități comerciale ilicite.
În cadrul acțiunii, polițiștii au desfășurat controale în zonele cu risc criminogen ridicat, inclusiv în spațiile frecventate de persoane aflate în tranzit.
În cadrul raziei, au fost angrenați peste 55 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Deva și din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, protecția animalelor, transporturi, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și specialiști criminaliști.
Acțiunea a beneficiat și de sprijinul lui Doc, un câine din rasa ciobănesc german specializat în detectarea persoanelor ascunse în mijloace de transport, care s-a dovedit a fi extrem de important în desfășurarea verificărilor în teren. Patrupedul, antrenat special pentru detectarea persoanelor ascunse în mijloace de transport, a contribuit la verificarea mai multor autovehicule de transport marfă și pasageri, oferind rezultate precise în timp real. În cursul acțiunii, nu au depistate persoane aflate în astfel de situații.
În cadrul raziei, polițiștii au legitimat 358 de persoane, prin utilizarea aplicației E-DAC, au verificat 23 de societăți comerciale, 5 posesori legali de arme, au verificat și instruit 12 agenți de securitate și au oprit în trafic, pentru control, 128 de autovehicule, 32 conducători auto fiind testați, în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
De asemenea, au fost verificate peste 33 de persoane ce fac obiectul unor proceduri judiciare, iar 4 persoane au fost conduce la sediul unității, pentru amprentare.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 42.215 de lei, 25 dintre sancțiuni vizând încălcări ale legislației rutiere (fiind luată și măsura complementară a reținerii unui certificat de înmatriculare).
Polițiștii au fost sprijiniți de jandarmii din cadrul I.J.J. Hunedoara și de cei ai Brigăzii Mobile Timișoara
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara va lua, în continuare, toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice în județul Hunedoara.
Tot ieri, ca urmare a comunicării buletinului de analiză toxicologică care a confirmat prezență în organism a unei substanțe psihoactive, polițiștii Poliției Orașului Călan au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 36 de ani, din Călan, care a fost depistat de polițiști în trafic la data de 13 aprilie 2025, în jurul orei 20:50, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Călan.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, care a indicat o valoare pozitivă privind consumul unei substanței prihoactive, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală din Hunedoara, pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise, fiindu-i, totodată, reținut permisul de conducere.
Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.
-
Recomandări preventive pentru un trafic rutier în siguranță:
Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, polițiștii le recomandă participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să se informeze cu privire la condițiile meteo și la tronsoanele de drum pe care le vor parcurge. Conduceți cu prudență, măriți distanța de siguranță în mers, adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante.
În condițiile unui trafic aglomerat, condițiile meteo nefavorabile pot determina apariția unor blocaje rutiere temporare. Păstrați-vă calmul, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile! Nu vă angajați în depășirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate și efectuați fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.
Nu consumați alcool și nu conduceți dacă simțiți că sunteți obosiți! Nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceți, iar pentru a comunica folosiți sistemele hands-free.
Pietonii sunt rugați să își ia toate măsuri de precauție pentru a fi siguri că sunt observați în trafic de către șoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric și numai după ce sunt siguri că intenția lor de a traversa a fost observată de către șoferi!
Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic.
Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].