Hotărârea privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română, publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Siguranţă Feroviară Române (ASFR), entitate cu personalitate juridică distinctă, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, şi finanţată integral din venituri proprii, a fost publicată în Monitorul Oficial al României.
Instituţia, înfiinţată prin divizarea parţială a Autorităţi Feroviare Române (AFER) şi absorbţia Organismului de Licenţe Feroviare Român (OLFR), are atribuţii principale de autoritate naţională de siguranţă şi de licenţiere pentru transportul feroviar şi cu metroul, de certificare şi autorizare de siguranţă, autorizare/atestare personal, supraveghere în domeniul feroviar şi transport cu metroul, de autorizare a liniilor ferate industriale, precum şi cu alte atribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare aplicabilă. Până la încheierea contractului colectiv de muncă al ASFR, personalul beneficiază de drepturile de personal prevăzute în actualul contract colectiv de muncă al AFER.
ASFR este independentă în ceea ce priveşte organizarea, structura juridică şi procesul decizional, faţă de orice operator de transport feroviar, administrator/gestionar de infrastructură feroviară, solicitant sau entitate contractantă şi de orice entitate care atribuie contracte de servicii publice. În calitate de autoritate responsabilă cu acordarea licenţelor de transport feroviar, ASFR nu furnizează servicii de transport feroviar.
Potrivit documentului, personalul de specialitate al ASFR are drept de acces/audit/control şi inspecţie de stat pe toate mijloacele de transport feroviar, inclusiv în cabina de conducere a acestora, în unităţile cu specific feroviar care funcţionează sub autoritatea sau în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în unităţile operatorilor de transport feroviar/operatorilor care efectuează numai manevră feroviară, în unităţile administratorului şi gestionarilor de infrastructură feroviară, pe liniile ferate industriale, în unităţile certificate ca entităţi responsabile cu întreţinerea vehiculelor feroviare, în unităţile aferente transportului cu metroul, precum şi în unităţile destinate altor tipuri de transport pe şine.
Activitatea ASFR în teritoriu se face prin Inspectoratele de Siguranţă Feroviară Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa. Inspectoratele de Siguranţă Feroviară sunt structuri teritoriale din cadrul ASFR, fără personalitate juridică, care se regăsesc în structura organizatorică a ASFR aprobată prin ordin al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, având atribuţii de deplasare la locul producerii accidentelor sau incidentelor, de efectuare de inspecţii de stat având ca scop verificarea măsurilor luate în vederea restabilirii circulaţiei feroviare şi atribuţii în legătură cu autorizarea şi certificarea de siguranţă.
ASFR, prin structurile sale, în calitate de autoritate naţională de siguranţă, îndeplineşte o serie de atribuţii specifice, printre care: acordă/suspendă/retrage licenţele de transport feroviar din România pentru operatorii care efectuează transport feroviar, operatorii care efectuează numai manevră feroviară, operatorii care efectuează transport urban cu metroul, intermediarii activităţilor de transport pe calea ferată şi operatorii care efectuează unele categorii de servicii de transport feroviar care nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european, cu modificările şi completările ulterioare; acordă/suspendă/retrage licenţele/certificatele/autorizaţiile necesare desfăşurării transportului pe căi ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic şi/sau altor tipuri de transport pe şine; supraveghează prin acţiuni specifice de control, inspecţie şi audit utilizarea în activităţile de întreţinere a subsistemelor structurale şi a vehiculelor feroviare a componentelor critice pentru siguranţă; întocmeşte periodic evidenţa şi statistica accidentelor şi incidentelor produse pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul şi furnizează datele statistice pentru Institutul Naţional de Statistică.
De asemenea, autorizează punerea în funcţiune a subsistemelor de energie, infrastructură şi control-comandă şi semnalizare terestre care sunt amplasate sau exploatate pe teritoriul României; eliberează, reînnoieşte, modifică, restricţionează şi revocă certificatele unice de siguranţă acordate operatorilor de transport feroviar; eliberează, reînnoieşte, modifică, restricţionează şi revocă certificatele unice de siguranţă acordate operatorilor care desfăşoară numai manevră feroviară; eliberează, vizează, reînnoieşte, modifică, restricţionează şi revocă autorizaţiile de siguranţă acordate administratorului/gestionarilor de infrastructură feroviară; eliberează, reînnoieşte, modifică, restricţionează şi revocă certificatele acordate entităţilor responsabile cu întreţinerea vehiculelor feroviare; eliberează, suspendă, revocă sau modifică autorizaţiile de tip şi/sau de introducere pe piaţă a vehiculelor feroviare, precum şi autorizaţiile temporare de utilizare a vehiculelor feroviare pentru teste pe reţea; eliberează, suspendă, revocă sau modifică autorizaţiile de introducere pe piaţă a vehiculelor feroviare exceptate de la aplicarea specificaţiilor tehnice de interoperabilitate (STI).
