Vânzările de locuințe au crescut în 2024 cu 7,6% în București și Ilfov și cu 6,6% la nivel național (analiză)
Vânzările de case și apartamente au crescut anul trecut cu 7,6% în București și Ilfov față de rezultatul înregistrat în 2023, în timp ce la nivel național s-au vândut cu 6,6% mai multe locuințe, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară SVN România, pe baza statisticilor oficiale, remisă marți AGERPRES.
Astfel, aproape 169.000 de unități rezidențiale au fost tranzacționate în 2024 în România, în timp ce numărul locuințelor vândute în București și Ilfov, cea mai mare piață regională a țării, au depășit 60.000 de unități, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), sintetizate de SVN România.
'2024 a fost un an bun pentru piața rezidențială locală, cu un vânzări în creștere, în ciuda unor estimări negative. Principalii factori care au dus la înregistrarea acestui rezultat au fost majorările de salarii, îmbunătățirea accesibilității generale a cumpărării unei locuințe și scăderea dobânzilor pe segmentul fix. Pe de altă parte, livrările de locuințe noi au scăzut în mai multe centre regionale din țară, inclusiv în București și împrejurimi, fapt care se va perpetua, din păcate, și în acest an. Cu vânzări în creștere și livrări în scădere, presiunea pe prețuri va crește și mai mult. Cu toate acestea, estimăm că 2025 va fi un nou an bun pentru piața rezidențială locală', a declarat Andrei Sârbu, director general al SVN România.
Potrivit analizei, Timișoara a redevenit în 2024 cea mai importantă piață rezidențială regională din România după regiunea București - Ilfov, ținând cont de numărul de locuințe tranzacționate, devansând Iași, Cluj - Napoca, Constanța și Brașov.
Cea mai pronunțată creștere a vânzărilor de locuințe în rândul celor mai importante piețe regionale a fost înregistrată în Iași, de 38,1%, în timp ce rezultatul cel mai slab a fost înregistrat în Brașov, unde numărul unităților rezidențiale vândute în 2024 a fost mai mic cu 11% comparativ cu rezultatul înregistrat în 2023.
SVN România este una dintre cele mai mari companii de consultanță imobiliară active în România și compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidențial. În cei șase ani de activitate, compania a tranzacționat peste 11.000 de locuințe, cu o valoare cumulată de peste 900 de milioane de euro, consultanții SVN fiind implicați în carierele lor în vânzarea a peste 31.000 de locuințe.
SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt țări și regiuni, în care activează peste 2.200 de consultanți imobiliari și personal administrativ. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nuclearelectrica: Ambele reactoare ale centralei Cernavodă sunt în stare sigură oprite
Ambele reactoare ale centralei CNE Cernavodă sunt în stare sigură oprite, cu menținerea acestora în parametri de siguranță, fără niciun risc operațional sau de securitate nucleară asociat, afirmă reprezentanții Nuclearelectrica, într-un raport remis Bursei de Valori București (BVB). 'SN Nuclearelectrica SA anunță, ca urmare a informațiilo
Eugen Rădulescu: Viitorul economiei rămâne extrem de incert; avem câteva zile să salvăm ce se mai poate din PNRR
Viitorul economiei românești rămâne extrem de incert, mai avem doar câteva zile pentru a salva ce se mai poate din Planul Național de Redresare și Reziliență și, dacă nu sunt adoptate legi care trenează deja de 5 ani, vom pierde miliarde de euro, atenționează economistul Eugen Rădulescu. 'Trăim de aproape 10 ani mult peste mijloacele noas
MMAP a îndeplinit ținta PNRR privind extinderea infrastructurii de apă și canalizare în aglomerările de peste 2.000 de locuitori
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a îndeplinit ținta PNRR privind extinderea infrastructurii de apă și canalizare pentru aglomerările de peste 2.000 de locuitori echivalenți, la nivel național fiind finalizați și recepționați 297 de kilometri de rețele de distribuție a apei și 947 de kilometri de rețele de canalizare. Potrivit unui comunica
O nouă sesiune de înscrieri în Programul 'Rabla' 2026 pentru persoane fizice demarează marți dimineața
Persoanele fizice care nu au reușit să se înscrie anterior în Programul 'Rabla' 2026 vor avea o nouă oportunitate de a solicita finanțare începând de marți, 25 august, a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES. Potrivit sursei citate, pentru noile înscrieri va fi
