OIV: Producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024, ajungând la 3,7 milioane hectolitri
Din cauza condițiilor climatice dificile, grindină și secetă în perioade critice, producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024 comparativ cu 2023, ajungând la 3,7 milioane hectolitri, aceasta fiind una dintre cele mai semnificative scăderi procentuale din Uniunea Europeană, arată cel mai recent raport publicat de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV).
Cu toate acestea, România reușește să își mențină poziția pe harta mondială a vinului, atât prin suprafața cultivată, cât și prin rolul său în consumul intern. Potrivit OIV, România se numără printre primele zece țări cu cele mai mari suprafețe viticole. La acest indicator, România ocupă în continuare un loc important în clasamentul global, cu o suprafață totală cultivată cu viță de vie de 187.000 de hectare (din care 8.179 hectare struguri de masă), înregistrând o ușoară creștere a suprafeței față de 2023 (+0,1%). 'Aceasta o plasează pe locul 8 la nivel mondial, depășind țări precum Portugalia, Chile sau Australia. România se numără printre puținele state membre ale Uniunii Europene care au înregistrat o creștere în 2024, alături de Italia și Grecia, în contextul unui declin generalizat la nivel european', se arată într-un comunicat al Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole ( ONVPV), transmis AGERPRES.
În ceea ce privește consumul intern, România a înregistrat o scădere de 11,4%, cu un total estimat de 3 milioane hectolitri consumați în 2024. În ciuda acestui declin, consumul se menține cu 4% peste media ultimilor cinci ani, semnalând o relativă reziliență a pieței interne, în pofida presiunilor economice și inflaționiste, au transmis reprezentanții ONVPV.
La nivel global, anul 2024 a fost unul dificil pentru sectorul vitivinicol la nivel mondial, marcat de condiții climatice extreme, scăderi istorice ale producției și un consum global în continuă scădere. Potrivit OIV, producția globală de vin (excluzând musturile și sucurile) a scăzut la 225,8 milioane hectolitri, cel mai redus nivel din 1961.
De asemenea, estimările OIV pentru 2024 indică un consum mondial de 214,2 milioane hectolitri, în scădere cu 3,3% față de 2023 și cel mai scăzut din 1961. Tendința descrescătoare, începută în 2018, reflectă schimbările în comportamentul consumatorilor, preferințele generaționale, dar și presiunile economice precum inflația și scăderea puterii de cumpărare.
Uniunea Europeană a produs 138,3 milioane hectolitri (hl) în 2024 (-3,5% față de 2023), înregistrând cea mai mică producție din secolul XXI. Italia rămâne cel mai mare producător mondial (44,1 milioane hl), urmată de Franța (36,1 milioane hl, în scădere drastică cu 23,5%) și Spania (31 milioane hl).
Volumul comerțului internațional cu vin a stagnat la 99,8 milioane hectolitri, dar valoarea exporturilor a rămas ridicată la 35,9 miliarde euro, datorită prețurilor medii mari (3,60 euro/litru). Categoria vinurilor îmbuteliate a reprezentat 50,8% din volum și 67% din valoare, în timp ce vinurile spumante și bag-in-box au înregistrat scăderi atât în volum, cât și în valoare.
În acest context, OIV subliniază că adaptarea la schimbările climatice, inovația în viticultură și reconectarea cu noile generații de consumatori devin priorități strategice pentru toate regiunile lumii. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Autorizațiile de construire pentru clădiri rezidențiale au scăzut cu 15,5% în primele nouă luni
Numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale a scăzut în primele nouă luni ale anului cu 15,5%, la 24.016, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate vineri. Scăderi s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-1.166 autor
Șapte din zece români își propun să cheltuiască cel mult 1.000 de lei de Black Friday(sondaj)
Black Friday 2026 găsește consumatorii români mai atenți la cheltuieli, pe fondul creșterii prețurilor și al presiunii asupra bugetelor personale, aproape 63% dintre aceștia intenționând să aloce cumpărăturilor sume mai mici decât anul trecut, în timp ce 34% își reduc bugetul cu cel puțin jumătate, relevă un sondaj de specialitate.