Conducerea ASFR este asigurată de un consiliu de conducere format din 5 membri din care nu pot face parte reprezentanţi din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Preşedintele consiliului de conducere este directorul general al ASFR.
La 31 ianuarie 2023, Guvernul a decis, în şedinţă, reorganizarea Autorităţii Feroviare Române (AFER) şi crearea Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română (ASFR), instituţii publice din domeniul feroviar în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Potrivit unui comunicat al Executivului, astfel se asigură adaptarea situaţiei juridice din domeniul transportului feroviar la realitatea pachetului IV feroviar, simplificarea circuitului birocratic, fluidizarea deciziei, precum şi independenţa în ceea ce priveşte organizarea şi procesul decizional.
"Autoritatea Feroviară Română (AFER), ca instituţie publică de siguranţă naţională, preia prin absorbţie, activitatea, personalul şi patrimoniul Organismului Notificat Feroviar Român (ONFR). În acest fel, AFER devine organism de evaluare a conformităţii care va îndeplini atribuţiile de "organism notificat" şi "organism desemnat" de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, responsabil cu activităţile de evaluare a conformităţii, inclusiv etalonare, încercare, certificare şi inspecţie", se arăta în comunicat.
De asemenea, s-a prevăzut crearea Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română (ASFR), entitate cu personalitate juridică distinctă, ca urmare a divizării parţiale a AFER şi prin absorbţia Organismului de Licenţe Feroviare Român (OLFR).
"Ca nou înfiinţată autoritate naţională de siguranţă şi licenţiere pentru transportul feroviar şi cu metroul, ASFR preia de la cele două instituţii (ASFR şi OLFR - anterior organisme din cadrul AFER) activitatea, structura de personal şi patrimoniul din domeniu. Astfel, Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română devine responsabilă de respectarea condiţiilor necesare pentru garantarea siguranţei sistemului feroviar din România referitoare la proiectarea, construirea, punerea în funcţiune, modernizarea, reînnoirea, exploatarea şi întreţinerea elementelor acestui sistem, precum şi la calificările profesionale şi condiţiile de sănătate şi de siguranţă aplicabile personalului care contribuie la exploatarea şi întreţinerea sa", conform comunicatului. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Piața terenurilor, dominată de investitorii români, se adaptează incertudinilor politice și evoluțiilor economice (analiză)
Piața terenurilor din România a încheiat anul 2024 cu un rezultat solid de tranzacții de aproximativ 450 milioane euro, în pofida climatului dificil, marcat de incertudini politice și evoluții economice, nivelul fiind comparabil celui din 2023, reiese dintr-o analiză de specialitate publicată miercuri de către compania de consultanță imobiliară Coll
Produsele agroalimentare românești, promovate la ''Săptămâna Verde 2025''
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) participă la expoziția internațională ''Săptămâna verde 2025'' cu un stand de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, în cadrul căruia experți din MADR promovează produsele agroalimentare românești recunoscute la nivel național și
Bursa de la București a deschis cu scăderi pe majoritatea indicilor ședința de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis miercuri în scădere pe aproape toți indicii, iar rulajul se cifra la 2,79 milioane de lei (562.046 euro) după 45 de minute de la debutul ședinței. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,18%, iar indicele
Producția industrială a scăzut cu 1,8% în primele 11 luni din 2024 (INS)
Producția industrială a scăzut, în primele 11 luni din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, cu 1,8% ca serie brută și cu 1,6% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, potrivit datelor publicate vineri de
Burduja: La hidro am pierdut anul trecut circa 4.000 GWh; 2% din producția de energie a fost de la prosumatori
Producția de energie hidroelectrică a scăzut anul trecut cu circa 4.000 GWh, din cauza secetei, dar s-a înregistrat o creștere pe partea de fotovoltaice, iar prosumatorii au asigurat 2% din toată producția de electricitate, a anunțat, marți, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'La nuclear suntem cu cifre similare (celor din 2023 n.r), mizăm și am