Electrica va dezvolta la Craiova o centrală de cogenerare de înaltă eficiență, hydrogen-ready și cu capacitate de black-start
Grupul Electrica a semnat luni contractul pentru dezvoltarea la Craiova a unei noi centrale de cogenerare de înaltă eficiență, pe motoare termice alimentate cu gaze naturale, care va furniza energie termică pentru sistemul de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) al municipiului și energie electrică în Sistemul Energetic Național. Conf
ANAT: Turismul riscă să devină un lux în România, nu o componentă firească a vieții de familie
Turismul riscă să devină un lux, nu o componentă firească a vieții de familie, în condițiile în care peste 60% dintre români nu își permit o săptămână de vacanță, atrag atenția reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), într-o analiză publicată luni. 'Datele publicate de Eurostat,
Activiștii Greenpeace din patru țări au protestat pe Marea Neagră față de vulnerabilitatea exploatărilor de gaze offshore
Activiști Greenpeace din România, Austria, Slovenia și Slovacia, aflați pe nava Arctic Sunrise, au protestat pașnic în apele internaționale ale Mării Negre pentru a atrage atenția asupra faptului că exploatările de gaze offshore sunt extrem de vulnerabile la atacuri militare și nu pot garanta securitatea energetică. Potrivit unui c
Sindicatele protestează marți la Ministerul Muncii și cer creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027
Mai multe federații sindicale vor organiza marți, între orele 11:00 și 13:00, o acțiune de protest în fața Ministerului Muncii, principalele revendicări fiind creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027 și deblocarea negocierilor colective la nivel sectorial și național, potrivit unui comunicat al Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa.
APIA plătește peste 49 de milioane de lei ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru serviciile de ameliorare a raselor prestate în luna iunie și trimestrul al doilea din 2026, informează instituția. Potrivit unui comunicat transmis AGERP
Report de peste 4,84 milioane de lei la Joker, pentru tragerea de joi
Un report de peste 2,55 milioane de lei (peste 484.900 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, categoria I, iar la Joker, la categoria I, este în joc un report de peste 4,84 milioane de lei (peste 920.500 de euro), a anunțat Loteria Română. Joi, 27 august, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/4
TAROM: Pasagerii cu mobilitate redusă pot solicita online, gratuit, asistență cu scaun rulant
Pasagerii TAROM cu mobilitate redusă pot solicita online, gratuit, asistență cu scaun rulant, atât în timpul rezervării biletului, cât și ulterior, din secțiunea dedicată gestionării rezervării, a anunțat, luni, compania. 'Ne dorim ca fiecare pasager TAROM să își poată organiza călătoria în condiții de siguran
Chisăliță: România nu duce lipsă de opinii despre energie, ci de adevăr spus complet și responsabilitate
România nu duce lipsă de opinii despre energie, ci de adevăr spus complet, de responsabilitate și de oameni dispuși să arate cine câștigă din fiecare 'soluție salvatoare', este de părere președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță. 'În ultima lună, energia a încetat să mai fie tratat
Sindicatul Național Meridian: O lege a salarizării nu trebuie să creeze noi discriminări
Reprezentanții Sindicatului Național Meridian resping noua formă a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, proiect care, în opinia organizației, afectează în mod direct veniturile și drepturile angajaților din Agenția Națională de Administrate Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română. Potrivi
BNR lansează luni prima monedă în formă de tablou, colorată, din argint, din seria 'Pictori români'
Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, începând de luni, o monedă din argint, colorată, realizată sub forma unui tablou și destinată colecționării, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea pictorului Nicolae Tonitza.
CNPP: 11.971 de beneficiari de pensii de serviciu, în iulie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2026, de 11.971 de persoane, cu unul mai mult față de luna precedentă, din care 7.925 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai mulți pensionari