INS: Emisiile industriale GES au scăzut cu 39,3% în 2024 față de 2008; emisiile generate de gospodării, în creștere cu 1,1%
Emisiile industriale de gaze cu efect de seră (GES) au scăzut în România cu 39,2%, în cursul anului 2024, comparativ cu nivelul din 2008, în timp ce emisiile generate de gospodării au totalizat 22,6 milioane tone, în creștere cu 1,1% față de anul 2023, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Con
Inteligența artificială în firmele din România, utilizare răspândită, dar integrare superficială (studiu)
Utilizarea inteligenței artificiale (IA) la nivelul firmelor din România este răspândită, dar integrarea sa este superficială, relevă un studiu de specialitate, dat, joi seara, publicității. Studiul 'Cum folosesc firmele din România inteligența artificială?' a fost întocmit pe baza unui sondaj realizat de MIA, &
Ministrul delegat pentru Digitalizare: Îmi doresc ca toate imprimantele din minister să dispară
Ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (AI), Bogdan Dumitru, susține că dorește ca toate imprimantele din minister să dispară, după ce, într-o săptămână de la preluarea portofoliului, a văzut aproape un sfert de metru cub de hârtie ''pe care trebuia să o și citească''. 'Într
Chisăliță: România susține securitatea aprovizionării, tarife de rețea transparente și competitivitatea industriei energetice europene
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a prezentat în cadrul reuniunii Consiliului Energie, desfășurată joi la Luxemburg, prioritățile României în dezbaterea privind tarifele de rețea și accelerarea electrificării, cu accent pe reducerea costurilor pentru populație și întreprinderi. Potrivit unui comunicat al Ministerul
CNSP revizuiește prognoza pentru 2026: economia României ar urma să scadă cu 0,4%
Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) estimează pentru anul 2026 o contracție economică de 0,4%, față de o creștere de 0,1% anticipată în prognoza anterioară, ceea ce reprezintă o revizuire în scădere cu 0,5 puncte procentuale. În ceea ce privește valoarea nominală a PIB, aceasta a fost revizuită în sens asc
Barbu: România se dezvoltă prin investiții și producție românească
România se dezvoltă prin investiții și producție românească, de aceea, este esențial să deblocăm investițiile care au stagnat în ultimele luni, a afirmat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Barbu a vizitat unitatea de producție dezvoltată de Cris-Tim prin programul Investalim.
ROMARM își va consolida securitatea fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale
ROMARM își va consolida măsurile de securitate fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale primite de la instituțiile statului, iar conducerea companiei speră ca noul guvern să susțină investițiile și modernizarea industriei de apărare. 'Noi suntem parte din infrastructura critică a Rom
Ministerul Finanțelor: Rectificarea bugetară menține deficitul la 6,2% din PIB și suplimentează fondurile pentru sănătate
Prima rectificare bugetară din 2026 menține deficitul la 6,2% din PIB pentru acest an, în condițiile în care veniturile bugetului general consolidat sunt revizuite în scădere cu 4,7 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,2 miliarde de lei, cele mai mari suplimentări nete fiind prevăzute pentru sănătate, potrivit unui comunicat transmis joi de Minist
Producția de energie a Hidroelectrica a crescut cu 10% în primele 9 luni din 2026
Grupul Hidroelectrica a înregistrat o producție de energie electrică brută de 9.601 GWh în primele nouă luni din acest an, în creștere cu 10% față de perioada similară din 2025, din care 9.416 GWh reprezintă producția brută obținută din surse hidro, conform datelor preliminare publicate joi pe site-ul Bursei de Valori București.
Bugetul asigurărilor sociale de stat, diminuat cu 16,68 milioane lei la venituri (proiect)
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 se diminuează cu 16,683 milioane lei, în timp ce cheltuielile pentru asistență socială se majorează cu 41,75 milioane lei, pentru plata drepturilor de pensie, conform proiectului de Ordonanță de Urgență privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului
Credite bugetare suplimentate, prin rectificarea bugetară, pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și MAI (proiect)
Proiectul de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2026, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor, prevede majorarea creditelor bugetare pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în timp ce diminuări sunt avute în vedere, printre altele, la Ministerul Finanțelor, Min
Nuclearelectrica: Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură
Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, situație care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, a anunțat, joi, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN). 'SN Nuclearelectrica SA informează că Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, în conformita
Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 3,5 miliarde lei (proiect rectificare)
Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2026 se majorează cu 3,505 miliarde lei, în contextul în care veniturile se diminuează, per sold, cu 4,707 miliarde lei, iar cheltuielile cu 1,201 miliarde lei, conform proiectului de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor.