Burduja: Capacitatea de interconexiune a României a crescut și putem miza pe aproape 4.000 de MW, în prezent
Capacitatea de interconexiune a României a crescut ca urmare a investițiilor derulate de Transelectrica în ultimii ani și în prezent putem miza pe importuri de aproape 4.000 de MW, a declarat, marți, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la finalul ședinței Comandamentului energetic de iarnă. 'Vreau să felicit Transelectrica pentru inves
Echipamentul electric al Unității 0 de la Cernavodă, afectat de un incendiu minor, este izolat și se fac investigații; fără impact pe partea nucleară (Nuclearelectrica)
Echipamentul electric al Unității 0 (sistem auxiliar), situat în partea clasică a CNE Cernavodă, afectat marți de un incendiu minor, este în prezent izolat și se fac investigații pentru i
Arcada și Alstom, câștigătoarele licitației pentru modernizarea infrastructurii CF dintre stațiile București Nord-Jilava-Giurgiu Nord-Frontieră-lot 2
Asocierea Railworks, formată din Arcada Company (lider asociere) și Alstom Transport (asociat), a câștigat procedura de licitație publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a infrastructurii de cale ferată dintre stațiile București Nord - Jilava - Giurgiu Nord - Giurgiu Nord Frontieră - lot 2, informează, marți, CFR SA. Oferta finan
Izvoranu (Confederația 'Patronatul Român'): Abordarea asta rigidă de înăsprire a mediului fiscal este cea mai proastă opțiune
Abordarea rigidă, de înăsprire a mediului fiscal, este cea mai proastă opțiune pe care o poate lua la ora actuală Guvernul, a declarat, marți, Adrian Izvoranu, vicepreședinte al Confederației 'Patronatul Român'. 'În general, abordarea asta rigidă, de înăsprire a mediului fiscal, este cea mai proastă opțiune pe care o poate l
Wizz Air reîncepe să opereze curse regulate de pe Aeroportul Băneasa
Wizz Air reia, de miercuri, operarea curselor regulate de pasageri de pe Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu, a anunțat, marți, Compania Națională Aeroporturi București (CNAB). Primele zboruri au ca destinații Napoli și Cracovia. Wizz Air urmează să deschidă operarea de pe AIBB-AV și către Varșovia și Abu Dhabi, preci
Vânzările de locuințe au crescut în 2024 cu 7,6% în București și Ilfov și cu 6,6% la nivel național (analiză)
Vânzările de case și apartamente au crescut anul trecut cu 7,6% în București și Ilfov față de rezultatul înregistrat în 2023, în timp ce la nivel național s-au vândut cu 6,6% mai multe locuințe, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară SVN România, pe baza statisticilor oficiale, remisă marți AGER
Contractul pentru supervizarea lucrărilor pe lotul 2A Ditrău - Grințieș, A8, a fost publicat în SEAP
Contractul pentru supervizarea lucrărilor pe lotul 2A Ditrău - Grințieș, cel mai lung lot al Autostrăzii Unirii (A8), a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), valoarea acestuia fiind cuprinsă între 64 și 75 milioane lei (fără TVA), a informat marți Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), pe pagina de Facebook.
Chisăliță (AEI): Ofertele de preț pentru energie electrică sunt de până la 13 ori mai mari după 1 aprilie
Consumatorii de energie electrică sunt invitați să încheie contracte avantajoase pe platforma ANRE - Comparator oferte-tip de furnizare a energiei electrice, însă aceștia riscă să încheie contracte păguboase accesând această platformă, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță. Potrivi
Grupul DIGI, contribuție de peste 1,3 miliarde de lei la bugetul de stat în anul 2024
Grupul DIGI a virat în cursul anului 2024 la bugetul de stat peste 1,3 miliarde de lei, reprezentând taxele, contribuțiile și impozitele aferente activităților desfășurate de toate entitățile sale din România. 'Compania pune în practică o strategie de business bazată pe investiții sustenabile și tehnologii avansate,
Cererile de rambursare a ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură se depun până pe 31 ianuarie (APIA)
Potențialii beneficiari ai ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină achiziționate și utilizate în agricultură pot depune, până la data de 31 ianuarie 2025 inclusiv, cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile aferente trimestrului IV al anului 2024, a anunțat marți Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură