Noul regulament de furnizare a energiei electrice: Furnizorul are obligaţia să eşaloneze la plată sumele datorate de client

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat modificări consistente la regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, care întăresc drepturile acestora în scopul de a completa măsurile de protecţie, potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES.
Modificările menţionate au fost aprobate în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului de reglementare din data de 3 februarie 2023.
Noul regulament introduce o serie de beneficii, printre cele mai importante fiind faptul că furnizorul are obligaţia să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, în cazul emiterii facturii cu întârziere, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare.
Totodată, clientul vulnerabil are dreptul să beneficieze de eşalonarea la plată a facturii curente, fără penalităţi, la cerere, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi. De asemenea, clientul final are dreptul să i se notifice în mod corespunzător orice intenţie de modificare a condiţiilor/clauzelor contractuale.
Pe de altă parte, clientul final are dreptul să fie informat cu privire la consumul real de energie electrică şi la costurile reale, suficient de frecvent, astfel încât să aibă posibilitatea să îşi regularizeze propriul consum de energie electrică
Conform ANRE, clientul final are dreptul să încheie contracte de energie electrică la preţuri dinamice, cu condiţia să aibă un sistem de contorizare inteligentă.
"Furnizorul are obligaţia de a deţine o pagină de internet prin care pune la dispoziţia clientului final prin acces parolat, gratuit, în timp real şi securizat informaţii esenţiale la datele proprii privind valoarea facturilor emise şi istoricul de consum aferent locului de consum propriu, transmiterea indexului autocitit, transmiterea şi gestionarea solicitărilor/reclamaţiilor, respectiv un ghid cu explicaţii privind elementele din conţinutul modelului de factură de energie electrică utilizat în relaţia cu clienţii", se mai precizează în document.
Prin aprobarea noului Regulament, am vizat inclusiv simplificarea conţinutului facturii la energie electrică şi a anexei aferente acesteia, fiind astfel transpuse în integralitate prevederile Anexei 1 - Cerinţele minime privind facturarea şi informaţiile referitoare la facturare din Directiva (UE) 944/2019 privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică şi de modificare a Directivei 2012/27/UE.
În acest sens, conform noului Regulament, printre cele mai relevante elemente care vor fi cuprinse în viitoarele facturi ale clienţilor finali de energie electrică sunt: datele de identificare şi de contact ale furnizorului, inclusiv o linie telefonică de asistenţă pentru clienţi, adresă de e-mail şi un formular electronic online care să permită înregistrarea automată a solicitării, precum şi informaţii referitoare la intervalul de timp în care clientul poate transmite indexul autocitit, care nu poate fi mai mic de 5 zile.
Totodată, se va preciza numărul de telefon pus la dispoziţie de operatorul de distribuţie la care este racordat locul de consum la care clientul poate sesiza direct operatorului de distribuţie întreruperile în alimentarea cu energie electrică, precum şi alte probleme în alimentarea cu energie electrică.
Pe de altă parte, se va menţiona data de încetare a contractului, dacă contractul este încheiat pe perioadă determinată, precum şi intervalul de citire (în cazul clienţilor casnici se va specifica "maxim 3 luni").
Totodată, pentru o mai bună înţelegere a facturii la energie electrică, clienţii finali vor primi şi o anexă care va cuprinde, obligatoriu, o serie de informaţii utile, cele mai relevante dintre acestea referindu-se, printre altele, la comparaţii între consumul actual de energie electrică al clientului şi consumul clientului pentru aceeaşi perioadă a anului anterior, sub formă grafică, în cazul în care facturile au la bază consumul real sau o citire de la distanţă de către operatorul de distribuţie.
Informaţiile se referă şi la comparaţii cu un client mediu de energie, din aceeaşi categorie de consum, în cazul în care facturile au la bază consumul real sau o citire de la distanţă de către operatorul de distribuţie. De asemenea, se vor regăsi date cumulative cel puţin pentru ultimii trei ani sau pentru perioada calculată de la începutul contractului de furnizare a energiei electrice, dacă aceasta din urmă este mai mică, în cazul în care clientul final dispune de un contor care permite citirea de la distanţă de către operatorul de distribuţie.
"Datele trebuie să corespundă intervalelor pentru care au fost emise informaţiile de facturare frecvente", se mai precizează în document.
Potrivit ANRE, se vor regăsi informaţii privind drepturile clientului în ceea ce priveşte soluţionarea alternativă a disputelor, inclusiv datele de contact ale entităţii responsabile.
Prevederile noului regulament se aplică atât clienţilor finali şi furnizorilor de energie electrică, cât şi operatorilor de distribuţie a energiei electrice şi operatorului de transport şi de sistem. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a câștigat aproape 17 miliarde lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat 16,95 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 4,78%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 242,58%, în comparație cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES, capitalizarea bursier
MEDAT: România importă în special din UE și SUA între 20% și 70% din componentele pentru industria de apărare
Ponderea componentelor de import folosite în industria de apărare din România poate varia între 20% și 70%, fiind achiziționate din state membre ale Uniunii Europene, și state terțe, precum SUA, a precizat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) într-un răspuns la o solicitare a AGERPRES.
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a crescut, în aprilie 2025, cu 7.129 persoane
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în aprilie 2025, de 914.741 persoane, cu 7.129 mai mare în comparație cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Dintre aceștia, 828.358 erau pensionari din sistemul public, iar
Report de peste 3,56 milioane de euro la Joker și de 2,69 milioane de euro la Noroc, la tragerile de duminică
Un report de peste 3,56 milioane de euro se înregistrează la categoria I a jocului Joker, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,69 milioane de euro, informează Loteria Româna. Duminică au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tra
Boloș: România poate conta dacă nu confundă autonomia cu izolarea; tinerii nu vor granițe închise și frici învelite în tricolor
Independența înseamnă libertatea de a decide și de a folosi instrumentele pe care apartenența noastră europeană ni le oferă, să construim spitale, școli, infrastructură și economie competitivă nu împotriva cuiva, ci pentru oameni, folosind cooperarea ca mijloc, nu ca slăbiciune, a scris sâmbătă, pe Facebook, ministrul Fondurilor Europene, cu ocazia
Parcul fotovoltaic 'Da Vinci New Project' din județul Teleorman a fost finalizat
Parcul fotovoltaic 'Da Vinci New Project' din Nanov, județul Teleorman, a fost finalizat, investiția care ocupă o suprafață de aproximativ 24,7 hectare având o putere instalată de 23,106 MW, a anunțat sâmbătă ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Astăzi anunțăm finalizarea parcului fotovoltaic 'Da Vinci New Projec
CNPP: Peste 4,68 milioane pensionari, la finele lunii aprilie 2025; pensia medie a fost de 2.759 de lei
Un număr de 4.686.479 de pensionari era înregistrat în aprilie 2025 în România, cu 21.837 mai mulți comparativ cu luna luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.759 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenit
Tanczos: Avem nevoie în cel mai scurt timp de un guvern responsabil și reforme pentru restabilirea echilibrului macroeconomic
Riscul politic generat de rezultatul alegerilor poate afecta indicatorii economici și este nevoie în cel mai scurt timp posibil de formarea unui guvern responsabil și reforme imediate pentru a restabili echilibrul macroeconomic, consideră ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'Vedem semne de ameliorare a condițiilor de piață: cursul l
ANPDCA: 8.074 de copii aveau, la finele lunii decembrie 2024, ambii părinți plecați la muncă în străinătate
Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinți plecați la muncă în străinătate era, la sfârșitul lunii decembrie 2024, de 8.074, cu 821 mai puțini comparativ cu situația de la finele lunii septembrie 2024, conform datelor centralizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA).
RetuRO avertizează asupra unor tentative de fraudare a sistemului de către un număr restrâns de comercianți
RetuRO SGR, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), a intensificat recent măsurile de monitorizare și control, în urma identificării unor tentative de fraudare a sistemului de către un număr restrâns de comercianți. 'Este vorba despre 11 comercianți contractați, pentru care există suspiciuni rezonabile de compor
Unitatea 2 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată din 11 mai
Unitatea 2 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând cu data de 11 mai iar desincronizarea de la Sistemul Energetic Național va avea loc la ora 11:00, a anunțat vineri SN Nuclearelectrica. 'Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, inițiate cu 24 de luni anterior datei planificate, av&aci
Prezidențiale2025/IMM România le-a solicitat celor doi candidați la funcția de președinte prezentarea viziunii lor economice
IMM România a solicitat prezentarea viziunii economice din partea celor doi candidați la funcția de președinte, care este importantă pentru antreprenori și are la bază dezvoltarea dialogului cu decidenții politici în scopul consolidării mediului de afaceri, conform unui comunicat al confederației patronale, remis, vineri, AGERPRES.
Societatea Națională a Sării a sistat de luni activitatea de producție și de vizitare la Salina Praid
Societatea Națională a Sării S.A - Salrom a sistat, de luni, activitatea de producție și cea de vizitare la Salina Praid, județul Harghita, unde s-au produs infiltrații în urma ploilor din ultima perioadă. 'Începând cu data de 05.05.2025, la Sucursala Salina Praid s-a sistat activitatea de producție și cea de vizitar
ANCOM: Conținutul generat cu IA, neetichetat clar, se raportează platformelor online unde a fost publicat
Platformele online și motoarele de căutare online ale căror servicii ar putea fi utilizate pentru a crea sau disemina conținut generat de Inteligența Artificială (IA) ar trebui să le ofere utilizatorilor interfețe și instrumente standard, ușor de utilizat, care să le permită să adauge etichete la conținutul generat de această tehnologie, se arată într-un comuni
DNSC a participat la exercițiul NATO de apărare cibenetică Locked Shields 2025
Specialiști din cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au participat, în perioada 5-9 aprilie 2025, la Locked Shields 2025, cel mai complex exercițiu de securitate și apărare cibernetică organizat sub egida NATO și găzduit în premieră la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica din București, informează instituția înt